Despre rugaciune - Evagrie Ponticul

Despre rugaciune - Evagrie Ponticul Mareste imaginea.

Despre rugaciune - Evagrie Ponticul
1
Dacă ar voi cineva să prepare o tămâie frumos mirositoare, să combine după obicei potrivit Legii răşină străvezie de Liban, cassie, onix şi stactie în cantităţi egale [iş 30,34-35]. Acestea sunt însă pătrimea virtuţilor; căci dacă ajung depline şi egale, intelectul nu va fi predat [demonilor].

2
Un suflet curăţit prin plinătatea virtuţilor face neclintită ordinea intelectului, facându-l capabil să poată primi starea căutată.

3
Rugăciunea e o convorbire a intelectului cu Dumnezeu. De ce stare are nevoie, aşadar, intelectul să aibă tăria să se întindă fără să se întoarcă spre Stăpânul lui şi să convorbească cu El fără nimic intermediar?

4
Dacă Moise, care a încercat să se apropie de rugul aprins de pe pământ, e oprit până nu-şi va dezlega încălţămintea picioarelor [iş 3, 2], cum nu vei dezlega de la tine orice reprezentare mentală împătimită tu, care vrei să vezi pe Cel dincolo de orice simţire şi înţelegere şi să ajungi [conjvorbitor cu El?

5
Roagă-te mai înainte pentru primirea lacrimilor, ca prin plânsul tău să poţi înmuia sălbăticia care există în sufletul tău şi, mărturisindu-ţi Domnului împotriva ta fărădelegile [Ps 32,5], să dobândeşti iertarea de la El.

6
Foloseşte-te de lacrimi pentru realizarea oricărei cereri, căci foarte mult se bucură Stăpânul tău când primeşte o rugăciune cu lacrimi.

7
Dacă verşi izvoare de lacrimi în rugăciunea ta, nu te înălţa nicidecum în tine însuţi ca unul care ai fi dincolo de cei mulţi. Căci rugăciunea ta a primit ajutor, ca să-ţi poţi mărturisi cu înflăcărare păcatele şi să-L îmblânzeşti pe Stăpânul prin lacrimile tale. Nu-ţi întoarce, aşadar, în patimă remediul patimilor, ca să nu-L înfurii mai mult pe Cel ce ţi-a dat harul acesta.

8
Uitând scopul lacrimilor, mulţi care plâng pentru păcate au înnebunit şi s-au întors din acest drum.

9
Stai în picioare cu osteneală, roagă-te încordat şi întoarce înapoi de la tine vizitele grijilor şi gândurilor, căci te tulbură şi perturbă, ca să-ţi slăbească încordarea.

10
Când demonii te văd înflăcărat să te rogi cu adevărat, atunci îţi sugerează reprezentările mentale [noemata] ale unor lucruri aşa-zis necesare şi, după puţin timp, îţi răscolesc amintirea lor punând în mişcare intelectul [nous] spre căutarea acestora şi, pentru că nu le găseşte, se întristează şi deprimă foarte tare. Iar când stă în picioare la rugăciune îi aduc aminte iarăşi de cele căutate şi amintirile lor, ca intelectul slăbit în cunoaşterea acestora să piardă rugăciunea cu bun rod.

11
Luptă-te ca intelectul tău să stea surd şi mut la vremea rugăciunii, şi vei putea să te rogi.

12
Ori de câte ori te va întâmpina o ispită sau o contrazicere te va aţâţa, fie să-ţi pui în mişcare irascibilitatea spre răzbunare faţă de cel ce-ţi stă împotrivă, fie să scoţi o glăsuire indecentă, adu-ţi aminte de rugăciune şi de judecata ei şi îndată mişcarea dezordonată din tine se va linişti.

13
Toate câte le vei face drept răzbunare pe fratele care te-a nedreptăţit ţi se vor face piatră de poticneală în vremea rugăciunii.

14
Rugăciunea e un vlăstar al blândeţii şi nemânierii.

15
Rugăciunea e o odraslă a bucuriei şi mulţumirii.

16
Rugăciunea e o apărare de întristare şi deprimare.

17
„Du-te, vinde-ţi averile şi dă-le săracilor” [Mt 19, 2l] şi „luându-ţi crucea tăgăduieşte-te pe tine însuţi” [Mt 16,24], ca să te poţi ruga neîmprăştiat.

18
Dacă vrei să te rogi în chip lăudat [de Dumnezeu], tăgădu- ieşte-te pe tine însuţi în tot ceasul şi rabdă filozofic tot felul de lucruri cumplite pentru rugăciune.

19
Oricărui lucru greu răbdat filozofic îi vei găsi rodul la vremea rugăciunii.

20
Dorind să te rogi cum trebuie, nu întrista vreun suflet; iar dacă nu, în zadar alergi [cf. Flp 2,16].

21
„Lasă-ţi darul înaintea altarului şi du-te de te împacă mai întâi cu fratele tău şi atunci venind” [Mt 5, 24] te vei ruga netulburat; căci ranchiuna înnegreşte partea conducătoare [a sufletului] celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.

22
Cei care-şi îngrămădesc întristări şi ranchiune şi li se pare că se roagă sunt asemenea celor ce scot apă şi o aruncă într-un butoi spart.

23
Dacă eşti răbdător, te vei ruga totdeauna cu bucurie.

24
Când te rogi cum trebuie, te vor întâmpina astfel de lucruri ca să ţi se pară lucru drept să te foloseşti negreşit de irascibilitate; dar nu există absolut nici o mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci dacă vei cerceta, vei găsi că e cu putinţă să rezolvi frumos acel lucru şi fără mânie. Foloseşte-te, aşadar, de orice fel de meşteşug ca să nu izbucnească mânia.

25
Vezi ca nu cumva părând că vindeci pe altul tu însuţi să fii nevindecat şi să-ţi retezi rugăciunea ta.

26
Cruţându-ţi mânia, vei găsi cruţare, te vei dovedi chibzuit şi vei fi între cei care se roagă.

27
Inarmându-te împotriva mâniei, să nu tolerezi vreodată pofta, căci aceasta dă materii mâniei şi tulbură astfel ochiul intelectului vătămând starea rugăciunii.

28
Nu te ruga numai prin formele ei din afară, ci întoarce-ţi intelectul cu o simţire conştientă a unei rugăciuni duhovniceşti cu multă frică.

29
Uneori de-abia ce stai la rugăciune şi te şi rogi frumos; alteori chiar ostenindu-te foarte tare nu vei atinge acest scop, pentru ca să cauţi şi mai mult, iar când ai primit, să ai o izbândă de nejefuit.

30
Când vine un înger, dintr-odată se depărtează toţi câţi ne tulbură şi intelectul se găseşte în multă destindere rugându-se sănătos. Uneori însă, când vine peste noi războiul obişnuit, intelectul se bate cu pumnii şi nu-i este îngăduit să privească în sus, căci a primit mai înainte în el calităţile feluritor patimi. Totuşi, dacă vei căuta şi mai mult, vei găsi, iar celui care bate stăruitor i se va deschide [Mt 7, 8].

31
Nu te ruga să se facă voinţele tale, căci ele nu sunt neapărat în acord cu sfatul lui Dumnezeu. Ci mai degrabă roagă-te cum ai fost învăţat spunând: „Facă-se voinţa Ta” în mine [Mt 6,10], Şi în orice lucru aşa cere-I, ca să se facă voinţa Lui; fiindcă El vrea binele şi folosul pentru sufletul tău, tu însă nu cauţi neapărat acest lucru.

32
De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se facă ceea ce mi s-a părut că e bine şi am insistat în această cerere, forţând în chip iraţional voia lui Dumnezeu şi nedându-I Lui să orânduiască mai bine ce ştie El că e de folos. Şi, deşi am primit, mai pe urmă m-am mâhnit foarte tare pentru că am cerut să se facă mai degrabă sfatul meu însumi, căci lucrul nu mi-a ieşit cum credeam.

33
Ce alt bine este decât Dumnezeu [cf. Mc 10,18]? Prin urmare, să-I dăm Lui toate cele ale noastre şi ne va fi bine. Căci Cel bun e negreşit şi Oferitor de daruri bune [cf. Iac 1,17].

34
Nu cere ca şi cum în puterea Lui primeşti îndată de la Dumnezeu cererea pe care o faci; căci vrea să-ţi facă şi mai mult bine lăsându-te să perseverezi către El în rugăciune [cf. Rm 12,12], Căci ce e mai înalt decât a vorbi cu Dumnezeu şi a fi atras în convieţuire cu El?

35
Rugăciunea neîmprăştiată e un act suprem de intelecţie al intelectului.

36
Rugăciunea e urcuş al intelectului spre Dumnezeu.

37
Dacă doreşti să te rogi, renunţă la absolut toate, ca să moşteneşti totul.

38
Roagă-te, mai întâi, ca să te cureţi de patimi; în al doilea rând, ca să te izbăveşti de neştiinţă şi uitare; iar în al treilea rând, [ca să te izbăveşti] de orice ispitire şi părăsire.

39
In rugăciunea ta caută numai dreptatea şi împărăţia, adică virtutea şi cunoaşterea, şi toate celelalte ţi se vor adăuga [Mt 6, 33].

40
Drept lucru este să te rogi nu numai pentru curăţirea ta, ci şi pentru toţi cei de o seminţie cu noi, ca să imiţi purtarea îngerilor.

41
Vezi dacă în rugăciunea ta te-ai înfăţişat cu adevărat lui Dumnezeu sau nu cumva ai fost biruit de lauda oamenilor şi pe ea te grăbeşti să o vânezi folosindu-te ca de un paravan de starea la rugăciune.

42
Fie că te rogi cu fraţii, fie că te rogi singur, luptă-te să te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţire.

43
Simţire a rugăciunii e o concentrare a intelectului cu evlavie, străpungere şi durere a sufletului în mărturisirea greşelilor cu suspine mute.
Dacă intelectul tău priveşte de jur-împrejur la vremea rugăciunii, încă n-a cunoscut că se roagă un monah, ci este încă un om de lume care-şi împodobeşte cortul din afară [cf.2Co 3,1-4].

45
Când te rogi, păzeşte-ţi cu putere amintirea, ca să nu-ţi înfăţişezi patimile tale, ci să te pună în mişcare spre cunoaşterea înfăţişării tale [înaintea lui Dumnezeu]; căci prin natura lui intelectul e foarte uşor prădat de amintire în vremea rugăciunii.

46
Când te rogi, amintirea îţi aduce fie fantasmele unor lucruri vechi, fie griji noi, fie faţa celui ce te-a întristat.

47
Demonul e foarte invidios pe omul care se roagă şi se foloseşte de orice meşteşug ca să vatăme scopul său. Nu încetează, aşadar, să pună în mişcare prin amintire reprezentările mentale ale lucrurilor şi să răscolească prin trup toate patimile, ca să-l poată împiedica din alergarea lui foarte bună şi din emigrarea spre Dumnezeu [cf. 2 Co 5, 8-9].

48
Când, deşi a făcut multe, foarte răul demon nu poate împiedica rugăciunea dreptului, se retrage puţin, apoi se răzbună pe efdupă ce acesta s-a rugat; căci fie îl aprinde spre mânie şi şterge astfel starea foarte bună alcătuită în el de rugăciune, fie îl aţâţă spre o plăcere iraţională şi aşa insultă intelectul.

49
După ce te-ai rugat cum trebuie, aşteaptă-te la cele ce nu trebuie şi stai bărbăteşte păzindu-ţi rodul tău; căci pentru asta ai fost rânduit dintru început: „ca să-l lucrezi şi să-l păzeşti” [cf. Fc 2,15]. Aşadar, după ce ai lucrat, să nu laşi nepăzit lucrul pentru care te-ai ostenit; iar de nu, nu vei avea nici un folos rugându-te.

50
Tot războiul încleştat între noi şi necuraţii demoni nu se face pentru altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească; căci pentru ei aceasta este duşmană şi foarte urâtă, dar pentru noi e mântuitoare şi foarte plăcută.

51
De ce altceva vor demonii să lucreze în noi lăcomia pântecelui, desfrânare, iubire de arginţi, mânie, ranchiună şi celelalte patimi decât pentru ca intelectul îngroşat de la ele să nu se mai poată ruga cum trebuie? Căci, odată declanşate patimile părţii iraţionale, nu-l mai lasă să se mişte raţional şi să caute Raţiunea/Cuvântul lui Dumnezeu.

52
Virtuţile le urmărim pentru raţiunile celor create, iar pe acestea pentru Raţiunea/Cuvântul care le-a înfiinţat, Acesta însă obişnuieşte să se arate în starea de rugăciune.

53
Starea de rugăciune e o deprindere nepătimaşă care printr-o îndrăgostire extremă răpeşte la înălţime intelectul filozofic şi duhovnicesc.

54
Cine se grăbeşte să se roage cu adevărat trebuie nu numai să-şi stăpânească doar irascibilitatea şi pofta, dar şi să ajungă în afara oricărei reprezentări mentale împătimite.

55
Cine iubeşte pe Dumnezeu [con]vorbeşte cu El întotdeauna ca şi cu un tată întorcând spatele oricărei reprezentări mentale împătimite.

56
Cine a dobândit nepătimirea nu se şi roagă deja cu adevărat; căci poate să fie în reprezentări mentale simple [ale lucrurilor] şi atras în informaţiile lor şi aşa să stea departe de Dumnezeu.

57
Nici chiar atunci când intelectul nu zăboveşte mult timp în reprezentările mentale simple ale lucrurilor n-a atins deja locul rugăciunii; căci poate fi în contemplarea lucrurilor şi să se îndeletnicească cu raţiunile lor care, deşi sunt simple expresii verbale, întrucât sunt contemplări ale unor lucruri, întipăresc/imprimă şi configurează intelectul şi îl duc departe de Dumnezeu.

58
Chiar dacă intelectul a ajuns dincolo de contemplarea naturii corporale, încă n-a văzut desăvârşit locul lui Dumnezeu; căci poate fi în cunoaşterea celor inteligibile şi ajunge şi el multiform ca aceea.

59
Dacă vrei să te rogi, ai nevoie de Dumnezeu, „Care dă rugăciune celui ce se roagă” [l Rg 2, 9]; prin urmare, cheamă-L spunând: „Sfinţească-se Numele Tău; vină împărăţia Ta” [Mt 6, 9-10], adică Duhul Tău Sfânt şi Fiul Tău Unul-Născut. Căci aşa ne-a învăţat când spune ca Tatăl să fie închinat în Duh şi Adevăr [In 4, 23-24].

60
Cine se roagă în Duh şi Adevăr [in 4, 23-24] nu-L mai steşte pe Ziditorul din creaturi, ci îl laudă din El însuşi.

61
Dacă eşti teologhisitor [cuvântător de Dumnezeu], te rogi adevărat, şi dacă te rogi adevărat, eşti teologhisitor.

62
Când din multul său dor după Dumnezeu intelectul tău se retrage câte puţin din trup şi întoarce spatele tuturor reprezentărilor mentale care vin din percepţie, memorie sau temperament [amestecul umorilor], umplându-se de evlavie şi bucurie, socoteşte atunci că te-ai apropiat de hotarele rugăciunii.

63
Duhul Sfânt Care compătimeşte cu slăbiciunea noastră [cf Rm 8, 26] ne vizitează şi când suntem necuraţi, iar, dacă găseşte intelectul singur rugându-I-se cu iubire de Adevăr, vine peste el şi face să dispară toată falanga gândurilor sau reprezentărilor mentale care îl înconjoară, îndemnându-l spre îndrăgostirea [erota] de o rugăciune duhovnicească.

64
Ceilalţi produc în intelect prin alterarea corpului gânduri sau reprezentări mentale sau contemplări; Dumnezeu însă lucrează în sens opus: venind peste intelect, pune în el cunoaşterea celor pe care le vrea şi prin intelect adoarme neînfrânarea trupului.

65
Nimeni care e îndrăgostit de rugăciunea adevărată şi în acelaşi timp se înfurie ori e ranchiunos nu e în afara unui atac de nebunie; căci e asemenea celui care vrea o vedere ageră, dar îşi vatămă ochii.

66
Dacă doreşti să te rogi, nu fa nimic din cele ce se opun rugăciunii, ca Dumnezeu să se apropie de tine şi să călătorească împreună cu tine [cf Lc 24,15].

67
Când te rogi, nu configura Divinul în tine însuţi, nici nu îngădui intelectului să fie întipărit/imprimat după vreo formă, ci du-te nematerial spre Cel Nematerial şi vei înţelege.

68
Păzeşte-te de cursele celor potrivnici; căci, când te rogi curat şi netulburat, se întâmplă să vină peste tine o formă ciudată şi străină ca să te abată şi ducă spre părerea prezumţioasă de a localiza în chip hazardat Divinul, pentru ca să te convingă că acel obiect cantitativ descoperit ţie dintr-odată e Divinul; or Divinul e necantitativ şi neconfigurabil.

69
Când invidiosul demon nu poate pune în mişcare intelectul la rugăciune prin amintire, atunci forţează temperamentul [amestecul umorilor] corpului să facă în intelect o fantasmă ciudată şi să-i dea o formă; iar cel care obişnuieşte să convieţuiască în reprezentări mentale se pleacă uşor. Şi aşa cel ce se grăbeşte spre o cunoaştere imaterială şi fără formă ţine în mână fum în loc de lumină.

70
Stai la straja ta [Ave 2, l] păzindu-ţi intelectul de reprezentări mentale la vremea rugăciunii ca să stea în liniştea ei, pentru ca astfel Cel ce are compasiune faţă de cei neştiutori să te viziteze şi pe tine, şi atunci vei primi darul unei rugăciuni mai slăvite.

71
Nu te vei putea ruga curat dacă eşti încâlcit cu lucruri materiale şi agitat de griji continue; căci rugăciunea e o dezbrăcare de reprezentări mentale.
Nu poate cel legat să alerge, nici intelectul sclav patimilor să vadă locul rugăciunii duhovniceşti; căci e târât şi purtat de jur-împrejur de reprezentarea mentală împătimită şi nu va avea o stare neclătinată.

73
Când, în cele din urmă, intelectul se roagă curat şi nepătimitor, atunci demonii vin peste el nu din stânga, ci din dreapta; căci îi sugerează o slavă a lui Dumnezeu şi o figură din cele plăcute simţirii, ca să i se pară că a atins în chip desăvârşit scopul rugăciunii. Acest lucru, spunea un minunat bărbat foarte făptuitor şi cunoscător, e făcut de patima slavei găunoase şi de demonul care se atinge de un loc din creier şi produce palpitaţii în vene.

74
Cred că demonul care se atinge de zisul loc întoarce cum vrea lumina din jurul intelectului şi aşa patima slavei găunoase e pusă în mişcare spre un gând care dă o formă intelectului în chip frivol spre o localizare a cunoaşterii dumnezeieşti şi fiinţiale. Iar dacă nu e supărat de patimi trupeşti şi necurate, ci se înfăţişează, chipurile, curat, şi i se pare că în el nu mai are loc vreo lucrare contrară, unul ca acesta ia drept dumnezeiască arătarea produsă în el de demonul care se foloseşte de o foarte mare iscusinţă, iar prin creier alterează lumina legată cu el şi-i dă o formă, precum spuneam mai sus.

75
Când vine îngerul lui Dumnezeu, numai cu cuvântul face să înceteze orice lucrarea opusă din noi şi pune în mişcare lumina intelectului să lucreze în chip nerătăcit.

Schimarhimandrit Gabriel Bunge
Rugaciunea in Duh si Adevar, Editura Deisis

Cumpara cartea "Rugaciunea in Duh si Adevar"


 

Pe aceeaşi temă

19 Ianuarie 2017

Vizualizari: 1764

Voteaza:

Despre rugaciune - Evagrie Ponticul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE