E inca iarna. Frigul se zbate sa mai puna stapanire peste natura amortita. Dar Dumnezeu care coordoneaza miscarea planetelor, a vanturilor, ciclul anotimpurilor, face ca soarele sa straluceasca mai puternic, zilele sa devina mai mari, noptile mai mici si astfel renaste natura intr-o noua primavara. Si avem nevoie de o renastere in aceste vremuri atat de tulburi si nesigure.
Sa ne ridicam mintea spre Lumina lumii, Hristos, precum ghiocelul isi inalta capusorul spre soare.
Sa mergem la casa lui, biserica stramoseasca in care se jertfeste tainic, sa ne impacam cu El prin spovedanie, sa ne impartasim cu trupul si sangele Lui sfant si ne vom trezi din acea amorteala a sufletului. E inca iarna. O iarna trista ca si sufletele noastre. Criza mondiala, datorii scumpiri, somaj. Dar daca ne vom apropia de altarul jertfei sale, daca il lasam sa intre in viata noastra si sa lucreze cum numai El stie, lumina pacea si iubirea, vor straluci in sufletele si ne vom trezi din trista iarna intr-o noua primavera a vietii.
Silvia Moian
-
Emil Cioara - Duhovnicul si Taina Spovedaniei in Biserica Ortodoxa - Recenzie
Publicat in : Religie
-
Taina Spovedaniei - taina iertarii pacatelor
Publicat in : Sfintele Taine
-
Pocainta si marturisirea - Taina Spovedaniei
Publicat in : Credinta
-
Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.