Dumnezeul necunoscut si aratat

Dumnezeul necunoscut si aratat Mareste imaginea.

Dumnezeul necunoscut si aratat

Sfantul Simeon Noul Teolog vorbeste de nenumarate ori in scrierile sale de Dumnezeul necunoscut si neapropiat, dar in acelasi timp, el nu inceteaza de a spune ca acest Dumnezeu necunoscut ni Se arata, Se descopera, devine apropiat si cunoscut, fara a-Si pierde totusi caracterul Sau tainic si inaccesibil. Aceasta dubla constatare a lui Simeon, existentiala si vitala pentru el, este subinteleasa in tot ceea ce spune privitor la Dumnezeu si determina, in cele din urma, atitudinea sa fata de orice teologie rationala si neintemeiata pe experienta, oricare ar fi ea. Ca Dumnezeu este in mod absolut necunoscut, Simeon o afirma cu energie:

"Despre Dumnezeu nici numele, nici firea, nici chipul, nici forma, nici ipostasul, nici un om n-a cunoscut ceva spre a-l putea spune sau a-l scrie sau a-l impartasi celorlalti"

Caci Dumnezeu este cu totul diferit de ceea ce exista sau, cum spune Simeon:

"Tu nu esti cu adevarat nici una dintre fiinte, o. Dumnezeul meu". "In ce fel Cel care nu este nici una din fiintele create, vazute sau nevazute, poate fi cunoscut de noi, cei vazuti, creati, stricaciosi, simtitori, orbi si fara lumina?".

Exista o prapastie ontologica intre Dumnezeu si intreaga zidire:

"Caci Dumnezeu este necreat, iar noi toti suntem creaturi. El, Duhul mai presus de orice duh, fiind Creator al duhurilor si Stapan al lor: noi, carne scoasa din pulbere, esenta pamanteasca".

Este o imposibilitate pentru creatura sa cunoasca Necreatul care, depasind orice existenta creata, ar putea fi numit in mai precis Ne-existentul.

"Firea dumnezeiasca, fiind neajunsa, prin insusi acest fapt nu poate fi conceputa; si neconceputul este in mod absolut de neexprimat. Cine dintre oameni sau dintre ingeri va avea puterea de a explica Nevazutul si Neconceputul?. Absolut nimeni, caci Cel care nu este ceva nu poate fi conceput de o minte omeneasca, nici facut cunoscut prin vreun cuvant".

Vesnicia lui Dumnezeu este la baza "neajungerii" (inaccesi-bilitatii) Sale:

"Dumnezeu. este fara inceput, El este principiul universului si El va fi in mod vesnic pentru veacurile nesfarsite si nemarginite neapropiatul, nevazutul, negraitul, nespusul, Cel pe care nu Il poate intelege nici unul din cei pe care i-a facut"; (Dumnezeu) "asezat mai presus de tot numele care este numit, de orice expresie si de orice cuvant, este transcendent si, nefiind nici un lucru, El depaseste peste masura intelegerea oricarei minti".

In efortul sau de a exprima inexprimabila taina a existentei lui Dumnezeu si de a vorbi despre intalnirea sa launtrica cu EL Simeon foloseste in mod general limbajul traditional al marilor teologi ai Bisericii - Parintii Capadocieni si Sf. Ioan Damaschin, spre a nu vorbi decat de ei - si foloseste termenii teologici "fire" si "esenta", pentru a vorbi despre Dumnezeu si despre manifestarile Sale. Nesatisfacut pe de-a-ntregul de aceasta terminologie, el urmeaza si scrierile lui Dionisie Areopagitul folosind expresia de "supra-esenta" si alte derivate de acelasi gen: El foloseste aceasta terminologie chiar in operele sale mai mistice, cum sunt Imnele, dar in general nesistematic si nu fara unele contradictii, cum se va putea vedea.

Acesti termeni ii permit sa faca oarecari distinctii in Dumnezeu. Astfel, el pare sa aplice caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu in mod distinctiv firii dumnezeiesti.

"Este in mod absolut cu neputinta de a enunta, de a exprima si de a concepe proprietatile firii dumnezeiesti supraesentiale si mintea omeneasca nu poate sa le inteleaga".

Aici este indicata inexprimabilitatea firii dumnezeiesti prin cuvinte si concepte omenesti. Dar mai ales despre natura ascu cunsa a lui Dumnezeu vorbeste Simeon:

"O, fire preacurata, esenta ascunsa, bunatate necunoscuta de majoritatea oamenilor, mila nevazuta fata de cei care traiesc ca nebunii, esenta nemiscata, nedespartita, de trei ori sfanta".

Simeon se intreaba chiar daca se poate da lui Dumnezeu numele de "esenta", caci El depaseste totul:

"Da, daca Tu esti cu adevarat in mod absolut negrait, nevazut, neapropiat si neinteles, neatins, nepipaibil, in mod absolut neperceput, Mantuitorule! Cum iti vom da un nume, in ce fel, chiar si acela de esenta? - vom in drazni sa Ti-l atribuim, de vreme ce intr-adevar Tu nu esti nici una dintre fiinte, o, Dumnezeul meu!".

Aici este interesant de remarcat ca Simeon, care sovaie sa aplice lui Dumnezeu numele de "esenta" il numeste "Mantuitor", ceea ce indica graitor atitudinea Lui, fata de un Dumnezeu viu desi incognoscibil. Si el insista asupra faptului ca Dumnezeu e mai presus de orice esenta: 

"Firea supraesentiala dumnezeiasca si necreata, prin calitatea ei de a transcende esenta tuturor fiintelor create, este numita supraesentiala; totusi ea are esenta, este ipostatica, mai presus de orice esenta si in raport cu un ipostas creat ea este conceputa (ca) absolut incomparabila, caci ea este pe de-a-ntregul de necircumscris prin fire".

Simeon vorbeste despre Dumnezeu in termeni in mod exclusiv apofatici. Aceeasi transcendenta absoluta a lui Dumnezeu in raport cu orice zidire este exprimata in randurile urmatoare:

"Tu umpli in intregime totul. Tu, care esti pe de-a-ntregul in afara de toate, mai presus de toate, Stapane, mai presus de orice principiu, mai presus de orice esenta, mai presus de fire, mai presus de toti vecii, mai presus de orice lumina, o, Mantuitorule, mai presus de esentele intelegatoare, caci si ele sunt lucrul Tau".

Totusi, Dumnezeul care este mai presus de orice nume si de orice esenta nu ramane pentru Simeon cu totul de necunoscut si neapropiat. Astfel el vorbeste despre o oarecare cunostinta neinteleasa a lui Dumnezeu, plecand de la un text al apostolului Pavel despre "cuvintele negraite" pe care acesta le-a auzit.

"Cuvintele negraite pe care dumnezeiescul Pavel spune ca le-a auzit nu pot fi altceva. decat contemplatiile mistice cu adevarat de neexprimat si cunostintele mai mult decat sublime, in afara cunostintei noastre, datorate luminarii Duhului Sfant, adica contemplatiile inaccesibile vederii, ale slavei si dumnezeirii Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, care transcend orice lumina orice cunostinta. Aceste contemplatii, descoperite in mod mai clar si mai deslusit celor care sunt vrednici, se prezinta ca auditii, imperceptibile urechii de cuvinte fara sonoritate; este o intelegere, in ciuda imposibilitatii de a le intelege, a lucrurilor neintelese".

Aceste "cuvinte" ale lui Dumnezeu, fiind transcendente simturilor noastre, sunt inexprimabile:

"Cuvantul lui Dumnezeu si vorbele Sale. sunt in mod absolut de nearticulat pentru limba omeneasca si nu pot nicidecum sa fie primite de o ureche trupeasca; mai mult, ele nici nu pot macar atinge simturile sale, deoarece simturile nu au puterea de a simti ceea ce transcende simtirea".

S-ar putea deci intelege aceste "cuvinte" ca manifestari ale lui Dumnezeu, care transcend intelegerea noastra.

Aceste expresii apofatice asupra necunoasterii lui Dumnezeu pot fi totusi intelese ca si cum Dumnezeu ar fi inaccesibil celor care il cauta ca pe ceva material (cu alte cuvinte cunostinta lui Dumnezeu presupune o anumita stare de spirit): "Dumnezeu nu e nicaieri pentru cei ce privesc trupeste, caci e nevazut. Dar pentru cei ce inteleg duhovniceste este pretutindeni; caci e de fata, fiind in toate si in afara de toate. El este in toate si aproape de cei ce se tem de El (Ps. 84, 10), dar mantuirea Lui e departe de cei pacatosi".

Cunoasterea lui Dumnezeu ar fi mai curand o ne-cunoas-tere, caci obiectul ei este mai presus de cele simtite:

"Sporirea in cunostinta de Dumnezeu se face prilej si pricina a necunoasterii tuturor celorlalte fiinte, ba chiar si a lui Dumnezeu insusi. Si stralucirea Luminii Lui aduce o nevedere desavarsita; iar simtirea cea mai presus de orice obiect, care intrece orice simtire, este o nepercepere a tot ce se afla in afara ei. Caci cunoasterea care nu stie natura, originea, locul, identitatea si felul obiectului ei, neavand putere sa stie acestea, cum va fi ea simtire? Nu vor fi acestea mai degraba mai presus de simtire? Iar mintea care isi simte neputinta ei, cum nu va fi nesimtitoare fata de cele mai presus de simtire? "Caci cele ce ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit", cum vor fi supuse simtirii?".

Numai printr-o transcendere a oricarui gand si a oricarei simtiri, mintea, devenita nemiscata, poate atinge neconceputul:

"Cel ce a ajuns la masurile desavarsirii este mort fara a fi mort, vietuind in Dumnezeu in care se afla si nevietuind siesi. El este orb, caci nu mai vede cu ochii sai fizici. El a ajuns insa mai presus de orice vedere naturala, ca unul ce a primit ochi noi si neasemanat mai buni si mai presus de cei ai firii. El e nelucrator si nemiscat, ca unul ce a implinit toata lucrarea sa. Este fara ganduri, ca unul ce s-a ridicat la unirea mai presus de intelegere si se odihneste acolo unde nu mai e vreo lucrare a mintii, si anume nici o miscare de aducere aminte, spre vreun gand sau spre vreun inteles. Caci neputand intelege sau cunoaste cele neintelese si cu neputinta de cuprins, se odihneste. Iar odihna aceea e nemiscarea non-simtirii fericite, care e totodata desfatarea in simtirea neindoielnica si fara osteneala a bunatatilor negraite".

Dar chiar daca Dumnezeu poate fi atins intr-un oarecare fel prin minte, cand ea se intrece pe sine si se afla in aceasta stare de odihna in Dumnezeu, problema ramane cu toata taria ei dra matica: in ce fel Dumnezeul Cel necunoscut si neajuns poate fi vazut de fapturi si sa Se uneasca cu oamenii? Aceasta Simeon o stie din experienta.

"Asculta tainele Dumnezeului negrait, taine negraite straine si nemaiauzite: Dumnezeu exista cu adevarat, El este intru tot adevarul - si aceasta o marturisesc toti oamenii evlaviosi - dar El nu este nimic, absolut nimic din ceea ce cunoastem, nici chiar nimic din ceea ce cunosc ingerii si in acest sens spun: Dumnezeu nu este, nimic, nimic din tot (ceea ce este), deoarece fiind Creator al tuturor, El este mai presus de toate, caci, intr-adevar, cine ar sti sa spuna ceea ce este Dumnezeu, pentru a putea spune: "El este aceasta sau aceea " Eu nu cunosc absolut deloc cine (este El), care (este El), in ce fel, de ce maretie. Daca deci eu nu cunosc pe Dumnezeu, cine este El prin forma, infatisare, maretie, frumusete, in ce fel voi exprima "energiile" Sale, cum Se face El vazut fiind nevazut pentru toti, cum este El prezent in intreaga fire creata, cum locuieste El in toti sfintii, in ce fel umple El totul si nici o parte nu este umpluta, cum este El (deopotriva) mai presus de toate si pretutindeni? Despre toate acestea, cu adevarat, nimeni nu va putea sa ne spuna nimic".

Este o mare taina care il uimeste pe Simeon: "In ce fel Dumnezeu este in afara universului prin esenta si firea Sa, prin puterea si slava Sa? Si cum, de asemeni, locuieste pretutindeni si in toti, dar intr-un mod special in sfintii Sai? Si cum ridica in ei un cort in mod constient si esential. El, care este cu totul mai presus de esenta?".

Simeon afirma chiar ca potrivit esentei Dumnezeu Se uneste oamenii:

Tu, care esti intru cele de sus cu Tatal - spune el adresandu-se lui Hristos - si care Te afli in noi, nu cum cred unii numai prin energie; nici cum cred multi ca numai prin vointa Ta, nici numai prin puterea Ta, ci si prin esenta Ta, daca trebuie sa indraznim a vorbi, in privinta Ta, daca trebuie sa indraznim a gandi esenta, o, Cel fara de moarte. Cel mai presus de esenta, Unicule".

Ceea ce vrea Simeon sa afirme este realitatea unirii omului cu Dumnezeu si ca aceasta unire nu este numai dupa "energie" ei ca ea este inexprimabila. El voia si sa salveze transcendenta absoluta a lui Dumnezeu. Tot astfel, acest paradox al "neapropiatului impartasit" este din nou exprimat in intrebarea lui Simeon catre Hristos:

"Cum devii raza si Te faci vazut de mine, ca flacara, si arzi materia, Tu, care esti nematerial dupa esenta?" si in raspunsul Acestuia: "Eu prin fire sunt negrait, nesfarsit, desavarsit, neajuns, nevazut tuturor, neatins, nepipait, nemiscat dupa esenta".

Transcendenta absoluta a lui Dumnezeu este din nou afirmata in acesti termeni: "(Focul dumnezeiesc) este imperceptibil, necreat, nevazut. in afara tuturor creaturilor, materiale si nemateriale. el este exterior tuturor acestor creaturi dupa fire, dupa esenta, desigur, si dupa putere".

In alta parte, Simeon spune ca firea creatoare dumnezeiasca sau intelepciunea Sa este in afara de toate si, in acelasi timp-prezenta "dupa esenta" pretutindeni:

"Lucratoarea universului, firea dumnezeiasca si intelepciunea, nu este o fiinta printre fiinte. Cu adevarat cum ar fi cea care nu este nici unul din toate lucrurile si care este cauza tuturor? Ea este pretutindeni si in toate si umple in intregime toate dupa esenta, dupa fire ca si dupa ipostas". "Cum sa cercetezi firea Creatorului tuturor? Si lucrurile Sale cum pretinzi sa mi le explici? Cum sa mi le spui, cum sa le exprimi, cum sa le expui prin cuvant? Primeste totul prin credinta!".

Observam ca in toate aceste citate nu este facuta nici o diferenta intre esenta si "energiile" lui Dumnezeu in ce priveste caracterul lor de necunoscut. Totusi, el ilustreaza paradoxul Dumnezeului nevazut "dupa esenta" si vazut sfintilor, prin antiteza soarelui si a razelor sale care s-ar putea intelege ca o indicatie a necunoasterii esentei si a "vizibilitatii energiilor".

"El este vazut de cei care sunt vrednici de aceasta, dar nu este vazut pe deplin. Ei il vad intr-un mod nevazut, ca o unica raza de soare, si pentru ei El este perceptibil, El, Cel imperceptibil dupa esenta. Raza se vede, El, Soarele, fiind mai curand orbitor, dar raza Lui este perceptibila pentru tine".

Oricum ar fi, in spatele tuturor acestor explicatii simbolice se afla simtamantul prezentei lui Dumnezeu si el umple pe Si-meon de uimire si de infricosare: ." "Cum va suferi sufletul firea acestui foc care este de nesuferit, cata vreme el este pe de-a-ntregul plin de spinii patimilor si ai pacatului? Cum va cuprinde el esenta pe care absolut nimic nu o poate cuprinde? In ce fel, fiind el insusi intuneric, se va amesteca cu Lumina neapropiata si nu va fi nimicit de prezenta ei?".

Dumnezeul necunoscut si neapropiat Se arata lui Simeon intr-un anume fel si devine prin acest fapt cunoscut si putand fi impartasit, fara a-Si pierde totusi transcendenta Sa. Mai intai si inainte de toate este aratarea lui Dumnezeu in intruparea Sa, cand Cel ce este mai presus de orice esenta S-a aratat oamenilor.

"Caci El este Cel care, mai inainte supraesential si necreat, a luat trup si mi S-a aratat ca zidire". Intrupandu-Se, Dumnezeu ne-a descoperit existenta Sa ca Treime, desi aceasta nu este o cunostinta dupa esenta.

"El S-a milostivit de nestiinta noastra si a binevoit a Se pleca spre slabiciunea noastra pana la a ne face cunoscut ca Dumnezeu este Treime desavarsita in Tatal, Fiul si Duhul Sfant, ca trebuie sa-L adoram cu evlavie. Dar care este esenta Sa? Care este forma Sa si unde este ea? Care este maretia Sa? Care este modul Sau de unire si de unitate? Nu numai ca niciodata oamenii nu au ajuns a le concepe, dar insesi puterile de sus n-au avut acces la neapropiata intelegere a firii Sale celei mai presus de esenta".

Aici este deci credinta care da o oarecare cunoastere a lui Dumnezeu descoperita in intrupare. Dumnezeu devine chiar mai accesibil oamenilor decat ingerilor: "Caci, daca prin esenta Ta esti pentru ei (ingeri) nevazut si neapropiat prin fire, mie insa Te-ai aratat, ast fel ca, prin esenta firii Tale, Te unesti cu mine".

Este taina intruparii Dumnezeului necunoscut, care Se face vazut oamenilor in intreaga Sa omenitate concreta.

"Dar, o, Fire Preacurata, esenta ascunsa (astfel se adreseaza Simeon lui Dumnezeu, contempland taina Lui), Lumina simpla si fara forma, absolut fara compozitie, netrupeasca, imperceptibila oricarei firi, cum Te-ai facut vazut asemenea mie, cunoscut locuitorilor intunericului, purtat de mainile Preasfintei Tale Maici si legat ca un talhar, ai suferit ca un facator de rele in trupul Tau, imparate, atat de mult voiai ca sa ma mantuiesti si sa ma faci sa ma inalt din nou in raiul Tau slavit?"- (Simeon raspunde): "Astfel era iconomia Ta, astfel venirea Ta, astfel milostivirea Ta. Iubirea Ta de oameni s-a aratat noua o Cuvinte, tuturor oamenilor".

Totusi, cunoasterea Creatorului asa cum este El a ramas neapropiata intregii zidiri: "Cu adevarat daca creatura intelegea pe Creator si il cugeta deplin, asa cum este, spre a putea sa-L exprime prin cuvant sau prin scris, lucrul ar fi mai tare decat Creatorul sau".

Simeon dezvolta o intreaga teorie a numelor care nu pot sa-L exprime pe Dumnezeu asa cum este El, fie ele de origine dumnezeiasca sau omeneasca. Ideile sale sunt foarte asemanatoare cu ceea ce invata Sf. Grigorie de Nyssa, in polemica sa contra lui Eunomiu: "Cum sa dai un nume Ziditorului totului? Nume, fapte, expresii, totul a venit pe lume la porunca lui Dumnezeu, caci El a dat numele lor lucrurilor Sale si fiecarei realitati denumirea sa proprie. El nu 1-a dat tuturor in persoana, dar a dat lucrurilor Sale puterea de a da un nume la randul lor lucrurilor. Si (in acest fel) aceste lucruri dau si primesc nume diferite, dar numele Lui nu a fost niciodata cunoscut decat ca "Dumnezeul negrait", cum spune Scriptura; deci daca El este inexprimabil, daca nu are nume, daca este nevazut, daca este tainic, daca este neapropiat, singur dincolo de orice cuvant, dincolo de - orice gand, nu numai omenesc, dar si de acela al duhurilor nemateriale - "E1 Si-a facut intunericul ascunzatoare", si totul din lumea aceasta sta in intunecime, numai El, ca lumina, este in afara intunecimii -, (atunci) -" - cum aduci tu in privinta Sa o deosebire de ratiune sau cum il vei fi contemplat "despartit in realitate"?".

Acest ultim repros se adreseaza lui Stefan al Nicomidiei care il intrebase pe Simeon daca trebuia sa desparta Persoanele Treimii dupa ratiune sau in realitate; Simeon leapada ambii termeni, nici unul neingaduind o apropiere rationala de Dumnezeu.

Dar, in mod paralel aratarii lui Dumnezeu in intrupare Simeon cunoaste si alte descoperiri ale lui Dumnezeu care nu se refera in mod direct la intrupare. Astfel, el vorbeste de aratarea slavei esentei neapropiate in suflet:

"Tu ai stralucit, ai aratat, ca Lumina a slavei, Lumina neapropiata a esentei Tale, Mantuitorule, si ai luminat un suflet afundat in intuneric".

Tot mai adesea Simeon vorbeste despre "energiile" dumnezeiestii esente, termen traditional si clasic de la Sf. Vasile si chiar inainte de el. Astfel, Simeon le numeste impreuna cu esenta, dar deosebindu-le intr-un oarecare fel, recunoscand totodata ca si ele sunt necunoscute:

"Cum sa iscodesti firea Creatorului a toate? Si energiile Sale, cum pretinzi tu sa mi le explici?".

Pentru a fi mai exact, Simeon vorbeste aici nu de esenta, ci de firea lui Dumnezeu. Intr-un alt pasaj, totusi el identifica aceste doua notiuni:

"Intr-adevar, nu este impartire intre (proprietatile) Tale, nu este despartire; firea Ta este esenta Ta, si esenta Ta firea Ta".

Totusi, Simeon pastreaza in viziunile sale cele mai inalte deosebirea intre esenta si energiile lui Dumnezeu:

"Daruieste-mi sa vad fata Ta, o Cuvinte, si sa ma bucur de frumusetea Ta de neexprimat, sa privesc si sa ma dau pe de-a-ntregul vederii Tale. Vedere negraita, vedere de nevazut, vedere de temut, daruieste-mi sa spun cel putin energiile ei, daca nu esenta ei".

Simeon explica imposibilitatea de a vedea esenta prin faptul ca Dumnezeu este mai presus de esenta. El experimenteaza stralucirea slavei dumnezeiesti ca pe o lumina simpla care se uneste cu el:

"Caci Tu esti dincolo de fire, in intregime, dincolo de orice esenta, Tu, Dumnezeul meu, Ziditorul meu, dar stralucirea slavei Tale dumnezeiesti se lasa vazuta de noi: este o lumina simpla, o lumina blanda; lumina se descopera, lumina se uneste intreaga, gandesc, cu noi intregi, slujitorii Tai, lumina care se contempla in duh si de departe, lumina care se descopera deodata inlauntrul nostru".

In alta parte, Simeon vorbeste de o astfel de unire a focului dumnezeiesc cu sufletul, pana acolo ca amandoua devin una:

"Atunci El se amesteca cu el (sufletul) fara a se amesteca si se uneste intr-un chip atat de negrait, Cel care este in esenta, cu esenta acestui (suflet), cu totul intreg cu el deplin intreg. si,nu stiu cum sa exprim aceasta, cele doua nu mai devin decat una, sufletul este cu Ziditorul lui si in suflet este Ziditorul sau, singurul cu el, in intregime".

Aceasta unire negraita, amestecare fara amestec pe care Simeon se afla in dificultate de a o caracteriza, cuprinde si trupul: "Minune straina: carnea mea, adica esenta sufletului meu, da, a trupului meu, participa la slava dumnezeiasca si este straluminata de o raza dumnezeiasca".

In primul sau Imn, Simeon descrie in amanunt experienta sa mistica, precum si neputinta sa de a o exprima in cuvinte; el afirma in mod clar ca nu este vorba de o unire prin esenta, ci Prin participare: "Ce este aceasta taina de temut ce se savarseste in mine? Cuvantul nu poate sa o exprime, nici mana mea sa o scrie. Daca, intr-adevar, ceea ce se savarseste in mine, fiu risipitor, este de nespus, de neexprimat, in ce fel Cel care este daruitorul si autorul, cum, spune-mi, ar avea El nevoie sa primeasca laudele noastre sau slava?. Aici, limbii mele ii lipsesc cuvinte si ceea ce se savarseste, mintea mea vede, dar nu explica; ea contempla, ea doreste sa spuna si nu gaseste cuvinte: ceea ce ea vede este nevazut, cu totul lipsit de forma, simplu, fara nici o compozitie, nesfarsit in maretie".

Totusi, el se straduieste sa inteleaga: "Cu adevarat, ea nu vede inceput, nu descopera niciodata vreun sfarsit si nu cunoaste nici un fel de mijloc; cum deci ar spune ceea ce vede? Este ansamblul, recapitulat - dupa parerea mea - care se vede, desigur nu prin esenta, ci prin participare ".

Pentru a face mai inteleasa aceasta unire prin participare Simeon recurge la asemanarea focului material: "Intr-adevar, aprinzi un foc de la alt foc si iei focul intreg si totusi focul ramane, neimpartit, fara a fi pierdut nimic, desi focul transmis este separat de cel dintai si trecut la multe lampi, caci este un foc material. Dar acesta este duhovnicesc, fiind neimpartit, in mod absolut cu neputinta de despartit si de impartit. Nu este un foc care se transmite si care formeaza multe altele, ci deopotriva el ramane neimpartit si se afla in mine".

Urmeaza o descriere mistica concreta a aratarii dumnezeiesti. Afirmand realitatea, intemeiata pe intrupare, a unirii omului cu Dumnezeu, Simeon insista totusi asupra faptului ca este o unire dupa participare, si nu dupa esenta: "Dar daca cu stiinta, in mod efectiv si in mod constient Dumnezeu a devenit pe de-a-ntregul om, eu am devenit dumnezeu in intregime prin unire, dumnezeu in mod simtit si cu stiinta, nu prin esenta, ci prin participare, cum trebuie in mod absolut sa o crezi pentru a fi ortodox".

Aceasta afirmatie dobandeste o importanta deosebita, deoarece Simeon face o dovada de ortodoxie. Totusi, in acelasi Imn, Simeon, continuand marturisirile si cugetarile sale mistice si teologice, admite ca esenta nemateriala dumnezeiasca se face vazuta in noi in mod launtric si ne patrunde in intregime:

"Si atunci - adica dupa urmarea lui Hristos pe calea poruncilor si a suferintelor Sale - vei vedea stralucind inalta si limpede lumina in atmosfera sufletului cu totul scaldat in claritatea ei; (vei vedea), in mod nematerial, esenta nemateriala, in mod distinct, strabatand dintr-o parte in alta tot sufletul si, in urmarea ei, tot trupul, deoarece in el intreg se afla deopotriva sufletul netrupesc, si trupul tau va straluci ca sufletul tau si sufletul tau, din partea sa, ca si harul care a stralucit, va fi stralucitor, ca si Dumnezeu".

Nu este o contradictie de fond intre aceste ultime pasaje, deoarece "esenta" se raspandeste in suflet ca lumina, adica intr-o manifestare, si nu asa cum este ea in sine.

Va fi greu si chiar gresit sa se dea o forma teologica sistematica afirmatiilor lui Simeon asupra Dumnezeului incognoscibil Si neapropiat si asupra manifestarilor Sale, fie ca este vorba de lucrarile mantuitoare ale lui Dumnezeu in lume, fie de descoperirile Sale in sufletul misticului care participa in mod real la Dumnezeire. De altfel, nu aceasta era intentia lui Simeon. El avea mai curand o nevoie vitala de a-si da seama el insusi de ce i se intampla si de a exprima, pe cat posibil, inexprimabilul. In aceste incercari, dupa cum s-a spus, el foloseste mai ales termenii teologici traditionali - esenta, fire, energii, nume etc. - pentru a exprima paradoxul transcendentei absolute a lui Dumnezeu si, in acelasi timp, deschiderea Sa catre om. Inaltimea problemelor pe care le abordeaza il obliga la paradoxuri, antinomii si chiar contradictii, cel putin aparent. Astfel, el vorbeste adesea intr-un duh de apofatism absolut, de imposibilitatea totala de a cunoaste pe Dumnezeu. In alta parte spune ca El devine cunoscut intr-un mod constient. Cateodata vorbeste de "esenta" dumnezeiasca, alta data neaga ca acest termen ar putea fi aplicat lui Dumnezeu. Dumnezeu n-are nume, dar el il numeste "Mantuitor". Cateodata el afirma ca Dumnezeu este de necunoscut nu numai dupa esenta, ci si dupa energiile Sale pe care el le numeste de necunoscut.

Totusi, mai adesea, tot insistand asupra caracterului ascuns si de necunoscut al esentei, spune ca Dumnezeu este vazut dupa energii, ca noi avem o vedere partiala a Lui potrivit lor, ca a razelor unui soare neapropiat prin stralucirea sa. In unele pasaje el merge chiar mai departe si spune ca noi ne facem partasi lui Dumnezeu dupa esenta si ca devenim chiar partasi ai firii si ai esentei Sale, indeosebi in Taina Euharistiei. El chiar spune o data ca se poate avea vederea esentei lui Dumnezeu. Dar in alte pasaje neaga in mod categoric ca se poate uni cineva cu Dumnezeu prin esenta. Aceasta poate avea loc numai prin participare. Fara a voi sa fortam lucrurile si sa facem din Simeon un teolog sistematic, credem totusi ca putem spune ca nu este vorba aici de contradictii reale si ca Simeon nu este nicidecum un ganditor slab, incapabil sa gandeasca in mod consecvent, ci ca majoritatea "contradictiilor" sale se explica prin caracterul paradoxal si antinomic al tainei crestine, care face atat de dificila, daca nu cu neputinta, exprimarea sa in limbaj logic si consecvent, mai ales daca cineva se apropie de aceasta taina intr-un mod concret si existential, cum era cazul la Simeon. Aceasta este cu osebire adevarat cand este vorba de transcendenta lui Dumnezeu si de prezenta Sa in noi. Ce voia sa spuna Simeon prin notiunile de "esenta" si "supraesenta" si expresiile "dupa esenta", "prin esenta" si "in mod esential", este ultima realitate a vederii sale mistice, a unirii sale cu Dumnezeu care, desi Se uneste cu noi "in mod esential", ramane un Dumnezeu "supraesential" si inaccesibil in Sine. Trebuie adaugat ca Simeon nu se vede nicidecum obligat sa foloseasca in mod exclusiv aceste formule traditionale pentru a vorbi despre taina lui Dumnezeu si despre felul in care El i Se descopera.

Arhiepiscopul Vasili Krivosein

.

24 Aprilie 2008

Vizualizari: 2583

Voteaza:

Dumnezeul necunoscut si aratat 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE