Combinaţia de cuvinte slujirea în familie va părea multora cât se poate de stranie. Noţiunea de slujbe bisericeşti implică prezenţa obligatorie a clădirii bisericii şi a preotului.

Slujba bisericească este o formă aparte de comunicare a credincioşilor cu Dumnezeu şi cu ceilalţi membri ai Bisericii. In timpul acestor slujbe poporul se roagă, teologhiseşte, reflectează despre căile lui Dumnezeu, participă la toate Tainele Bisericii şi primeşte darurile Sfintei Treimi. Slujba bisericească înseamnă rugăciunea organizată în comun a credincioşilor. Prin ea se descoperă şi se înfăptuieşte esenţa Bisericii ca viaţa nouă în Hristos, o viaţă unită cu Hristos şi cu Dumnezeu-Tatăl, pătrunsă de harul Duhului Sfânt. Sensul acestei vieţi se descoperă în lecturile şi în cântările Bisericii ca unitate în iubire, în har, în pace şi în mântuire. Preotul Alexandr Schmemann scria: „Biserica nu poate fi pusă pe aceeaşi treaptă cu «cultul»; deoarece nu Biserica este cea care există pentru cult, ci cultul pentru biserică, pentru creşterea ei până la «măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos» {Efes. 4, 13).” Totodată, slujba nu poate exista separat de Biserică, căci în ea se arată existenţa ei ca Trup al lui Hristos1.

Pentru a ne introduce în planul lui Dumnezeu şi pentru ca el să facă parte din viaţa noastră, Sfânta Biserică a stabilit un sistem al slujbelor bisericeşti, în care se amintesc şi se reactualizează de fiecare dată evenimentele din istoria sfântă, deoarece ele au avut loc în scopul mântuirii, posibilităţii de a-L avea cât mai aproape de noi pe Dumnezeu, lată de ce noi spunem că evenimentul petrecut odată este trăit de fiecare dată prin sărbătoarea înfiinţată de Biserică, iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune în Omilia citită la Paşte: „Cinstiţi această zi [...] şi bucuraţi-vă de ospăţul credinţei!”

Pentru a ne putea descoperi, a-i uni pe toţi cei de o credinţă şi pentru a le oferi ocazia de a conştientiza că ei formează poporul lui Dumnezeu şi preoţie împărătească (v. I Ptr. 2, 9), Biserica a stabilit diferite forme de slujbe şi cicluri (de zi, săptămânale, anuale schimbătoare şi anuale neschimbătoare). Putem să devenim membri ai Bisericii, ai Trupului lui Hristos, numai dacă participăm la toate Tainele şi slujbele Bisericii. Enoriaşul nu este nicidecum o persoană străină de biserică şi nici un spectator pasiv, ci este participantul nemijlocit, creatorul slujbelor, dar cu condiţia să se roage şi să le trăiască intens. Pentru ca viaţa în Hristos să fie deplină nu este de ajuns să fii credincios, trebuie mai întâi de toate să formezi Biserica Lui, să participi la viaţa ei. Unul dintre aceste mijloace îl constituie slujbele ei.

Prin îndepărtarea şi încetarea participării la ele, noi ne excludem din planul lui Dumnezeu, ne lipsim de darurile Lui, de cunoaşterea Adevărului.

Slujbele Bisericii se împart în slujbe divine generale şi în Taine. La ultimele se săvârşesc Tainele Euharistiei, a Cununiei, Mirungerii etc. Săvârşitorul lor poate fi numai cel care a primit darul şi harul preoţiei. Celelalte slujbe divine: Ceasurile, Utrenia, Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Obedniţa, Molebnele şi Panihidele pot fi săvârşite de orice creştin ortodox, dar cu condiţia să nu rostească nici o ectenie, replicile şi rugăciunile care se citesc în taină de către preot. încercaţi să scoateţi din slujbele Vecerniei şi Utreniei ecteniile, şi veţi observa că esenţa lor a rămas practic neschimbată.

Bineînţeles că săvârşirea slujbelor în afara bisericii va schimba întrucâtva înţelegerea lor. în biserică noi ne adâncim în rugăciune şi în înţelegerea emoţională a duhului slujbelor, deşi nu întotdeauna înţelegem însemnătatea textuală a cântărilor. Pe când în condiţiile casnice ne vine mult mai uşor să percepem sensul cuvintelor. De aceea considerăm că este bine ca persoanele care nu fac parte din tagma clericală să alterneze slujbele din biserică cu cele de acasă. Această alternanţă ne permite să accedem la cunoaşterea religioasă cu ajutorul minţii şi a simţului religios.

In aceste timpuri, când din anumite motive nu reuşim întotdeauna să participăm la slujbe, este foarte important să învăţăm cum să trăim în ritmul vieţii bisericii, cu sărbătorile şi cu slujbele ei dumnezeieşti, cu lecturi zilnice din Noul Testament în orice împrejurare.

Locul săvârşirii slujbelor divine
Samariteanca L-a întrebat pe Hristos: „Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă, că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr” (In 4, 20-24).

Primii creştini se adunau pentru a frânge pâinea în case particulare, în peşteri şi în catacombe. Mai târziu au apărut bazilicile. Iar epoca de aur a înfloririi arhitecturii bisericeşti a început încă din anii de domnie a împăratului Constantin.

Printr-o hotărâre a sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse s-a decis că „o comunitate a creştinilor ortodocşi se poate aduna în jurul păstorului ei, care, cu permisiunea arhiereului eparhial, poate săvârşi toate slujbele dumnezeieşti, inclusiv Sfânta Liturghie, în casele creştine sau în oricare altă încăpere”.

De exemplu, în timpul ocupaţiei fasciste, Biserica Ortodoxă Cehă săvârşea Liturghia în casele credincioşilor2. De asemenea, slujbele bisericeşti pot fi săvârşite în pădure, pe câmp, în peşteri şi chiar într-o cameră de hotel.

In prefaţa Psaltirii, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, Pimen (Moscova, 1973), se spune: „Dacă se întâmplă ca un credincios să nu poată veni la biserică, el poate include în pravila sa de rugăciune şi psalmii care se citesc la slujbe, sau chiar şi slujba în întregime (în afară de Dumnezeiasca Liturghie, care se săvârşeşte numai de către un episcop sau preot): Utrenia şi Ceasul I, Ceasurile III şi VI, de asemenea, Ceasul IX şi Vecernia.”

Orice slujbă este o întâlnire cu Dumnezeu. De aceea, încăperea unde dorim să o ţinem trebuie să fie curată, ca şi atunci când aşteptăm cu nerăbdare sosirea unui oaspete drag. Dacă nu avem timp să facem ordine în cameră, trebuie curăţat cel puţin un colţ al ei.

In omilia Despre cruce şi tâlhar, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „...când a venit Hristos în lume [...] El a curăţit pământul, făcând orice loc bun pentru a înălţa rugăciuni; pământul întreg s-a transformat într-un loc de închinare.”

In familie, slujbele săvârşite în casă ajută mult la întărirea rugăciunii soţilor şi îi include în această slujire şi pe copii. De cele mai multe ori, atunci când apar copiii mici, soţii nu reuşesc să vină împreună la biserică. In această situaţie, cel care rămâne acasă ar trebui să citească câteva rugăciuni din slujba care se săvârşeşte în acea zi la biserică. Ce anume trebuie să citim depinde de cărţile de care dispunem în casă, de timpul şi de dispoziţia celui ce se roagă.

Ciclurile slujbelor bisericeşti
Cel care este întotdeauna nelipsit de la biserică observă că toate slujbele se compun din rugăciuni zilnice şi săptămânale, care se repetă peste un anumit număr de zile sau care se citesc o singură dată pe an. Acest lucru este determinat de faptul că slujbele se compun din câteva cicluri care se leagă între ele: ciclul zilnic, săptămânal, al celor opt glasuri, anual schimbător şi anual neschimbător.

Ciclul zilnic formează baza structurii slujbei şi se compune din Vecernie, Pavecerniţă, Ceasurile I, III, VI şi IX şi Liturghie. în bisericile parohiale aceste slujbe nu se săvârşesc în fiecare zi. în vechime, existau biserici, numite neadormite, unde se slujea şi se înălţau rugăciuni neîncetat. Călugării se schimbau pe rând, unii plecau să se odihnească sau să îndeplinească celelalte ascultări şi alţii veneau să-i înlocuiască. Aceşti călugări se rugau pentru lumea întreagă şi pentru mântuirea ei.

In practica bisericii contemporane slujbele obişnuite sunt: Vecernia, Utrenia, Ceasurile I, III, VI şi IX şi Liturghia. Ele se compun din rugăciuni, cântări şi lectura zilnică din cărţile sfinte, în funcţie de ziua şi de glasul care se cântă în acea săptămână şi din ciclul anual. Ciclul anual neschimbător cuprinde rugăciuni în cinstea sfinţilor care se sărbătoresc în anumite zile ale anului. Toate aceste rugăciuni se găsesc în cărţile numite Minele. Ciclul anual schimbător cuprinde rugăciuni şi slujbe care se schimbă după dată şi după ani. Ele se găsesc în cărţile Triodului şi Penticostarului: prima conţine slujbele ţinute în Postul Mare, iar a doua slujbele care se ţin de la Paşte până Ia Sfânta Treime.

Fiecare zi din săptămână conţine rugăciunile ei specifice: duminica - în slava veche bisericească nedelea - este dedicată învierii lui Hristos; lunea - Puterilor cereşti; marţea - Sfântului şi înaintemergătorului Ioan Botezătorul; miercurea şi vinerea - răstignirii şi patimilor Mântuitorului; joi - Sfinţilor Apostoli şi Ierarhului Nicolae; sâmbăta - tuturor sfinţilor şi pomenirii morţilor.

Pentru a evita monotonia, slujbele zilnice, mai exact cântările bisericeşti, sunt grupate pe opt glasuri, conform celor opt formule melodice ale Bisericii, formând astfel încă un ciclu bisericesc. Aceste glasuri sunt cuprinse în cartea numită Octoih.

Desigur că mireanului, acasă, îi este practic imposibil să respecte toate aceste cicluri stabilite de rânduiala şi practica bisericii. Cu toate acestea, putem să ne apropiem într-o anumită măsură de acest ideal, chiar şi cu acele cărţi care ne stau la îndemână.

Structura slujbelor bisericeşti
Biserica nu a crezut niciodată că felul unitar al rânduielilor şi rugăciunilor e o condiţie obligatorie a unităţii ei. Din această cauză nu există un regulament anume al Bisericii Ortodoxe, fapt deseori neluat în seamă de unii tradiţionalişti. Există două variante principale ale Tipicului, cărţi care cuprind rânduielile tuturor slujbelor bisericeşti şi care se numesc Rânduiala Lavrei Sfântului Sava şi Rânduiala Bisericii Universale. Prima carte mai este cunoscută şi ca Rânduiala Bisericii din Ierusalim după cea a Lavrei Sfântului Sava sau prescurtat Rânduiala Bisericii din Ierusalim. Tot această carte mai circulă şi sub denumirea Rânduiala slavonească, deoarece a fost foarte răspândită în pământurile slavilor. A doua conţine rânduiala puţin modificată a mănăstirii studite, şi se folosea în Catedrala Sfânta Sofia; uneori ea este numită şi Rânduiala grecească.

Aceste reguli au întărit structura generală şi ideile tuturor rânduielilor bisericeşti. Aceste idei prezintă în cele mai mici detalii structurile specifice rânduielilor anumitor mănăstiri separate. Dorinţa de a respecta regulile în cele mai mici amănunte ducea la multe neconcordanţe ale practicilor bisericeşti în Rusia medievală.

In forma lor completă, rânduielile studiţilor şi ale mănăstirilor din Ierusalim nu se mai respectă în nici o ţară ortodoxă. înainte de revoluţie, la Academia Teologică din Kiev a apărut ideea de a sluji conform rânduielilor vechi. Pentru a aplica în practică acest proiect a fost nevoie de un an de pregătire, iar slujba a ţinut aproape 8 ore.

De aceea nu ne vom opri doar la istoria slujbelor şi a pravilelor3. Este important să subliniem că partea principală a tuturor slujbelor Bisericii a fost stabilită de Sfânta Tradiţie, pe care noi am moştenit-o începând cu primele secole creştine şi pe care nimeni nu are dreptul s-o modifice. „Dar toate să se facă după cuviinţă şi după rân- duială” (ICor. 14, 40).

Există multe cărţi de cult: Liturghier, MolitveInic, Ceaslov, Octoih, Mineie pentru fiecare lună (în 12 cărţi), Mineie la sărbătorile împărăteşti, Triod, Penticostar, Irmologhion, Tipic etc. Multe dintre ele se repetă unele pe altele. Aşa de exemplu, din Mineiele din fiecare lună au fost extrase rugăciunile Praznicelor cu dată neschimbătoare, astfel încât s-au alcătuit Mineie Praznicale, care cuprind rugăciunile şi rânduielile praznicelor neschimbătoare, ale Maicii Domnului şi slujbele sfinţilor celor mai cunoscuţi.

Mineiele Generale sunt destinate cazurilor când nu există o slujbă pentru un anumit sfânt. De acea spunem că ele nu cuprind slujbe ale unor sfinţi concreţi, ci de exemplu, „Slujba Apostolului”, „Slujba mucenicului” şi aşa mai departe. Mineiele Praznicale şi cele Generale au fost alcătuite pentru uzul bisericilor care nu au Mineie lunare.

Arhieraticonul este destinat numai pentru uzul slujbelor cu arhiereu, iar Tipicul şi Liturghierul pentru ceilalţi slujitori ai Bisericii: preoţi şi diaconi.

Chiar dacă nu dispunem de nici una dintre cărţile enumerate, aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm să ţinem slujbe acasă. Există multe manuale şi culegeri care conţin slujbe separate. Multe dintre cântările bisericeşti le putem găsi în diferite cărţi de rugăciuni, mai ales în Molitfelnicul ortodox, dar şi în calendare bisericeşti. Un manual potrivit pentru doritorii să ţină slujbe acasă este primul volum al Manualului preoţilor, din care mireanul poate face câteva însemnări. Dar manualul cel mai potrivit pentru un mirean rămâne culegerea Privegherea şi Liturghia editată de nenumărate ori în multe dintre eparhiile ţării.

Pe baza acestor cărţi putem să fixăm şi să alcătuim manuale pentru slujbele particulare sau comune, pe care Ie putem ţine acasă4.

Pentru slujirea acasă se pot alege câteva scheme, mai prescurtate sau mai complete, care se bazează pe practica bisericilor parohiale. Aceste scheme oglindesc iniţierea treptată a credinciosului de rând în tainele slujbelor divine.

Folosindu-ne de exemplul rânduielii slujbei Vecerniei, vom arăta cum poate fi combinată rânduiala bisericească cu cea de acasă.

Duhul sărbătoresc este exprimat cel mai bine în slujba privegherii - slujbă care este diferită după compoziţia ei şi considerată din această pricină cea mai dificilă pentru cei care nu sunt familiarizaţi îndeajuns cu rânduielile Bisericii.

Privegherea este alcătuită din două părţi: din slujba Vecerniei şi cea a Utreniei, care încep cu cuvintele rostite de preot: „Slavă Sfintei Treimi celei de o fiinţă, de viaţă dătătoare şi nedespărţite acum şi pururea şi în vecii vecilor!” Mireanul însă, la fel ca şi diaconul, poate începe orice rugăciune şi slujbă cu cuvintele: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”

După ce a rostit această rugăciune, se cântă: „Veniţi să ne închinăm împăratului nostru, Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru.”

Această cântare ne aminteşte că noi am venit la Dumnezeu, ca să ne rugăm Lui, să-L slavoslovim, să cerem ocrotire în necazurile vieţii şi putere să continuăm mai departe nevoinţa noastră, iar acum, la începutul slujbei, putere şi pentru nevoinţa rugăciunii.

Rugăciunea este efortul depus de om şi darul pe care l-a primit de la Dumnezeu. în una dintre rugăciunile pe care preotul le rosteşte în taină la Utrenie se spune: „Să ne rugăm cu toată luarea-aminte ca Tu, Doamne, sa ne dai prin Sfântul Tău Duh înţelepciune.”

După „Veniţi să ne închinăm” urmează psalmul 103, cu care practic începe slujba Vecerniei. Ideea de bază a acestui psalm este: „Pe toate cu înţelepciune le-ai făcut. Slavă Ţie, Dumnezeule, Care pe toate le-ai făcut!” El se termină cu întreita repetare a cuvântului ebraic: Aliluia, aliluia, aliluia, care se traduce prin „Slavă Ţie, Dumnezeule!”

Cuvântul „Aliluia”, care era des folosit de Avraam, Moise şi regele David, ne aminteşte de timpurile biblice şi de primele veacuri creştine.

Mirenii nu vor citi rugăciunile tainice, care sunt tipărite în unele calendare şi în cărţile de slujbe. Acestea sunt rugăciunile pe care preotul le citeşte în taină în gând în timpul cât se cântă psalmul 103.

In practica bisericească contemporană acest psalm se cântă în formă prescurtată, dar este mai bine ca acasă să-l citim în întregime.

Urmează Ectenia Mare, care în slujbele ţinute acasă fără preot trebuie omisă sau înlocuită cu rugăciuni de genul: „Ne rugăm Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, Atotţiitorule, Făcătorul stelelor şi galaxiilor celor mai îndepărtate, a Universului şi a sufletelor omeneşti, dă-ne darul rugăciunii şi trimite peste noi pace sufletelor noastre!”

„Păzeşte, Doamne, Sfântă Biserica Ta şi pe noi, copiii ei. întăreşte-i pe patriarhii, arhiereii şi preoţii Tăi şi ne miluieşte prin rugăciunile lor. Dă-ne roade pământeşti şi vremuri de pace. Călătoreşte cu cei ce călătoresc, zboară cu cei ce zboară, vindecă-i pe cei aflaţi pe patul de suferinţă; pe cei rătăciţi îi înţelepţeşte şi ne izbăveşte de tot necazul, mânia şi nevoia, păzeşte-ne cu harul Tău de ispita păcatului şi învaţă-ne să facem voia Ta.”

„Doamne, miluieşte! (de trei ori). Slavă... şi acum...” Această rugăciune cuprinde pe scurt Ectenia Mare. Ea este formată din patru părţi şi poate fi omisă sau să se citească din ea doar câteva părţi. Prima este legată de psalmul 103 şi cere darul rugăciunii pentru a începe slujba.

La Vecernie se cântă „Fericit bărbatul”. Această cântare mai este numită şi Antifonul I şi este compusă din versete alese din psalmi. Toate alcătuiesc catisma I care se termină cu aliluia. Antifon înseamnă cântări, alese din diferite cărţi scripturistice (de obicei, psalmi), executate alternativ. Antifonul primei catisme poate fi înlocuit şi cu psalmul 1.

Imediat după Antifon diaconul rosteşte Ectenia Mică, care acasă poate fi înlocuită cu rostirea întreită a Rugăciunii lui Iisus şi cu cuvintele: „Doamne, dă-ne darul rugăciunii şi miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!” sau să se cânte de trei ori „Doamne, miluieşte!”. Rugăciunea lui Iisus, rostită periodic de cei prezenţi în biserică, ajută la susţinerea oricărei rugăciuni.

In zilele obişnuite, în locul cântării „Fericit bărbatul”, se citesc catisme. In timpul rugăciunilor de acasă orice cântare poate fi înlocuită cu citirea psalmilor.

După exemplul Vecerniei putem adapta orice slujbă în afară de Sfânta Liturghie. Acasă Liturghia poate fi înlocuită cu Obedniţa.

PR. PROF. GLEB KALEDA

BISERICA DIN CASĂ, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "BISERICA DIN CASĂ"

1 Protopresbiter Alexandr Schmemann, Introducere in Liturgică, Moscova. 1996, pp. 37-38.

2 Aşa, de exemplu, pr. Vsevolod (Kolomaţki, mai tarzuiu arhimandritul Andrei) săvârşea în mare taină toate slujbele bisericeşti, precum şi alte rânduieli, în casa fiului său duhovnicesc (v. RPM, nr. 3. 1977).

3 Despre istoria practicilor bisericeşti şi despre sensul religios al unor slujbe aparte s-au scris multe cărţi. In prezent accesibile şi pentru credincioşii de rând. De aceea, în capitolul acesta nu se vi pune accent pe aceste explicaţii.

4 Diferite scheme ale slujbelor bisericeşti pot fi găsite în Manualul pentru învăţarea rânduielilor slujbelor Bisericii Ortodoxe, alcătuit de K.T. Nikolski (SPb., 1865), în Rânduiala slujbelor bisericeşti în tabele, pentru slujbele obişnuite şi ale sărbătorilor împărăteşti pe tot anul de A. Neapolitanski (Vladimir, 1913) şi multe altele. Recomandăm o carte extraordinară, Discuţii pe înţelesul tuturor despre slujbele Bisericii Ortodoxe, a pr. G. Diacenko, Moscova, 1898.