Evadare din Alcatrazul inimii nefericite

Evadare din Alcatrazul inimii nefericite Mareste imaginea.

In incercarea mea de a le vorbi tinerilor despre Hristos, m-am izbit de un raspuns repetat. Indiferent de tema discutata, liceenii imi spuneau ca "Dumnezeu este un baiat de cartier." Acum cativa ani am dezvoltat aceasta idee, acum e mai potrivit sa o las asa, cum o canta "mafiotii". In periplul meu pe la mai multe scoli, s-a intamplat ca am lipsit o data doua saptamani (cu invoire). Pe cand m-am intors, am gasit in curtea scolii un mormant de pamant cu o cruce; elevii de a sasea il facusera in "onoarea" mea (predam limba romana). Cele doua momente mi se par conectate: tinerii inteleg divinitatea ludic. Nu erau ironici, ci se jucau de-a religia. Dar punctul culminant (unul din multele) a fost ora despre droguri, de la un liceu de fite: toti se laudau ca stiu despre ce e vorba. E de gluma?!

In acelasi liceu de fite, dar la boboci, am vorbit o data despre lumina si intuneric, analiza pe un text ales de ei din Iron Maiden (erau rock-eri multi). Chiar la acea ora a venit neanuntat un om, care m-a rugat sa asiste la ora. La sfarsit, s-a prezentat: era un inspector de la alta disciplina, dar venise in "brigada" si, la tragerea la sorti, el cazuse pe Matia (asa imi spune duhovnicul). I-a placut, zice el. Nu vreau sa ma laud; ideea era ca sefa rebelilor a incercat sa ma incuie: ar crede, dar biserica nu e de acord cu anticonceptionalele. I-am raspuns ca nu e adevarat, e voie sa folosesti "aspirina", daca o tii intre genunchi. Amintirile din era profesoratului vor continua, poate, in alte articole.

Acum ma gandesc cum m-am imprietenit cu sfintii: prietenii ma negativizau, asa ca am cautat alte modele. Pacat ca tot aman "imitatio Christi". Ratacesc, asemeni evreilor in pustiu: insetau pentru ca doreau apa, nu pe Dumnezeu, Cel ce daruieste apa. Nu mai dorim brazi, capre si reni, ci doar pe Mesia.

Cu sufletul, viata vesnica si raiul nu e de glumit. Nici macar putin. Niciodata nu mi-au placut bancurile cu sfantul Petru. Cand eram mic, priveam spre cer, sa vad daca il fulgera pe blasfemiator. Sa nu ne amagim ca sunt glumite inocente: daca facem un gratar, riscam sa ne aprindem casa. Luarea in desert a numelui divinitatii inseamna calcarea uneia din cele Zece Porunci. De cartier sau nu, Christ vine pentru toti, si in mahala si-n lux; si la ambasade si la orfelinate. Noi punem porecle, dar efectul de boomerang ar putea fi devastator. Glumind cu sacrul, iesim din sfera lui, il luam in ras, il desconsideram. Imi amintesc ca am citit intr-o carte ca francezii erau sfatuiti in epoca sa nu mai zica "Jarnidieu", ci "Jarnicoton". Adica nu "ma lepad de Dumnezeu", un fel de "fi-r-ar...", ci "ma lepad de Coton", duhovnicul regelui. Sau "manca-v-ar Raiul" pe la noi.

Sunt multe pamflete TV care ironizeaza sfintenia. Cei caldicei rad cu pofta, cei tari in credinta muta postul. Cunosc pe cineva care injura des, dar dupa fiecare "pogoramant" adauga: "doamne, iarta-ma!" Cu d mic, ca nu stiu pe care domn il implora, din moment ce imediat continua. Asta e sora cu barbatul desfranat care dupa fiecare adulter facea imediat dus, sa se spele de pacat... Avem incredere in comicitatea divina, dar sa nu o supralicitam. Sa nadajduim ca are El un plan cu fiecare. Un plan de evadare din Alcatrazul inimii nefericite.

Marius Matei

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

01 August 2012

Vizualizari: 345

Voteaza:

Evadare din Alcatrazul inimii nefericite 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE