Despre o stare apropiata de nepatimire

Despre o stare apropiata de nepatimire Mareste imaginea.


Despre o stare apropiata de nepatimire

Exista doua stari de impacare a sufletului: una provine din semintele naturale, cealalta, din retragerea demonilor. Prima e insotita de smerenie si strapungere a sufletului, de plans si de dor nemarginit dupa dumnezeire, precum si de o ravna pentru lucru fara masura. A doua [e insotita] de slava desarta care il intemniteaza pe calugar impreuna cu trufia, dupa moartea celorlalti demoni. Asadar, cel ce se pastreaza cu grija in tinutul nepatimirii va recunoaste de indata atacurile demonilor.

Din semintele naturale: in Kephalaia Gnostika I, 39 Evagrie scrie : "Cand am fost creati la inceput, in noi erau numai seminte bune, nici una rea".

Prima stare de impacare (eirenika) sta sub semnul virtutilor. A doua (care poate fi numita mai degraba "multumire de sine", "satisfactie"), sub cel al viciilor.

Demonul slavei desarte sta impotriva demonului curviei si nu se poate sustine ca se napustesc amandoi laolalta asupra sufletului - daca este adevarat ca unul fagaduieste cinstire, iar celalalt este calauza necinstirii. Asadar, daca unul dintre ei, apropiindu-se, te cuprinde in stransoare, tu plasmuieste atunci in minte gandurile rele ale demonului potrivnic; iar daca vei fi reusit sa scoti un cui prin altul, afla ca esti foarte aproape de tinutul nepatimirii. Caci mintea ta a avut puterea sa destrame, prin ganduri omenesti, ganduri diavolesti, intr-adevar, sa respingi gandul slavei desarte prin smerenie si pe cel al curviei prin cumpanire ar fi semnul cel mai adanc al nepatimirii. incearca sa faci acelasi lucru cu toti demonii care se vrajmasesc intre ei. Caci, astfel, vei afla si patima care te munceste mai abitir. Dar cat iti sta in putinta cere de la Dumnezeu ca vrajmasii tai sa fie alungati in al doilea chip.

In capitolul 45, Evagrie vorbise deja de vrajmasia demonilor intre ei. Cui pe cui se scoate, viciu pe viciu, dar mai buna si cu rezultate mai durabile este solutia omorarii viciilor prin virtuti. Spre aceasta solutie indeamna Evagrie in final. Oricat de "subtila" ni s-ar parea cea dintai, ea risca sa se transforme intr-o lupta sisifica. Demonii se incaiera intre ei in sufletul calugarului, vesnic zbuciumat. E de preferat un efort smerit calculului subtil sau viclean.

Cu cat sufletul a inaintat mai mult [pe calea mantuirii], cu atat si vrajmasii lui se schimba cu unii mai tari. Fiindca eu nu cred ca aceiasi demoni raman tot timpul in preajma lui. Asta o stiu prea bine cei loviti mai strasnic de ispite si care vad ca starea de nepatimire, desi dobandita, este zdruncinata mereu de atacurile lor repetate.

Zdruncinata: participiul pasiv al verbului grec, ekmochleuomenen, presupune o imagine mult mai plastica. Mochlos inseamna "levier", "bara". Asa e numita, de pilda, "arma" cu care Ulise strapunge ochiul Ciclopului. Prin urmare, "imaginea din textul nostru este aceea a unei usi pe care vrajmasii incearca sa o forteze cu un levier" (Guillaumont, pp. 640-641). Lupta sporeste in intensitate pe masura ce anahoretul urca treptele curatirii si induhovnicirii. Textul cel mai elocvent in acest sens il constituie capitolele 8-9 din Viata lui Antonie. Antonie se afla aici in ultima etapa a practicii. Dupa aceasta batalie decisiva din "mormant" va iesi luminat de duh, transfigurat. Demonii isi intetesc atacurile pe masura ce Antonie progreseaza spiritual. Suntem asadar cu o treapta mai jos decat cea la care se refera textul nostru. Ilustrarea insa mi se pare perfect valabila.

Stramtorandu-se pe sine, Antonie merse la mormintele care se aflau departe de sat. Si, rugand pe unul dintre prieteni sa-i aduca paine o data la mai multe zile, intra intr-un mormant; celalalt inchise usa, iar el ramase singur inauntru. Vrajmasul insa nu-l suporta, ci, temandu-se ca, in putina vreme, si pustia va deveni o cetate a ascezei, intrand intr-o noapte cu o multime de demoni, il batura asa de tare, incat il lasara zacand la pamant, fara glas, din pricina loviturilor. El marturisi ca durerile fusesera atat de cumplite, incat, spunea el, niciodata loviturile unor oameni nu ar fi putut provoca atata suferinta. Prin pronia dumnezeiasca - Domnul nu uita niciodata pe cei care nadajduiesc intr-insul -, in ziua urmatoare prietenul veni sa-i aduca painile. Deschizand usa si vazandu-l intins la pamant ca un cadavru, il ridica si-l duse pana la casa Domnului din sat, iar acolo il puse jos. Multe rubedenii si altii sateni s-au strans injur, de parca Antonie ar fi fost mort. Pe la miezul noptii, Antonie isi veni in fire, se trezi si, vazand ca toata lumea dormea si numai prietenul sau era treaz, ii facu semn sa se apropie! si-l ruga sa-l ridice din nou si sa-l duca la morminte fara sa trezeasca pe nimeni.

Asadar, a fost dus inapoi de catre omul acela care, ca de obicei, a inchis usa dupa dansul, lasandu-l singur inauntru. Si nu se putea tine pe picioare din pricina loviturilor primite de la demoni. Se ruga intins] pe pamant. Dupa rugaciune, striga din rarunchi: "Sunt aici, Antonie, nu fug de loviturile voastre! De-ar fi sa ma bateti si mai tare, "nu mai veti desparti de iubirea lui Hristos"" (Rom. 8,35). Apoi psalmodia: "De s-ar randui impotriva mea ostire, nu se va infricosa inima mea" (Ps. 26,5). Asa gandea si zicea ascetul. Vrajmasul, care uraste binele, tare se mai mira ca a indraznit sa se intoarca dupa atatea lovituri primite; isi chema cainii si izbucnind le zise: "Vedeti ca nici cu duhul curviei, nici cu bataie nu l-am potolit pe acesta. Cum se indarjeste impotriva noastra! Sa-l haituim altfel!". Diavolul e inclinat sa ia diferite chipuri pentru a face rau. Asadar, noaptea se apuca si face o asemenea harmalaie incat crezi ca tot locul acela ar fi zguduit de cutremur. Demonii, ca si cum ar fi rupt cei patru pereti ai incaperii, pareau sa fi intrat prin ei luand chip de fiare salbatice si de taratoare. Tot locul fu umplut degraba de aratari de lei, ursi, leoparzi, tauri si serpi, aspide, scorpioni si lupi. Fiecare se misca dupa infatisarea proprie. Leul ragea vrand sa se napusteasca [asupra prazii], taurul parea sa impunga, sarpele se tara, dar fara sa-l atinga, lupul se azvarlea, dar ramanea incremenit in aer. Inspaimantatoare era furia tuturor acestor vedenii si urletele lor asijderea. Antonie, biciuit si impuns de ele, simtea in trup dureri si mai cumplite. Nemiscat, cu sufletul treaz, statea intins pe pamant. Plangea de durerea trupeasca, dar mintea si-o tinea infranata si, ca si cum si-ar fi batut joc de ei, zicea: "Daca erati cu-adevarat puternici, ar j fi fost de-ajuns sa vina unul dintre voi. Dar cum Domnul v-a luat vlaga, incercati sa ma infricosati prin multime. Dovada slabiciunii I voastre e ca imitati chipul unor necuvintatoare".

Nepatimirea desavarsita apare in suflet dupa biruirea tuturor demonilor care se impotrivesc practicii. Nepatimirea nedesavarsita se spune [ca exista] atunci cand demonul inca mai are putere sa lupte impotriva sufletului. Mintea n-ar putea sa urce, sa faca aceasta minunata calatorie in afara ei si sa adaste in tinutul celor netrupesti, daca nu le-a indreptat pe cele dinlauntru. Fiindca, de obicei, orice tulburare launtrica o face sa se intoarca la [starea] din care abia iesise.

Sa faca aceasta minunata calatorie: in limba greaca avem o figura etymologica: apodemesei ten apodemian, "sa emigreze". Cu alte cuvinte, daca nu si-a facut ordine in "propria-i gospodarie" (ton oikeion), nous-ul nu va putea "iesi din sine" spre a contempla fiinta divina. Philon din Alexandria dezvolta, primul, imaginea sufletului "emigrand" spre Dumnezeu, interpretand alegoric "emigrarea" lui Abraham (in De migratione Abrahami).

Atat virtutile, cat si viciile orbesc mintea: cele dintai, pentru ca [mintea] sa nu vada viciile; cele din urma, pentru ca [mintea] sa nu vada virtutile.

Orbirea mistica: intelectul nu mai poate vedea relele (kakiai) datorita interpunerii virtutilor (aretai). Nepatimirea e o stare de liniste nocturna, liniste care imbie intelectul spre contemplare. Pe plan psihologic, apatheia este negarea viciului, a patimilor; pe plan noetic insa ea reprezinta starea de destindere totala, negandirea in sensul de "odihna a gandului".

Despre semnele nepatimirii

Cand mintea incepe sa se roage nestingherita, atunci tot razboiul se duce, zi si noapte, in jurul partii patimase a sufletului.

Capitolele 63-70 sunt consacrate formelor superioare ale "nepatimirii".

Semn de nepatimire: mintea incepe sa-si vada propria lumina; ramane linistita in fata fantasmagoriilor din vis; priveste lucrurile neschimbata.

Trei semne, de fapt: mintii (nous) i se reveleaza propria lumina (dupa intunericul bun care se lasa peste ea - a se vedea capitolul 62); fantasmele din vis nu-i tulbura linistea (hesychia); vede lucrurile ramanand senina (leios), in sensul ca imaginea lucrurilor respective nu starneste nici un val pe suprafata ei perfect neteda. Totul se rasfrange in ea fara tulburare. In Kephalaia Gnostika V, 64 Evagrie foloseste simbolul oglinzii: "Asa cum o oglinda nu se pateaza de imaginile celor ce se privesc in ea, tot asa sufletul nepatimas nu se pateaza de lucrurile pamantesti".

Mintea se intareste cand nu-si inchipuie nici un lucru lumesc in timpul rugaciunii. Mintea care, cu ajutorul lui Dumnezeu, si-a insusit practica si s-a apropiat de gnoza macar un pic nu mai simte decat putin sau chiar deloc partea irationala a sufletului, intrucat gnoza o smulge catre cele de deasupra si o taie de lumea sensibila. Un suflet a dobandit nepatimirea atunci cand nu este incercat de patima nu doar in fata lucrurilor, ci ramane nepasator chiar si in fata amintirii lor. Cel desavarsit nu se infraneaza, si cel nepatimas nu rabda, fiindca rabdarea [trebuie] celui care patimeste, iar infranarea, celui tulburat.

Enkrateia se deosebeste radical de apatheia. Prima este infranarea dorintelor carnale; a doua este lipsa tuturor patimilor. "Apaticul" este smuls din lumea sensibila si rapit spre contemplarea celor netrupesti (a puterilor ingeresti). El nu mai are de a face cu patimile lumii. Prin urmare, enkrateia si hypomone devin, pentru el, inutile. Asta nu inseamna ca "desavarsitul" se complace intr-un soi de imobilism ontologic. Dupa trecerea pragului gnozei, atentia lui se concentreaza spre contemplarea celor doua tipuri de realitati suprasensibile. Abia acum incepe adevaratul progres. Pana acum, prin virtutile practice, el nu a facut decat sa-si elibereze aripile mintii (zborul intelectual e o imagine frecventa la Evagrie) de povara patimilor ipathe). Totusi, mai multe apoftegme il pun in garda pe calugar fata de riscul de a se considera total eliberat de patimi. Asupra acestui punct capital gandirea evagriana trebuie manevrata cu prudenta, pentru a nu o dirija spre un gnosticism egolatru, de competitie, care-i este fundamental strain. Iata una din apoftegmele cu pricina:

Avva Pimen a zis, despre avva Ioan cel Pitic, ca, odata, l-a rugat pe Dumnezeu si i-a smuls patimile, devenind fara griji. S-a dus si i-a zis unui batran: "M-am linistit, nu trebuie sa ma mai razboiesc cu nici o patima". Batranul ii zice: "Du-te si roaga-L pe Dumnezeu sa-ti dea razboiul inapoi, ca sa-ti revina zdrobirea si smerenia pe care le aveai. Sufletul inainteaza razboindu-se". S-a rugat si, dupa ce a primit din nou razboiul, nu mai cerea sa-i fie luat. Acum zicea: "Da-mi, Doamne rabdare in lupte" (Ioan cel Pitic 13).

E mare lucru sa te rogi nestingherit, dar si mai mare sa canti psalmi nestingherit.

De ce este mai greu sa psalmodiezi nestingherit (aperispastos) decat sa te rogi ? In micul tratat despre rugaciune, Evagrie scrie (cap. 85): "Psalmodia este o expresie (typos) a intelepciunii multiforme (tes poikiles sophias); rugaciunea este preludiul (prooimoion) gnozei imateriale si uniforme". Textul din Migne spune si despre gnoza ca ar fi "multiforma". Hausherr vede o contradictie intre "nematerial" si "multiform", de aceea propune corectarea prin "uniforma", plecand de la o alta versiune greaca. "In capitolul 57 al tratatului despre rugaciune, scrie Hausherr, multiplicitatea e considerata ca un obstacol al contemplarii lui Dumnezeu. De unde vine "intelepciunea multiforma" ? E o expresie a sfantului Pavel. Ea desemneaza aici contemplatia inferioara, adica a ratiunilor (logoi) creaturilor. [.] Acestei contemplatii multiple i se opune "gnoza uniforma a Sfintei Treimi", care nu este numai imateriala, ci deasupra tuturor formelor sau conceptelor. Astfel, capitolul 85 se explica prin simpla remarca facuta in capitolul 83: psalmodia este modul cantitativ si multiplu al rugaciunii; rugaciunea, modul calitativ si simplu." (Hausherr, Evagre le Pontique ou Ies leqons d'un contemplatif, Paris, 1960, pp. 119-l20) Revenind la textul nostru: de ce psalmodierea nestanjenita este mai dificil de obtinut decat rugaciunea? "Pentru ca psalmodia tine de ordinul multiplicitatii; de unde distragerea aproape inevitabila, cuvintul "distragere" inteles aici in sensul evagrian, altfel spus, cuprinzand nu numai gandurile straine si profane, ci ratacirile de la un obiect la altul." (Ibidem)

Cel care a zidit in sine virtutile si s-a imbibat de ele nu-si mai aminteste nici de Lege, nici de porunci, nici de pedeapsa. Ci pe toate le spune si le faptuieste dupa cum i le dicteaza conditia [lui] desavarsita.

Legea, poruncile, pedeapsa sunt forme de constrangere, valabile pentru cei inca nedesavarsiti. Aceia insa care au dobandit apateia, care au transcens regimul dualitatii polemice (viciu-virtute; inger-demon) aceia fac binele naturaliter, constienti ca libertatea lor nu poate transgresa nici o clipa voia lui Dumnezeu. Singura lor Lege, porunca si pedeapsa este iubirea, iar singurul mod de a-si exersa iubirea este gnoza. Intr-un fel, ei au acces la statutul omului adamic, prelapsarian, dar un statut dobandit si sustinut pe credinta in Hristos. Vedem, asadar, din acest minim comentariu, ca triada pe care este obligat sa o respecte nedesavarsitul: Lege, porunci, pedeapsa este inlocuita, in cazul desavarsitului, cu triada: libertate (harica), credinta, iubire

Evagrie Ponticul

Traducere si comentarii de Cristian Badilita.

.

25 Martie 2008

Vizualizari: 2122

Voteaza:

Despre o stare apropiata de nepatimire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE