Episcopia Sloboziei si Calarasilor - Comunicat de presa

Episcopia Sloboziei si Calarasilor - Comunicat de presa Mareste imaginea.

Episcopia Sloboziei


PATRIARHIA ROMANA
   EPISCOPIA SLOBOZIEI SI CALARASILOR
920023  Slobozia, str. Episcopiei, nr.

2, Ialomita tel. 0243 231711; 0788 432 515; tel./fax 0243 231 154


COMUNICAT DE PRESA

 

Episcopia Sloboziei si Calarasilor are deosebita bucurie de a va anunta ca vineri, 24 martie a.c., vor sosi in municipiul Slobozia, prin bunavointa Episcopiei Buzaului si Vrancei, pastorita de Prea Sfintitul Epifanie, moastele Sfantului Ierarh Teodosie al II-lea, Mitropolitul Moldovei.

Programul zilelor este urmatorul:


Vineri, 24 martie a.c. - ora 1500 - intampinarea sfintelor moaste la biserica de lemn Bunavestire din Slobozia, urmata de o procesiune spre Catedrala EpiscopalaInaltarea Domnului”, pe traseul bd. Matei Basarab - str. Constantin Dobrogeanu-Gherea - Catedrala Episcopala, unde vor fi depuse spre a fi cinstite de catre credinciosi.


Sambata, 25 martie a.c. - ora 900 - Prea Sfintitul Damaschin Coravu, episcopul Sloboziei si Calarasilor, impreuna cu Inalt Prea Sfintitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Prea Sfintitul Epifanie, episcopul Buzaului si Vrancei si Prea Sfintitul Casian, episcopul Dunarii de Jos, alaturi de un sobor de preoti, vor oficia incepand cu ora 900 slujba Sfintei Liturghii arhieresti.


Pe parcursul zilelor de 24 si 25 martie sunt asteptati toti crestinii iubitori de evlavie sa se inchine cinstitelor moaste si sa ceara ajutorul sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu.


Sfantul Ierarh Martir Teodosie al II-lea, Mitropolitul Moldovei s-a nascut in tinutul Vrancei, in prima jumatate a secolului al XVII-lea. A fost egumen al Manastirii Bogdana din tinutul Bacaului, episcop de Radauti (1670), episcop al Romanului (1671) si mitropolit al Moldovei (1674). Din cauza prigonirilor turcilor si tatarilor, tolerate de domnitorul Moldovei, Dumitrascu Voda, va lua atitudine, motiv pentru care este judecat, silit sa se retraga din scaunul de mitropolit si exilat la Manastirea „Sfantul Sava” din Iasi. Ulterior se va retrage in zona de sud a Moldovei, ingrijindu-se de reconstruirea Schitului Brazi. In 1688 a fost din nou arestat si chinuit din ordinul lui Dumitrascu Voda.


In 1694, in timpul unei invazii, un grup de tatari au atacat Schitul Brazi, chinuindu-l pe Mitropolitul Teodosie si cerandu-i sa le predea odoarele sfinte ale manastirii. Mitropolitul Teodosie s-a opus, motiv pentru care tatarii i-au taiat capul. In 1842 au fost descoperite sfintele sale moaste, de fata fiind si Sfantul Antipa de la Calapodesti.


Viata Sfintitului Mucenic Teodosie, ravna lui pentru ridicarea de sfinte lacasuri, smerenia sa, dragostea pentru buna randuiala a obstilor monahale, grija parinteasca fata de pastoritii sai, rabdarea tuturor suferintelor si prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum si lucrarea lui incununata de jertfa martirica au facut ca sa fie intotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmaritorii crestini.

 

EPISCOPIA SLOBOZIEI SI CALARASILOR

.

18 Septembrie 2006

Vizualizari: 9838

Voteaza:

Episcopia Sloboziei si Calarasilor - Comunicat de presa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE