Duminica a IX-a dupa Rusalii - Umblarea pe mare

Duminica a IX-a dupa Rusalii - Umblarea pe mare Mareste imaginea.

Duminica a IX-a dupa Rusalii - Umblarea pe mare

"Si indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. Iar dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage singur. Si, facandu-se seara, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! Iar Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand dincolo, au venit in pamantul Ghenizaretului" (Ev. Matei 14, 22-34).

Invatatorul imi porunceste sa merg pe valuri. Imi cere credinta ca nu ma voi scufunda. Nu am voie sa ezit. Fiecare indoiala este un innec al vitalitatii ce ma mentine deasupra valurilor. Nu voi cauta formule stiintifice pentru a explica acest fenomen. Vreau doar sa ajung la El. Prin credinta, voi finaliza traseul. Ezitand, voi esua lamentabil. Un cliseu ieftin, la fel ca necredinta.

Nu voi privi spre valuri infricosatoare. Ma va apara si de rechinii ce ma inconjoara. Totul e in mintea mea. Acolo e centrul puterii. Ce comanda voi da: Renunta! Sau Continua! Nu ma voi simti prea bine daca voi despica firul in patru: cat de adanca e apa, cat de tare batul vantul. Nu sunt un luptator SWAT, deci, fara credinta, nu conteaza daca ma innec in trei sau in treizeci de minute.

Voi onora invitatia Prietenului. Acesta este testul dragostei mele: sa pasesc pe valuri, sa nu ascult huiduielile celor din jur, ce ma considera nebun, pentru ca ma incapatanez sa cred in Altceva decat in materie. Scandalagiii din jur imi fraudeaza increderea, cata vreme Invatatorul imi promite o mostenire necomestibila pentru viermi.

Trebuie sa pasesc pe valuri acum. Nu am timp de afaceri urgente sau de inca un SEGA Games. Atmosfera e incarcata: constiinta indoielnica creeaza o prapastie interioara. Ajutor! Nici un partener de afaceri nu imi intinde mana sa ma salveze. Mai mult, rad de mine! Fara Invatatorul, as fi fost mort de mult! Innecat in propriul egoism. Doar El are puterea absoluta de a imi reda viata, lumina, pacea, bucuria... credinta.

In timp ce merg pe valuri nu ma pot gandi la alte treburi. In timpul rugaciunii nu ma gandesc la facturi. In timpul Liturghiei nu ma gandesc la fotbal. In afara de credinta, tot restul mai poate astepta. Nu sunt irascibil cand mai ratez cate un pas, doar nu e o afacere. Am incredere deplina in Cel Ce este. Tin cont de sfaturile pescarilor-apostoli si ale tuturor corabierilor-sfinti. Unde duce mersul pe apa: e o excursie la rude. Acolo ma voi intalni cu verii si fratii mei, cu bunicii si stranepotii sfinti. Si ei au umblat pe apa. Altfel, nu ar fi putut ajunge Aici.

Nu pot umbla pe apa cu o credinta second-hand, frumos ambalata, care imi creeaza o imagine doar. Imaginea strica, infatueaza. Autenticitatea mantuieste, recupereaza, imbucura, invesniceste.

Vali, paseste cu mine: "E usor sa fii fericit cand te cunosti, cand iti traiesti libertatea pe ceruri, nu pe tabla de sah. Intr-un fel fericirea nu tine niciodata doar de tine, ea are nevoie de un punct de sprijit, iar tie nu-ti ramane decat sa alegi punctul de sprijin in care sa te increzi. Si apoi speri ca alegerea facuta este cea corecta, asteptand furtuna ce va testa duritatea credintei, determinand astfel lungimea fericirii." Multumesc, Vali. Haide, inca o data: "Cu fiecare seara tot mai aproape imi pare devenirea, proces in care toate cuvintele se vor implini de magie, devenind vii, devenind maini si umeri, suflet si sentiment suprem. Cu fiecare seara gasesc lumina tot mai necesara, cersind mangaierea aripilor de serafim, dezgolind frumusetea ce nu stie refugiu. Uneori e infinit greu sa potolesc mintea din fuga ei nebuna, incercand sa sparga misterul neputintei cuvintelor, reusind doar o pricepere amara despre spatiu si timp."

"Ascunderea, frumusete si neadevar", un text sublim, semnat Monalisa Bebe: "In absenta comuniunii, nu ne mai impartasim unii altora Taina. Avem, in schimb, secrete. Cat mai multe secrete. Ascunderea e de aceea un verb care nu din miezul fiintei se conjuga, ci pe care-l conjugam de pe margine, amagindu-ne ca nimic nu ne atinge si ca undeva, in interiorul nostru cel mai interior, suntem, nu-i asa, lacrima pura. Asa e, suntem, dar cat de mult mai avem legatura, intai de toate, cu noi insine? Nimic nu ne poate atinge, de acord, dar nu cumva suntem blocati pe dinafara si noi? Nu cumva nici starea noastra nu ne mai poate atinge? Oare atatea etichete cu staif nu sunt prea pretioase substitute pentru ceea ce s-ar chema, cu un nume mai simplu, autosuficienta?"

Umblarea pe mare inseamna cautarea sfinteniei: "Carevasazica cautarea sfinteniei nu este apanajul vreunei categorii sociale sau profesionale, nu este rezervata doar cinului monahal si nici vreunui ins in chip individualist. Sfintenia este de fapt sensul deplin al vietii omului pe pamant, este, dupa cum afirma unul din marii nostri teologi, implinirea umanului. O succinta si lucida privire in trecutul tumultuos al poporului roman ne invedereaza o realitate de netagaduit; Dumnezeu a lucrat cu totul minunat de-a lungul istoriei acestui neam, chemand la sfintenie de la "vladica pana la opinca". Probabil la aceasta s-a gandit marele nostru istoric Nicolae Iorga cand a afirmat ca in istoria poporului romanesc se aud trosnind pasii lui Dumnezeu." (Mihail Daniliuc)

Sfaturi duhovnicesti din partea parintelui Cleopa, sa luam aminte: "De veti merge regulat la biserica si veti asculta cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfinta Liturghie, multe daruri veti primi in viata si de grele ispite si pacate veti fi izbaviti. De veti creste copiii in frica lui Dumnezeu si veti face casele dumneavoastra locasuri de rugaciune si de lauda lui Dumnezeu, iar nu case de cearta, de betie si de pacate, va va da Domnul zile indelungate, reusita in toate cele de folos si mintuire. Iar de veti pasi pe marea vietii cu indoiala, fara credinta, fara rugaciune si carti sfinte de calauza, fara biserica si duhovnici buni, fara spovedanie si impartasanie regulata, va veti ineca in marea pacatelor si veti pierde mintuirea sufletului. Sa-l rugam pe Domnul nostru, Iisus Hristos sa ne intareasca credinta, sa ne invete cum sa ne rugam, sa ne dea vreme de rugaciune si lacrimi de pocainta ca sa ne inchinam si noi cu Apostolii, zicind: Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu! Tu esti Mintuitorul si Salvatorul lumii! Mintuieste-ne sa nu pierim, ca dupa Tine suspina toata faptura!"

Pr. Visarion e deosebit de actual si concis: "Sa-I dam Domnului cat mai mult din timpul nostru, din repaosul nostru, caci numai acest timp este cu adevarat castigat. Numai vremea petrecuta in biserica, in rugaciune, in citirea cartilor sfinte si in fapte bune este de pret inaintea lui Dumnezeu si pentru mantuirea sufletului nostru. Celalalt timp pe care il petrecem pentru trebuintele noastre pamantesti ramane aici. Stim ca toate le vom ingropa aici, odata cu acest trup muritor. Sa ne para, deci, rau acum de tot timpul pe care l-am pierdut in zadar, pe la toate petrecerile fara de folos. "

Insuflat de Cer, pr. Buga: "Ne aflam in pantecele unei nopti cu furtuna, la discretia marii care a inghitit atatia si atatia oameni, umilindu-i, strivindu-i. Marea trebuia sa asculte pe om, dar la facut pe om sa se supuna ei si l-a strivit in dedesubtul ei. Intregul univers il umileste pe om. Chiar si un purice il umileste. Il poate musca un purice infectat si moare omul. Maica Domnului, in primul rand, si-a ales rugaciunea, contemplatia. De aceea Dumnezeu a intalnit-o la nivelul cel mai inalt. Ea a fost prima care s-a urcat pana la intalnirea cu Dumnezeu. Dumnezeu a ramas in ea, in pantecele ei, pentru ca s-a urcat acolo, la intalnirea cu Dumnezeu: a spiritualizat trupul ei, intreaga ei viata materiala, istorica. A spiritualizat-o, realizand mutatia de care va vorbeam, pana la limita de sus a umanitatii, in drum spre Dumnezeu.

Iata-L pe Mantuitorul calcand pe apa. Ne aflam in conditia normala. Aceasta vrea sa ne arate Evanghelia de astazi: care este nivelul naturii umane, asa cum a iesit el din mana lui Dumnezeu. Este statura dominanta peste foame, peste fortele oarbe ale materiei. Aceasta materie (catre care nu trebuie sa avem nimic impotriva) cauta ea insasi un mantuitor al ei. Mantuitorul materiei este omul. Dar este vorba de om la nivelul lui Iisus, nivelul dominant peste orice servitute. El este imparatul. Si omul este imparat. Mutatia de care va vorbesc (cea de la material la spiritual) este una singura: prefacerea Sfintelor Daruri. Intregul Univers este un dar facut omului de catre Dumnezeu. Iar omul il aduce pe acelasi univers lui Dumnezeu zicand: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Observati plinatatea: nu mai lipseste nimic. In Euharistie, pe Sfanta Masa nu mai lipseste nimic. Acolo nu mai este nici spaima, nici naluca. Este realitatea cea mai puternica. Este realitatea dumnezeiasca in mutatia ei, mereu spre Dumnezeu."

E clar: nu pot merge pe apa fara Tine, Doamne. Nu pot pasi de nu ma vei tine de mana. Ma incredintez Tie: "Incredintarea in mana lui Dumnezeu inseamna simtirea harului Sau si a conducerii Sale in viata noastra. Incredintarea vietii noastre lui Dumnezeu inseamna sa mergem si noi pe mare, fara ca sa ne afundam in durerea sfredelitoare a grijii pentru ziua de azi si de maine. A claca in fata grijilor si a performantelor tot mai inumane care ni se cer inseamna ori a te sinucide ori a innebuni ori a te resemna ca un pion inutil. Insa Domnul ne propune altceva, mult mai profund si realist: indrazneala credintei. Ne propune sa mergem mai departe, chiar daca ni se pare imposibil acest lucru, chiar daca toate lucrurile ne stau impotriva, chiar daca, in mod aparent, nu mai avem putere sa luptam pentru viata si aspiratiile noastre. Si, cand ne luam indrazneala de a ne lasa in mana lui Dumnezeu, se produce o mare schimbare in launtrul nostru: simtim ca nimic nu ne mai atinge, chiar daca greutatile, in prima faza, sunt tot la fel de mari." (pr. Dorin Piciorus)

Nu sunt un pion. Sunt un umblator pe mare. Nu sunt inutil, sunt slefuit pentru vesnicie. Iarta-mi scufundarile, Invatatorule! Iarta-mi tradarile. Daruieste-mi indrazneala credintei si mirul fericirii. Nu m-am innecat: spovedania m-a resuscitat.

Marius Matei

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

04 August 2012

Vizualizari: 1205

Voteaza:

Duminica a IX-a dupa Rusalii - Umblarea pe mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE