Dinamica relatiilor Stat - Biserica

Dinamica relatiilor Stat - Biserica Mareste imaginea.

Dinamica relatiilor Stat - Biserica, intre traditie si actualitate, in contextul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana

In mod traditional, relatiile dintre Biserica si Stat in tarile majoritar ortodoxe au urmat principiul bizantin al simfoniei, adica al armoniei, al sincronizarii,, al intelegerii si cooperarii dintre doua institutii deosebite si distincte: una spirituala si cealalta politica, pe care le unea insa, viata sociala comuna a credinciosilor Bisericii si a cetatenilor Statului.

Totusi, in Tarile Romane simfonia din Imperiul Bizantin a fost adaptata la realitatile Principatelor si apoi ale Statului Roman modern, influentat fiind de spiritul occidental secularizat. Pe langa aceasta, simfonia Biserica – Stat n-a fost niciodata simetrica in sensul de egalitate de forte militare, ci aproape intotdeauna a fost una asimetrica si denivelata. Biserica se ruga permanent pentru Stat, asa cum o face pana astazi, dar adesea ea se si ruga de Stat, ca sa o ajute. Statul, la randul sau, sprijinea Biserica, dar era tentat adesea sa aserveasca institutia ecleziala.

“Oricum, in viata poporului roman, Biserica ortodoxa n-a fost niciodata un rival, un adversar sau un concurent real al Statului, ci spatiul in care lumea trecatoare a pamantului se intalneste cu Imparatia vesnica a cerului, arcul dintre “arsita” zilei de acum si speranta zilei de apoi. In acest sens, in toata istoria ei, simfonia dintre Biserica si Stat a fost marcata de tensiunea dintre ideal si insuficienta, dintre traditia continuitatii si tendinta innoirii”1.

Oprindu-ma aici, cu partea de introducere pentru a reusi sa ajung la partea de actualitate a problemei, voi sustine faptul ca atat Constitutia Romaniei din anul 2003, cat si cea din anul 1991, defineste relatia Stat – Biserica sau mai exact relatia Stat – Culte (art. 29), folosind termenii urmatori: “Cultele religioase sunt libere sa se organizeze potrivit statutelor proprii, in conditiile legii; Cultele religioase sunt autonome fata de Stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate” (art. 29, alin. 5).

Autonomia Bisericii fata de Stat si sprijinul din partea acestuia sintetizeaza, de fapt, traditia coexistentei Statului si a Bisericii inca de la inceputul primelor state romanesti medievale din secolul al XIV – lea.

Bineinteles, atat forma autonomiei Bisericii fata de Stat, cat si intensitatea sau dinamica sprijinului acordat de catre Stat Bisericii au variat de la un principe – domnitor la altul si de la o epoca la alta, astfel incat existau mari diferente intre modul de abordare si de tratare a Bisericii de catre domnitorul Stefan cel Mare si Sfant (sec. XV) de pilda, care a inmultit averile manastirilor, in comparatie cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat sau etatizat averile manastiresti (sec. XIX), asigurand totusi salarizarea clerului.

Traditia autonomiei Bisericii fata de Stat si a sprijinului Statului fata de Biserica a fost mentinuta intr-o forma foarte redusa, minimala chiar si in timpul regimului comunist, deoarece Constitutia Republicii Populare Romane sau a Republicii Socialiste Romania nu prevedea expres o separatie intre Stat si Biserica2, iar Statul acorda un sprijin financiar minimal pentru salariile preotilor.

Desigur, autonomia cultelor in regimul communist era foarte limitata, iar controlul Statului asupra lor era foarte sever, opresiv, fiindca ateismul era o ideologie oficiala de Stat. Studii recente arata ca Biserica n-a fost niciodata deplin autonoma fata de Stat si nu a dispus de o situatie materiala suficient de consistenta si stabila pentru a nu avea nevoie de sprijinul Statului Roman3. Aceasta situatie o mai intalnim si astazi, mai cu seama din cauza crizei economice si materiale a tarii. Astfel, sprijinul Statului fata de cultele religioase, stipulat in cele doua constitutii ale Romaniei de dupa anul 1989, nu se datoreaza numai traditiei, ci si realitatilor actuale, concrete. Totusi, ponderea traditiei conteaza mai mult decat situatia economica. In acest sens, exista tari europene occidentale cu o economie consolidata cum ar fi Italia, Germania, Belgia dar cu toate acestea sprijinul Statului fata de Biserica sau fata de unele culte religioase traditionale in tarile respective se practica in baza traditiei multiseculare!…

Insa traditia aceasta de sustinere a Bisericii de catre Stat insemneaza si o recunoastere constanta de catre Autoritatea statala a rolului pe care Institutia ecleziala l-a jucat de-a lungul timpului in viata acestui popor, in promovarea limbii, culturii si identitatii nationale, in viata spirituala si sociala a acestei tari.

Ca urmare, in Romania, noua Lege, nr. 489/2006, privind Libertatea religioasa si regimul general al Cultelor pleaca de la premisa de baza a recunoasterii de catre Stat a rolului pozitiv al cultelor in viata societatii romanesti contemporane:

“Statul Roman recunoaste cultelor rolul spiritual, educational, social – caritativ, cultural si de parteneri sociali, precum si statutul acestora de factori ai pacii sociale” (art. 7, alin. 1).

Statul roman recunoaste rolul important al Bisericii Ortodoxe si al celorlalte Biserici si Culte recunoscute, in istoria nationala a Romaniei si in viata societatii romanesti (art. 7, alin. 2).

Cultele recunoscute sunt personae juridice de utilitate publica. Ele se organizeaza si functioneaza in baza prevederilor constitutionale si ale prezentei legi, in mod autonom, potrivit propriilor statute (art. 8, alin. 1).

Ca urmare a acestei atitudini, o nota deosebita in noua Lege a Cultelor se concretizeaza prin aceea ca exista posibilitatea parteneriatelor sociale de interes comun incheiate intre Stat si Biserica sau Culte (art. 9, alin. 5). In acest sens, se trece de la simpla respectare a libertatii religioase si a autonomiei cultelor la cooperarea – parteneriat social dintre Stat si Biserica in viata societatii romanesti. Tot in aceasta privinta se mentioneaza si faptul ca Statul sprijina activitatea cultelor ca furnizori de servicii sociale (art. 10, alin. 6).

Aceste relatari noi privind cooperarea dintre Stat si Biserica in domeniul vietii sociale se explica nu numai prin increderea de care se bucura Biserica in randurile populatiei Romaniei, romanii fiind unul dintre popoarele cele mai religioase ale Europei, ci si prin nevoia de a face fata multor probleme de ordin social: saracia, sanatattea precara a populatiei, migratia, somajul, ajutorarea batranilor, a copiilor, a persoanelor defavorizate sau a celor cu dizabilitati.

Cu siguranta,, toate aceste probleme ale societatii romanesti nu sunt numai probleme sociale ale Statului ci si probleme pastorale ale Bisericii sau ale cultelor religioase. Cu alte cuvinte, libertatea – autonomia si egalitatea cultelor religioase fata de Stat nu exclude coresponsabilitatea si cooperarea lor cu Statul, in rezolvarea problemelor majore si urgente ale societatii romanesti actulae. In acest sens, traditia trebuie inteleasa ca fiind un proces dinamic al fidelitatii creatoare fata de principiul de baza, iar nu simpla copiere a unor modele din trecut.

Pluralismul social si religios cere un efort sporit pentru o convietuire pasnica intre culte si chiar o cooperare a lor in actiuni de interes comun. Daca in constitutia Romaniei se precizeaza ca “in relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa” (art. 29, alin. 4), in noua Lege a cultelor acelasi principiu este completat cu formularea: “Raporturile dintre culte se desfasoara pe baza intelegerii si a respectului reciproc (art. 13, alin. 1).

Noua Lege a Cultelor precizeaza, de asemenea, ca libertatea cultelor religioase este asociata cu obligatia acestora “sa respecte Constitutia si legile tarii si sa nu aduca atingere sigurantei nationale, ordinii, sanatatii si moralei publice, precum si drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului (art. 5, alin. 3).

O importanta deosebita este acordata in noua Lege a Cultelor si invatamantului religios si teologic organizat de culte si sprijint de Stat (art. 32 – 35). In plus, este mentionata si posibilitatea organizaii unui invatamant confessional de toate gradele si formele, in conditiile legii invatamantului national (art. 39). Prin aceasta, se accentuaza, de fapt, recunoasterea rolului pozitiv al cultelor in domeniul educatiei. Si aici se vede legatura dintre traditie si actualitate, dintre experienta pozitiva din trecut si necesitatea unor forme noi de aplicare a acesteia.

Este de remarcat ca noua Lege a Cultelor nu s-a limitat doar la experienta romaneasca, ci a avut in vedere si contextual international European in care traim, tinand seama si de necesitatea concordantei noii Legi cu tratatele internationale la care Romania este parte (art. 1, alin. 1).

Faptul ca acest proiect a fost elaborat in consultare cu cultele recunoscute din tara noastra, cu experti internationali in domeniu, precum si cu diferite institutii (ministere) ale Statului a constituit un proces, deodata complex, necesar, eficient si benefic.

In baza noii Legi a Cultelor relatiile dintre Stat si culte sunt, nadajduim, mai bine definite si cu rezultate practice multiple, favorabile societatii romanesti actuale. Aceasta presupune insa un dialog sistematic si bine articulat intre Stat si institutia Bisericii referitor la posibilitatile si domeniile de colaborare si cooperare Stat – Biserica.

Din partea Bisericii este necesara “o reflexie teologica profunda privind legatura dintre etica si politica, dintre spiritual si social, dintre national si universal, dintre local si global. O atentie deosebita trebuie acordata reflexiei comune privind natura si finalitatea libertatii, precum si asupra relatiei dintre libertate si responsabilitate in societatea de astazi, si mai ales asupra relatiei dintre libertatea individuala si solidaritatea sociala…”4

In timpul comunismului ne preocupa foarte mult intrebarea: cum sa dobandim libertatea? Acum trebuie sa ne intrebam permanent: Cum sa folosim libertatea noastra? Indeosebi pentru a deveni mai umani, pentru a apara si promova demnitatea umana, creata dupa chipul si chemata la asemanarea lui Dumnezeu.

Pentru Biserica, viata omului nu are doar o dimensiune istorica, temporala, ci si una eterna, perena, vesnica. Totusi, viata vesnica sau mantuirea depinde de faptele noastre savarsite in istorie, in raport cu semenii nostri. De aceea, libertatea in actiune are nu numai o consecinta terestra sau sociala, ci si una transcendenta, spirituala sau eshatologica cu scopul de a ne mentine in aceasta corabie duhovniceasca, bisericeasca care ne poate duce la limanul vesniciei in Imparatia Cerurilor!…

Stelian Gombos - Consilier

la Secretariatul de Stat pentru Culte

din cadrul Guvernului Romaniei 


[1] Mitropolit Daniel Ciobotea, Relaţiile Stat – Biserică (tradiţie şi actualitate), în “Libertatea religiasă în contextual românesc şi european”, Editura Bizantină, Bucureşti, 2005, p. 15.

 

2 Dr. Adrian Lemeni, Dr. Florin Frunză şi Ştefan Ioniţă, Viaţa religioasă în România, ediţia a II – a, Editura Bizantină, Bucureşti 2005, p. 10 – 11.

3 George Enache, Ortodoxie şi putere politică în România contemporană, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 50, nota 78 şi p. 68 – 90.

4 Mitropolit Daniel Ciobotea, Idem, p. 17.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

03 August 2012

Vizualizari: 3269

Voteaza:

Dinamica relatiilor Stat - Biserica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE