Suntem parinti, ne iubim copiii si ne dorim tot ce este mai bun pentru ei. Vrem uneori sa le oferim totul sau tot ce noi nu am putut avea si ne-a lipsit. Evitam sa ne intrebam cat din acest "tot" le este cu adevarat folositor si cat oferim doar pentru a ne indeplini noua o veche dorinta. Oferindu-le un lucru de care in copilarie am fost lipsiti ne simtim mandri. Iata cum vine mandria in viata noastra. Ne incurajam copiii sa invete si sa devina buni sau cei mai buni in domeniul in care vor sa se specializeze, ba uneori le sugeram sau chiar insistam sa se specializeze intr-un domeniu pentru care stim bine ca nu au aptitudini. Ii meditam, ne dam peste cap si le punem la dispozitie toate economiile noastre pentru ca odraslele sa ajunga renumiti medici, avocati, ingineri, contabili sau alte meserii considerate "banoase".

Cati dintre noi ne mai gandim astazi la mantuirea sufletelor lor? Cati ne mai educam copiii sa ajunga medici pentru a servi oamenilor si a se dedica lor fara sa astepte in schimb foloase materiale necuvenite, sa ajunga avocati si sa lucreze spre mantuirea lor si nu pentru a scapa de vina criminali si a intemnita oameni nevinovati? Ne dorim tot ce este mai bun pentru ei, dar o facem cu mintea umana, negandindu-ne la implinirea lor sufleteasca si la consecintele pe care faptele noastre si ale lor le au. Pentru toate acestea vom da socoteala in fata lui Dumnezeu la Judecata Sa cea dreapta. Prin copiii pe care-i crestem si-i educam ne putem salva sufletele de la moarte si impreuna cu ele si multe alte suflete, dar tot prin ei putem merge la osanda vesnica.

Copilul este un dar al lui Dumnezeu trimis in viata noastra pentru a ne usura calea pe care sa pasim spre El. De la Dumnezeu a venit si la El se va intoarce, la fel ca fiecare dintre noi. La ce ne va folosi noua si lui daca va castiga lumea intreaga, dar isi va pierde sufletul? Mantuitorul ne spune: "Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta." (Matei 6:19,20,21) Sa educam aceste mici luminite trimise noua de Tatal ceresc sa lucreze cu dragoste pentru a fi folositori in viata, lor si oamenilor alaturi de care traiesc, sa lase in urma lor un bine cat de mic, sa invete si sa lucreze nu pentru a fi rasplatiti cu o nota mare sau un folos material, ci pentru acumularea comorilor ceresti pe care nu le vor pierde niciodata.

Prin dorinta noastra de a ne mandri cu ei ii comparam cu copiii vecinilor sau prietenilor si-i starnim sa fie intr-o permanenta competitie. Pornim la drum impatimindu-i din pruncie, fara sa tinem seama de inclinatiile personale si de scopul fiecarui om in viata. Atunci cand eram in scoala, imi amintesc cum una dintre profesoare ne-a intrebat: "Copii, voi stiti care este scopul fiecaruia dintre voi in viata?" Fiecare a raspuns raportandu-se la ce isi dorea sa devina in viitor: unul profesor, altul contabil, eu psiholog. "Nu. Scopul vietii noastre este mantuirea. Veti intelege asta fiecare la timpul potrivit." Nu am inteles atunci. Nici nu ne doream prea tare sa intelegem. Primisem o educatie religioasa elementara in copilarie, de la bunici si strabunici, care mergeau inca la biserica. Dar nu aprofundasem educatia sufletului. Eram educati sa invatam, sa fim buni, sa devenim "cineva", mai mult decat fusesera parintii nostri. Ce se intampla cu un om realizat profesional, dar ratat pe plan duhovnicesc, probabil ca fiecare afla la un moment dat in viata, cand incercarile vin si singurul refugiu este la Dumnezeu. Unii vom intelege ca El ne asteapta si vom incerca sa ne apropiem " cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste", altii vom ramane in intunericul necunostintei, cautand raspunsuri pentru aici si acum.

Vinovati pentru purtarea oamenilor de acum sunt parintii de atunci. Vinovati pentru purtarea oamenilor ce vor fi suntem noi, parintii de acum. Dumnezeu este bun si milostiv, insa dreptatea Lui este dreptate. Pentru pacatele parintilor platesc copiii, dar sufera intreg neamul in chinul vesnic. Pentru purtarea buna si implinirea poruncilor lui Dumnezeu se poate mantui o intreaga generatie. Cate mame isi mai duc astazi odraslele la biserica sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca atunci cand au un examen greu de trecut? Cate se mai roaga seara impreuna cu ei la capataiul patului pentru luminarea mintii lor? Ne dorim reusite, ne miram de rezultatele proaste de la bacalaureat, dar nu cerem ajutorul lui Dumnezeu. Avem impresia ca am cucerit lumea intreaga si cosmosul pe deasupra, ca totul ne apartine si uitam cat de trecatori suntem pe aceasta lume. Uitam chiar scopul pentru care ne aflam aici. Nu cultivam samanta buna in pamantul roditor si ne maniem cand nu avem ce culege.

Asa cu scria Sf. Ioan Iacob de la Neamt: "O, om, ce mari raspunderi ai! Tu vei pleca din lume,/ Dar ce ai spus prin scris sau grai/ Sau lasi prin pilda care-o dai/ Pe multi, pe multi, spre iad sau rai/ Mereu o sa-i indrume." Copiii sunt oglinda parintilor si reprezentantii lor atat aici, pe pamant, cat si in fata lui Dumnezeu, la Judecata. Binele sau raul facut de ei sta si asupra capului nostru. Educatia pe care le-o dam poate fi ca un bumerang pentru noi. Sa fim atenti asadar cum se va intoarce!

Raluca Ignat

• Educatia copiilor
  Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
• Educatia copiilor
  Publicat in : Credinta
• Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
  Publicat in : Morala
• Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
  Publicat in : Credinta