Despre secularizarea si desacralizarea imaginii religioase si a limbajului religios in exprimarea Mass – media

Despre secularizarea si desacralizarea imaginii religioase si a limbajului religios in exprimarea Mass – media Mareste imaginea.

 

Despre secularizarea si desacralizarea imaginii religioase si a limbajului religios in exprimarea Mass – media din pesrspectiva vietuirii si a trairii duhovnicesti intr-o lume multimedia

1. Introducere

Din a doua jumatate a secolului al XX – lea, cultura occidentala, apuseana s-a remarcat ca o cultura deschisa, plina de intrebari, profana, fara autoritate spirituala, duhovniceasca recunoscuta si fara ideologie religioasa dominanta si unificatoare. Domeniile existentei colective, precum politic, economic, social, politic, cultural, s-au eliberat, treptat, de crestinism. Statul si viata economica se situeaza, de acum inainte, in afara sferei asa zis „religioase”. Statul nu pretinde sa controleze Biserica sau Bisericile si nici invers. Filosofia nu mai serveste de multa vreme teologia. Pentru o aceeasi realitate exista mai multe modalitati de abordare, interdependente unele de altele si fara organizare unica. Fiecare stiinta depinde de propriile norme, iar „religia” a devenit de mult un compartiment al culturii, pe aceeasi directie cu celelalte compartimente: stiintific, filosofic, psihologic, sociologic, estetic...

Societatea devenita secularizata cunoaste o ideologie difuza, lipsita de constrangeri, dar, care patrunde sufletele simple, mai cu seama prin intermediul mass-media. Este, in acest fel, prezentat sistemul de lectura al unei lumi (de)limitate la ea insasi, un fel de empirism al vizibilului si de subiectivism al placerii. Insa individul, eliberat fiind de comunitarismele greoaie si protectoare ale culturilor vechi, dar statistic, nu mai are vreo speranta ori nadejde eshatologica si de comuniune, deoarece se limiteaza numai la prezent. Doar un semn natural deosebit il mai trezeste din cand in cand, spre ideea divinitatii. Ignorand „cerul”, omul de astazi regaseste „pamantul”. Dezvoltarea tehnicii a permis si ingaduit ori tolerat un fel de explozie a societatii urbane. Pamantul, erosul, corpul sunt frenetic exaltate impotriva unui crestinism care, de-a lungul timpului, n-a incetat sa se detaseze de ele, fara sa le anuleze, ci sa le recunoasca ineficienta in colucrarea cu dumnezeirea. Astfel, in interiorul omului, apar diverse tensiuni, cu toate ca el crede ca este suficient sa fii satul si static si inert.

Foarte putini ai observat ca cultura occidentala ori apuseana, in momentul in care tinde sa-si asume toate aspectele „aventurii umane”, intervine in structura altor culturi, afectand mai intai spiritul acestora si, in final, propria sa mostenire culturala. Sunt cunoscute deja efectele sau consecintele ambigue, insa redutabile, ale unei asemenea civilizatii.[1] 20% din consuma 80% din resursele planetei. Societatile bogate din „nord” sunt intr-un contrast enorm cu societatile sarace din „sud”, devastate de molime numite „naturale”, dar si cu societatile schimbatoare si haotice din „est”. Mai mult decat atat, aceasta sciziune si fractiune este prezenta si in interiorul fiecarui tip de societate: „nordul” are proscrisii sai, „sudul” are imbogatitii peste noapte iar „estul” are imbogatitii de tip mafiot.

Gandirea instrumentala, prin masinile sale de vise, de la televiziune pana la „spatiile virtuale”, penetreaza si conditioneaza psihismul colectiv, anuland marile referinte simbolice, care nu au incetat sa protejeze si sa anime ori sa insufleteasca umanitatea. Sa luam, de exemplu, relatia masculin – feminin, compromisa pana acolo incat homosexualitatea se popularizeaza si se glorifica, lesbianismul este considerat ca fiind ceva absolut normal, iar relatia paternitate – filiatie sau maternitate – filiatie este denuntata ca fiind opresiva si face acum obioectul unei nostalgii fuzionale a incestului. Ce educatie poate primi un copil crescut intr-un astfel de mediu, napadit si asediat ori invadat de forme neinchegate, incoerente, droguri si hedonism, ce provoaca un fel de surescitare sodomista? In felul acesta se poate distruge foarte usor o cultura. Prin urmare, ceea ce trebuie afirmat cu tari si cu mult curaj ori convingere, fara a se pune problema consecintelor, este ca tot ce se poate obtine prin mijloace tehnice (con)duce la distrugerea naturii si la riscul sinuciderii umanitatii, a omenirii: patura de ozon scade zilnic, cerul se destrama, pamantul se cutremura – precum a facut acum in Japonia, apar nenumarate manifestari ale naturii pe care nu le poate controla nimeni, masa acvatica este poluata, specii de animale si plante, cu alte cuvinte flora si fauna, dispar in mod iremediabil, iar omul, in pofida tuturor acestor realitati si evidente se compromite si se complace in „succesul sau”.

Civilizatia noastra, care respinge si critica dur si cu vehementa revelatia biblica[2], este preocupata de neant, iar moartea, oricat ar fi de respinsa ca idee, nelinisteste si fascineaza. Mult timp, desi progresul stiintei si tehnicii n-a stirbit cu nimic etica traditionala, aceasta se destrama treptat si ai senzatia unei gauri negre ce se deschide in chiar inima culturii noastre, lasand cale libera doar spectaculosului, senzationalului, reincarnarii, erotismului, violentei si drogului. Invierea este lasata in uitare, indiferenta si ignoranta. In acest fel survine nihilismul, care pare a fi categoria sintetica paradigmatica a modernitatii filosofice. Nihilismul neaga orice sens existentei, ii refuza acesteia orice fundament, refuza dreptul la existenta oricarui adevar obiectiv, proclama totala lipsa de scop in ampla devenire umana si cosmica. Din el se naste, in plan moral, scepticismul in ceea ce priveste valorile, sensul, certitudinile.[3] „Nihilismul” este un termen semantic care (impreuna cu altii precum: „anarhism”, „scepticism”, „ateism”, „pesimism”) este prezent in gandirea occidentala, apuseana chiar dintru inceputuri. A intrat in cultura europeana cand scriitorul rus Feodor Dostoievski si filosoful german Frederich Nietzche l-au folosit pentru a diagnostica conditia omului modern. De atunci termenul (ca are ecourile si reverberatiile unui ateism radical) este acceptat unanim ca fiind „negare a transcendentei”.[4] Cu alte cuvinte, adica, nihilismul teoretic apare in reflectia lui Nietzche ca o consecinta a discreditarii celor mai inalte valori ale existentei: Dumnezeu, sufletul, libertatea, nemurirea.[5] In viziunea si perceptia lui Heidegger el este „sentimentul lipsei de valoare a toate”. Se manifesta in primul rand ca lipsa a sensului in intreaga devenire si evolutie, apoi ca faliment al proiectului de gasire a unui sens comun si profund intregii deveniri, ca refuz al recunoasterii existentei unei lumi metafizice care transcende lumea sensibila, pamanteasca...[6]

Revenind insa, la tema si subiectul nostru principal, vom sustine ca in ziua de astazi tot ceea ce inseamna valoare poate fi evaluat prin bani. Aceste hartii, elemente efemere, au devenit fundamentul social – economic, accepta si aprobat in mare masura de catre toti. Majoritatea actiunilor este subordonata si subjugata acestui tel, de a face bani, care se transforma incet in stari, in arhetipuri inefabile, devin parte a fiintarii. Profilul si cursa ori capcana nebuneasca dupa puterea iluzorie si amagitoare pe care ti-o ofera banii, sunt cateva dintre coordonatele principale si principiale ale acestui nou secol si mileniu. Ceea ce este foarte trist este faptul ca si Biserica, ca institutie, se modeleaza si adapteaza pe zi ce trece dupa o societate „scapata de sub control”, secularizata pana in strafundurile ei, in loc sa se intample invers, societatea sa fie cea care se ghideaza si orienteaza dupa Biserica. Astfel, Biserica apare ca o corabie a mantuirii in valurile secularizarii si in furtuna desacralizarii. Biserica nu mai poate sa se impuna si isi restrange lucrarea ei la o comunitate foarte mica de credinciosi. Ea este discreditata pe zi ce trece si incep sa faca compromisuri, care au ca punct central si prioritar tot „banul”.

Datorita libertatii excesive si necontrolata acordata presei, dupa opresiunea comunista, si datorita tendintelor ascunse ale unor jurnalisti, s-a ajuns, la ora actuala, la folosirea unui limbaj prozaic la adresa institutiilor bisericesti ortodoxe si a reprezentantilor acestora. Cauza si pricina esta foarte clara si limpede: lipsa de credinta a jurnalistilor sau tendinta confesionala si discreditarea persoanei sau institutiei prin mijloace care sa atraga atentia publica spre ceea ce s-a scris ori s-a filmat. Mijloacele necinstite, neoneste si netransparente pe care pe care le folosesc demostreaza si confirma atat lipsa de prefesionalism, cat si tendinta de a scoate in evidenta „marile” lipsuri si scaderi ale conducatorilor spirituali si dihovnicesti ori bisericesti. Biserica este acuzata mereu ca nu se implica suficient si eficient in societate, iar slujitorii sunt terfeliti in presa si televiziune, ca unii care parca nu ar fi deloc constienti de misiunea pe care o detin si o exercita, cu timp si fara timp. Cazurile rare ce apar datorita neglijentei vreunuia dintre ei sunt dramatizate, generalizate, speculate si expuse intr-un mod exagerat si extrem. In timpul marilor sarbatori si prasnice crestin – ortodoxe apar foarte multe reportaje care nu au nimic comun cu semnificatia religioasa a sarbatorii respective. Oprindu-se doar asupra traditiilor populare si folclorice, care sunt reminiscente ale vechilor culturi antice, reporterii nu amintesc de frumusetea religioasa si spirituala a sarbatorii sau de faptul in care se pregatesc, din punct de vedere duhovnicesc, crestinii pentru intampinarea prasnicului. In felul acesta ignora tot ceea ce are sublim si spiritual sarbatoarea respectiva, determinandu-i pe nenumarati oameni sa-si iroseasca timpul prin marile magazine si supermarket-uri pentru tot felul de cumparaturi si cadouri, comercializand, in acest mod, toata sarbatoarea respectiva, in loc sa se pregateasca mai intai duhovniceste[7] si apoi sa se preocupe de cele ale mesei.

Mai mult decat atat, frumusetea miresei lui Iisus Hristos, adica Biserica Sa cea Sfanta – Cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui, o batjocoresc, o profaneaza, o pangaresc si o desacralizeaza.[8] In nebunia exprimarii lor ii determina pe oameni sa se scarbeasca de Ea, ca nimeni sa nu isi mai doreasca o asemenea mireasa, care, de fapt, este propria noastra mantuire. In acest fel procedeaza toti cei care de sarbatorile Invierii Domnului si Nasterii Domnului dau pe posturile de televoziune, de nenumarate ori, imagini de dicreditare si desacralizante, precum modele de magazine pline, mese cu imbuibare de mancare si bautura, petreceri mari, locuri de vacanta peste tot, nu de rugaciune, stiri despre crime si sinucideri, stiri despre preoti si monahi care se imbogatesc si pacatuiesc sau care se razvratesc, spre a intina ori murdari sfintele sarbatori si a ne determina sa ne scarbim de cele ce fac „popii” in biserica si de Dumnezeu. In acest mod oamenii petrec linistiti in timpul marilor sarbatori, se distreaza, mananca si beau de toate, unii petrec in locuri si zone necrestine, iar la sfintele slujbe participa aceeasi credinciosi cunoscuti, cu constiinta curata si respect fata de Biserica.[9] Spre exemplu, Craciunul, care este o sarbatoare a nasterii si vietii, cu toate ca de-a lungul timpului a fost profund folclorizat, acum au aparut pe micile ecrane si „craciunitele”[10], personaje pe cat de rosu, pe atat de sumar imbracate, care imbogatesc decorul desacralizarii prin impartirea de cadouri, cu iz si cu scop pur comercial. In acest chip se fac tot felul de reclame la diferite produse, unele cu promotie, se vorbeste despre renii lui Mos Craciun, despre animalele ce se sacrifica de Ignat, iar despre semnificatia religioasa nu se spune absolut nimic. Totul este un show platit de interesele comerciantilor si a auditorului.

Prasnicul cel mare al Sfintelor Pasti[11] este tot la fel de mediatizarea prin obiceiurile privind pictarea oului, framantarea cozonacului si prepararea mielului. Mai mult, pe linie occidentala, unde Pastile, pentru cei mai multi, nu constituie altceva decat un consum crescut de dulciuri, a invadat micul ecran „iepurasul”, care nu are absolut nimic  comun cu traditiile romanesti, cu atat mai putin privind aceasta mare sarbatoare, ce reprezinta biruinta vietii asupra mortii. In timpul celorlalte sarbatori mari, in care sunt cinstiti mucenicii si marturisitorii lui Iisus Hristos, se scot in evidenta toate obiceiurile extracrestine si superstitiile,[12] cu diferite reminiscente ale traditiilor religioase antice si reminiscente dualiste de factura bogomila, care pierd adevarata semnificatie a sarbatorii prin exprimarea desacralizata a jurnalistilor si ziaristilor. Nu este amintita nici macar viata si activitatea sfantului sarbatorit. Prin aceasta desacralizare a Bisericii, Iisus Hristos si Biserica nu isi pierd sacralitatea, insa isi retrag progresiv sfintenia din sufletele si din vietile celor care dau si care primesc in mintea si in inima lor desacralizarea. Chiar daca nu sunt impotriva lui Iisus Hristos si a Bisericii, oamenii care se supun, cu sau fara voia lor, imaginilor si cuvintelor desacralizante si secularizante, isi pierd, la randul lor, sfintenia, fiindca isi pierd, de fapt, inocenta cereasca. Asemenea oameni secularizati si desacralizati, voalati sufleteste, suntem noi toti. Am ajuns sa fim oameni despre care aproape ca se poate spune ca nu mai avem nimic sfant in noi, si, pe drept cuvant, in prea multe cazuri.

Nu trebuie sa incurajam mediocritatea, nu trebuie sa incurajam limbajul facil, nu trebuie sa incurasam banalitatea.[13] Niciodata nu vor create opere de arta prin intermediul banaltatii, niciodata un limbaj vulgar nu va reusi sa sustina si sa enunte mari devaruri. Rafinamentul continutului este cel mai bine exemplificat de rafinamentul exterior. In absenta acestuia din urma, judecatile cele mai elevate sunt in van. Ganditorul care nu stie sa devina la nevoie un bun orator nu este un ganditor intelept. De aceea, mai mult ca oricand, trebuie sa ne cultivam intelectul si sa devenim nu doar buni oratori ci foarte buni marturisitori. Asaltul si invazia mundanului a destabilizat componenta sacra a vietii omului. Miturile si-au pierdut de mult componenta simbolica, sensurile ascunse nu mai sunt cautate, societatea se bazeaza in exclusivitate pe invelisul exterior, superficial. Intruziunea brusca si pripita a sacrului[14] in profan se rezuma la existenta televizorului. Oamenii refuza sa mai sintetizeze si sa mai selecteze informatia, ei vor sa primeasca totul de-a gata, ei vor sa nu mai faca nici un efort de intelegere, problematizare si dezbatere. Formatorii de opinie detin controlul, insa, din pacate, si ei, la randul lor, refuza sa isi asume misiunea de culturalizare si formare religioasa, refuza sa „formeze” un public nou, multumindu-se sa se complaca in aceasta supraabundenta de imagini si de limbaj, inutila si distrugatoare. Ceea ce e trist este ca nimeni nu incearca sa evadeze din aceasta stare de somnolenta culturala si religioasa, pentru ca toti au, pentru moment, „lucruri” mai importante de facut. Trebuie sa invatam sa actionam cu toata taria si fermitatea pentru indreptarea acestor neajunsuri. Sa intelegem si sa invatam sa ne aparam punctele de vedere si onoarea, sa invatam sa fim noi insine, sa invatam sa nu ramanem captivi intr-o paradigma eronata si inselatoare numai pentru ca vrem cu orice pret sa urmam modelul celorlalti, doar pentru ca dorim cu orice pret sa fim acceptati de ceilalti, nu trebuie sa coboram stacheta doar pentru a-i lasa pe cei mai putini inzestrati sa patrunda pe sub ea. Religia si cultura nu trebuie sa fie vulgarizate pentru a fi accesibile, fiindca rolul religiei si culturii este sa ii faca pe oameni sa se autodepaseasca. Nu trebuie sa le oferi totul pe tava, trebuie sa ii inviti la cautare, intrebare si cercetare pe cei care vor sa afle mai mult. Lupului nevazut nu-i va ajunge niciodata prada sa. Va racni si va scrasni din dinti pana cand va fi sigur ca nimeni nu va dobandi ori capata  ce i s-ar fi cuvenit lui. Asemenea sunt cei care vin si ne invata altceva decat Biserica si stramosii, incercand sa ne faca sa ne indoim de valoarea si de dreptatea invataturilor crestine prin tot felul de teorii umaniste si nihiliste, deja falimentare, dar interesante si seducatoare. Desi aparent rationale, asa cum cum a fost si indemnul sarpelui catre Eva de a musca din mar, asemenea idei au fost urzeala pe care s-a tesut cel mai alineant secol din istoria omenirii, respectiv secolul XX. Daca nu stim sa facem fata unor asemenea idei, atunci sa ne legam de catargul intelepciunii si al credintei, spre a nu fi robiti de iluzia stiintei. Mai bine este sa se iroseasca niste „idei bune”, decat sa pierdem mantuirea.

Acceptand desacralizarea, ne lipsim pe noi insine de sfintenie si sacralitate, caci Dumnezeu este singura sursa a sfinteniei, iar lipsindu-ne de sfintenie, ne lipsim de haina curata si luminoasa a credintei si devenim noi insine lupi pentru ceilalti, pe care ii desacralizam fie si prin simpla noastra prezenta de fiinte desacralizate, nefiind nevoie sa le mai facem vreun rau. Ne aflam in mijlocul unei „noi ere”. Este posibil ca, in viitor, planeta sa se unifice si linistea sa se instaleze la nivel politic, social si economic. Atunci vor fi puse, probabil, ultimele intrebari. Atunci va veni vremea acestor mari „razboaie ale spiritului” pe care le-a anuntat Nietzche. Doar un crestinism profund renovat va putea infrunta aceste provocari. Un crestinism al divino-umanitatii in care vor putea sa-si gaseasca loc toate celelalte credinte religioase si spirituale, inclusiv umanismul occidental modern, un crestinism care le va aminti tuturor ca Dumnezeu nu merge fara om, iar comunitatea se inscrie in inima omului, un crestinism care va reaminti ca omul nu-si poate implini umanitatea decat unindu-se cu Dumnezeu, Care s-a facut om pentru ca omul sa devina dumnezeu, dupa har si sa-l poata intelege, un crestinism care sa transmita permanent si continuu ca Iisus Hristos uneste divinul, umanul si cosmicul, in lucrarea Duhului, un astfel de crestinism poate salva intreaga umanitate. De aceea, ca si crestini suntem toti responsabili de salvarea umanitatii, inclusiv prin oprirea desacralizarii si secularizarii, ori profanarii.

  1. Mass-media – un „amvon” abandonat?!...

Vorbind despre mass-media si urmarind unul din scopurile sale principale, putem zice ca ne „furnizeaza” o imagine despre om asa cum este el in realitate, valide ocazii de reflectie critica  asupra conditiilor concrete in care acesta isi duce si isi traiesete viata: implicarea in social, denuntarea si deconspirarea violentei, a marginalizarii, a razboiului si a injustitiei.[15] Ea ar trebui sa fie preocupata de soarta omenirii, provand acele valori universale pe care Biserica le propune societatii; numai in aces fel mass-media poate contribui decisiv si hotarator la raspandirea si popularizarea valorilor prin mijloacele de cel mai mare impact asupra publicului larg.[16] Regizorii, de pilda, au preluat foarte mult din rolul marilor autori de beletristica si artisti ai veacurilor trecute, fiindca sunt astazi „ambasadori” pe langa alte culturi ai unei viziuni despre lume, impregnata de valori nascute din umanismul crestin.[17] Uneori ei insa au fost pusi in situatia de a surprinde tocmai criza acestor valori. Cei care actioneaza in lumea aparte a mass-mediei trebuie, in calitatea lor de „atleti” privilegiati ai comunicarii, sa se arate deschisi dialogului cu realitatea care-i inconjoara, sa incerce sa sublinieze evenimentele mai importante pe care le traim, stimuland la reflectia critica asupra lor.[18]

Mass-media in general si cinematografia in particular pot deveni un instrument al misiunii Biaericii in lume. Biserica ii indeamna pe regizori, cineasti si pe toti cei care, la diferite nivele, recunoscan-se si revindicandu-se drept crestini, lucreaza in complexa si eterogena lume a mass-mediei, sa actioneze in totala coerenta cu propria credinta, luand initiative curajoase in planul productiei de programe TV si radio, pentru a face mai prezent, mai simtit si mai eficient mesajul crestin in lumea mass-mediei. Ideea de a transforma ecranul cinematografic sau TV[19] intr-un amvon de la care sa se proclame in lume mesajul crestin a dinamizat multi crestini (preoti, laici si credinciosi), care in diferite perioade ale istoriei s-au lansat cu mult zel in acest dificil plan al apostolatului, social si comunactional. Mass-media constituie, intr-un mod indubitabil, un instrument valid de actiune pastorala, chiar si cand vorbim despre realizari, produse ori emisiuni care nu-si propun in mod explicit raspandirea mesajului evanghelic. Este foarte importanta insa mentalitatea de fundal a mesajelor televizate: aceasta ar trebui sa fie in armonie si simfonie cu valorile promovate de crestinism, iar nu in contrast si antinomie cu ele. Astazi, asistam, din pacate, la o propunere la scara planetara si mondiala, datorita si datorata televiziunii, a unui model de om „aplecat” spre realizarea obiectivelor imediate, in linia tripticului: sex, bani, succes (sau cei trei „s”: sex, sange si scandal) care se situeaza exact la opusul masajului evanghelic, spiritual si duhovnivesc sau mantuitor. 

3. Despre trairea duhovniceasca care este nevointa de a intra in firescul vietuirii crestine

A fi crestin ortodox nu inseamna a adera la o ideologie ci inseamna a trai in Biserica viata duhovniceasca pe care ne-o ofera si dariuste Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, „viata cea noua cu Iisus Hristos si in Hristos condusa de Duhul Sfant”[20]. Viata duhovniceasca imbraca intraga existenta si inseamna trairea vietii de zi cu zi in comuniune cu Dumnezeu sub calauzirea Duhului Sfant, asa incat orice act al nostru sa fie un act duhovnicesc, adica inspirat de Duhul Sfant spre implinirea voii tatalui asa cum a fost descoperita de Fiul. Trairea duhovniceasca aduce odihna, pace si bucurie deoarece inseamna dobandirea harului Duhului Sfant care intipareste chipul lui Iisus Hristos in inima noastra si ne face asemenea Lui, este intrarea intr-un firesc al vietuirii ortodoxe care ne face fericiti si liberi. Cu toate ca reprezinta firescul vietuirii ortodoxe, deoarece firea omeneasca s-a pervertit din cauza pacatului, viata duhovniceasca nu poate fi traita fara ajutorul lui Dumnezeu si fara efortul omului de a implini voia lui Dumnezeu. Omului patimas viata duhovniceasca i se pare ostenitoare si solicitanta, plina de ingradiri si fara bucurie deoarece angajarea in trairea ei este o nevointa, un efort si o jertfa, o silire a voiii proprii care nu inclina spre implinirea voii lui Dumnezeu ci spre pacatul ce promite placere. Lipsit fiind de har din cauza pacatului, patimasul nu intelege ca, dupa cum subliniaza Sfantul Maxim Marturisitorul, nu exista decat o singura bucurie, „unirea sufletului cu Cuvantul”, si o unica placere, „dobandirea celor dumnezeiesti”[21]. El nu-si cauta implinirea in Dumnezeu ci se iubeste pe sine (intr-un egoism si egocentrism sau filavtie) si realitatea sensibila, scotand din sine si din aceasta, in principal prin mijlocirea simturilor, deci a trupului, placerile si desfatarea[22]. Dar, „Cel ce se ingrijeste de mantuirea noastra a infipt in mod providential in placerea adusa de simturi, ca un mijloc de pedepsire, durerea, prin care s-a zidit in chip intelept in firea trupului legea mortii, ca sa limiteze nebunia mintii care-si misca, potrivnic firii, dorinta spre lucrurile sensibile”[23]. Si astfel viata omului patimas devine o fuga disperata dupa placere si, in acelasi timp, o fuga de durere, fuga care il indeparteaza tot mai mult de Dumnezeu si de propria lui fire si il afunda tot mai mult in multe pacate si diferite patimi. Biruitor si invingator fiind asupra pacatului si mortii Mantuitorul nostru Iisus Hristos face posibila trairea duhovniceasca in Biserica de catre cei renascuti in El prin Sfintele Taine. Insa, pentru a trai o viata duhovniceasca, crestinul intarit de har trebuie sa-si asume nevointa luptei cu pornirile pacatoase ale firii slabanogite de pacat, astfel incat sa faca din poruncile lui Dumnezeu legea vietii sale. In timpurile si vremurile noastre aceasta lupta duhovniceasca ia forme noi deoarece progresul tehnologic a facut posibila o dezvoltare fara precedent a mijloacelor de comunicare in masa[24] care schimba radical lumea in care traim pana acolo incat sa putem vorbi despre o lume multimedia, o lume in care mediile de comunicare se suprapun fascinand si captivand mintea omului, modelandu-i gandirea si comportamentul. 

  1. Despre mass-media care tinde sa substituie forta si impactul cuvantului lui

Dumnezeu asupra vietii omului contemporan

Mass-media a ajuns o prezenta atat de importanta in lumea contemporana incat, chiar si in cazul celor care se considera credinciosi, expunerea prelungita la mesajele mediatice tinde sa inlocuiasca forta si impactul cuvantului lui Dumnezeu asupra vietii lor. Studiile sociologice si psihologice arata ca mass-media reuseste sa domine campul vizual si spatiul uman contemporan cu propriile simboluri in detrimentul credintei religioase. Cantitatea uriasa de material simbolic (imagini, informatii, idei), caracterul cotidian, persuasiunea si presiunea uriasa a mesajelor mediatice, caracterul public al recunoasterii lor, lipsa timpului de reflexie sunt doar cateva din cauzele care duc la aceasta situatie extrem de grava din punct de vedere spiritual si duhovnicesc.[25] Mass-media isi asuma astazi in societate functiile pe care in societatea traditionala le avea religia si anume functia educativa, functia axiologica si functia de orientare. Ea „ne spune cine suntem, ne ofera o identitate. Ne invata ce vrem sa fim; ne da aspiratii. Ne arata cum sa devenim ce ne-am propus; ne confera tehnica potrivita. Si ne spune ce si cum sa ne simtim atunci cand nu reusim; ne ofera salvarea. Altfel mass-media modifica calitativ modul in care apar si opereaza constiinta si identitatea noastra”.[26]

Efectele si consecintele asupra societatii si a fiecarui om in parte a asumarii de catre mass-media a functiilor educativa, axiologica si de orientare au fost identificate de catre cercetatori ca fiind efectul de agenda, efectul de cultivare si asa numita spirala a tacerii.[27] Efectul de agenda consta in faptul ca principalele preocupari mentale ale publicului sunt determinate de agenda mass-media care indica problemele cele mai importante pentru ca, in functie de aceasta ierarhizare, sa ne orientam in a le acorda atentia corespunzatoare. Posibilitatile de manipulare, atat la nivel social cat si personal, sunt imense si experienta ne arata ca se profita din plin de ele. Urmarea principala la nivel personal este instrainarea mintii intr-o lume exterioara si, partial, ireala transformand omul intr-un spectator al marelui spectacol pus pe scena mediatica a lumii, spectator care insa isi traieste intr-o masura tot mai mica propria viata. Efectul de cultivare se refera la faptul ca mass-media are puterea de a cultiva in masa publicului opinii, conceptii si credinte ce vor influenta in mod decisiv si hotarator felul de raportare a oamenilor la lume si viata. Realitatea trista este ca, de regula, aceste opinii, conceptii si credinte sunt diferite si variate si chiar divergente cu invatatura crestina. Spirala tacerii este legata de notiunea abstracta de opinie publica care, de fapt, este formata, in conformitate cu credintele si interesele lor, de catre cei care controleaza mass-media. Ea inseamna ca aceia care nu impartasesc opinia indicata de mass-media ca fiind dominanta tac, chiar daca sunt majoritari si au tendinta de a-si scimba opinia in sensul celei promovate de mass-media.

In conditiile in care, pe de o parte, societatea in care traim nu este o societate crestina ci una secularizata in care permisivitatea, toleranta si relativizarea valorilor sunt noile dogme[28] si, pe de alta parte, castigul si manipularea sunt de multe ori interesele care stau in spatele si la baza mass-mediei, concurenta si dorinta de a castiga audienta duce la difuzarea unor mesaje tot mai nocive care cultiva patimile prin exaltarea erotismului si a violentei, a lacomiei si a orgoliului, stiut fiind faptul ca omul patimas este foarte vulnerabil la acestea si, de asemenea, ca este un bun consumator si totodata, este foarte usor de manipulat.[29] Dupa cum s-a remarcat deja, mass-media in general si televiziunea in special se afla „cu cativa pasi inaintea societatii pe calea degrdarii si deteriorarii morale, a descompunerii pacatului, devenind model al societatii de maine si pedagog al omului (pos)modern pe calea indepartarii de Dumnezeu”.[30] Omul educat de catre mass-media este de fapt omul cel vechi, rob al pacatului, care isi cauta mangaierea in placerile pacatoase si este prins in cercul vicios al fugii dupa placere si al fugii de durere, afundandu-se tot mai mult in pacat.

5. Despre mass-media care submineaza trairea duhovniceasca

Mass-media este o imensa provocare pentru crestinul sincer, doritor de viata duhovniceasca. Daca, pentru a trai duhovniceste, crestinul intarit de har trebuie sa-si asume nevointa luptei cu pornirile pacatoase ale firii slabanogite de pacat, mass-media il impinge tocmai in directia opusa, a impatimirii. Cu cat apelam mai mult la mass-media si cu cat mediile de comunicare sunt mai complexe cu atat impactul negativ este mai puternic si este o iluzie si o utopie sa credem ca cineva poate fi invulnerabil. Pentru a intelege mai bine la ce ne expunem atunci cand ne conectam internet, de pilda, vom incerca in cele ce urmeaza sa identificam felul in care mass-media submineaza viata duhovniceasca.

Referitor la imprastierea si risipirea mintii Sfintii Parinti ai Bisericii ne invata ca trairea duhovniceasca presupune linistirea mintii si adunarea ei in inima si ca pentru aceasta este foarte importanta ferirea de tot ceea ce o imprastie. Mass-media aduce insa o adevarata explozie si un adevarat bombardament informational asupra mintii omului, umpland-o cu informatii, de regula nu doar neimportante ci chiar nocive, nu doar din punct de vedere duhovnicesc ci chiar si din punct de vedere al vietuirii sociale. O mica parte sau chiar nimic din cuprinsul unui buletin de stiri ori al unei emisiuni oarecare ne este de folos si ne priveste ori ne vizeaza in mod direct. De cele mai multe ori mass-media profita de curiozitatea oamenilor care este amplificata in mod voit si intentionat de dorinta bolnavicioasa de a intra in intimitatea altora. Si, in acest fel, in loc sa se opreasca asupra sinelui, sa-si identifice pacatele, sa se pocaiasca si sa se indrepte catre Dumnezeu, omul se risipeste cuprins fiind de curiozitate desarta, pierzandu-si, in acest mod, pacea sufletului si linistea inimii. Nu se mai poate aduna si concentra in rugaciune, aceasta devenind, astfel, foarte superficiala, definind, in acest fel, relatia sa cu Dumnezeu. Cu aproape 100 de ani in urma, cand mass-media era reprezentata numai de presa scrisa si era cu mult mai putin agresiva decat astazi, Sfantul Siluan Athonitul avertiza: „Cel ce voieste a se ruga curat nu trebuie sa cunoasca nici o veste din ziare, nu trebuie sa citeasca din carti rele ori sa afle cu iscodire ceva din viata altora. Toate acestea aduc mintii ganduri necurate iar cand omul voieste a le deslusi, ele din ce in ce mai mult vor rataci si vor chinui sufletul”.[31]

Un alt aspect il reprezinta fondul sonor pe care il ofera mass-media vietii noastre. Omul de astazi s-a obisnuit sa fie insotit mereu de mass-media nemaistiind sa aprecieze linistea. Nu intelege ca mass-media ii ofera o fasla senzatie de comuniune si ca linistea nu inseamna o absenta ci, dimpotriva, prezenta lui Dumnezeu, sansa regasirii de sine si a intalnirii cu Dumnezeu. „Linistea este o conditie esentiala – ne arata Parintele Paisie Aghioritul. Chiar daca nu s-ar ruga cineva cu cuvinte singura linistea ii este rugaciune. Ea este o rugaciune tainica si ajuta mult pe cel care se roaga, asa cum il ajuta pe om respiratia, care este nevazuta. Cel care face lucrare duhovniceasca in liniste, se adanceste dupa aceea in rugaciune.”[32]

Cu privire la discreditarea valorilor crestine, intr-un amplu si bine documentat studiu despre efectele televiziunii asupra mintii umane, Virgiliu Gheorghe demosntreaza ca principalul continut al mesajelor televiziunii, al mass-mediei in general, este nihilismul, despre care am mai vorbit in acest material, adica relativizarea si chiar negarea valorilor, in primul rand al celor crestine.[33] Cu alte cuvinte, nihilismul isi are cauza in indepartarea omului de Dumnezeu pana la a nu-I mai recunoaste Creatorului dreptul, puterea sau eficienta interventiei Sale in istorie sau chiar pana la negarea existentei Sale si a intregii rationalitati pe care Cuvantul lui Dumnezeu a pus-o in lume. „Televiziunea ofera fiecarui ins acea pedagogie ce corespunde nivelului de negatie pe care-l poate accepta (corespunzator caderii sau indepartarii de Dumnezeu). Cu mana pe telecomanda, alegem ceea ce ne atrage cel mai mult, dar si ceea ce putem accepta in momentul de fata ca nivel de negatie. In timp, mentalitatea schimbandu-se, va deveni tot mai probabila alegerea unor atitudini sau modele de viata corespunzatoare unui studiu superior al negarii nihiliste, deoarece odata intrati pe aceasta cale a negarii, indiferent de forma in care se manifesta ea, nu se poate decat inainta. Acest fenomen se manifesta cu putere, odata patrunsi in lumea micului ecran, deoarece foarte putini au puterea de a rezista presiunii seductiei si fascinatiei aproape demonice, care te indeamna in mod continuu la insusirea, prin participare empatica, a unei atitudini nihiliste cat mai avansate. Televiziunea este pedagogul ideal al unei atitudini nihiliste.”[34]

Acelasi autor scoate in evidenta felul in care nihilismul mediatic discrediteaza valorile crestine.[35] Credinta cultivata mediatic (fara a include aici mass-media bisericeasca) nu este cea crestina. Pe de o parte suntem invatati sa credem in stiinta, democratie, institutiile conducatoare si mai ales in propriile pareri, pe de alta parte este promovata o credinta de tip magic, panteist si sicretist, in puteri, forte nevazute, supranormale, paranormale, extraterestrii etc. Dragostea se identifica cu atractia erotica, smerenia si blandetea sunt semne ale slabiciunii si neputintei. Ascultarea este negata si ignorata prin promovarea atitudinii razvratite si contestarea autoritatii, iertarea este inlocuita ori substituita cu razbunarea, infranarea este este exclusa pentru ca submineaza controlul ideologic al persoanei umane si consumul. In schimb sunt promovate nonvalorile nihiliste: placerea, hedonismul, banii si puterea[36], adica tocmai ceea ce Sfanta Scriptura si Parintii Bisericii identifica a fi radacinile tuturor patimilor: pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii (I Ioan 2, 16) sau iubirea de placere, iubirea de avere si iubirea de slava desarta. Concluzia analistului si autorului Virgiliu Gheorghe este un mare semnal de alarma adresat tuturor celor care cred ca pot imbina si impleti trairea duhovniceasca cu televiziunea: „Nu exista virtute crestina care sa nu fie subminata pe micul ecran, prin cultivarea pacatului si a patimii care i se opune sau, pur si simplu, prin excluderea ei din orizontul de gandire si comportament al eroilor lumii TV. Chiar daca cineva ar putea identifica in aceasta infinita lume de imagini si mesaje prezenta unora care pot fi incadrate mesajului crestin, acestea nu fac decat sa sporeasca forta de persuasiune a televiziunii, prin justificarea actului televizionarii ca unul ce poate oferi si ceva folositor. Dar, de fapt, telespectatorii nu constientizeaza ca tot ce se transmite si se retine de la televizor sunt comportamentele si mentalitatile care apar cu cea mai mare frecventa si care definesc spiritul general al acestui mediu. Privit intr-o perspectiva crestina, mediul TV, spiritul acestuia este cea mai buna sinteza a ceea ce este propriu lumii cazute, colectie a faptelor si conceptiilor unor oameni adanciti intr-un mod de viata vicios. „Realitatea” de la televizor este complet opusa atmosferei evanghelice a Imparatiei lui Dumnezeu sau vietii crestine.”[37]

In ce priveste cultivarea intelesurilor patimase ale lumii Sfintii Parinti ai Bisericii subliniaza faptul ca viata duhovniceasca a omului este determinata in mod decisiv si hotarator de felul in care isi reprezinta in minte lumea si de cum se foloseste de aceste reprezentari in ceea ce face in viata. „Lucrurile[38] sunt in afara de minte, arata Sfantul Maxim Marturisitorul, dar ideile lor stau inauntru. In minte este deci puterea de se folosi bine sau rau de ele. Caci folosirea gresita a ideilor este urmata de reaua intrebuintare a lucrurilor.”[39] Caderea omului si despartirea de Dumnezeu vine din faptul ca, in loc sa contemple ratiunile dumnezeiesti din creatie si sa se inalte astfel spre Dumnezeu, atribuie creaturilor un inteles patimas privindu-le prin prisma iubirii patimase de sine si a placerii sau a durerii pe care o pot aduce. „Lucru este de pilda: barbat, femeie, aur si asa mai departe. Intelesul este aminitirea simpla a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea nerationala sau ura fara judecata a ceva din cele de mai inainte. Inteles patimas este gandul compus din patima si inteles.”[40] Intelesul patimas consta asadar in asocierea gandului la lucruri si persoane cu placerea sau durerea simtuala pe care ne-ar putea-o aduce si care starneste in noi dorinta de posedare sau, din contra, mania si pornirea violenta impotriva lor. Lupta celui ce doreste sa traiasca o viata duhovniceasca consta tocmai in despartirea patimii de inteles pentru a ramane gandul simplu cu privire la lucruri si persoane. „Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu lupta impotriva lucrurilor, nici impotriva intelesurilor acestora, ci impotriva patimilor impletite cu intelesurile. De pilda, nu lupta impotriva femeilor, nici impotriva celui ce l-a suparat, nici impotriva chipurilor acestora, ci impotriva patimilor impletite cu ele.”[41] Aceasta face ca un sfant precum Ioan din Kronstadt sa poata privi poza unei femei goale dand slava lui Dumnezeu pentru felul minunat in care a alcatuit o faptura pentru a fi mama. Omul patimas, din contra, are tendinta de a amesteca intelesurile cu patima si mass-media se foloseste de aceasta neputinta si slabiciune si chiar o cultiva. Legarea intelesului de patima in mass-media se datoreaza mai intai faptului ca produsele acesteia reflecta starea duhovniceasca arealizatorilor lor care, de regula, sunt oameni patimasi. In mod deosebit ecranul (fie televizor sau calculator), prin puterea de atractie si falsa evidenta a imaginilor in miscare, ne face sa vedem lumea cu ochii realizatorilor emisiunilor si filmelor urmarite. Mai mult decat aceasta insa, in mod programatic, mesajele mediatice cultiva intelesurile patimase pentru a provova si produce emotii si astarni dorinte si a deveni astfel atractive pentru public. Publicitatea este prin excelenta actul in care se urmareste legarea intelesului lucrurilor de dorinta de a le avea si de placere promovandu-se ideea ca fericirea se dobandeste prin consum si posedare. A reduce aspiratiile omului la lucruri, a frustra prin desteptarea unor nostalgii a caror implinire este promisa prin consum, a erotiza produsele sunt doar cateva din menevrele publicitare utilizate.[42] Consecinta este ca mintea celui supus bombardamentului mediatic se impatimeste capatand deprinderea de a privi lumea si oamenii prin prisma poftei, a dorintei de posedare si dominare. „Ne intrebam: in ce masura mai poate telespectatorul sa pazeasca gandul produs de vederea unui lucru sau de amintirea lui, fara sa-l lege de o dorinta patimasa? In ce masura mai poate lupta sa-si despatimeasca mintea, atat timp cat, uitandu-se la televizor, aceasta este permanent intoxicata cu imagini patimase? Efectul vizionarii nu poate fi altul decat o intunecare gradata a vederii mintii, deoarece toate gandurile patimase ce intuneca partea poftitoare a sufletului, ce o tulbura pe cea irascibila, intuneca ratiunea si in final orbesc mintea. Adica omul poate ajunge sa nu mai gaseasca nici un alt sens al existentei afara de acela de a experimenta fiorii placerii trupesti, de a poseda lucruri si de a se imbata cu ideea ca este cineva cand, de fapt, doar a reusit sa atinga in mod ideal statutul de consumator, care, in viziunea Parintilor Bisericii, este o fiinta necuvantatoare, supusa vietii instinctive.”[43]

Referitor la spurcarea mintii prin consimtirea cu gandul pacatului, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, talcuindu-ne felul in care trebuie sa intelegem poruncile lui Dumnezeu, ne invata ca savarsirea pacatului incepe la nivelul gandului: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: „Sa nu savarsesti adulter”. Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui” (Matei 5, 26-27). In fata disputei dintre fasrisei si ucenici cu privire la spalarile rituale, Iisus Hristos afirma cu claritate ca consimtirea cu gandul pacatului il spurca pe om: „Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om (Marcu 7, 21-23). Parintii duhovnicesti dezvolta tema savarsirii pacatului aratand ca in zamislirea acestuia se parcurg mai multe etape care in esenta se reduc la patru: atacul sau momeala, insotirea, consimtirea si fapta sensibila. Momeala este nepacatoasa si nevinovata deoarece nu tine de voia omului, insotirea nu este intru totul nevinovata dar nu este nici cu totul pacatoasa, dar consimtirea este intru totul pacat deoarece este invoirea cu placere a sufletului cu momeala si pe aceasta se straduiesc diavolii sa o castige.[44]

Conectarea la mediile de comunicare inseamna deschiderea mintii fata de gandurile transmise de ele, o insotire a mintii cu aceste ganduri. Insa, asa cum am aratat mai sus, mass-media este un propagator al intelesurilor patimase ale lucrurilor. Acceptarea cu placere a intelesului patimas inseamna de fapt consimtirea cu pacatul. Toate acestea se petrec mai ales in fata ecranului. Privirea imaginilor incarcate de intelesuri patimase si indulcirea cu acestea ne arunca direct in faza de consimtire cu pacatul deoarece, potrivit Sfintilor Parinti ai Bisericii, aceasta este faza in care gandul pacatului se concretizeaza in imagini: „Atacul este o miscare fara imagini a inimii care este prinsa de indata de cei incercati, ca intr-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri in gand, s-a produs consimtirea.”[45] Parintii duhovnicesti contemporani ne avertizeaza ca, prin transmiterea de imagini cu intelesuri patimase, mass-media devine un mijloc prin care lucrarea demonica de despartire a omului de Dumnezeu ia o noua forma, directa si mult mai eficienta: „Vedeti cu cata diplomatie intra Satana in omenire ca sa o distruga! Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru ca el este duh, duhul rautatii, vistierul tutor rautatilor, ceea ce ne inchipuiam in minte ca oameni, acum ti le arata fatis.”[46] Aflat in fata ecranului omul traieste placerea oferita de intelesurile patimase ale lucrurilor, constientizand mai mult sau mai putin ca, de fapt, consimte cu pacatul cu care se indulceste prin insusi faptul vizionarii. Impactul televiziunii este prin excelenta unul dramatic, intens emotional.[47] Cu cat emotia este mai intensa, cu atat impresia este mai puternica si mintea imbratiseaza mai strans imaginile vazute, consimtind cu pacatele sugerate. Impactul emotional este dat in primul rand de intelesul patimas al imaginilor si, in special, de erotismul explicit sau implicit si de violenta programelor care ii fascineaza si ii pervertesc chiar si pe cei care au preocupari spirituale si duhovnicesti. De regula oamenii se uita la televizor la lucruri ce se afla la limita simtului lor moral, insa au tendinta de a cobori mereu stacheta si de a accepta si chiar de a cauta imagini cu o incarcatura negativa tot mai mare, fara sa tina seama de faptul ca, mai ales in ceea ce priveste desfranarea, „pentru corp este necesar sa fie inlaturate chipul si materia care ispiteste, pentru ca pofta sa nu se dezlantuie, iar pentru suflet la fel, ca sa nu ia nastere in el ganduri necurate”.[48]

Parintii filocalici ne invata ca o conditie fundamentala pentru vietuirea duhovniceasca este pazirea mintii de gandurile pacatoase, ganduri care ar trebui taiate inca din faza de atac asupra mintii deoarece „intr-o clipa sufletul nostru se incanta de momelile diavolesti, se indulceste de ele si le urmeaza”.[49] A permite gandului sa patrunda in minte pana la etapa de insotire nepacatoasa si apoi a-l combate este o lupta rezervata celor sporiti duhovniceste care nu se lasa amagiti de momelile vrasmasului, nu le urmeaza si nu sunt biruiti sau invinsi de ele. Dar nici pentru acestia o astfel de lupta nu este lipsita de primejdie: „Nu avem in toata vremea puterea sa ne impotrivim tuturor gandurilor ce se ridica impotriva noastra, ca sa le oprim, ci de multe ori primim de la ele o rana ce nu se vindeca multa vreme. Pentru ca ai ca potrivnici pe unii care au sase mii de ani. Si aceasta ii face in stare sa te poata rani peste masura intelepciunii si a intelegerii tale. Si chiar de ii vei birui, intinaciunea gandurilor iti murdareste cugetul si raul lor miros ramane multa vreme in mirosul narilor tale.”[50] De aceea Sfantul Varsanufie recomanda: „Este propriu celor desavarsiti sa lase gandul sa intre in inima lor si apoi sa-l scoata. Tu nu lasa focul sa intre in padure, ca sa nu o arda. Nu lasa sa ti se ia hainele, ca sa nu trebuiasca sa le iei inapoi cu lupta. Nu te juca cu tulburarea, caci nu vei ramane neclintit in aceasta ispita.”[51] Iar cuvintele Sfantului Ioan Casian cu privire la nevoia pazirii mintii sunt foarte actuale in ceea ce priveste expunerea la mass-media: „Trebuie necontenit sa ne amintim de acea povata: „Pazeste inima ta mai mult decat orice” si, potrivit principalei porunci a lui Dumnezeu, sa observam cu bagare de seama capul vatamator al sarpelui (Facere 3, 15), adica inceputul tuturor gandurilor rele, cu ajutorul carora incearca diavolul sa se strecoare in sufletul nostru. Sa nu ingaduim sa patrunda prin nesinchisire in inima noastra tot corpul acestui sarpe, adica incuviintarea ademenirii, care fara indoiala, de va fi intrat, va ucide prin otrava muscaturii lui mintea robita.”[52]

Gandindu-ne la deschiderea mintii spre a fi inrobita de fantasme, vom sustine ca mijloacele de comunicare cu cat combona mai multe medii si mai ales atunci cand in centru sta imaginea in miscare (televiziune, filme, jocuri pe calculator), creeaza un mediu virtual in care mintea este atrasa si in care omul are parte de trairi reale. Este o lume a fantasmelor, a nalucirilor, cu atat mai seducatoare cu cat promite implinirea visului dintotdeauna al omului cazut si anume trairea placerii in absenta durerii. Identificandu-ne empatic cu personajele de pe ecran ne indulcim de desfranare, gustam placerea de a fi bogat, de a stapani, dand frau liber patimilor care zac in noi. Evadarea din real intr-o lume a fantasmelor creata cu ajutorul imaginatiei si conforma cu dorintele si patimile sale, adica reveria ori visarea fara a dormi, este o tendinta a omului cazut asupra careia parintii filocalici ne atrag atentia cu foarte multa seriozitate. Imaginatia, ca si capacitate a omului de a transforma perceptiile in imagini, de a reproduce imaginile si de a crea imagini noi, este una din facultatile de cunoastere. Imaginatia il poate ajuta pe om sa cunoasca cele sensibile si, prin contemplarea naturala a ratiunilor dumnezeiesti din creatie, sa-si inalte mintea spre Dumnnezeu. Pentru omul impamantenit imaginatia devine insa un mijloc de separare de Dumnezeu fiindca el are tendinta de a-si umple mintea separata de Dumnezeu cu produsele si rezultatele imaginatiei sale, construindu-si o lume a fantasmelor si inchipuirilor de care se alipeste si se ataseaza cu atat mai mult cu cat corespunde patimilor care l-au cuprins. Pe de o parte imaginatia trezeste patimile, dandu-le hrana care le face sa lucreze si sa sporeasca, pe de alta parte patimile suscita in mod deosebit lucrarea si plasmuirile imaginatiei pentru ca se hranesc mai ales cu aceste inchipuiri.[53] Este tocmai consimtirea mintii cu pacatul prin primirea si indulcirea cu imaginile incarcate de intelesuri patimase, fiecarei patimi corespunzandu-i anumite chipuri. Insa lumea inchipuirilor „la om este aceeasi cu cea a cazutilor diavoli, drept pentru care inchipuirea este poarta deschisa lucrarii diavolesti”.[54] Fantasmele, nalucirile imaginatiei sunt principala cale prin care diavolii „intra in comuniune cu sufletul si se amesteca cu el, facandu-l un fel de cuib de viespi si o pestera de ganduri sterpe si patimase”.[55] Odata patrunsi in suflet diavolii pun stapanire pe acesta tarandu-l tot mai mult in pacate si patimi si despartindu-l de Dumnezeu. Neavand imaginatia la dispozitie, remarca Cuviosul Isihie Sinaitul, „Satana nu poate fauri ganduri inselatoare pentru a le infatisa mintii spre amagire mincinoasa”.[56]

Fantasmele, fie ca sunt produsul imaginatiei omului, fie ca sunt insuflate de diavoli, dobandeste putere in masura in care dorinta si vointa omului inclina spre ele. „Si chipurile diavolesti, si cele faurite de insusi omul pot inrauri asupra oamenilor, schimbandu-le infatisarea si chipul, dar intr-un astfel de caz un lucru este de neocolit: tot chipul zidit de insusi omul sau insuflat de diavoli si primit in suflet va stalci chipul duhovnicesc al omului zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.”[57] De aceea, parintii duhovnicesti insista ca, pentru a ajunge la rugaciune curata si traire duhovniceasca autentica, este nevoie sa ne eliberam mintea de orice inchipuire si imaginatie. „Calea nevoitorului ortodox este urmatoarea: el cauta pe adevaratul Dumnezeu – Facatorul, drept aceea, prin rugaciunea mintii, duce o lupta cu miile de felurite chipuri, si cu cele, adica cele ce poarta o anume forma exterioara, o infatisare, o proiectie a spatiului si avremii, o culoare, si altele asemenea, si cu cele gandite, adica conceptele – pentru ca, despuindu-se de tot chipul facut, sa se roage lui Dumnezeu fata catre fata.”[58] In lumea virtuala creata de tehnologia multimedia confruntarea cu fantasmele ia forme noi pentru ca acestea se materializeaza in imaginile care, pe masura dezvoltarii tehnologiei, dau tot mai mult iluzia veridicitatii si accesibilitatii unei lumi a placerii fara durere. Este o lume care promite fericirea prin implinirea poftelor, o lume virtuala dar care ofera trairi intense si reale, o lume in care omul postmodern se simte foarte important. O lume care devine pentru el lumea exemplara a existentei plenare, in contrast cu realitatea stearsa a vietii cotidiene, o lume in care are tendinta de a evada cat mai mult. „Imaginea de pe ecran nu numai ca a ajuns sa aiba un statut egal cu acela al elementelor din sfera autenticului, dar lumea a ajuns sa se imparta in ceea ce este comun (viata cotidiana) si ceea ce este televizat, iar televizorului i se acorda un statut privilegiat.”[59]

Imaginile de la televizor sunt sau alcatuiesc fantasme si imaginatii pentru ca au incifrate in ele un inteles strain, al mintii care l-a produs, sunt legate de ceva (un lucru, o idee) si au puterea de a lega mintea de acea realitate.[60] Transferand centru de greutate al vietii sale dinspre lumea reala spre virtual, spre aceasta lume a fantasmelor, omul nu realizeaza ca se deschide influentei creatorilor acestor inchipuiri, pierzandu-si libertatea duhovniceasca si modul personal de a fi. Fantasmele carora isi deschide mintea in timpul vizionarii la televizor, odata ajunse in minte capata propria lor viata inrobind-o. Ele raman prezente si active si dupa incetarea televizionarii si chiar se inmultesc, hranindu-se din imaginatie si impiedicand rugaciunea curata. Fantasmele il vor marca tot mai mult, influentand felul in care gandeste, simte si actioneaza si il vor face sa se raporteze la lumea reala prin intermediul lor.[61] Posibilitatea manipularii constiintelor prin intermediul fantasmelor este imensa iar manipulatorul prin excelenta, ce sta in spatele tuturor este diavolul, care are acum un instrument extrem de eficient pentru inrobirea oamenilor si departarea lor de Dumnezeu. Daca, potrivit invataturilor parintilor filocalici, viata duhovniceasca autentica inseamna eliberare de fantasme, tehnologia multimedia realizeaza exact contrariul.

Cu privire la substituirea adevaratei vieti duhovnicesti cu un surogat de traire religioasa, analizand locul pe care mass-media, televiziunea in special, il ocupa in viata omului postmodern din punct de vedere al fenomenologiei religiei[62], teologul, apologetul si misionarul Virgiliu Gheorghe ajunge la o concluzie socanta: televiziunea joaca rolul unei religii fara a fi insa o religie propriu-zisa ci doar un surogat de traire religioasa, un mod profan prin care omul de astazi poate sa-si amageasca setea de viata duhovniceasca autentica. Principalele caracteristici care fac ca televiziunea sa poata fi considerata un comportament religios sunt[63]: Lumea virtuala creata de televiziune defineste un alt spatiu si un alt timp decat cele cunoscute din viata obisnuita; importanta centrala pe care aceasta lume virtuala o are in existenta lumii contemporane si a fiecarui om in parte, avand caracterul unei lumi mitice, exemplare, aflate la un nivel ontologic superior celei reale; Larga paleta de stari experimentate pe parcursul vizionarii la televizor intre care domina fascinatia, emotiile puternice, teama, sentimentul coplesirii, stari similare celor traite in preajma misterului in religiile pagane; Obiceiul televizionarii imbraca un caracter ritual; Orizontul de valori sau comportament al telespectatorilor este oferit tot mai mult de mesajele televiziunii. Televiziunea este un mijloc care reuseste sa deturneze pe nesimtite energia cu care omul ar trebui sa se dedice trairii duhovnicesti spre o falsa experienta religioasa de tip magic fiindca televiziunea nu cere cainta si pocainta ci promite placere, oferind trairi emotionale puternice. Fara sa se lepede in mod formal de credinta sa, crestinul conectat la mass-media ajunge sa-i acorde mai multa importanta acesteia decat lui Dumnezeu, lucru care poate fi costatat cu usurinta comparand timpul si interesul alocat televizorului si calculatorului in raport cu rugaciunea, participarea la slujbe si tot ceea ce inseamna angajare in viata duhovniceasca.

Obisnuindu-se cu o experienta facila care pasivizeaza si captiveaza, dand in acelasi timp senzatia implicarii active si a eliberarii, o experienta care cultiva patimile prin participarea la lumea virtuala a televiziunii dand insa si iluzia detasarii si a lipsei de responsabilitate, crestinul telespectator devine tot mai putin capabil de o traire duhovniceasca autentica ce presupune pocainta, adunarea mintii, eliberarea de fantasme si de intelesurile patimase pentru a putea sesiza prezenta delicata a harului dumnezeiesc.[64]

Cu privire la eliberarea din plasa mass-mediei ca fiind conditie a vietuirii duhovnicesti, vom sustine, la unison, ca traim intr-o lume multimedia, o lume in care se exercita o puternica presiune asupra societatii si a fiecarui om in parte spre a-si transfera centrul de existenta dinspre comunitatea umana reala spre cea mediatica, dinspre real spre virtual. In mod paradoxal, participarea la lumea mediatica prin informare, proiectie si identificare, confera omului de azi sentimentul ca exista, ca este cineva.[65] Dar participarea la lumea mediatica, in functie de gradul de implicare, ridica obstacole uriase in calea trairii duhovnicesti impingandu-ne inapoi, la starea omului vechi, rob al pacatului, supus stricaciunii si mortii. De aceea, pentru crestinul sincer se pune cu multa acuitate problema eliberarii din „matrix-ul” mediatic.

  1. Concluzii

Concluziile, atat a mea in acest studiu, cat si a celui de-al treilea volum dedicat de Virgiliu Gheorghiu fetei nevazute a televiziunii, ne incurajeaza aratand ca acest lucru este posibil, este cu putinta: „In societatea moderna, mass-media lasa sentimentul ca este atotputernica. Controleaza mentalitatile, defineste atitudini, modeleaza comportamente. Prin moda, defineste criteriile frumosului, prin opinia publica, pe cele ale adevarului. Ea hotareste cine este bun si vrednic de admirat si care sunt ierarhiile de valori dupa care sa ne orientam in viata, dupa care sa-i judecam pe oameni si lumea. Insa, in pofida acestei aparente, mass-media nu are nici o putere prin sine si in sine. Ea nu are decat puterea pe care i-o dau oamenii si lumea in ansamblul ei. Mass-media este ca paianjenul care nu are absolut nici o putere asupra acelei insecte care nu se prinde in plasa pe care o tese. Libertatea acesteia este foarte mare insa, din moment ce ea nu vede plasa ce o are o tesatura foarte fina sau nu constientizeaza pericolul acelei inefabile tesaturi, atunci exista un risc destul de mare sa cada in plasa paianjenului. Cu cat va prinde mai multe insecte, hranindu-se cu ele, cu atat isi va putea construi o plasa tot mai mare. Tot asa se intampla si cu mass-media. Cu toate ca aceasta si-a intins paienjenisul in toata lumea, exista inca si va exista intotdeauna suficient de mult spatiu de realitate, de libertate si de miscare in afara realitatii virtuale. Totul este sa fie identificate liniile de forta ale acestei realitati, sa fie cunoscut pericolul patrunderii si, practic, al captivarii in interiorul acestei lumi si sa fie evitat, prin urmare, contactul cu universul fenomenelor de constiinta – mass-media. Aici este intelepciunea, nadejdea si scaparea omului contemporan. Daca ne pazim mintea si inima de infasurarea cu fiarele realitatii mediatice, ale placerii si divertismentului.”[66]

7.  Incheiere

Asadar, acum in incheiere putem concluziona ca post-modernismul intr-o societate multimedia reprezinta un pericol major la adresa misiunii si vietii Bisericii lui Iisus Hristos. De asemenea, desacralizarea, relativizarea si secularizarea constituie un atentat la viata si fiinta omului ce urmareste transformarea omului intr-o realitate profana si profanata sau profanatoare, atotsuficienta si in permanenta cautare doar a implinirii pamantesti. Desacralizarea determina prabusirea tuturor sistemelor (noetic si axiologic) precum si a reperelor pentru omul de astazi. Ea intra in contradictie cu dimensiunea ontologica religioasa a omului, este potrivnica naturii si firii umane, stralucita creatie a lui Dumnezeu – Sfanta Treime, si are drept consecinta dezumanizarea totala a omului. Pe de alta parte, desacralizarea pregateste terenul contaminarea cu diverse concepte preudo-religioase, care pot prolifera si coplesi pe semenul nostru. Solutiile misionar-pastorale ortodoxe cu privire la fenomenul secular al desacralizarii se gasesc pe doua planuri: 1. pe planul prevenirii sau profilaxiei cu privire la desacralizare si 2. pe planul tratarii sau combaterii flagelului desacralizarii existent in societatea contemporana. Pe primul plan, educatia autentic religioasa realizata de catre Biserica, atat la amvon, cat si de la catedra, poate preveni aparitia si generalizarea fenomenului. Cat priveste planul combaterii, credem ca solutia ar fi in efortul de a accentua viata autentica in Iisus Hristos, in efortul de a transforma cu ajutorul si puterea lui Iisus Hristos pe omul necredincios, indiferent, ignorant, sincretist ori sectant intr-un sincer si autentic practicant ortodox. In sfarsit, am vazut ca mass-media a devenit noul idol al omului desacralizat. Solutia pe care o vedem noi consta in sustinerea unei alternative media de tip crestin – cum sunt mijloacele mass-media ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane – care sa accentueze dimensiunea formativ-educationala care este, fie eliminata, fie subevaluata in mass-media comerciala. Numai in acest fel, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu participarea omului contemporan, vom putea sa contracaram tendintele desacralizate intr-o lume care pare sa fi uitat de Dumnezeu, care devine din ce in ce mai utilitarista, mai consunista si mai hedonista si care prin incurajarea non-valorilor si a falselor modele puternic mediatizate afecteaza atat viata Bisericii cat si a societatii moderne, contemporane.

Drd. Stelian Gombos


[1] Studiind cu atenţie modul de cucerire a populaţiilor precolumbiene de către iberici şi felul de guvernare a britanicilor în India, ne dăm foarte bine seama de amprenta lăsată de cultura europeană şi de influenţele orientale asupra gândirii europene.

[2] Canale şi posturi de televiziune precum Discovery şi National Geographic, redau nenumărate reportaje şi interviuri cu diferite personalităţi prin care se caută numai argumente raţionale în evenimentele biblice, scripturistice produse şi comparaţii cu diferitele credinţe religioase antice existente la începutul creştinismului, observându-se în mod clar şi limpede un interes pentru literatura apocrifă şi curentele dualiste, care nu fac altceva decât să desacralizeze Biblia ori să treacă evenimentele scripturistice pe un loc secundar şi speculativ.

[3] Giandomenico Mucci, Il nichilismo nell Enciclica „Fides et Ratio”, în Civv. Catt., I, p. 359 – 369, (traducere de Par. Arhim. Dr. Teofil Tia de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia).

[4] Nihilişti „clasici” sunt Raskolnikov din „Crimă şi pedeapsă” sau aristocraticul Ivan din „Fraţii Karamazov”.

[5] Termenii de „scop”, „unitate”, „fiinţă” nu mai transcend lumea sensibilă. De aceea nucleul teoretico-existenţial al nihilismului constă în lipsa oricărui scop, în convingerea fermă privitoare la imposibilitatea de a susţine teoretic existenţa unor valori supreme, în prăbuşirea valorilor metafizice, morale şi religioase, în special a celor proclamate şi apărate de creştinism.

[6] Această nouă percepţie arealităţii are loc „la sfârşit de modernitate”, după ce modernitatea a fost calificată ca fiind „o splendidă auroră” de Martin Hegel; pe de o parte, Revoluţia Franceză a dat naştere libertăţilor moderne şi conceptului de „drepturi ale omului”; a încheiat epoca absolutismului  şi a despotismului tiranic; privite „în mare” lucrurile, Revoluţia a părut un gigantic pas înainte al omenirii, în direcţia libertăţii şi a progresului, a acomodării cu adevăratele valori; pe de altă parte, nonvaloarea colosală promovată a fost radicala laicizare a gândirii şi a vieţuirii umane, secularizarea atee şi indiferenţa religioasă, care L-au exclus pe Dumnezeu din viaţa publică şi din conştiinţa individuală, calificându-l drept „irelevant”. Cfr. Editoriale: Riflessioni critiche sulla Rivoluzione Francese, în Civv. Catt., 1989, IV, 6 (q. 3343), şi Cristianesimo e Rivoluzione Francese, în Civv. Catt., IV, 1989, 117. (q. 3344), (traducere de Par. Arhim. Dr. Teofil Tia de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia).

[7] Dintre cei care primesc Taina Spovedaniei în cele două posturi mari ale anului, Postul Mare şi Postul Naşterii Domnului, nu sunt mai mult de 15% din totalul creştinilor ortodocşi, incluzând aici şi copiii. Este posibil să fie un procent mai ridicat în mediul rural, dar nu depăşeşte aproximativ 30% din totalul creştinilor dintr-o comunitate.

[8] Aşa a procedat Emil Moise lovind în icoane, aşa a făcut Alina Mungiu Pppidi, aşa facem noi toţi atunci când privim spre ceva murdar.

[9] Aproximativ 83% din populaţia României este creştin ortodoxă. Dacă un membru din fiecare familie ar participa la Sfânta Liturghie în marile sărbători, vă daţi seama câţi creştini ar trebui să fie într-o biserică la un moment dat. Cu toţii ne bucurăm că bisericile sunt pline în duminici şi la marile prasnice, însă, la un calcul atent şi minuţios, dacă între 7% şi 10% participă activ la slujbele bisericeşti, din totalul creştinilor.

[10] Aceasta este o conscinţă a desacralizării altarului prin hirotonirea femeilor.

[11] Datorită americanizării vieţii sociale româneşti s-a scimbat şi pronunţia corectă a cuvintelor. Menţionăm, împotriva tuturor acelora care au denaturat sensul calendaristic al termenului  „Sfintele Paşti”, că acest termen se scrie şi se pronunţă cu „i” şi nu „e” (Paşte).

[12] Mai cu seamă cele legate de anul nou, dragobete, drăgaica, sântion, sântilie, sâmedru şi altele...

[13] Folosite frecvent de către tot felul de ziare care abia aşteaptă să prindă cu camera ascunsă reprezentanţi ai Bisericii şi să-i critice în modul cel mai dur pe toţi.

[14] Când folosim noţiunea „sacru” ne referim şi la conotaţia culturală a termenului, la acea calitate pur omenească ce ne ridică deasupra oricărei alte fiinţe vii, adică raţiunea.

[15] Volumul îngrijit de Franz Joseph Eilers şi Roberto Giantanelli, Chiesa e comunicazione sociale. I documenti fondamentali, Torino, Editrice Elle di Ci, 1996, ne prezintă, de-a lungul a peste 500 de pagini, toate documentele Bisericii Romano-Catolice referitoare la comunicarea socială şi implicarea Bisericii în complexa realitate a mass-mediei.

[16] Biserica ar trebui să promoveze, prin luările de poziţie ale exponenţilor săi, o mass-media orientată spre surprinderea realului, iar nu una a evaziunii în fantastic. Sunt foarte importante atât opţiunile morale cât şi cele estetice. Există o lecţie pe care realul ne-o dă, şi aceasta ar trebui redată de mass-media. Biserica ar trebui să încurajeze un realism deschis faţă de valorile spiritului...

[17] Antonio Orazzo, Teologia e umanesimo ateo. Il passagio dal confronto al dialogo, eredita della „Gaudium et Spes”, în Civv. Catt., 1992, III, p. 365 (q. 3413) (traducere de Par. Arhim. Dr. Teofil Tia de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia).

18 Conceptul de „cinematografie – vehicul de cultură” a fost una din temele preferate ale papei Ioan Paul al II – lea: „Valorile umane şi religioase care merită atenţie specială sunt prezente nu doar în filme care fac directă referinţa la tradiţie creştină, ci şi în filmele născute în diferitele culturi şi religii, confirmând importanţa cinematografiei ca vehicul de interschimburi culturale şi perpetuă invitaţie spre deschidere şi spre reflecţie la realităţile străine de mentalităţile şi formarea noastră”. De altfel şi Părinţii primelor secole elogiau virtuţile naturaliter christianae din care găseau „seminţe” în operele marilor scriitori păgâni... 

19 Limbajul cinematografic adeseori recurge la reprezentări non-directe şi simbolice, care nu sunt uşor de înţeles pentru publicul larg: Este cazul filmului lui Andrei Tarkovski şi Krzystof Kieslowski din Europa de est.

 

[20] Serghei Bulgakov, Ortodoxia, traducere de Nicolae Grosu, Bucureşti, Editura Paideia, 1994, p. 7.

[21] Tâlcuire la Tatăl nostru, PG 90, 849 D,  901 A, la Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, traducere de Marinela Bojin, Bucureşti, Editura Sophia, 2001, p. 36.

[22] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 12, PG 91, 1112 C, la Jean-Claude Larchet, op. cit., p. 57

[23] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 61, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi (în continuare Filocalia), volumul 3, traducere din limba greacă, introducere şi note de Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2009, p. 380

[24] Prin mijloace de comunicare în masă ori mass-media se înţeleg toate sursele sau mediile de informaţie publice care ajung la un număr foarte mare de persoane, ca de exemplu televiziune, radio, internet, presă inclusiv apariţiile periodice ca ziare, reviste sau foiletoane...

[25] Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, Bucureşti, Editura Prodromos, 2006, p. 130.

[26] Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismul: Cultura divertismentului, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001, p. 13.

[27] Virgiliu Gheorghiu, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Bucureşti, Editura Evanghelismos, 2005, p. 224-239.

[28] Emilianos Timiadis, Biserica în climatul social de astăzi, în revista „Telegraful Român”, anul CXLV, nr. 37 – 40, 1997, p. 3.

[29] Excepţie de la aceasta este mass-media Bisericii care face notă distinctă în peisajul mediatic contemporan însă are şi un impact mai redus asupra publicului larg. În studiul de faţă, după cum se poate observa, ne ocupăm, în special, de tendinţa generală a mass-mediei nebisericeşti.

[30] Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii. Faţa nevăzută a televiziunii, Bucureşti, Editura Prodromos, 2007, p. 159.

[31] Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2009.

[32] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan, traducere din limba greacă de ieroschim. Ştefan Nuţescu de la Schitul Românesc Lacu din Sfântul Munte Athos, Bucureşti, Editura Evanghelismos, 2003, p. 188.

[33] Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane..., p. 240 – 276.

[34] Ibidem, p. 253.

[35] Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul..., p. 153 – 157.

[36] Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii..., p. 268.

[37] Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul..., p. 157.

[38] Prin lucru în sens larg Sfântul Maxim înţelege toată creaţia, însufleţită sau nu.

[39] Sfântul Maxim Mărturisitorul, A doua sută a capetelor despre dragoste, 73, în Filocalia, volumul 2, traducere din limba greacă, introducere şi note de Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R, 2008, p. 99.

[40] Sfântul Maxim Mărturisitorul, A treia sută a capetelor despre dragoste, 42–43, în Filocalia, volumul 2, p. 115.

[41] Ibidem, 40, p. 115.

[42] Aceste manevre sunt identificate, descrise şi exemplificate la Francois Brune, Fericirea ca obligaţie. Eseu despre standardizarea prin publicitate, traducere din limba franceză şi prefaţă de Costin Popescu, Editura Trei, 1996, p. 24-72.

[43] Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul..., p. 174.

[44] Dumitru Stăniloae, Ascetica şi Mistica Ortodoxă. Volumul I. Ascetica, Alba Iulia, Editura Deisis, 1993, p. 104; Jean-Claude Larchet, Terapeutica..., p. 428.

[45] Sfântul Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 140-141, în Filocalia, volumul 1, traducere din limba greacă, introducere şi note de Pr.Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 2008, p. 293.

[46] Stareţul Dionisie, duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Lumea în vremurile de pe urmă, Bucureşti, Editura Prodromos, 2010, p. 106.

[47] Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii..., p. 246.

[48] Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, V, 6, în Sfântul Ioan Casian, Scrieri alese, traducere de Vasile Cojocarul şi David Popescu, prefaţă, studiu introductiv şi note de Nicolae Chiţescu, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, 57, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1990, p. 379.

[49] Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute, 44, în Filocalia, volumul 4, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1948, p. 53.

[50] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, XXXIII, în Filocalia, Volumul 10, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R., 1981, p. 184.

[51] Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, 138, în Filocalia, volumul 11, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1990, p. 181.

[52] Sfântul Ioan Casian, Aşezăminte mănăstireşti, VI, 13, în Sfântul Ioan Casian, Scrieri alese, p. 193.

[53] Jean-Claude Larchet, Terapeutica..., p. 92-97.

[54] Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, p. 165.

[55] Calist şi Ignatie Xanthopol, Metoda sau cele 100 de capete, 64, în Filocalia, volumul 8, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1979, p. 135.

[56] Cuviosul Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute, 14, în Filocalia, 4, p. 45.

[57] Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, p. 165..

[58] Ibidem, p. 163.

[59] Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismul..., p. 51.

[60] Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul..., p. 119.

[61] Ibidem, p. 118.

[62] Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii..., p. 54 – 153.

[63] Ibidem, p. 144-146.

[64] Ibidem, p. 149.

[65] Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul..., p. 161.

[66] Ibidem, p. 343.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4035

Voteaza:

Despre secularizarea si desacralizarea imaginii religioase si a limbajului religios in exprimarea Mass – media 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Vali CostinPostat la 2011-04-27 12:11

    Mass-media nu va deveni un instrument al bisericii, are o cu totul alta motivatie. Se mai dadeau macar inainte de Paste filme cu subiecte din religie, de vreo cativa ani nu mai vad nici macar la ore marginale. In afara de asta puzderia de informatii si emisiuni, chiar de posturi, cam acopera un filmulet sau un reportaj cu tema din religie.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE