Dimitrie si Eva Saulidis

Dimitrie si Eva Saulidis Mareste imaginea.

O pereche aleasa si virtuoasa au fost Dimitrie Saulidis si sotia sa Eva, originari din Trapezunda Pontului.

Eva era din neamul Lukanidis si s-a nascut la Kars, in Rusia, in anul 1900. Parintii sai se stra­mutasera din Pont din pricina salbaticiei turcilor si s-au asezat in Kars impreuna cu multi compa­trioti de-ai lor. Eva a crescut intr-o familie nume­roasa, care pastra traditia ortodoxa si care avea evlavie fata de cele dumnezeiesti.

Pe cand avea cam doisprezece ani, in casa lor a fost gazduit un calator. Acela, atat de multumit a fost de gazduire, incat, ca sa plateasca cumva, a vrut sa o invete pe Eva vrajitoria. I-a spus:

- Orice spun eu se implineste.

Si a inceput sa faca o demonstratie: le-a facut pe niste copile sa schiteze gesturi necuviincioase. Eva, vazand aceasta, i-a spus:

- Opreste-te! Acestea sunt lucruri rusinoase!

Apoi, pe o capra care era legata a facut-o sa se salbaticeasca, sa-si rupa franghia si apoi sa vina linistita ca o pisica la picioarele lui. Vazand aceas­ta, Eva i-a spus:

- Asemenea lucruri nu sunt bune, nu vreau sa invat sa le fac!

Si astfel, Dumnezeu, vazand nevinovatia si bu­natatea ei, a pazit-o de indeletnicirea cu vrajile.

Dupa moartea mamei sale, toate treburile casei au ramas in grija Evei. Era puternica si curajoasa ca un barbat. Cand avea treisprezece ani, a venit in casa lor un tanar sarac, Dimitrie Saulidis. Era mester bun. Toata ziua umbla pe la ferme, facea diferite reparatii si lucrari si astfel isi dobandea cele necesare traiului. A stat timp indelungat in casa lor. Tatal Evei a pretuit mult bunul caracter si cinstea sa si l-a facut ginerele lui.

In timpul razboiului ruso-turc, Eva impreuna cu socrul si cu copiii ei, Vera si Vasilie, se aflau in Rusia, iar sotul sau Dimitrie si soacra ei erau in Turcia. Socrul s-a imbolnavit foarte grav si a fost tintuit la pat. Ea l-a ingrijit cu multa dragoste pana la moarte. Inainte de a-si da sufletul, el a bi­necuvantat-o spunandu-i:

- Eva, oriunde vei merge, binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie cu tine!

In Rusia, pe cand se muta dintr-un loc in altul, i-a murit un alt prunc nebotezat. L-a ingropat in zapada si si-a continuat drumul plangand.

Datorita situatiei grele in care se afla, s-a hota­rat sa-si lase casa din Kars si sa se mute in Grecia. Ii povestea nepotului sau Dimitrie:

- Copilul meu, de trei ori mi-am lasat casa si am plecat numai cu icoanele si cu hainele pe care le puteam duce. Ne-au ingramadit pe toti pe un vapor. Atunci au murit multi oameni si le-au aruncat trupurile in mare. Cu lirele pe care le aveam la chimir am cumparat paine pentru copii. O paine costa o lira. Am ajuns in Grecia. Am locuit mai intai la locurile argiloase de la Kalamaria, din Tesalonic, apoi am ajuns la Veria.

Cu ingaduinta lui Dumnezeu a trecut prin gre­utati si necazuri, insa le-a depasit prin rabdare si cu credinta in Dumnezeu. Acestea erau o preves­tire si o pregatire a greutatilor si mai mari prin care avea sa treaca.

Impreuna cu sotul sau s-au asezat in Veria si munceau din greu, ca sa castige cele necesare tra­iului si sa-si hraneasca pruncii. La multimea de necazuri s-a adaugat si moartea lui Dimitrie. Viata Evei devenise foarte grea. A ramas vaduva cu patru copii la varsta de treizeci si opt de ani, insa s-a lup­tat si a biruit toate greutatile. Nu a vrut sa se reca­satoreasca, ci s-a dedicat educatiei copiilor. Era simpla si fara stiinta de carte, insa hotarata si ener­gica. Credinta sa in Dumnezeu si increderea fata de Maica Domnului erau profunde.

In timpul ocupatiei germane a murit si fiica ei, Evmorfia, din pricina unei intoxicatii provocate de un vas de arama necositorit.

Intr-un an, in ajunul praznicului Nasterii Domnului, oamenii au mers pe camp sa adune boabele de porumb ramase dupa cules.

Erau ani grei si peste tot era foamete si saracie. A mers si Eva sa adune, ca sa-si hraneasca pruncii infometati. A gasit o jumatate de oca de porumb. Seara, pe drumul de intoarcere, a apucat-o plansul. A privit spre cer si i-a spus Maicii Domnului:

- Si tu esti mama! Ia spune-mi, ce voi da copi­ilor sa manance?!…

Plangand, si-a continuat drumul si la un mo­ment dat a vazut la picioarele sale un miel injun­ghiat, de vreo zece-douasprezece kilograme. Ina­intea ei fusesera multi oameni, insa nimeni nu-l vazuse. Se pare ca trecuse pe acolo caruta Prefecturii si din ea cazuse mielul injunghiat. Insa lucru minunat este ca nimeni nu-l vazuse. Asa a iconomisit Maica Domnului, ca sa o mangaie pe vaduva cea intristata si sa-i hraneasca pe orfanii sai.

Din Pont adusesera cu ei o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Intr-o zi, cineva din casa s-a maniat si a pus icoana in dulap. In casa se aflau fiica ei, Vera, care era mica, si matusa sa Despina. Vera a auzit niste lovituri, a vazut dulapul clatinandu-se si farfuriile cazand din el si a auzit glasul Maicii Domnului spunand:

- Scoate-ma de aici!

Din pricina fricii, Vera a ramas muta. Cand s-au intors ceilalti si au gasit-o fara grai pe cea mica, nu stiau ce sa faca. Tatal ei, Dimitrie, a vor­bit cu episcopul si acela i-a spus sa faca Paraclisul Maicii Domnului timp de patruzeci de zile. In a patruzecea zi, Vera a vorbit.

Cand fiul ei Gheorghe, la varsta de cincizeci de ani, a facut infarct si a fost internat in spital, Eva, intelegand ca acesta este intr-o stare grava, a mers la icoana Maicii Domnului si, cu durere, i-a spus:

- Daca nu-l faci bine pe fiul meu, altadata n-am sa ma mai inchin tie!

Grele cuvinte! A vorbit inima sa indurerata de mama, iar Maica Domnului a ascultat-o: fiul ei s-a intors acasa sanatos.

Alta data, cand acelasi fiu s-a imbolnavit de cancer la plamani, Eva s-a rugat Maicii Domnului spunandu-i:

- Fa ce stii!…

Parea pierduta… Fiul ei a fost operat in straina­tate, operatia a decurs bine, dar dupa o saptama­na, Gheorghe a murit de edem pulmonar la cela­lalt plaman. Eva n-a spus nimic. A rabdat fara cartire, asa cum se invatase. Insa de atunci nu si-a mai dorit sa traiasca, pentru a nu mai vedea si moartea altor copii ai sai.

Avea mare incredere in Dumnezeu. Odata, un nepot i-a spus ca ar putea sa inceapa razboiul, iar ea a raspuns:

- Sa inceapa!

El s-a mirat de raspunsul ei.

- Ne vor lua casele! i-a spus din nou acesta.

- Sa le ia! a raspuns bunica.

- Bre, bunico, o sa ne omoare!

- Sa ne omoare! Sufletul nu pot sa ni-l ia, copi­lul meu! a raspuns ea.

Iata filozofia bunicii Eva, iata cum infrunta ea lucrurile!…

Cu nurorile si cu nepotii, cu toti era plina de dragoste. Totdeauna ii impaca pe cei aflati in ne­intelegeri. Odata s-a intamplat o mare ispita si un barbat dintre rudeniile ei s-a umplut de manie, striga si voia sa-i omoare pe cei ce-l nedreptatise­ra. Tocmai cand a luat arma in maini, iata ca a aparut si bunica Eva. A cazut la picioarele lui, i le-a sarutat plangand si cu cuvinte pline de dra­goste l-a linistit si i-a luat arma.

Avea o purtare smerita fata de toti. Cand o vizita nepotul ei, statea la picioarele lui si il sfatuia. Sfa­turile sale practice i-au devenit indreptar de viata si l-au ajutat mult. Aceste sfaturi erau rezultatul experientei si al patimirilor ei si aveau o mare pro­funzime duhovniceasca. Batrana spunea:

- Cu cel batran si cu copilul infirm sa te porti cu milostivire.

- Chiar daca ai avea apa cat marea, sa nu faci risipa.

- Va veni o zi cand veti aduna faramiturile de pe masa si nu va vor fi de ajuns ca sa va saturati! (De ace­ea sfatuia ca, atunci cand mananci, sa stergi farfuria cu paine.)

- Doamne Iisuse Hristoase al meu, pentru numele Tau, sa nu traiesc sa vad aceasta zi! Nici voi sa nu vedeti aceasta zi!, le spunea nepotilor sai.

- Totdeauna sa aveti puse deoparte un vas cu sare, unul cu ulei si un sac de faina!

- Nu pune multa mancare in farfurie, ca sa nu o arunci! Mananca putin si, daca iti este inca foame, mai pune-ti mancare!

- Cel ce mananca mult, gunoi mananca!

- Ia aminte, copilul meu, la cuvintele pe care ti le voi spune, intipareste-le bine in mintea ta si sa-ti aduci aminte de bunica: „Banii si frumusetea sunt musafiri”!

- Imbucatura mare poti sa mananci, insa cu­vant mare sa nu iasa din gura ta!

- Sa nu inseli pe nimeni, pentru ca inselaciunea va veni asupra capului tau.

- Nu este bine sa ofteze omul. (Adica este pacat sa cartesti.)

- Oriunde mergi, sa zidesti case! (Adica sa-ti faci relatii bune cu oamenii.)

- Sa nu spui cuvant rau vreunui om, nici sa vorbesti pe ascuns! Pentru amandoua fa o groapa, spune-le acolo si acopera-le cu pamant.

- Chiar si barbatul neserios vrea femeie cinstita.

- Copila mea, i-a spus unei nepoate, o sa te casatoresti. De la barbatul neserios tot mai rama­ne ceva, cu cel jucator de carti si betiv faci rabda­re, insa de la cel lenes nu va ramane nimic in casa.

- Totdeauna sa-ti iubesti si sa-ti cinstesti rudeniile!

Pana la adormirea sa i-a ajutat pe copii si pe ne­poti. Toata ziua statea in casa nepotului ei Dimitrie. I-a crescut copiii. O iubea mult pe sotia lui, Sofia, si ii dadea sfaturi. Se intelegeau foarte bine si vorbeau ore intregi. Insa noaptea mergea in odaia sa, spunand:

- Cel batran are nevoie de un loc osebit, are ne­voie de liniste!

Deoarece trecuse prin lipsuri, era foarte cum­patata. Nu arunca niciodata hainele vechi. Daca vedea ca nu se mai pot purta, le taia fasii si facea presuri. Nimic nu se pierdea.

Odata a venit nepotul ei flamand, iar ea i-a pus sa manance linte. Lui insa nu i-a placut si ea a pus-o inapoi in oala. Mai tarziu nepotul a cerut iar mancare si i-a pus aceeasi linte, insa tot nu a vrut sa manance. A treia oara insa a mancat-o, iar bu­nica i-a spus zicala:

- Lupul, cand ii este foame, mananca si ceapa!

Bunica Eva se ruga sa moara ca sa nu ajunga povara pentru nimeni. Se temea sa nu-si piarda judecata. O intreba pe nora sa daca nu cumva si-a pierdut-o deja, iar ea o incredinta ca este bine.

A adormit in liniste si pace in anul 1988, fara sa necajeasca pe nimeni. Dumnezeu, dupa dreptatea Sa, sa-i daruiasca cununa rabdarii, pentru cat a suferit in mult chinuita sa viata! Amin.

Dimitrie, sotul ei, avea un caracter diferit si ajun­sese la o masura duhovniceasca mai inalta. Cand au venit in Grecia, a inceput sa se ocupe cu tot felul de treburi. Era harnic si priceput la toate, avea „maini de aur”. Facea sobe metalice captusite cu samota. Repara diferite masinarii. Avea sapte combine pen­tru treierat. Castiga multi bani, insa seara se intorcea acasa cu mainile goale. Era platit foarte bine, dar niciodata nu s-a imbogatit, din pricina multelor mi­lostenii pe care le facea. Eva se plangea ca buzuna­rele lui sunt gaurite. Dadea milostenie tuturor celor care ii cereau si oriunde auzea ca este nevoie. Mer­gea noaptea la familiile care aveau datorii, lasa bani inaintea usii lor si pleca fara sa fie observat. Ajuta mult si bisericile, totdeauna pe ascuns si fara zgo­mot. Clopotul de la biserica din Kostohori, Veria este donatia sa. Numele sau a fost scris pe el. Si ve­chea Mitropolie a Veriei este lucrarea sa.

La masinile de treierat prefera sa angajeze oa­meni saraci, care nu aveau de lucru, din familiile cu multi copii. In acele vremuri erau multi in aceasta situatie.

Dimitrie era foarte evlavios si iubea rugaciu­nea. Eva marturisea:

- Seara, cand se intorcea acasa, pe cand ceilalti dormeau, el mergea la iconostas si vorbea cu icoa­nele. La miezul noptii se trezea si se ruga. Dimi­neata iarasi se ruga, inaintea de a merge la lucru.

Se pare ca citea Vecernia, Pavecernita, Miezonoptica si Utrenia, pentru ca stia carte. Episcopul locului ii daduse binecuvantare sa talcuiasca bol­navilor si celor tintuiti la pat, pe care ii vizita in­data dupa Dumnezeiasca Liturghie, Evanghelia si Apostolul Duminicii.

Odata s-a imbolnavit. Nu a avut grija si a racit tare. Raceala a dus la pneumonie, care s-a agravat si astfel Dimitrie a ramas la pat. Atunci, intelegand ca putea sa moara, s-a hotarat sa o casatoreasca pe fiica sa Vera. Ca sa fie si el partas la bucuria fiicei sale, a luat binecuvantare sa se faca nunta in casa. Ţintuit la pat cum era, a luat cununile, le-a sarutat, si-a indreptat privirea spre cer si a spus:

- Dumnezeul meu, asa cum mi-ai spus, am dat tuturor milostenie. Astazi imi casatoresc copilul si nu am nimic sa-i dau!

Insa indata i-a parut rau de cuvintele pe care le-a spus, si-a cerut iertare de la Dumnezeu si a plans. Apoi i-a spus fiicei sale:

- Nu am nimic sa-ti dau, insa te binecuvantez sa ai totdeauna casa plina de bunatatile lui Dumnezeu!

Si, intr-adevar, fiica sa marturisea:

- Desi ne aflam in vremea ocupatiei, vreme de foamete si razboi civil, noi nu duceam lipsa de nimic, aveam alimente din belsug. Dadeam milos­tenie, insa ele iarasi prisoseau si aceasta s-a in­tamplat pana in ziua de astazi!

Dimitrie a adormit in pace in anul 1938, la varsta de patruzeci si trei de ani, fiind pregatit si cu con­stiinta curata. Dupa cativa ani, cand s-a facut deshu­marea, osemintele sale aveau culoarea cerii curate si raspandeau mireasma, mai ales mana sa dreapta. Chiar si pamantul din mormant raspandea bun-mi­ros. Mireasma moastelor sale este semn nu numai ca s-a mantuit, ci ca este aproape de sfintenie.

Inca si osemintele maicii lui Dimitrie, Elena, au raspandit mireasma. Aceasta fusese o femeie mica la trup, smerita, foarte evlavioasa, fara nici un pic de stiinta de carte, care insa niciodata nu vorbea impotriva si nu se certa cu nora sa.

Vesnica sa le fie pomenirea! Amin.

Ieromonahul Eftimie Athonitul,

Asceți în lume. Vol. II, Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Asceți în lume. Vol. II"

28 Ianuarie 2016

Vizualizari: 153

Voteaza:

Dimitrie si Eva Saulidis 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE