Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Dumnezeu sa te binecuvanteze! Mareste imaginea.

Dumnezeu sa te binecuvanteze! Aceasta este cea mai populara formula a binecuvantarii. Ce poate insemna binecuvantarea si cine pe cine poate binecuvanta? Viata noastra este o binecuvantare, o binecuvantare de care, noi din pacate, uitam de cele mai multe ori, mai ales la suparare. Fiecare zi pe care ne-o da Dumnezeu e o binecuvantare. Copii sunt o binecuvantare pentru parinti. Termenul "binecuvantare" este traducerea romaneasca a latinescului benedictio, care, la randul sau, il echivaleaza pe grecescul evloghia, toate avandu-si radacina intr-un verb care inseamna a vorbi de bine, a lauda, a cinsti, a sarbatori, a acorda unei fiinte sau unei institutii o pozitie cu totul speciala, privilegiata.



Cuvantul „binecuvantare” inseamna sa spui lucruri bune, in sensul de a pronunta cuvinte ce aduc binele. In actul binecuvantarii, cuvantul e purtat dincolo de statutul sau cotidian, „profan” si intra intr o zona de o cu totul alta calificare: e o bine cuvantare. Binecuvantarea are functia de sigiliu: ceea ce e binecuvantat este instituit astfel in plinatatea deschisa devenirii. Aceasta ocupa un loc important in ritualurile religioase, dar si in viata de zi cu zi a oamenilor si multi credinciosi se intreaba daca este eficienta.

In realitate, acest lucru depinde atat de cel care o da, cat si de cel care o primeste. Cel care binecuvanteaza trebuie sa fie purificat, dezinteresat, stapan pe sine, plin de credinta si evlavie. Cel care este binecuvantat sa fie cel putin receptiv, sa si doreasca perfectionarea pe calea binelui. Daca nu sunt indeplinite conditiile minime, binecuvantarea ramane ineficienta.

Binecuvantarea este o vorbire, o profetie spre bine, care se da de Dumnezeu, ca o impartasire de sfintenie, data de El direct, precum si prin mijlocirea oamenilor sfintiti si a preotilor, slujitori ai tainelor Sale, care apreciaza si vorbesc in numele Domnului -IV. ec. 26 (Fac. 1, 28; 2, 5-27; 9, 1; 12, 3; 18, 18; 22, 18, 49, 1-28; Deut. 28, 1-15; Mat. 25, 34). Iata formula de binecuvantare in legea Veche: "Domnul sa te binecuvanteze si sa te pazeasca!, Domnul sa-si arate fata luminoasa spre tine si sa te miluiasca!, Domnul, sa te vada in nevoile tale si sa-ti dea pacea Sa!" (Num. 6, 24-26).

Pe de o parte, Dumnezeu este singurul autor al binecuvantarii, iar aceasta se adreseaza nu numai unor fiinte, ci si unor institutii. Totusi, prima fiinta care a primit binecuvantarea lui Dumnezeu a fost omul. In Cartea Facerii ni se spune ca, dupa ce Dumnezeu i-a facut pe Adam si Eva, i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si inmultiti-va si umpleti pamantul si supuneti-l. Pe de alta parte, primul asezamant pe care Dumnezeu l-a randuit prin binecuvantare a fost Ziua de odihna, adica a Saptea, sau Sabatul Vechiului Testament, devenit Duminica celui Nou. Dupa ce Dumnezeu a facut lumea in cele sase zile ale creatiei, El S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le facuse. Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ea S-a odihnit El de toate lucrurile Sale, cele pe care Dumnezeu le-a izvodit facandu-le.

Binecuvantarea interumana este o rostire solemna, insotita de un gest, prin care o persoana invoca darurile lui Dumnezeu asupra altei persoane sau a unui grup. Gestul poate fi ridicarea mainilor asupra cuiva, punerea unei maini pe capul persoanei binecuvantate, insemnarea ei cu semnul crucii, sau, atunci cand e facuta de preot, semnul crucii cu degetele incrucisate; prin traditie, arhiereul binecuvanteaza cu amandoua mainile.

Intr-o acceptie mai larga, binecuvantarea inseamna invoirea, acordul, permisiunea data cuiva de a face ceva: sensul acesta e folosit mai ales in limbajul bisericesc. Cand un calugar dintr-o manastire pleaca undeva, cere si obtine binecuvantarea staretului; la intoarcere solicita binecuvantarea de a merge la chilie. Disciplina bisericeasca seamana intru-catva cu aceea din armata. Cand un subordonat vine in fata superiorului, saluta si spune: "Domnule colonel, permiteti-mi sa raportez". Dupa ce termina, cu acelasi salut: " Domnule colonel, permiteti-mi sa ma retrag".

Pe langa toate acestea, “binecuvantarea exprima o stare de fapt, cum ar fi sanatatea, prosperitatea, belsugul. Cea mai veche binecuvantare interumana este binecuvantarea parintilor asupra copiilor si o intalnim in prima carte a Vechiului Testament. Batranul Isaac, slabit si aproape orb, isi simte sfarsitul aproape si-l cheama pe Esau, intaiul sau nascut, sa-i acorde binecuvantarea. Sotia sa insa face in asa fel incat Iacob, cel de al doilea fiu al sau, i se substituie primului si obtine binecuvantarea. Cand i se descopera adevarul, e prea tarziu, Isaac nu mai poate face nimic. Cu alte cuvinte, binecuvantarea era un act foarte puternic, iar faptul acesta e confirmat de ceea ce astazi am putea numi "cariera" lui Iacob”, ne spunea intr-una din predicile sale inaltul prelat Bartolomeu Anania.

Ati observat, desigur, cel putin trei lucruri care se cer retinute. Desi e destinata tuturor fiilor lui Israel, adica intregului popor, binecuvantarea nu e colectiva, ci individuala. In ea e pomenit numele Domnului. Preotul este cel ce o rosteste, dar Dumnezeu este Cel care opereaza. Acest ultim adevar e evident in incheierea cuvantului lui Dumnezeu catre Moise: Asa vor pune ei [preotii] numele Meu asupra fiilor lui Israel si Eu, Domnul, ii voi binecuvanta.

Binecuvantarea poate fi de ordin general, dar si de ordin particular, cum este cel mentionat in intaia Carte a Regilor. Cand Saul intra ca strain in cetate si intreaba unde-l poate gasi pe preotul Samuel, i se raspunde: poate fi gasit acum, inainte de a se duce pe deal sa manance; ca poporul nu va manca pana nu vine el; fiindca el binecuvanteaza jertfa, si dupa aceea mananca oaspetii.

In traditia crestina, bucatele sunt binecuvantate de preot inainte de inceperea mesei, fie ca e vorba de a lui, fie ca se afla la o masa de obste; in traditiile locale protestante, binecuvantarea e data de capul familiei. In traditia ortodoxa rusa, mama isi binecuvanteaza copilul, inchinandu-l pe frunte cu semnul crucii, inainte ca acesta sa plece intr-o calatorie sau sa treaca printr-o proba cu riscuri. Din pacate, in traditia crestina ortodoxa s-a pierdut din obiceiul ca inaintea mesei, capul familiei sau unul din membrii familiei sa spuna rugaciune si sa ceara binecuvantarea, iar dupa servirea mesei sa spuna rugaciunea de multumire.

Asadar, multe lucruri din viata noastra de zi cu zi - si mai cmici, si mai mari - nu le putem realiza chiar asa de capul nostru. Fie ca este vorba de gasirea unui loc de munca, fie ca vrem sa cumparam sau sa construim o casa, fie ca de dorim un copil sau sa ne schimbam serviciul ori domiciliul, pentru toate lucrurile importante din viata, este bine sa ne marturisim unui preot duhovnic si sa i cerem binecuvantarea.

,,Binecuvanteaza suflete al meu, pe Domnul si toate cele din launtrul meu, numele cel sfant al Lui,, (Ps. 102, 1).

Dumnezeu sa va binecuvanteze! Amin.

Doamne ajuta!
Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

21 Aprilie 2013

Vizualizari: 6353

Voteaza:

Dumnezeu sa te binecuvanteze! 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

binecuvantarea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE