Despre talanti si pictura de icoane

Despre talanti si pictura de icoane Mareste imaginea.

Domnul a rostit Pilda stăpânului care le-a împărţit talanţi robilor săi, ţinând seamă de înclinaţiile fiecăruia. După ce trecu câtăva vreme, el le-a cerut socoteală şi i-a răsplătit pe cei care au câştigat la fel de mult cât au primit. Dar pe acela care n-a făcut nimic şi a adus doar talantul pe care-l primise, El l-a pedepsit cu asprime. Acel Stăpân este Domnul Dumnezeu, talanţii sunt darurile Sale, iar robii sunt oamenii. Domnul dă daruri duhovniceşti, le dă şi oamenilor în parte, le dă şi popoarelor întregi.

Până la venirea lui Hristos, cuvintele lui Dumnezeu i-au fost încredinţate lui Israel. Când Israel s-a clătinat în credinţă, când Iudeea a început să se prăbuşească, Prorocul Baruh, ucenicul Prorocului Ieremia a strigat: Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu şi legea care dăinuieşte în veac; toţi cei ce o ţin vor trăi, iar cei ce au părăsit-o vor pieri. Intoarce-te, Iacove, şi te apucă de ea, umblă în strălucirea luminii ei. Nu da altuia mărirea ta şi cele de folos ţie, celui de alt neam. Fericiţi suntem, Israele, că cele ce Ii plac lui Dumnezeu ni s-au arătat (Baruh 4, 1-4).

Dar Israel nu a rămas în Legea lui Dumnezeu şi, lepădându-se de Fiul lui Dumnezeu, a căzut de la Dumnezeu. Domnul Şi-a întemeiat Biserica Noului Legământ, în care au intrat multe popoare păgâne. După biruinţa creştinismului asupra păgânătăţii, un deosebit păstrător al Ortodoxiei a devenit Bizanţul, în care Sinoadele Ecumenice şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii au stabilit o expunere precisă a dogmelor credinţei şi învăţătura ortodoxă.

După căderea Bizanţului, credinţa ortodoxă a fost păstrată cu deosebire de poporul rus, care la acea vreme o absorbise deja în întregime. Traiul poporului şi legile statului, datina - toate îşi aveau ca fundament credinţa ortodoxă sau erau în acord cu ea. Una dintre întruchipările credinţei ortodoxe erau bisericile noastre - şi întregul pământ al Rusiei era acoperit de biserici.

Templul însuşi este închipuirea Bisericii Universale nevăzute, despre care spunem în Simbolul Credinţei: „Intru Una singură, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică." De aceea se numesc templele noastre biserici. Cupola care se ridică deasupra bisericii arată năzuinţa spre cer şi aminteşte de bolta cerească, sub care rugăciunea noastră se înalţă spre Dumnezeu. Ea aminteşte cerul nevăzut, împărăţia de Sus a lui Dumnezeu.

Bisericile se împodobesc cu icoane. Icoanele nu sunt o simplă reprezentare a vreunei persoane sau eveniment. Icoana este simbolul nevăzutului. Dacă avem posibilitatea de a vedea înfăţişarea lui Hristos şi a bineplăcuţilor Săi, icoana trebuie să le înfăţişeze şi chipul lăuntric: sfinţenia. Adesea, chiar şi reprezentările lumeşti înfăţişează o anumită idee. Să luăm, bunăoară, celebrul monument al lui Petru cel Mare din Petrograd, unde Petru cel Mare este reprezentat călare, ridicat foarte sus de calul său, ceea ce arată cât de sus a ridicat el Rusia în anumite privinţe. Multe alte monumente înfăţişează o idee sau alta. Dacă aşa se întâmplă în arta lumească, cu atât mai mult trebuie să fie în cea duhovnicească, unde sunt înfăţişate cele de Sus, cereşti, duhovniceşti.

Icoana nu este un portret; portretul înfăţişează numai aspectul pământesc al omului, pe când icoana înfăţişează şi starea lui lăuntrică. Şi chiar dacă am reprezenta doar aspectul exterior al omului în momente diferite, înfăţişările vor fi toate diferite. Preafericitul Mitropolit Anastasie povestea cum, fiind student la Academia Teologică, împreună cu alţi colegi de vârsta lui a fost la Kronstadt, să asiste la o slujbă a dreptului părinte Ioan. Pe când părintele Ioan termina Sfânta Liturghie, el arăta ca înconjurat de o aureolă luminoasă, asemenea lui Moise când se cobora de pe Muntele Sinai. Peste câtăva vreme, părintele Ioan i-a primit în chilia sa şi arăta ca un om obişnuit. Dar însuşi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat odată dumnezeiasca Sa slavă, pe Muntele Tabor, iar în restul timpului părea un om obişnuit şi lumea se mira de unde avea aşa o putere şi cum de făcea minuni.

Icoana trebuie să înfăţişeze nu numai viaţa din afară, ci şi pe cea lăuntrică, sfinţenia şi apropierea de cele cereşti. In principal, aceasta [viaţa lăuntrică] este redată de chip şi de privire şi, potrivit cu acestea, trebuie pictat şi restul icoanei. Tocmai asupra zugrăvirii stării duhului, ascuns sub învelişul cărnii, era îndreptată toată atenţia iconarilor noştri ortodocşi. Cu cât reuşea mai bine, cu atât mai bună era icoana. Adesea se întâmpla ca, în acelaşi timp, să apară neajunsuri în reprezentarea unor părţi ale trupului, nu pentru că iconarii ar fi făcut aceasta înadins, ci întrucât atingerea ţelului principal nu le îngăduia întotdeauna să acorde destulă atenţie aspectelor secundare. De altfel, chiar dacă s-ar face fotografii obişnuite, mai ales instantanee [ale trupului omenesc], în multe trupul omenesc ar ieşi în poziţii nefireşti, pe care de obicei nu le observăm.

Nu se poate picta o icoană reprezentând doar aspectul din afară al trupului, ci în ea trebuie să se reflecte nevoinţele nevăzute şi trebuie să strălucească slava cerească. Aceasta se poate face în mod desăvârşit doar de acela care trăieşte el însuşi o viaţă duhovnicească, care a înţeles bine şi se simte apropiat de vieţile sfinţilor. De aceea, meşterii noştri iconari din vechime făceau întotdeauna aşa şi se pregăteau pentru aceasta prin post şi rugăciune. Multe icoane pictate în acest fel au primit de la Domnul puterea facerii de minuni.

Desigur că fiecare icoană, după sfinţire, trebuie cinstită şi nu avem voie să ne purtăm cu ea dispreţuitor şi fără respect, motiv pentru care ne vom abţine de la judecarea icoanelor care se află deja în biserici, dar întotdeauna trebuie să năzuim la mai bine, iar cel mai important este să fim atenţi nu atât la frumuseţea văzută a icoanelor, cât la duhovnicia lor. Iar icoanele care în mod evident nu împlinesc cerinţele icoanei ortodoxe nu trebuie aşezate în biserici şi, uneori, nici în casele noastre.

Nu toţi cei ce stăpânesc artele şi au talent la desen pot să picteze icoane. Adesea, starea celui care pictează icoana şi dorinţa de a-I sluji lui Dumnezeu au mai mare importanţă decât măiestria cu care este pictată. In Rusia, după Petru cel Mare, alături de lucrurile bune aduse din Apus, a pătruns şi o influenţă nouă, străină duhului ortodox, căreia i-a căzut pradă o parte însemnată a clasei ruse cultivate, care a început să introducă în creaţiile ei multe noutăţi nefolositoare, chiar dăunătoare. Această schimbare s-a regăsit, parţial, şi în arta icoanei. In locul imitării vechilor iconari ruşi, a început să domnească imitarea pictorilor apuseni, străini de Ortodoxie. Noile imagini, cu toate că erau foarte frumoase, nu corespundeau totuşi duhului icoanei. Un duh străin dreptei credinţe a început să se încuibeze în Rusia şi, treptat, a zdruncinat-o.

Nouă ne sunt adresate acum cuvintele prorocului: Nu da altuia mărirea ta şi cele de folos ţie, celui de alt neam. Trebuie să ne întoarcem şi în viaţă, şi în obiceiurile bisericii la principiile trainice şi curate pe care s-a clădit şi s-a ţinut Rusia. O reflectare a lor este şi iconografia noastră. Icoanele pentru bisericile noastre nu trebuie pictate într-un duh străin de Ortodoxie. Gândesc greşit cei ce susţin că icoanele ortodoxe trebuie pictate neapărat în culori întunecate şi în poziţii nefireşti ale trupului. Icoanele din vechime erau pictate în culori deschise şi aprinse şi s-au întunecat de-a lungul vremii, din pricina trecerii timpului şi a prafului aşezat în atâtea veacuri. Dar, totodată, trebuie să ne amintim că mulţi sfinţi, ducându-şi viaţa în arşiţele pustiei, aveau într-adevăr pielea întunecată şi că mulţi aveau cu adevărat trupurile slăbănogite de îndelungatele nevoinţe. Ei nu aveau slava frumuseţii pământeşti, ci pe a celei cereşti.

Fie ca ei să ne ajute cu rugăciunile lor ca bisericile noastre să fie o reflectare a slavei cereşti, iar turma noastră să se unească în căutarea împărăţiei lui Dumnezeu şi, atât prin biserica ei, cât şi prin viaţa ei să propovăduiască adevărul Ortodoxiei!

Ioan Maximovici
Cuvinte pentru viata sufletului. Predici si indrumari duhovnicesti, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cuvinte pentru viata sufletului. Predici si indrumari duhovnicesti"

 

27 Mai 2016

Vizualizari: 382

Voteaza:

Despre talanti si pictura de icoane 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE