Eva - de la unitate la schisma ontologica

Eva - de la unitate la schisma ontologica Mareste imaginea.


Eva - de la unitate la schisma ontologica

Introducere. Despre creatie

Religia isi afla dogmele si culoarea sa nativa in inceputurile lumii; Dumnezeu, in bunatatea Lui fara de margini, l-a facut pe om curat, intru slava Sa. "Creatia este o activitate continua de care omul isi da seama cu recunostinta. Lucru adevarat nu numai in ce priveste grija lui Dumnezeu fata de individ, ci si in ceea ce priveste ordinea lumii in general". Omul, in urma unui acces de perfidie, a pierdut curatia nativa si a fost decazut din drepturile la mostenirea cereasca: aceasta este temelia credintei si a moralei, in general.

In creatia lumii, si in creatia omului facut pentru a domni ca un suveran peste toate lucrarile Creatorului, stralucesc atributele divinitatii.

Caci, dupa spusele Sfantului Vasile cel Mare, "Omul este o faptura care a primit porunca sa devina Dumnezeu". Creatia este un act liber al vointei lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Damaschin vorbeste despre diferenta care exista intre facerea lumii si nasterea Cuvantului: "Fiindca nasterea este o lucrare a firii si purcede din insasi firea lui Dumnezeu, trebuie in mod necesar ca ea sa fie fara inceput si vesnica, astfel, Cel care naste ar suferi o schimbare, ar exista un Dumnezeu anterior si un Dumnezeu posterior. Cat despre creatie, ea este lucrarea vointei, deci ea nu este din eternitate cu Dumnezeu". In acest sens, facerea reprezinta doar inceputul timpului. Dar, spune Sfantul Vasile cel Mare, "inceputul drumului nu-i inca drumul si inceputul casei nu-i inca casa, tot astfel inceputul timpului nu-i inca timpul si nici macar o parte mica din timp".

Actul facerii omului de catre Dumnezeu este de o neasemanata maretie. Iata cum comenteaza Origen evenimentul: "Sa facem om" (Facere 1, 26). Numai aceasta creatura este desemnata ca fiind lucrarea personala a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a facut decat cerul si pamantul, soarele luna si stelele precum omul, pe cand toate celelate, spune Scriptura, au fost facute la porunca Sa. Vezi care este maretia omului: este egalul celor mai mari si principale elemente. Este slavit ca fiind egalul cerului; tot asa cum are fagaduinta imparatiei cerurilor. Este slavit ca fiind egalul pamantului; tot asa cum el spera sa patrunda intr-un pamant bun, in "pamantul celor vii unde curge lapte si miere" (Iesire 3, 8; 33, 3). Este slavit ca fiind egalul soarelui si al lunii; tot asa cum ii este fagaduit sa "straluceasca ca soarele in Imparatia lui Dumnezeu" (cf. Matei 13,43).

In pacatul primului om se afla izvorul din care tasneste raul sub toate formele: ignoranta spiritului, slabiciunea vointei de a face binele, furia pasiunilor care pot conduce pana la crima: revolta naturii intregi impotriva omului revoltat pe Creatorul sau. Daca acest fapt primordial nu ar fi fost recunoscut ca atare, nu ar mai fi existat nici cult si nici morala. Caci prin ce cult am putea cinsti un Dumnezeu care loveste fara ca, in cele mai multe dintre cazuri, sa putem vedea cauza, si care ne-ar putea parea a fi mai degraba un tiran decat un tata. Sau: ce morala am putea intemeia fara sa admitem in prealabil ca toate patimile, fiind nascute din pacat, reprezinta simptomele unei naturi corupte, si prin urmare trebuie reprimate. Or, doctrina fundamentala este invatata in primul articol al simbolului de credinta:

Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului. Dar actul creatiei este un act derulat pe verticala: Facerea e spusa pornind de la originea divina. In actul si naratiunea Facerii, toate lucrurile se desfasoara progresiv intre cer si planul terestru. Dar nu numai actul creatiei se deruleaza pe verticala, structura insasi a lumii e verticala, e o ierarhie de niveluri, locuite de entitati proprii fiecarui nivel, e o suita de trepte angelice si nivel uman.

Eva cea facuta din coasta lui Adam

Vechiul Testament retine putine date despre Eva (Viata), personajul feminin cel mai important din prima Carte a Bibliei - Facerea - cea care va avea cel mai insemnat cuvant de spus in alegerea fagasului pe care omenirea il va urma. "Cand Dumnezeu a vrut sa creeze femeia - se spune in Midrash - "El S-a intrebat: Din ce parte a trupului lui Adam o voi face? Nu o voi face din cap, ca sa nu fie orgolioasa. Nici din ochi ca sa nu fie curioasa; Nici din ureche ca sa nu asculte pe la usi; Nici din gura ca sa nu fie vorbareata; Nici din inima ca sa nu fie invidioasa; Nici din mana ca sa nu fie hoata; Nici din picior ca sa nu fie umblatoare . Am s-o fac dintr-o coasta, o parte a trupului foarte ascunsa, ca sa fie inclinata la supunere.

Si, creand fiecare membru, El spunea: "Sa nu fie orgolioasa, curioasa, sa nu traga cu urechea, sa nu fie vorbareata, invidioasa, furacioasa, umblatoare . " Dar iata ca ati aruncat in infern toate aceste planuri: Caci ea nu a fost facuta din cap, dar este scris: "Fetele Sionului sa mearga cu gatul intins."

Nici din ureche, dar trage cu urechea caci este scris: "Si Sara asculta la usa cortului". Nici din inima, dar ea este invidioasa, caci este scris: "Si Rasela a fost geloasa pe sora ei". Nici din mana, dar este hoata, caci este scris: "Si Rasela i-a furat pe Serafimi". Nici din picior, dar este umblatoare, caci este scris: "Si Dina iesi".

Exista si o alta descriere a crearii omului in capitolul 2 al Cartii Facerii unde se spune ca Dumnezeu a facut mai intai omul, dupa chipul si asemanarea Sa. "In conditia omului eu disting ceva si mai covarsitor, ceva ce nu se afla in alta parte: si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul si asemanarea Sa. Lucrul acesta nu se afla precizat nici pentru cer, nici pentru pamant, nici pentru soare sau luna".

Si continua Origen: "Cel care a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu este omul nostru interior, nevazut, netrupesc, nestricator, nemuritor. Acestea sunt atributele pe care le recunoastem in asemanarea cu Dumnezeu. A intelege ca fiinta trupeasca a fost facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ar lasa loc presupunerii ca Insusi Dumnezeu este trupesc si are o forma umana: o asemenea idee despre Dumnezeu este cu siguranta o nelegiuire. Iar Fericitul Augustin cauta mereu pe Dumnezeu, chiar si atunci cand crede ca sa indeparteaza de El pentru dorul permanent din suflet dupa viata paradisiaca, petrecuta in preajma Tatalui-Creator: "Caci ne-ai facut pe noi dupa Tine si nelinistit este sufletul nostru pana se va odihni in Tine".

Sau cum minunat spune Iustin Popovici: "Creand pe om dupa chipul Sau, Dumnezeu a revarsat in fiinta lui dorul dupa nemarginirea dumnezeiasca a vietii, dupa nemarginirea dumnezeiasca a cunostintei, dupa nemarginirea dumnezeiasca a desavarsirii. Tocmai din acest motiv, dorul nemarginit si setea fiintei omenesti nu pot fi satisfacute integral de nimic altceva decat numai de Dumnezeu. Proclamand desavarsirea dumnezeiasca drept scopul principal al existentei omenesti in lume - "Fiti, deci, voi desavarsiti, precum tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este" (Matei 5, 48) - Hristos a dat prin aceasta raspunsul la cautarea si nevoia fundamentala a fiintei omenesti crea te dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si pline de nostalgia dupa Dumnezeu".

Dumnezeu l-a pus pe om in gradina Edenului ca sa o lucreze si sa o pazeasca; i-a poruncit sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului pentru ca sa nu moara " . in ziua in care vei manca din el vei muri negresit" (Facere 2, 17) si numai dupa aceea, a decis Dumnezeu: "Nu este bine ca omul sa fie singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el" (Facere 2, 18). Si aceasta pentru ca, dupa ce Adam a pus "nume tuturor animalelor fi tuturor pasarilor cerului fi tuturor fiarelor salbatice" (Facere 2, 20), Dumnezeu vede ca nu s-a gasit ajutor de potriva lui (Facere 2, 20). Si astfel, Dumnezeu a facut femeia din coasta lui Adam si i-a dus-o acestuia; atunci Adam a spus: "iata, aceasta-i os din oasele mele fi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau fi pe mama sa fi se va uni cu femeia sa fi vor fi amandoi un trup" (Facere 2, 23-24).

"In relatarea biblica despre crearea omului, adevarul privitor la chipul lui Dumnezeu, care este intiparit in om, este urmat si completat de distinctia firilor, diferentierea barbat - femeie". "Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau, dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut, barbat fi femeie i-a facut pe ei" (Facere 1,27). Sfantul Vasile cel Mare spunea urmatoarele: "Virtutea barbatului este deopotriva cu cea a femeii, caci venirea lor in lume este deopotriva de demna, asa incat rasplata este aceeasi pentru amandoi. Pentru ca au aceeasi fire, ei au aceleasi puteri, iar cei ce fac aceeasi fapta primesc aceeasi rasplata". Si aceasta pentru ca omul - barbat si femeie - in virtutea creatiei sale, este legat de lumea inferioara prin materia din care a fost facut si de lumea superioara prin suflul de viata care a fost revarsat asupra lui. Caci omul este in acelasi timp trup si suflet - trupul traind si actionand prin suflet, sufletul manifestandu-se prin trup. Omul, aceasta fiinta sublima, rezuma in sine marele mister al unitatii universale: el reuneste in sine toate darurile Duhului si toate puterile materiei. Sau, cum spunea Paul Evdokimov: "Pozitia omului in lume este unica, el se situeaza exact intre spiritualitatea ingerilor si materialitatea firii; in alcatuirea sa el le include pe amandoua . " Dumnezeu a facut din el o fiinta inteligenta, morala si sociabila.

"Dar sa vedem cum, dupa chipul lui Dumnezeu, omul a fost facut barbat si femeie - spune Origen. "Omul nostru interior este constituit din spirit si suflet. Sa spunem ca spiritul este masculinul; pe suflet il putem declara femininul. Daca se inteleg si se potrivesc intre ei, prin unirea lor cresc si se inmultesc; ei nasc, drept fii ai lor, gandurile bune, reflexele folositoare prin mijlocirea carora ei umplu pamantul si sunt stapanii lui; adica, stapanindu-si inclinatiile carnii, ei o transforma si o poarta spre teluri mult mai minunate si astfel ei sunt stapanii trupului, si nu tolereaza nici o revolta a carnii impotriva vointei spiritului. Dar daca sufletul care este unit cu spiritul si cuplat cu acesta, ca sa ne exprimam astfel, se coboara uneori la placerile trupesti si isi indreapta inclinatiile catre bucuriile carnale, chiar daca pare a se supune avertismentelor salvatoare ale spiritului si cedeaza in favoarea viciilor trupesti, acest suflet, murdarit ca de un adulter trupesc, nu poate nici sa creasca si nici sa se inmulteasca in mod legitim, caci Scriptura declara ca fiii nascuti din adulter nu ating desavarsirea (Intelepciunea lui Solomon 3, 16: "Fiii desfanatilor nu vor avea desavarsire si samanta iesita din patul nelegiuit se va stinge '). Cu adevarat, un asemenea suflet, care lasa la o parte unirea cu spiritul si se deda cu totul inclinatiilor carnii si dorintelor trupesti, ca si cum s-ar intoarce fara de rusine de la Dumnezeu, va auzi spunandu-i-se: " . ai avut frunte de desfranata si nu te-ai rusinat" (Ieremia 3,3). De aceea, va primi pedeapsa unei desfranate si va fi data porunca ca fiii sa-i fie macelariti (Isaia 14, 21: "Pregatiti macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor").

In fapt, Eva nu a fost creata, asa cum a fost creat Adam; venirea ei la viata este o reala nastere, caci Eva se desprinde din Adam. "Aceasta inseamna ca in momentul in care actul creator al lui Dumnezeu il cheama pe Adam la viata, acesta continea deja in el partea lui constitutiva, jumatatea lui, pe Eva . Crearea lui Adam este o creatie a celulei umane originare, a omului ca barbat-femeie, elemente masculine si feminine in fuziunea lor originara inca nediferentiata." Ca este asa ne-o spune Cartea Sfanta: Sa facem om (singular) si ei vor stapani (plural); Si Dumnezeu l-a facut pe om (singular) si a facut barbat si femeie (plural, raportat la singularul om) (Facere 1, 27).

Distinctia care se face acum intre barbat si femeie este departe de adevarul initial. La acest punct initial relatat acum in Cartea Facerii, cele doua aspecte ale omului sunt inseparabile, "ca o fiinta umana masculina sau feminina luata izolat si considerata in sine, nu este in mod desavarsit un om. Nu exista, ca sa spunem asa, decat o jumatate de om intr-o fiinta izolata de elementul ei complementar. Nasterea Evei apare deci ca marele mit al deofiintimii principiilor complementare ale fiintei umane barbat-femeie, arhetipul de la inceput al fiintei umane in intregul ei".

Sfantul Grigorie cel Mare, in Comentariul sau la Cartea 1 Regi, explica diferenta dintre primul barbat- Adam si Adevaratul Barbat - Iisus Hristos: " vir (barbat) provine, dupa cum se stie, din virtus (virtute). In paradis, unde a fost creat, omul a intrat in conflict cu ingerul apostat, dar el nu a stiut cum sa-i reziste folosind virtutea pe care o primise odata cu facerea sa. Creat puternic, dar cazut in mod las sub jugul potrivnicului sau, nu s-a aratat barbat in lupta, asa cum ii fusese dat sa fie. Oricat de puternic ar fi fost, ii era imposibil, dupa condamnarea neamului omenesc, sa fie superior potrivnicului care il dovedise, in afara de cazul in care aceasta natura omeneasca nu ar fi fost asumata de Cel care se afla deasupra oamenilor.

"Iata de ce Creatorul nostru a devenit, in lupta, invingatorul nostru. S-a aratat El a fi un adevarat barbat? Desigur, avand in vedere virtutea pe care a aratat-o, El Si-a asumat natura noastra, pentru ca aceasta sa devina prin El victoriceasca si sa-si redobandeasca nobletea cu care fusese dotata. In Mantuitorul nostru, slabiciunea acestei naturi se va preface, astfel, in forta, pe cand la Adam, forta devenise slabiciune: In pustiu, in timp ce postea ispititorul s-a apropiat de el si, recurgand la armele care ii adusesera candva triumful, trimise catre El sagetile numite lacomie, orgoliu, trufie; dar acestea s-au frant intr-o rezistenta fara cusur. Acest triumf al Mantuitorului nostru a aratat in mod stralucit ca El era barbat (vir), pentru ca a invins forta ingerului apostat, castigator altadata opunandu-i nu puterea divinitatii Sale, ci slabiciunea omenescului din El."

De ce nu a facut Dumnezeu un singur om - barbatul? Rabinii evrei raspund la intrebarea aceasta in felul urmator: "Pentru ca paganii sa nu spuna: "In ceruri nu este decat o singura conducere". Un alt motiv: "Din cauza Dreptilor si a celor rai. Pentru ca Dreptii sa nu spuna: "Noi suntem fiii Celui Drept" si pentru ca cei rai sa nu spuna: "Noi suntem fiii unui om rau". "Un alt motiv: din cauza familiilor de pe pamant: pentru ca familiile de pe pamant sa nu se inviedize una pe cealalta, caci daca in situatia actuala, atunci cand sunt descendente ale aceluiasi barbat se invidiaza una pe alta, cat de mare ar fi invidia aceasta daca ar fi descendente din mai multi."

"Un alt motiv: din cauza talharilor: acum, cand acestia sunt descendenti din acelasi barbat, ei fura si talharesc, cu cat mai mult ar face ei treaba aceasta daca ar fi descendentii mai multor barbati?"

O explicatie data tot de un rabin ar fi urmatoarea: " . in singuratate, omul se poate gandi ca ar fi perfect. Existenta semenilor constituie un sprijin in a vedea ce trebuie corectat si schimbat. Vazand un defect la unul din semeni, omul trebuie sa se intrebe daca nu cumva l-ar avea si el".

Exegeza crestina si discutiile pe tema aceasta purtate de crestini sunt mult mai profunde si raspund cu adevarat nevoii omului de a cunoaste aceste adevaruri dintru inceput. "Conform criteriilor exegezei edesiale, trebuie sa vedem in imaginea primului om integral unitatea nedespartita a naturii umane. Dar identitatea fizica in ceea ce priveste carnea si oasele (Facere 2, 23) nu este suficienta pentru a asigura acea unitate a naturii umane care ar fi facut din om chip al unitatii dumnezeiestitreimice. Modelul treimic de viata este unitatea ca si comuniune de iubire, comuniune de ipostasuri distincte si libere, si nu o unitate data in chip natural. In felul acesta ne intoarcem din nou la nevoia distinctiei intre barbat si femeie pentru a realiza in limitele creatului chipul si aratarea vietii necreatului".

Mucenita Iulita, pe cand suferea martiriul, le indemna pe femeile prezente in felul urmator: "Suntem din acelasi aluat ca si barbatii; am fost facute, ca si ei, dupa chipul lui Dumnezeu; destoinice de virtute, la fel ca pe barbati le-a creat Dumnezeu si pe femei! Oare nu suntem cu totul inrudite cu barbatii? Dumnezeu n-a luat numai carne cand a facut-o pe femeie, ci si os din oasele lui (Facere 2, 21-23). De aceea suntem si noi, ca si barbatii, datoare Stapanului cu statornicie, cu tarie de caracter si cu rabdare!".

Dar iata barbatul si femeia pentru prima data fata in fata. El este imbracat doar cu razele trupului sau, ea acoperita doar cu parul ei. Ce face Adam in Paradis? Nimic, in afara de unele mici lucrari de gradinarit. El este regele Paradisului, dar este un rege destul de lenes. Eva, abia trezita la viata, munceste. Dar considera ca munca aceasta este destul de monotona si atunci doreste sa rupa monotonia aceasta visand la glorie, la libertate si la cate altele .

In povestirea despre Ispitire si Cadere, Biblia este foarte laconica. De altfel, tocmai in aceasta consta grandoarea ei. "Si a zis sarpele catre femeie: «Dumnezeu a zis El oare sa nu mancati roade din orice pom din rai? . Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul»" (Facere 3, 1, 4-5).

In fapt, dand aceasta porunca, spune Sfantul Chiril al Alexandriei, a vrut sa-l puna pe Adam sub o lege, pentru a-L recunoaste pe Creatorul sau. Si aceasta pentru ca, la un moment dat, "omul era intiparirea slavei celei prea inalte si era chip pe pamant al puterii celei dumnezeiesti. Deoarece se cuvenea ca acela care ajunsese la atata faima si desfatare sa stie si sa cunoasca bine ca are pe Dumnezeu drept imparat si domn, si pentru ca nu cumva sa alunece usor din pricina fericirilor lui prea mari catre dorinta de a se scutura de puterea si de covarsirea Aceluia Care avea puterea intreaga; de aceea, indata i-a dat o lege si a asezat amenintarea pedepsei alaturi de calcarea acestei legi. Caci nu se afla si nu era in lume pacatul, atata timp cat omul era singur. Si pentru ca sa fie omul supus legii, i-a talcuit lui si felul pazirii acestei legi: "Din toti pomii din rai poti sa mananci; iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit" (Facere 3, 16-17).

Pumul paradisiac: e asezat la rasarit, ca si gradina Edenului; sadita de Dumnezeu, Facere 2, 8: "Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit si a pus acolo pe omul pe care il zidise". Cand stam in biserica, stam cu fata catre tampla care desfasoara de cele mai multe ori ample si foarte elaborate motive vegetale, o gradina verticalizata. Stam cu fata catre gradina paradisiaca al carei acces a fost redeschis, din punct de vedere crestin, de catre al doilea Adam, de catre noul Adam, care e Hristos I Cor. 15, 45: "Facutu-s-a omul cel dintai, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urma cu duh datator de viata"; Luca: genealogia lui Iisus pana la Adam. Cum bine stim, iconografia usilor altarului - purtand ele insele de multe ori acelasi tip de decoratie vegetala - figureaza Bunavestire: de o parte ingerul vestitor, de cealalta parte Maria. Interpretarea teologica - pusa in imnografie, ca si in imagine - spune ca actul intruparii, anuntat si semnificat aici prin scena Buneivestiri, e cel care a redeschis calea spre Pomul Vietii din mijlocul gradinii paradisului. Iata o cantare intonata inainte de sarbatoarea Nasterii lui Iisus, care e in fond o meditatie teologica, o hermeneutica a evenimentului Nasterii: "Pregateste-te Betleeme pentru ca s-a deschis tuturor Edenul/ Impodobeste-te Efrata, pentru ca pomul vietii a inflorit in pestera din Fecioara/ Pantecele ei s-a aratat rai intelegator (paradis noetic), in care este dumnezeiescul pom, din care mancand vom fi vii si nu vom muri ca Adam. "Hristos Insusi este acest Pom al Vietii depline, necoruptibile, divine, la care avem acces in mod ritual - in liturghie - prin eucharistie. Directia care duce de la intrarea in biserica spre altar, axa principala a bisericii traseaza, asadar, un drum de reintoarcere in paradis, e accesul din nou posibil catre acest spatiu si aceasta stare - care e starea nefracturata, integrala a umanului, starea in care el comunica, s-ar spune, in mod "natural" si permanent cu Dumnezeu. Au existat comentarii care pun o corespondenta explicita intre biserica si paradis. Dupa Clement Alexandrinul "Adam il semnifica pe Hristos, Eva semnifica Biserica". Elementele vegetale care se ivesc mai peste tot in spatiul bisericii (pe capiteluri, in crucea cu ramuri, pe detaliile de pictura sau de sculptura) au si aceasta functiune: de a tace prezenta starea originilor, starea gradinii paradisiace.

In acelasi sens, Sfantul Irineu de Lugdunum comenteza astfel: "Insa, pentru ca omul sa nu gandeasca lucruri mari despre sine, nici sa nu se preamareasca ca si cum nu ar fi avut nici un stapan, din pricina stapanirii care i-a fost data si a partasiei cu Dumnezeu-Creatorul sau, depasindu-si limitele, si pentru ca nu cumva sa aiba cugetarea semeata inaintea lui Dumnezeu, o lege i-a fost data din partea lui Dumnezeu, pentru ca el sa stie ca avea un stapan, pe Domnul tuturor. Iar El i-a pus anumite oprelisti. Daca el, omul, va pazi poruncile lui Dumnezeu, va ramane intotdeauna asa cum era, adica nemuritor. Daca nu le va pazi, el va deveni muritor si se va intoarce in pamantul din care a fost luat".

Haggada evreilor - Legenda lor de aur - se arata mult mai vorbareata pe tema ispitirii Evei de catre sarpe. "Este adevarat, spune Sarpele - primul diplomat - ca Dumnezeu v-a interzis sa mancati din aceste fructe? - Noi putem, raspunde Eva, sa mancam toate fructele in afara de cele din acest pom care se afla in mijlocul gradinii si pe care nici macar nu avem voie sa-i atingem fara a fi pedepsiti cu moartea."

Caci Adam, in dorinta lui de a o proteja pe Eva impotriva vreunei nesupuneri fata de porunca divina, ii interzisese Evei sa se atinga de acest pom, in vreme ce Dumnezeu nu a vorbit decat de roade. Avem aici un adevar enuntat de acest proverb: "E mai folositor un zid inalt de zece coti care sa tina, decat unul de o suta de coti care sa nu tina". Aceasta exagerare a lui Adam avea sa-i ajute sarpelui sa o convinga pe Eva. Sarpele a sprijinit-o pe Eva de pom si i-a spus: "Iata, ai atins copacul si nu ai murit. La fel nu vei muri daca vei manca un fruct din acest pom. Doar gelozia L-a impins pe Dumnezeu sa va interzica lucrul acesta, pentru ca imediat ce veti fi mancat din fructul acesta, veti fi devenit asemenea Lui. Caci Cel Vesnic a mancat El Insusi din fructul acestui pom si apoi a creat lumea; El ti-a interzis sa mananci la randul tau de teama ca tu sa nu creezi alte lumi. Nu a facut El observatia ca fiecare creatura este dominata de cea care a fost creata dupa ea? Lumina care a fost facuta in prima zi, este supusa cerului care a fost creat dupa ea. La randul lui, cerul este condus de plantele care ii iau toata apa. Soarele si toate corpurile ceresti domnesc peste plantele pe care le fac sa ajunga la maturitate si sa infloreasca. Lumea animala creata in ziua a cincea domina corpurile ceresti. Dovada uliu care umbreste cerul cu aripile sale. Si daca tu esti acum regina creatiei, este pentru ca esti ultima dintre creaturi. Dar grabeste-te si mananca din fructul acesta inainte de a nu fi creata a alta femeie care, la randul ei, sa poata domni peste tine". Si sarpele, gustand din fructul pomului ii spune Evei: "Asa cum eu nu am murit dupa ce am mancat din fructul acesta, la fel nici tu nu vei muri". Atunci Eva, spunand ca tot ce i-a povestit Adam nu este decat minciuna, urma sfatul sarpelui.

"Dar abia ce a terminat de mancat fructul, ca si vazu in fata ei pe Ingerul Mortii. Gandind ca i-a venit ceasul de pe urma, si pentru ca Adam sa nu se poata casatori cu o alta fata dupa ea, s-a grabit sa-l determine pe acesta sa manance din fruct. Si chiar le-a dat sa guste tuturor fiintelor vii care se aflau in Paradis pentru ca si acestea sa devina supuse bolii si mortii".

Este evident ca aceasta Eva din Talmud este mult mai vicleana decat Eva din Facere, dar ea nu este lipsita de un oarecare avant si spiritul ei de colectivism este emotionant. Se pare ca in religia iudaica transmiterea pacatului original nu exista. "Omul se naste expus dar pur". In ce o priveste pe femeie, Tora pare a se teme mai mult de caracterul ei urat, decat de seductia ei naturala. Cu toate acestea, in Galilea, femeile trec primele la inmormantari, pentru ca femeia este cea care a chemat moartea in lume; femeile sunt primele care trebuie sa aprinda luminile Sabbatului, pentru ca femeia este cea care a stins lumina sufletului; si cand Ieremia si alti Profeti voiau sa infiereze- orasele vinovate, le asemuiau cu femeia adultera.

In drama Paradisului terestru, singurele doua personaje sunt Eva si Sarpele. Adam are un rol de figurant: sa o denunte pe Eva, care, la randul ei, va denunta Sarpele. Judecata lui Dumnezeu. Pedeapsa lui Adam: "Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale" (Facere 3, 17). Ce este de retinut aici este faptul ca pana acum Dumnezeu nu s-a adresat separat barbatului si femeii. Numai in momentul pronuntarii pedepsei El se adreseaza pe rand personajelor actului nesupunerii. Astfel, "datele revelatiei biblice demonstreaza clar ca diferentierea intre masculin si feminin nu este o problema fiziologica sau psihologica, ci spirituala; ea reiese din misterul fundamental care inglobeaza fiinta umana in intregul ei".

Pedeapsa sarpelui este multipla: el nu va mai putea vorbi, nu va mai putea merge, va musca pamantul si, chiar si in lumea de dincolo unde toate fiintele sunt rascumparate, el va fi alungat din Pamantul Sfant atata vreme cat Israel va urma voia lui Dumnezeu (Facere 3, 14-15). In fapt, sarpele reprezinta raul, iar "prima intalnire cu raul aduce pierderea imediata a luminii".Ni se pare foarte interesant sa punctam urmatorul aspect descris de situatia aceasta: Dumnezeu se adresa celor doi fara sa deosebeasca barbatul de femeie; sarpele, intruchiparea ingerului cazut, impotriva firii, alege numai pe unul spre a i se adresa si a pune planul sau in aplicare; cu alte cuvinte, el incalca principiul divin al nesepararii celor doi, "operand astfel o sciziune, o schisma ontologica". Si isi continua jocul, inducand indoiala in sufletul femeii: Dumnezeu, a zis El oare? . Or, se cunoaste faptul ca indoiala este una dintre cele mai dezastruoase manifestari ale raului. Indoiala duce la dezbinare, in vreme ce simbolul este ceea ce pune laolalta.

Ce inseamna simbolul in genere: termenul provine din grecescul symbolon: a pune sau a lansa impreuna, ceea ce uneste, dar si reuniunea intre realitatea ascunsa, superioara si "fata" ei vizibila, exprimabila.

Ce pune impreuna, ce reuneste simbolul? In sensul lui tare, simbolul reuneste o realitate foarte concreta, un dat sensibil, imediat perceptibil si un sens care tin de o realitate metafizica, inexprimabila, misterioasa, ascunsa. Simbolul este o asemenea reuniune - o reuniune nu conventionala si arbitrara, ci o reuniune bazata pe o afinitate efectiva, pe o analogie reala intre simbolizantul imediat perceptibil si realitatea densa, de dincolo de forme si expresie pe care el o simbolizeaza. Astfel, copacul este un simbol al axei lumilor pentru ca - in structura sa vizibila - el exprima in mod firesc atat verticalitatea cat si stabilitatea acestei axe. Trunchiul da verticala, radacinile sunt o expresie a stabilitatii si a temeiului. Ramurile ce se intind orizontal la diferite niveluri ale uunchiului corespund nivelurilor de existenta pe care aceasta axa le sustine, carora axa le da viata si pe care le leaga in centrele lor. In sfarsit, radacinile si coroana sunt expresii ale termenilor complementari care rezuma cosmosul: pamantul si cerul. Iar aceasta expresivitate prima, "naturala", poate revela, mai bine zis poate face sa transpara, sensuri propriu-zis spirituale, exemplare. Pomul din mijlocul paradisului este un pom al vietii propus contemplatiei si intelegerii mereu mai ample a faptului ca el este traseul dupa care activitatea divina e prezenta in centrul paradisului si al cosmosului, ca ea da viata si coeziune lumii. Crucea inglobeaza si ea, printre alte sensuri simbolice, pe cele ale copacului.

"Pomul acesta, de cereasca intindere, creste de la pamint pana la ceruri. Pom nemuritor inaltat in mijlocul cerului si al pamantului, neclintitul punct de sprijin al universului, locul odihnei tuturor lucrurilor, suport al intregului pamant locuit, reazem al cosmosului cuprinzand in sine amestecul pestrit al naturii umane".

Pedeapsa Evei: " Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea sarcinii tale; in dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani" (Facere 3, 16). Dar acesti copii ai ei, nascuti in durere, vor fi fericirea ei, pedeapsa. Exemplul acesta dovedeste pe de o parte, afinitatea, coerenta intima intre simbolizant si simbolizat; iar pe de alta parte, faptul ca simbolul nu este o simpla corespondenta intre doi termeni, ci un lant de semnificatii care porneste de la concret pentru a ne indrepta spre realitati din ce in ce mai inalte, atingand misterul ultim. Din acest motiv, simbolul starneste interpretarea, o cere si el poate antrena capacitatea noastra de imaginatie si de gandire dincolo de limitele sale curente, catre depasirea limitarilor fiintei umane si catre transformarea ei devine o recompensa. "In procesul care a avut loc in Paradisul terestru, in fata verdictului divin, Eva este prima avocata care, pentru ca nu si-a pledat cauza, a obtinut achitare" . Putem spune ca Eva s-ar fi putut multumi cu o viata linistita si fara peripetii, fara istorie, ar fi putut trai fara sa cunoasca grijile zilnice, ar fi putut trai bucurandu-se de roadele pamantului si de visele sale . Numai ca a preferat sa fie curioasa, ambitioasa, indrazneata, trasaturi caracteristice ale marilor inventatori, ale cuceritorilor si ale conducatorilor. Astfel, prin ea au intrat in lume munca fara de care nu exista placere, pudoarea fara de care nu exista iubire, iubirea fara de care nu exista viata.

Kabbalistii vorbesc despre Lilith, o alta femeie - fiica demonului - care i-ar fi fost data lui Adam inaintea Evei si care ar fi mama lui Cain. Aceasta a vrut cu orice pret sa devina egala lui Adam si a preferat sa-l paraseasca decat sa i se supuna. Eva a obtinut, fara sa vrea lucrul acesta, singura egalitate a barbatului cu femeia si anume: suferinta. Am putea spune, in termeni contemporani ca Eva este prima feminista din istorie.

Prima familie

Profetia facuta de Adam referitoare la faptul ca barbatul isi va parasi parintii si se va uni cu femeia sa pentru a deveni un trup (Facere 2, 24) ne face sa vedem limpede cum comuniunea dintre barbat si femeie a fost si ramane un act de libertate in care unitatea fizica se intregeste. Legatura copiilor de parinti este una naturala, care la un moment dat se rupe; atunci se creeaza o noua legatura care reprezinta materializarea exercitarii libertatii, a posibilitatii de alegere. Legatura aceasta noua dintre barbat si femeie conduce la realizarea unitatii trupesti, "ceea ce inseamna unitate de viata, impreuna-existenta la propriu". Modelul acestei noi legaturi il reprezinta legatura din sanul Treimii. Parintele Staniloae spunea ca in actul iubirii dintre un barbat si o femeie unirea este perfecta, si "realizezi ca sunt doua persoane numai atunci cand se despart.

Dar tot din profetia aceasta a lui Adam intelegem ca principiul familiei era cel monogamic, numai o astfel de familie fiind binecuvantata de Dumnezeu. Poligamia reprezinta o abatere de la voia lui Dumnezeu legata de unirea barbatului cu femeia, o alterare a acestei legaturi. Primul care a cazut in acest pacat al poligamiei, al denaturarii legaturii conjugale, a fost Lameh: Lameh si-a luat doua femei: numele uneia era Ada si numele celeilalte era Sela (Facere 4, 19).

De altfel, poligamia se inscrie in multimea faptelor pe care omul le-a facut uitand de Creatorul sau, dupa caderea in pacat. Asa se explica faptul ca poligamia se manifesta in randul claselor bogate, a stapanilor de sclavi; cei saraci, lipsiti de mijloace materiale aveau o familie stabila, adica formata din barbat si o singura femeie, mama copiilor sai.

Este curios sa observam ca femeia israelita, careia Talmudul ii recunoaste atat de mult defecte, din care cultul evreu face o crearura inferioara si legea iudaica o permanenta supusa (minora), in Biblie ocupa locul principal. Resemnarea si clementa nu sunt trasaturi sprecifice israelitilor din timpul Bibliei si cele mai multe dintre eroinele Vechiului Testament - mame, sotii fiice si chiar curtezane - cu toate au un caracter puternic si se manifesta ca atare. De cele mai multe ori, aceste femei salveaza situatii dificile, care devin exemple de urmat chiar si pentru barbati, care pun chiar si inaimea virtutii lor salvarea Israelului. Fecioare intelepte, fecioare nebune dar fecioare puternice, luminand fiecare pagina a Cartii Sfinte cu virtutile de care dau dovada, stiind sa adauge la forta sufletului alte arme: finetea care poate fi mai tare decat puterea si frumusetea, mai puternica decat toate celelate.

Concluzie

Actul neascultarii va aduce omului pierderi grele. In primul rand, comuniunea cu Dumnezeu se va altera, omul intorcand spatele Creatorului, asezandu-se sub dominatia fortelor materiale care-l leaga de pamant, tot mai puternice odata cu trecerea timpului. De acum inainte, vor putea transmite viata prin nastere de fii, dar nu vor putea evita moartea. Odata cu incalcarea poruncii divine, omul a pierdut nemurirea. Dar dupa caderea parintilor, relatia personala a omului pacatos cu Dumnezeu nu inceteaza, ci semimentul de vina marturisita de om si cainta pentru pacatul facut, duc la o adancime a relatiei omului cu Dumnezeu. "Caci omul nu este definitiv invins si inrobit fortelor raului. Iahvistul alatura maternitatii nadejdea intemeiata pe Insusi Dumnezeu. Este foarte probabil ca el sa fi vazut in maternitatea salvatoare a Evei prototipul maternitatii regale (cf Isaia 7, 14), deci maternitatea mesianica."

De remarcat faptul ca, dintre toate religiile antichitatii, religia iudeilor este singura care nu cunoaste nici o zeitate feminina: Egiptul o are pe Isis, Fenicia pe Astarte, Grecia - jumatate din zeii Olimpului. Dar istoria poporului evreu le ofera o sansa fiicelor Evei: pentru a continua istoria poporului ales si pentru a-l apara, Iehova se va folosi de femei.

Protos. conf. dr. Justinian Carstoiu

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4144

Voteaza:

Eva - de la unitate la schisma ontologica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE