Doctorul de povesti

Doctorul de povesti Mareste imaginea.

Aceasta este povestea lui Ioan, doctorul de poveşti. Aţi auzit de el, copii? Este povestea primului doctor copil. Este povestea copilului care a vindecat multe poveşti bolnave.

Este povestea unui copil care s-a împrietenit cu un clovn, iar acesta i-a dat una dintre cele mai importante lecţii de viaţă.

Prietenia dintre ei a început la un spectacol de circ. Când s-a terminat pauza, Ioan s-a grăbit să intre în sală şi s-a împiedicat. A căzut şi s-a lovit tare la genunchi. A început să plângă de durere.

Clovnul l-a chemat la el, pe scenă, şi i-a spus:

- Tu eşti un copil frumos şi cuminte, în ochii tăi nu trebuie să fie lacrimi, ci doar bucurie. Ochii de copil trebuie să fie ochi senini. Prin seninătatea lor pot schimba lumea...
Ioan era foarte emoţionat. Se bucura auzindu-l pe clovn vorbindu-i cu atâta afecţiune. Şi de asta a păstrat sfa- tul primit în inima lui.

La sfârşitul acelui an, de Crăciun, Ioan desfăcea pachetele cu cadouri. Alături de alte jucării, primise şi o carte, mare şi frumoasă. Frăţiorul său, Mihai, care abia învăţa să meargă, luase cartea în mână şi se uita la poze.

La un moment dat, Mihai a început să plângă. Pe o pagină era desenat un dragon urât de tot. Copilul ţinea cartea în mână şi plângea. Când se liniştea puţin, se uita iar la dragon şi începea să plângă din nou.

Ioan a încercat să îi ia cartea din mână, dar Mihai nu voia să îi dea drumul. Pentru că amândoi trăgeau de carte, pagina cu dragonul s-a rupt. Părinţii credeau că Mihai se va linişti.

Dar, nu a fost aşa. Pe cealaltă parte a paginii începea o poveste nouă, şi era desenat un clovn foarte simpatic. Şi lui Mihai îi plăceau clovnii, aşa că a început să plângă şi mai tare.

- Stai, stai, nu mai plânge, spuse Ioan. O să lipească tata imediat pagina la loc.

După ce tatăl lui a lipit pagina ruptă, Ioan l-a rugat să lipească o altă pagină, albă, peste imaginea cu dragonul. Tatăl lui l-a ascultat, bănuind ce vrea să facă. Ioan s-a apucat să deseneze un alt clovn.

Mihai i-a mai arătat tatălui său alte câteva desene care nu îi plăceau, pentru că erau cu personaje urâte. După ce tatăl a lipit peste ele alte coli albe, Ioan a desenat acolo diferite personaje simpatice, în timp ce desena, i-a venit o idee. „Da, ştiu ce trebuie să fac, trebuie să schimb nu doar ilustraţiile, trebuie să schimb şi poveştile. O să schimb tot ce nu o să îmi placă la cartea asta cu poveşti." Şi aşa a făcut. L-a rugat pe tatăl lui să lipească alte foi albe peste tot unde era necesar, adică la trei poveşti, şi apoi s-a apucat să rescrie poveştile respective, în câteva zile, treaba era terminată.

După câteva zile, George, un coleg de clasă care locuia aproape de el, i-a adus o carte şi i-a spus:

- Mi-a plăcut cum ai reparat cartea cu dragonul. M-am gândit că poate o să repari şi cartea asta. Nu vreau să o a-runc, pentru că are şi poveşti frumoase.

- O să încerc, spuse Ioan. Sper să îmi iasă bine. Totul e să nu mă grăbeşti, că nu e uşor. E ca şi cum ai vindeca o poveste... Trebuie să găseşti medicamentul potrivit.

Nu după multă vreme, învăţătoarea lui Ioan a aflat cum îşi petrece acesta timpul liber - reparând poveşti. Şi l-a rugat să le vorbească şi colegilor lui des-pre noua sa preocupare. Copiii au fost foarte încântaţi. L-au aplaudat din toată inima.

- Copii, Ioan este primul doctor de poveşti din lume, spuse învăţătoarea. El a inventat o nouă meserie. Ar trebui să fie cât mai mulţi doctori de poveşti, care să vindece poveştile bolnave, care să scoată din împărăţia poveştilor tot ce e plin de violenţă, de imagini urâte, de monştri şi de alte lucruri hidoase.

- Dar mie îmi plac poveştile cu monştri, interveni brusc un copil. Dacă o să scoatem dragonii şi monştrii din poveşti, ce mai rămâne din ele? Invăţătoarea răspunse: - E normal să existe în poveşti o luptă între bine şi rău, între personaje bune şi personaje rele, dar nu e normal ca răul să biruie, iar poveştile, în loc să educe, să stârnească violenţă sau răutate în suflete, prin personaje negative, care sunt prezentate cât se poate de a-tractiv... Da, copii, aveţi grijă ce citiţi, poveştile trebuie să vă hrănească sufletele...

Seara, Ioan s-a culcat gândindu-se la povestea pe care voia să o repare în ziua următoare. In timp ce stătea în pat, a văzut cum uşa se deschide şi pe uşă intră George.
- Vino repede după mine, e nevoie de tine, strigă acesta.

Ioan sări din pat, se îmbrăcă repede şi ieşi pe uşă. O luă la fugă, încercând să ţină pasul cu George.

Acesta fugea spre şcoală. în faţa şcolii se vedea un câmp de bătălie. O armată de dragoni, de monştri, de vrăjitori şi de alte personaje rele se luptau cu o armată de eroi, de viteji, care erau sprijiniţi de animale şi de alte personaje de poveste, pe care Ioan încerca să le recunoască.

Ioan a văzut cum frăţiorul său, împreună cu alţi copii mici, au fost aruncaţi într-o trăsură. Cineva încerca să îi răpească.

Ioan şi George au încercat să îi salveze, dar nu au reuşit. Au fost prinşi şi ei şi aruncaţi în trăsură.

Ioan se uita pe geam, aşteptând să vadă sfârşitul luptei. Mihai începuse să plângă. Ca să îl liniştească, Ioan a început să îi spună o poveste despre bebeluşii care s-au dus să-l salveze pe prietenul lor, care fusese răpit de dragoni. In timp ce povestea, George l-a întrerupt:

- Ce poveste e asta? Oricum, Mihai nu înţelege nimic din ea...

Dar, în timp ce vorbea, a văzut ceva neobişnuit:

- Ia uitaţi-vă, o mulţime de bebeluşi se apropie de noi.

Ioan se repezi la geam. Da, o mulţime de bebeluşi se apropiau, râzând şi jucându-se, de câmpul de luptă.

Mirat, Ioan schimbă povestea:

„... dar bebeluşii erau prea slabi pentru a-i veni în ajutor copilului. Şi au cerut ajutorul... clovnilor". „Da, al clovnilor", spuse şi George, arătând cu degetul spre geam. „Iată-i, se apropie..."

Atunci, Ioan continuă povestea, şi, pe măsură ce pomenea alte şi alte personaje bune, acestea apăreau pe câmpul de luptă.

Ioan a văzut în depărtare alţi prieteni de-ai săi, care scriau ceva.

- Oare ce fac?, îl întrebă pe George.

Un clovn care se apropia de trăsura lor pentru a-i elibera îi răspunse:

- Ce să facă? Schimbă poveştile urâte cu alte poveşti, şi în locul monştrilor cu care ne luptăm apar aliaţii noştri.

Nu după multă vreme, armata duşmană a fost biruită. Copiii erau plini de bucurie.

- Dacă nu ne-aţi fi ajutat voi, am fi pierdut lupta, spuse clovnul. Vă mulţumim...

Ioan era plin de bucurie. Dar..., brusc, a auzit cum îl strigă mama lui. Dormise. Acum era dimineaţă, şi mama îl trezea, ca să meargă la şcoală.

Când a ajuns la şcoală, Ioan a rugat-o pe învăţătoarea sa să îl lase să povestească ce visase. Când a terminat, învăţătoarea a continuat:

- Copii, să ştiţi că visul lui Ioan e într-un fel adevărat. Există o luptă între personajele bune şi cele rele cu care vă întâlniţi în cărţile pe care le citiţi sau în desenele animate pe care le vedeţi. Şi în lupta asta câştigă cei cărora voi le daţi mai mult din inima voastră, fie că sunt personaje bune sau rele. Uite, m-am mai gândit la poveştile reparate de Ioan. M-am gândit să organizez un concurs de poveşti, reparate de copii sau de părinţii lor, care să îi convingă pe alţii să fie mai atenţi la poveştile şi la eroii cu care sunt prieteni. Ce spui, tinere doctor?

- Vă mulţumesc, spuse Ioan. Ce pot să spun? M-aş bucura să apară cât mai mulţi doctori de poveşti. Atunci războiul dintre personajele bune şi rele s-ar termina mult mai repede...

Danion Vasile

Doctorul de povesti, Editura Areopag

Cumpara cartea "Doctorul de povesti"

29 Iulie 2016

Vizualizari: 981

Voteaza:

Doctorul de povesti 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE