Din gandurile bune ale Prea Sfintitului Parinte Ioan Mihaltan

Din gandurile bune ale Prea Sfintitului Parinte Ioan Mihaltan Mareste imaginea.

Pe 27 septembrie 2007, Prea Sfintitul Parinte Dr. Ioan Mihaltan, fostul Episcop al Oradei, Bihorului si Salajului, implinea o binecuvantata varsta, 81 de ani. Locuia la Ohaba, aflat in grija familiei parintelui Vasile Mihaltan de aproximativ doua luni.

La inceput de octombrie, din dragostea si respectul pe care i-l purtam, l-am vizitat pe parintele episcop Ioan, insotita fiind de parintele protopop Niculita Pascu. Ne-am incadrat in timpul stabilit si am intrat in incaperea curata si primitoare de la Ohaba, unde ne astepta parintele episcop Ioan, salutand crestineste si sarutand fiecare mana bunului parinte episcop. Cu voce blanda si obosita ne-a avertizat inca de la inceput ca nu se simte bine, batranetea fiind de vina, insa are ganduri bune. Am realizat un interviu, acolo, langa o soba de tara, unde mocneau linistit un brat de vreascuri uscate.

Sarut mana, Prea Sfintite Parinte Ioan si va multumim inca de la inceputul acestei intalniri ca ne-ati permis sa patrundem in linistea dumneavoastra de la Ohaba. Tot asa de frumos a fost satul Ohaba?

Satul Ohaba a fost mai frumos ca era populatie mai multa, insa acum a ramas un sat imbatranit, cei mai multi fiind plecati la oras.

Cunosc aceste locuri ale Tarii Secaselor, Prea Sfintia Voastra, din desele intalniri la Radio Reintregirea cu domnul profesor Ioan Popa, de la Rosia de Secas. Il cunoasteti?

Il cunosc bine pe domnul Ioan Popa, inca de cand era la scoala si avea ore cu copiii, dar si din cartile pe care le-a scris.

Cartile domniei sale au fost un real ajutor pentru mine, ca m-au ajutat sa vizualizez aceste locuri in mintea mea, sa mi le imaginez si la intalnirea cu satul Ohaba am constientizat ca aproape intocmai mi-am imaginat aceste locuri. Prea Sfintia Voastra, ce inseamna pentru dumneavoastra satul Ohaba?

Pentru mine satul Ohaba este un sat deosebit, pentru ca am stat aici preot 40 de ani, fiind paroh in acest sat. In tot acest timp, am facut cursuri de doctorat si am fost zece ani profesor la Sibiu, intorcandu-ma la sfarsit de saptamana intre enoriasii mei.

V-ati nascut intr-o perioada istorica framantata, mai exact pe 27 septembrie 1926. Al catelea copil erati in familia Mihaltan?

Eu eram al treilea copil, din cei cinci frati cati am fost. Am avut si o sora, dar a murit.

Parintii dumneavoastra au fost Vasile si Ana, doua nume autentice crestinesti. Era o regula in trecut ca oamenii sa poarte astfel de nume romanesti?

Sigur. Oamenii trebuiau sa poarte numele sfintilor, nu ca acum cand copiii primesc la botez nume din filme, care nu reprezinta crestinatatea noastra. Niciodata nu am trecut in registrul de botez doua nume, nu am permis ca un copil sa aiba doua nume, ci doar un nume si acela sa fie crestin. Oamenii nu mai respecta astazi aceste reguli din cauza dezvoltarii radioului si televiziunii, a modernizarii tehnologiei.

Cum erau vremurile cand erati copil? Cu ce se ocupau parintii dumneavoastra?

Vremurile de atunci erau foarte grele. Parintii mei erau tarani si munceau din greu pamantul. Banii se faceau foarte greu, iar munca nu era rasplatita. Mi-aduc aminte ca tata avea o vaca cand fratele meu a absolvit Scoala Normala si statea foarte bine comparativ cu alti oameni din sat. Parintilor mei le-a fost greu sa ne poarte la scoala, dar au vrut sa ne vada oameni cu carte. Cu toate acestea, cand am vrut sa merg la scoala la Blaj, parintii mei s-au impotrivit, pentru ca erau cheltuieli foarte mari si nu isi puteau permite. Totusi am plecat la Blaj, dar nu am facut naveta, ci am stat acolo si am fost intretinut de acasa. Cel mai greu pentru mine si parintii mei a fost in clasa a patra sau a cincea de liceu, cand au venit rusii si ne-au luat carul si boii. Parintii mei nu au mai avut cu ce ma intretine. Vremuri grele! Din cauza aceasta am facut clasele a sasea si a saptea la particular, dar situatia materiala a parintilor mei s-a redresat intre timp si in clasa a opta am revenit la Liceul greco-catolic „Vasile cel Mare” din Blaj. Am fost in fiecare an premiant. Parintii mei au fost oameni deosebiti. Imi aduc aminte cu drag de ei. Tata era un om inteligent, citea ziarul la vremea aceea si avea Sfanta Scriptura in casa pe care o citea mereu, iar maica mea era o fire foarte harnica si luptatoare. Ea a dorit foarte mult sa fac scoala sa nu mai muncesc atata la tara.

Despre anii de studiu de la Blaj ce ne puteti spune?

Liceul din Blaj a fost un liceu confesional. Erau 700 de elevi, din care 100 erau ortodocsi. Mi-aduc aminte ca elevii ortodocsi aveau catehetul lor ortodox si niciodata nu au fost premianti sa nu fie printre ei si unul ortodox. Blajenii erau tare confesionalisti, profesorii fiind greco-catolici. Numai catehetul nostru era ortodox. De fapt, la Blaj era o spiritualitate formalista si confesionalista, dupa parerea mea. Acolo au mai studiat si alti oameni remarcabili din satul nostru, istoricul Silviu Dragomir, parintele Marcu de la Sibiu, parintele Bodogoaie si altii. Referitor la dascalii mei din Blaj, acestia ii apreciau pe elevii inteligenti. Ce era insa periculos la ei era confesionalismul. Daca un elev de al lor intra intr-o biserica ortodoxa nu il impartaseau. Mai tarziu, cand a fost incoronarea regelui Ferdinand, mitropolitul Blajului, Vasile Suciu, nu a vrut sa intre in catedrala din Alba Iulia, iar incoronarea s-a facut inafara Bisericii.

Desi ati fost educat si format la o scoala greco-catolica, ati ales sa urmati cursurile Institutului Teologic din Sibiu. De ce?

Am tinut mult la acest lucru. Am avut planuri de preotie inca din clasa a patra de liceu. Parintii mei s-au impotrivit tare sa fac teologia, fiindca atunci comunismul era la putere si imi spuneau ca vin comunistii si ma vor inchide. In plus, imi spuneau parintii mei ca pe fratele meu, care era invatator, il vor da comunistii afara si va fi nenorocita toata familia. Eu le spuneam ca tot preot o sa ma fac.

Ce ne puteti despre anii de studii teologice de la Sibiu?

Eu am avut sansa sa studiez cu profesori de mare valoare: Mladin, Todoran, Belu, Soima la muzica. Parintele Belu a fost cel mai ales profesor din cati am cunoscut. Avea un suflet nobil si il pastrez cu drag in sufletul meu. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la dansul a fost ca a avut o singura fiica, dar aceasta a murit cand a nascut copilul, fiind o mare lovitura pentru dansii. Ce n-am mai auzit in viata mea a fost ca ginerele lor, desi s-a recasatorit, impreuna cu sotia lui, i-a ingrijit pana la moarte. O fapta brava!

Revenind la anii de teologie din Sibiu, V-ati dorit sa fiti preot inca din facultate?

Am dorit sa ma fac preot pentru ca la Ohaba era un centru puternic baptist si treceau oamenii in numar mare la cultul lor, acest lucru revoltandu-ma mult. Drept aceea, mi-am dorit preotie sa elimin aceasta secta care facea ravagii in satul meu. Am fost hirotonit diacon in 1939 de mitropolitul Balan, cu toate ca era contrar celibatului, insa la mine nu s-a opus. Mi-a dat insa trei sfaturi: sa ma fac preot, nu cu gandul sa ma fac episcop, sa ma fac preot nu cu gandul sa imi ajut fratii si sa ma fac preot nu ca sa scap de suferinta. Cand am devenit preot erau vremuri foarte grele, oamenii temandu-se foarte tare de comunisti. Erau lucruri care nu s-au mai auzit la noi la Ohaba. Si in vremurile acelea erau vremuri de mare frica, mai ales pentru religie. Faceam catehizatie cum puteam, dar faceam tot timpul cu copiii, sambata si duminica.

Ati venit preot titular in Ohaba.

De la inceput am fost hirotonit preot in Ohaba. Mi-am dorit foarte mult. Multi ziceau ca de ce nu ma duc la doctorat, dar eu le spuneam ca ma duc la Ohaba ca sa ma impotrivesc acestei secte baptiste.

Parintii dumneavoastra traiau cand ati venit preot in Ohaba?

Au trait, au murit tarziu si erau bucurosi ca am venit preot in sat ca puteam sa ii ajut materialiceste. Preot am fost 40 de ani, dar in timpul acesta am fost profesor la Sibiu in zilele de marti, miercuri si joi, iar vineri, sambata si duminica ma intorceam la Ohaba. Timp de un an de zile, intre 1970 – 1971, am fost duhovnicul studentilor de la teologie si pentru ca am adus niste studenti la Ohaba m-au dat afara. Cat am fost duhovnic erau studenti in anul I la teologie parintele Ciobotea si parintele Serafim Joanta.

Ati avut o confruntare directa cu securitatea vremii respective?

Am avut. Ma chemau mereu sa dau raport despre diferite persoane si fiindca nu m-am supus m-au dat afara de la Sibiu. Dupa aceea, m-am dus la doctorat, fiind indemnat de mai multi profesori si de PS Irineu de la Moldova. Timp de trei ani am urmat cursurile de doctorat la Bucuresti si plecam din Ohaba lunea si ma intorceam sambata. In tot acest timp, am locuit la Cernica. L-am avut indrumator pe parintele Dumitru Staniloae, faceam cursuri cu el in fiecare zi in cei trei ani, iar impreuna cu familia dansului a fost si la Ohaba. De asemenea, am studiat si in strainatate un an universitar la Bossey si Strasbourg. Am fost impreuna cu parintele Ciobotea (n.r. – PF Daniel) si protopopul de la Petrosani. Cat am fost profesor atat la Sibiu, dar si la Oradea, mai tarziu, am predat Indrumare Misionara. Doisprezece episcopi au fost studentii mei.

Ce v-a indemnat sa alegeti tema pentru doctorat „Preotia lui Hristos si preotia bisericeasca”?

Indemnat de parintele Staniloae am ales tema aceasta pentru pocaiti, care negau preotia bisericeasca si spuneau ca toti sunt preoti. Am lucrat mult la aceasta lucrare, timp de 8 ani de zile. Ca dascal mi-a placut sa fiu ca un parinte cu studentii mei, atat la Sibiu, cat si la Facultatea de la Oradea, facultate pe care eu am infiintat-o. Nu le dadeam note mari, dar nici nu-i lasam repetenti. Foarte multi dintre studenti se spovedeau la mine deoarece eram tare apropiat de ei.

Studentii teologi de astazi mai au chemarea preoteasca de altadata?

Cred ca nu. Cand eram eu teolog era un numar redus de studenti si erau doar cei cu chemare, caci vremurile erau dificile, le era frica de comunisti. Din pacate, astazi, tinerii nostri teologi cauta mai mult din preotie o intretinere mai buna in viata, gandindu-se la partea materiala mai mult. Astazi preotii se plang ca nu au bani, dar totusi traiesc bine. De exemplu, cand am fost eu profesor la Sibiu, unii studenti veneau din muntii Apuseni cu caruta.

Prea Sfintia Voastra, v-ati dorit sa ajungeti arhiereu?

Niciodata nu m-am gandit. Insa dupa ce am obtinut doctoratul, au inceput sa imi propuna acest lucru. Pe mine m-a sprijinit foarte mult mitropolitul Antonie Plamadeala, iar cand m-a chemat la Sibiu, eu i-am cerut sa fiu episcop la Sibiu, dar m-a numit episcop vicar la Oradea, caci PS Vasile Coman era batran si bolnav. Imi doream la Sibiu caci a fost cel mai iubit oras pentru mine, am fost acolo student si profesor atatia ani. Dar in 4 februarie 1990 am fost numit episcop la Oradea, fiind primul episcop dupa revolutie. In acelasi an au mai fost sfintiti ca arhierei IPS Andrei, PF Daniel, IPS Serafim Joanta si PS Casian. Dupa doi ani, dupa moartea PS Coman, am fost numit episcop titular la Oradea. Inca de la inceputul misiunii mele ca episcop am fost preocupat viata monahala. Nu era decat o singura manastire, la Izbuc, pentru ca generalul Bucov a distrus manastirile din Ardeal. Dupa ce am ajuns acolo am infiintat 12 manastiri, sapte de calugari si cinci de maici. De asemenea, am pus bazele catedralei din Oradea si am reinfiintat manastirile de traditie. De pilda, la Voievozi, manastirea este din vremea lui Bogdan Voda si avem date de pe vremea aceea. La Stramba, avem prima scoala romaneasca, datand din 1450, inainte de scolile Blajului, unde era o scoala teologica, dar si la Balan.

Cum vi s-au parut locurile Bihorului, avand in vedere ca dumneavoastra v-ati desfasurat pana atunci activitatea in sudul Transilvaniei?

Mi s-a parut o zona straina, se simtea influenta apuseana, eu fiind un om al satului, al traditiei. Ajuns episcop aici am dorit sa pun bazele unui invatamant teologic, deoarece nu exista. Am intampinat greutati la inceput, caci nu aveam profesori, nu aveam sprijin financiar. Dar am infiintat o facultate de Teologie si doua seminarii teologice la Zalau si Beius, intr-o zona foarte saraca spiritualiceste. Cat am fost in putere am liturghisit foarte mult, dimineata fiind prezent la Sfanta Liturghie intr-o biserica, iar seara slujind vecernia in alta biserica. Am muncit foarte mult ca sa introduc in aceasta zona traditia ortodoxa. Daca hirotoneam un preot in Bihor, in aceeasi zi il instalam la Salaj. Pe preotii pe care i-am hirotonit, tot eu i-am si instalat.

Pentru intreaga activitate depusa in slujba Bisericii si a Neamului, Universitatea din Oradea v-a decernat la inceputul anului 2000 titlul de „Honoris causa”.

Eu n-am fost iubitor de titluri, ca dovada ca in acea zi am lipsit de la ceremonie, fiindca am fost la ore. S-a decernat acest titlu in lipsa mea si a luat acest titlu parintele Abrudan, care era prezent la ceremonie. Nu am umblat niciodata dupa fala lumeasca. Eu cand citeam o carte, ce era important, treceam intr-un registru. Am ajuns sa notez peste 15.000 de citate, dovada fiind al treilea volum al cartii „Seminte din tarina cuminteniei”. Am tinut foarte mult la Sfantul Ioan Gura de Aur, fiind sfantul meu preferat. Cea mai importanta carte scrisa de mine este „Experiente pastorale”.

Gestul dumneavoastra unic este deosebit de va retrage din functia de episcop al Bihorului. Ce v-a determinat sa va pensionati?

Am constientizat ca daca nu mai puteam participa la slujba, nu mai avea rost sa stau in functiune. Nu vedeam rostul.

Care credeti ca este adevarata menire a familiei crestine de azi?

Eu am fost impotriva infiintarii caselor de copii. Si parintele Tanase, de la Valea Plopului, are peste 200 de copii, insa acestia cresc si pe urma vor avea probleme cu ei. Eu am fost intotdeauna adeptul pentru intarirea familiei, locul copiilor fiind in sanul familiei inchegate. O familie bine inchegata nu isi da copiii pe strada.

Intr-un dialog avut cu parintele Ioanichie Balan erati intrebat care credeti ca sunt cele mai bune metode de educatie crestina a copiilor in sanul familiei. Intrebarea este si azi de actualitate. Ce parere aveti acum?

Am aceeasi parere. Prima educatie sanatoasa si religioasa se face in sanul familiei. Mama este cea mai mare pedagoga, neintrecuta, pentru ca are doua calitati, pe care nu le intalnim in viata de scoala: sinceritate si dragoste nefatarnica. Daca moare mama ai pierdut cea mai mare comoara. Numai ei ii poti spune toate, nu te rade, nu te injoseste. Mama mea a avut aceste calitati, impresionandu-ma harnicia, cumintenia si jertfetnicia ei. Eu nu am vazut-o pe mama mea sa sada la masa cand mancam, totdeauna servea masa din picioare, un gest care m-a impresionat profund. Datorita acestui fapt ne-a educat pe noi sa fim jertfelnici. Pe mama o consider totdeauna o martira, pentru ca traieste pentru copiii pana la moartea ei. Ea sufera daca copiii sufera si se bucura daca copiii se bucura. Tot mama este cea care m-a invatat prima rugaciune, „Tatal nostru”, pe care o rosteam la masa. Tot ea ma ducea la biserica, unde am invatat si alte rugaciuni. Totdeauna vorbesc cu drag de mama mea. De fiecare data cand vorbesc ma apuca plansul, desi este moarta din 1964. Mi-a ramas in minte jertfelnicia, rabdarea si harnicia ei ca sa ne creasca.

Mai stiu oamenii sa se roage azi?

Eu ca preot nu i-am invatat pe credinciosi multe rugaciuni, ci le-am recomandat rugaciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”. Le dam canon la spovedanie aceasta rugaciune, insa parintele Staniloae a mai spus un lucru care trebuie tinut minte. Pe langa rugaciunea lui Iisus mai trebuie si lupta impotriva patimilor.

Ce patimi credeti ca lovesc crestinatatea astazi?

Cele mai mari patimi au fost intotdeauna cele legate de trup, de lume si de mandrie. Trupul nostru este un pericol in privinta pacatelor. Averea este un pericol la fel de mare, dar mandria este un pacat si mai mare. Eu am fost contra clevetirii, un pacat numit de mine o desfranare in drumul mare. Mama nu isi cleveteste copiii si de aceea cel ce cleveteste, nu iubeste. Si astazi am credinta ca parintii nu se bucura ca un copil sa se faca calugar, pentru ca le este frica de pacatele pe care le savarsesc. Este imposibil ca sa nu cazi in pacat. Un preot poate sa pretinda de la credincios sa nu fie patimas, nu pacatos. Orice om cade in pacat, important este sa nu devina patimas, fiindca este un pericol pentru el, familie si societate. Crestinilor ortodocsi le recomand sa lupte prin rugaciune, staruinta, rabdare si infranare pentru a nu cadea in patima. Toate aceste arme trebuie folosite pentru a nu cadea in patima. Un om patimas este un om paralizat sufleteste. Astazi, de multe ori, si preotii si manastirile dau mai mult pe ziduri decat pe duhovnic. Oamenii nu vin la manastire ca sa afle ziduri, ca acestea le gasesc si la oras, ci vin sa caute duhovnic. Ori aceasta tendinta de lipsa a duhovnicului se observa astazi. Din pacate, accentul se pune astazi pe ziduri, iar nu pe trairea din biserica. Trairea cu adevarat a fost in biserica doar la inceputul veacurilor crestinatatii.

Cat de des le recomandati crestinilor ortodocsi sa se impartaseasca cu Sfintele Taine?

Eu am fost impotriva impartasaniei dese. Maria Egipteanca s-a impartasit o data, la 40 de ani, dar s-a impartasit de umbla pe ape. Impartasania ca automatizare este un mare pericol. Am auzit ca fac preotii si ierarhii impartasanie fara spovedanie, acest fapt fiind un mare pericol. Adica te spovedesti o data si te impartasesti o saptamana? Foarte mare pericol! Sfantul Ioan Gura de Aur zice in Cuvantarea de la Pasti, ca „toti sa vina, dar nu fara spovedanie”. Spovedania este pentru mine mare valoare. Spovada este mare virtute, sa spui preotului prostia ta, pentru ca scade din mandrie. Din mandrie nu vor multi sa se spovedeasca, socotind ca sunt vrednici de Impartasanie fara spovedanie. Am fost si voi fi contrar la lucrul acesta.

Credeti ca este suficient cat face Biserica Ortodoxa prin slujitorii ei, prin preoti si arhierei pentru salvarea, calauzirea si intarirea crestinilor ortodocsi?

Daca ecumenismul este astazi la moda, trebuie tinut cont de adevarul de credinta ortodox. Daca in ecumenism se ceda credinta atunci este grav. Intai se apara credinta si apoi prietenia.

Credeti ca noul Patriarh, PF Daniel, va deschide un nou capitol al BOR?

Eu sunt de parere ca nu numai patriarhul este acela care contribuie la schimbare in biserica, ci cei din jurul acestuia cu care lucreaza si ma refer la cei apropiati. Acest lucru este foarte principal.

Putem vorbi despre o biserica ortodoxa europeana?

Poate ca e mai greu. Exista neintelegeri inca intre bisericile ortodoxe. Ar trebui sa existe o unitate de prietenie, de fratietate. De exemplu, la romani, rusi si greci, fratietatea lipseste.

Este grea viata unui arhiereu?

Foarte grea, daca este constiincios. Eu am avut 600 de parohii, unde erau diferite probleme cu preotii, cantaretii sau credinciosii. Mereu aveam reclamatii si de aceea mi-a fost greu sa ii impac pe toti, dar aveam nadejdea la Dumnezeu mai mare decat la oameni.

Cum vi s-au parut anii de libertate de dupa revolutie?

Anii de dupa revolutie au fost ani in care fiecare isi cauta interese personale de multe ori. Comunistii au fost cu masura si lipsuri, dar acum au aparut diferentieri clare intre saraci si bogati, unii fiind prea bogati, iar altii prea saraci. Libertatea nu este folosita bine de catre oameni, ci doar in interes personal.

Ce va doriti acum la cei 81 de ani impliniti si binecuvantati de Dumnezeu?

Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt asa cum sunt si ca pot sa meditez mai mult. Daca eram sanatos nu aveam astampar si alergam intr-o parte si alta. Acum am timp si meditez la trecut si traiesc prezentul pentru viata vesnica. Socotesc ca este buna starea in care sunt si pot medita adanc, lucru pe care nu il puteam face cand eram arhiereu, fiindca aveam prea multa activitate.

Va multumim Prea Sfintia Voastra si il rugam pe Parintele nostru ceresc, Bunul Dumnezeu, sa va dea multa sanatate si putere sa ne mai impartasiti din cuvantul dumneavoastra.

De-o fi cu putinta, sa ne ajute Dumnezeu, ca ganduri bune mai am.

Pop Petruta

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1269

Voteaza:

Din gandurile bune ale Prea Sfintitului Parinte Ioan Mihaltan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE