Evlavia Euharistica in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur

Evlavia Euharistica in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur Mareste imaginea.

I. Pregatirea pentru primirea Sfintelor Taine

Trebuie subliniat de la inceput faptul ca „de la Sfantul Ioan Gura de Aur nu ne-a ramas o scriere mica si metodica despre dumnezeiasca Euharistie, ci fragmente de o rara frumusete si de o adanca simtire crestina in mai toate scrierile sale” . Inainte de a vorbi despre pacatele care ne impiedica de la o participare activa si constienta la Sfanta Liturghie, trebuie sa stim de ce anume avem nevoie de o astfel de pregatire (valabila atat pentru mireni cat si pentru clerici). De ce trebuie sa fim atat de atenti cu noi insine? Inaintea cui trebuie sa ne infatisam? Cu cine ne vom impartasi?

La toate aceste intrebari, Sfantul Ioan Gura de Aur ne da un raspuns pe masura. El ne atrage atentia asupra faptului ca participarea noastra la Sfanta Liturghie nu se poate face oricum, ci doar pregatiti trupeste si sufleteste (duhovniceste), fiindca noi Il vom vedea si chiar ne vom hrani cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cel care pe drept cuvant a fost numit „Doctor Eucharistiae” a incercat din rasputeri sa ne constientizeze asupra faptului ca Trupul si Sangele pe Care noi il primim in cadrul Sfintei Liturghii sunt chiar cele ale Domnului Iisus Hristos istoric, deci nu sunt simboluri ori inchipuiri, ci prin intermediul si cu ajutorul elementelor fizice palpabile si vazute, painea si vinul (dar care se sfintesc la Epicleza) ne impartasim cu (adica mancam) Insusi Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu , Persoana a adoua a Sfintei Treimi, Care „S-a pogorat din ceruri... si din fecioara Maria S-a facut om” ; „Corpul Domnului din Cinea cea de Taina... intru nimic nu se deosebeste de Corpul Lui. Se intelege ca noi, care ne impartasim din Corpul si din Sangele Lui, ne impartasim din Corpul Aceluia ce este in ceruri si anchinat de ingeri” .

Ceea ce a surprins intotdeauna pe cei care s-au aplecat asupra scrierilor Sfantului Ioan Hrisostom a fost realismul cu care acesta vorbeste despre prezenta reala a Lui Iisus Hristos in Sfanta Euharistie. Lecturand aceste pasaje, nu mai ramane nici o urma de indoiala ca in cadrul Sfintei Liturghii, Iisus Hristos este jertfa si jetfitorul („Cel ce se imparte...”), ca exista o singura jertfa si un singur Jertfitor (aceeasi si Acelasi de la Cina cea de Taina) . „Astazi tot El este cel care lucreaza si Care Se preda, ca si atunci” . „Masa aceasta este aceea de la Cina cea de Taina, intru nimic mai prejos. N-a facut-o pe aceea Hristos, iar pe aceasta un om. Nu, ci si pe aceasta tot El. Acesta este foisorul acela unde era El cu ucenicii lui atunci” . „Domnul, Care le-a savarsit atunci la cina aceea, acelasi le savarseste si le preface” „Credeti, dar, ca si acum este Cina cea de taina la care Domnul a mancat. Intru nimic nu se deosebeste aceea de aceasta. Pe aceasta n-o savarseste un om, iar pe cealalta Hristos, ci El o savarseste si pe aceasta si pe aceea. Cand il vezi pe preot ca-ti da trupul si sangele Lui, nu socoti ca preotul face aceasta, ci ca mana lui Hristos se intinde spre tine” .

Daca noi ne dam seama de realitatea acestor lucruri, atunci nu mai putem sau nu ar trebui sa ne mai apropiem oricum si oricand de Sfintele lui Hristos Taine, ci mai inainte de a face aceasta trebuie sa urmarim sa ne curatim atat trupeste cat si sufleteste. Sfantul Ioan Gura de Aur cere tuturor acelora care doresc sa se impartaseasca un singur lucru: o constiinta curata. Pentru ca noi sa dobandim o astfel de constiinta, trebuie „sa ne eliberam de obiceiurile cele lumesti si paganesti, sa ne departam mult de ele, ca sa vedem pe Hristos” . Obiceiurile paganesti de care vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur sunt pacatele, atat sufletesti cat si trupesti. Amandoua ne tin departe de Iisus Hristos, dar pot fi abandonate prin conlucrarea si colaborarea dintre vointa noastra si harul dumnezeiesc (care ajuta doar pe cel care isi doreste cu adevarat sa paraseasca pacatul) .

Cu totii stim si recunoastem ca esantionul pacatelor este foarte larg si foarte variat, insa avand in vedere participarea noastra la Sfanta Euharistie, Sfantul Ioan Hrisostom condamna in primul rand acele pacate care l-au facut atat pe Iuda, cat si pe cei ce-i urmeaza acestuia, sa se lepede de Iisus Hristos. In acest fel, orice crestin trebuie sa se fereasca in primul rand de iubirea de argint – arghirofilia (care se opune virtutii milosteniei). Dar nu doar aceasta patima ne pateaza constiinta, ci in general tot pacatul, bine stiind ca „pacatele sunt pricina tutror relelor” . Astfel ca si prefacatoria, rautatea, inselarea aproapelui, fatarnicia, rapirea (furtul si hotia), hulirea invrajbirea, zgarcenia, desfranarea sunt piedici si obstacole in urcusul nostru duhovnicesc, cu alte cuvinte, pacate care nu il recomanda pe crestin in fata Domnului nostru Iisus Hristos.

Crestinul, confor spuselor Sfantului Ioan Gura de Aur, este omul inaltimilor , de aceea, „cel ce pacatuieste, acela este un om pur si simplu, pe cand cei ce fac fapte virtuoase aceia sunt oameni spirituali” . Pentru a ajunge la inaltimile duhovnicesti, crestinul este dator sa lucreze pamantul virtutii. In lupta omului cu pacatul, virtutea care il insoteste pe om pe tot parcursul urcusului sau catre Dumnezeu este pocainta. Pocainta este virtutea careia Sfantul Ioan i-a acordat o atentie deosebita si o preocupare speciala, asa incat a fost pe drept cuvant numit dascal al pocaintei. De ce este atat de mult pretuita de Sfantul Ioan aceasta? Raspunsul ni-l da chiar el insusi:

„ – Pentru ce te infricosezi, diavole, cand este laudata pocainta? Pentru ce te jelesti, pentru ce te cutremuri?

- Da, pe dreptate ma jelesc si ma tangui, raspunde diavolul, pentru ca mari trofee mi-a rapit mie pocainta asta!

- Cre trofee?

- Pe desfranata, pe vames, pe talhar, pe hulitorul si marele prigonitor Pavel!” .

Prin urmare, mare este virtutea pocaintei! Cel ce o imbratiseaza pe aceasta poate scapa foarte usor de cursele vrasmasului si capcanele diavolului, chiar de ar fi cel mai mare pacatos. Drept dovada ne stau exemplele enumerate mai sus. Insa pocainta nu este doar o sfortare de moment, ci ea implica (ca toate celelalte virtuti) un efor permanent si continuu din partea omului, efort sustinut totdeauna de Dumnezeu, prin harul Sau cel sfant si sfintitor. Dumnezeu, ne spune Sfantul Ioan Hrisostom, i-a dat omului multe feluri de pocainta, astfel ca nimeni nu poate spune ca este o virtute imposibil de indeplinit.

Daca Dumnezeu ne-ar fi dat o singura modalitate si cale de pocainta, n-am fi primit-o, ci am fi spus: „Nu putem sa mergem pe aceasta cale, nu putem sa ne mantuim”. Dar asa, Dumnezeu ti-a taiat cuvantul acesta, ca nu ti-a dat numai o cale de pocainta, nici doua, nici trei, ci multe si felurite, ca, prin multimea lor, sa-ti faca lesnicioasa suirea la cer” . Dintre „multele si feluritele” cai de pocainta oferite noua de Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur ne pune inaintea constiintei noastre cinci feluri sau modalitati de a ne intoarce dinspre pacat spre Dumnezeu: recunoasterea pacatului in fata lui Dumnezeu (ori de cate ori pacatuim) , plangerea pacatelor savarsite (care spala prin lacrimi de cainta sincera) , smerenia , milostenia (numita si „marea si principala pocainta, in stare sa rupa lantul pacatului” si fara de care „pocainta este moarta si lipsita de aripi”) si rugaciunea (care poate mult la Dumnezeu pentru iertare) .

Pocainta trebuie facuta asadar in Biserica (fiindca Biserica-i spital nu tribunal) , ori de cate ori este nevoie, fara a ne pierde nadejdea in mila si ajutorul lui Dumnezeu: „Ai pacatuit? Intra in Biserica si sterge-ti pacatul! Nu-i asa ca de cate ori cazi cand mergi pe drum tot de atatea ori te si ridici? Fa tot asa, de cate ori pacatuiesti, pocaieste-te de pacat, nu deznadajdui!” . Insa, pentru ca nu dorim sa extindem doctrina hrisostomica despre pocainta, ne vom opri in chip deosebit asupra unui aspect al ei: cel al milei ori al binefacerii. Pentru a intelege valoarea si importanta acestei virtuti in gandirea si conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur, trebuie sa aratam modul in care acest Sfant Parinte al Bisericii intelege semnificatia Trupului lui Iisus Hristos. In lucrarile si scrierile sale, Sfantul Ioan Hrisostom ne arata si ne demonstreaza ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos se identifica atat cu Trupul Euharistic, totodata si cu fiecare membru si madular al Bisericii. De aceea, cel ce vrea sa se impartaseasca de Trupul si Sangele Sau – Euharistic, trebuie ca mai intai sa-si indrepte atentia asupra aproapelui sau, oricare si oricine ari fi acesta.

Domnul nostru Iisus Hristos doreste sa Il cinstim precum voieste El, nu precum vreau ori cred oamenii ca ar trebui cinstit. De aceea, Sfantul Ioan condamna obiceiul unora de a aduce daruri sfinte la Biserica in detrimentul aproapelui lor, care ramane in continuare gol, flamand si insetat. Un astfel de gest, de a impodobi biserica construita, nu il curateste pe crestin, pe cand celelalte fapte de milostenie, da. „Biserica nu este un loc unde se aduna vase de aur si de argint, ci un loc de adunare a ingerilor; de aceea trebuie sa aducem la biserica sufletele noastre. Dumnezeu se apropie de darurile noastre de aur numai daca si sufletul nostru este de aur. Nu era de argint masa aceea de la Cina cea de taina, nici nu era de aur potirul din care a dat Iisus Hristos ucenicilor Sangele Sau! Dar toate erau de pret, toate infricosatoare, pentru ca erau pline de Sfantul Duh! Vrei sa cinstesti trupul lui Hristos?

Nu-L trece cu vederea cand este dezbracat! Nu-L cinsti aici in biserica cu haine de matase, iar afara il lasi sa degere de frig, ca n-are cu ce se imbraca! Cel ce a spus: „Acesta este Trupul Meu”, si prin cuvant a intarit lucrul, Acelasi a spus si „Flamand M-ati vazut si nu M-ati hranit” si „Intrucat n-ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut”. Trupul lui Hristos de pe altar nu are nevoie de acoperaminte pretioase, ci de suflet curat; dar cel gol, cel flamand are nevoie de multa ingrijire. Sa invatam, dar, sa filozofam si sa cinstim pe Hristos, asa cum vrea El. Cea mai placuta cinste pentru Cel pe Care Il cinstim este sa-L cinstim asa cum se cuvine, cum vrea El, nu cum socotim noi. Si Petru socotea ca-L cinsteste, oprindu-L sa-I spele picioarele. Dar ceea ce voia sa faca nu era cinste, ci cu totul dimpotriva. Tot asa si tu, cinsteste-L pe Hristos cu cinstea pe care El ti-a poruncit-o, cheltuind cu saracii avutia ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur” . „Noi trebuie sa-L hranim pe Hristos, sa-L adapam si sa-L imbracam. Acestea sunt vrednice de aceasta masa sfanta” . Acestea sunt motivele pentru care Sfantul Ioan Gura de Aur cere tuturor credinciosilor sa se aplece cu staruinta asupra acestei virtuti, fiindca „Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17). Multe sunt lucrurile care caracterizeaza crestinismul, dar, mai mult decat toate si mai bine decat toate, iubirea reciproca dintre oameni si pacea” .

Potrivit Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 20 – 21) iubirea este capul virtutilor, acest lucru fiind temelia tuturor poruncilor lui Dumnezeu, caci „prin iubirea fata de Dumnezeu intra si iubirea fata de aproapele” . In fata Dumnezeiestii Euharistii, ne invata Sfantul Ioan Hrisostom, trebuie sa se vina cu iubire de Dumnezeu. Trupul si Sangele Domnului trebuie mancat si baut numai de iubitorii Lui, si iubitori ai Lui nu pot fi cei care urasc si trec cu vederea pe aproapele lor . Cei care doresc sa calatoreasca cu aceasta fapta buna spre Imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa fie ferm convinsi de faptul ca: „Nu exista pacat pe care sa nu fie in stare sa-l curete milostenia, pe care sa nu-l poata ea stinge... ea este un leac prielnic pentru orice rana...

Este cu drept cuvant, desavarsire” ; „Mila este baie a sufletului. De aceea, asa cum in fata usilor bisericii sunt vase de spalat pline cu apa, ca sa-ti speli mainile, la fel, afara din biserica stau jos saracii, ca sa-ti speli de pete mainile sufletului” ; „Oricat de mare ar fi pacatul, mila este in stare sa-l spele” . Pentru a ne atrage si mai mult spre a infaptui acte de milostenie, Sfantul Ioan Gura de Aur ne dovedeste ca Imparatia Cerurilor poate fi „cumparata” de aici de pe pamant, prin faptele noastre de milostenie fata de aproapele nostru, oricine si oricare ar fi el: „Cerul este negutatorie si afacere buna, iar noi o neglijam. Da o bucata de paine si ia Raiul; da lucruri mici si ia lucruri mari; da cele pieritoare si ia pe cele nepieritoare; da pe cele stricacioase si ia cele nestricacioase” . Totusi faptele noastre bune trebuie savarsite din toata inima, pentru ca „fapta facuta de sila nu are plata, ci fapta facuta de bunavoie” .

Asadar, toata viata noastra trebuie sa „fim aplecati spre savarsirea binelui” . Daca ne intrebam care este timpul cel mai potrivit pentru pocainta (sub toate cele cinci aspecte prezentate de Sfantul Ioan), tot el ne da raspunsul: postul . Postul trebuie sa fie indragit si imbratisat de fiecare crestin, deoarece axesta alunga si invinge dusmanii mantuirii noastre . La fel ca in cazul oricarei alte virtuti „postul iubeste pe cei ce il iubesc si uraste pe cei ce il urasc” .

In alta ordine de idei, am vazut si constatat ca atat pacatele cat si virtutile sunt deopotriva sufletesti si trupesti. Sfantul Ioan Gura de Aur ocorda o importanta deosebita (si) pacatelor savarsite prin intermediul trupului. El are in vedere mai cu seama, acele organe ale trupului care intra in contact nemijlocit cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, fara insa a le exclude pe celalte. Astfel, dintre toate madularele noastre, limba este organul prin care crestinul greseste si pacatuieste cel mai mult si cel mai des, fapt ce ni-l relateaza si confirma si Sfantul Apostol Iacov in Epistola sa si care spune ca „Limba, mic madular este si cat codru aprinde...”. „Gura se murdareste cu defaimari, blasfemii, ocari, cuvinte pline de manie, cuvinte de rusine, ras si glume” . Impotriva acestor pacate care se savarsesc prin intermediul limbii, Sfantul Ioan Hrisostom este foarte categoric: „Paziti-va, dar. Limba mai mult decat lumina ochilor! Limba este cal imparatesc; daca-i pui frau si o inveti sa mearga frumos, imparatul se va odihni pe ea si va sta pe ea; dar daca o lasi sa umble fara frau si sa zburde, ajunge caruta diavolului si a demonilor” . Cu toate ca noua ni se pare ca pacatele savarsite prin intermediul ei sunt nesemnificative, Sfantul Ioan este de alta parere si anume ca: ocara si insulta sunt pacate ce ne arunca in iad . Trebuie sa stim ca nu este suficient a ne spala gura inainte de a merge la Biserica , ci trebuie, mai inainte de aceasta sa ne impodobim limba cu blandete, smerenie, binecuvantare, cuvintele legilor dumnezeiesti, milostenie .

Acelasi lucru trebuie sa facem si cu mainile, ochii si urechile noastre, si in general tot trupul nostru trebuie deprins cu virtutea. In ajutor ne vine tot Sfantul Ioan Gura de Aur care ne arata si modul in care putem savarsi aceasta: „Cerceteaza-ti cu luare aminte mana dreapta, limba, buzele, care au devenit portile de intrare ale lui Iisus Hristos. Gandste-te la timpul in care te apropii de Sfintele Taine si intinzand o masa vazuta, indreapta-ti cugetul spre acea masa, adica vreau sa zic, spre Cina Domnului, spre privegherea ucenicilor din acea noapte sfanta” ; prin urmare „atunci cand vei cugeta ce a patimit pentru tine Stapanul, vei fi mai cu bagare de seama si mai filozof” .

In concluzie, Sfantul Ioan Gura de Aur indeamna pe tot credinciosul care doreste sa se uneasca cu Domnul Iisus Hristos in cadrul Sfintei Liturghii, sa faca eforturi pentru a dobandi o constiinta curata (eforturi sustinute de Harul lui Dumnezeu). Acest efort implica o parte negativa si una pozitiva. Cea negativa presupune parasirea pacatului (indiferent de natura lui, trupesc ori sufletesc), iar partea pozitiva inseamna colaborarea si impreunalucrarea noastra cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos la cultivarea si (de)savarsirea virtutilor (care implica si trupul, dupa cum am aratat mai sus. Toate virtutile au drept scop transformarea noastra launtrica, astfel incat noi sa devenim deopotriva cu ingerii (blanzi, milostivi, rugatori), atunci cand ne apropiem de infricosatoarele lui Hristos Taine. Ca atare, toate acestea sunt posibile cu conditia ca noi „sa nu ne lenevim spre mantuirea noastra” . Starea si dispozitia de evlavie euharistica, ca de altfel starea de evlavie in general, nu poate rezulta numai dintr-un efort si solicitare spirituala de moment, ori una mai indelungata, ci dintr-un permanent exercitiu spiritual, dintr-o continua deprindere a inimii si gandului de la cele pamantesti, spre o viata filosofica, adica in Iisus Hristos, cum ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur in incheierea fiecareia din predicile sale .

Am afirmat si sustinut ca noi suntem ajutati in permanenta de Harul lui Dumnezeu, insa acest Har ni se comunica noua cu prisosinta atunci cand ne impartasim. Mai mult, noi nu putem ajunge la unirea cu Dumnezeu (dupa har) decat prin primirea lui Iisus Hristos Euharistic. Prin aceasta noi dobandim inca de pe acum siguranta ca vom trai vesnic impreuna cu El. Este o legatura tainica intre partea omului si cea a lui Dumnezeu in lucrarea virtutii. Nu se poate ajungela aceasta fara participarea ambelor parti, insa trebuie sa subliniem ca ajutorul lui Dumnezeu (dat noua prin intermediul Sfintei Impartasanii) este covarsitor: „virtutea nu se agoniseste fara lucrarea poruncilor, iar porunca nu se savarseste fara dragoste, si nici dragostea nu se reinnoieste fara Sfanta Impartasire. Astfel ca fara Sfanta Impartasire este zadarnic sa ne ostenim” .

II. Participarea la Cultul divin public

2. Venirea la Biserica si tinuta in cadrul Sfintei Liturghii

Pentru ca cineva sa se poata impartasi cu Sfintele Taine, trebuie ca mai intai de toate sa vina la Biserica. Din perspectiva Sfantului Ioan Hrisostom, orice crestin care vine la Sfanta Liturghie este dator sa se si impartaseasca la momentul potrivit si cuvenit. Sfantul Ioan nu imparte credinciosii in doua categorii: cei care doar asista la slujba si cei care se impartasesc. Nu! Ci odata ce ai venit la biserica, trebuie sa fii pregatit sa te si impartasesti. Ca stare sufleteasca, noi trebuie sa pastram o liniste totala, fiind atenti la desfasurarea Sfintei Slujbe, fiind convinsi ca ne aflam in prezenta lui Iisus Hristos Insusi. De asemenea, in timpul Sfintei Liturghii credinciosului i se cere o participare activa si constienta . Mai mult decat atat, toti trebuie sa fim inflacarati si entuziasmati, sa avem sufletele clocotitoare, sa fim cu mintile treze si sa nu ne apropiem cu scarba sau cu pasi sovaitori . Aceasta nu este un lucru imposibil ori cu neputinta de indeplinit, mai ales daca tinem seama ca „din cele o suta saizeci si opt de ceasuri ale saptamanii, macar unul sa fie dat lui Dumnezeu in intregime” . Vom fi inflacarati si entuziasmati, vom avea mintile treze doar daca, mai dinainte de a veni la biserica, ne-am cercetat pe noi insine (potrivit Cuvantului Sfantului Apostol Pavel: „Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din Pahar” – I Cor. 11, 28). Drept urmare, cercetarea de sine este obligatorie pentru a nu ne impartasi cu nevrednicie, caci, cel ce face aceasta, vinovat este fata de Trupul si Sangele Mantuitorului (I Cor. 11, 23 – 31).

Am vazut ca Sfantul Ioan Hrisostom considera pacatul (oricare ar fi el – cu fapta, cu gandul sau cu lucrul) un obstacol si o piedica in vederea unirii cu Iisus Hristos in Euharistie. De aceea, pentru a scapa de ele, trebuie mai intai sa le (re)cunoastem pe fiecare in parte (fiindca doar constiinta noastra proprie le stie pe toate), iar cunoscandu-le sa ne debarasam si indepartam de ele. Trebuie sa ne infatisam inaintea Domnului nostru Iisus Hristos nu doar cu trupul curat, ci mai ales cu sufletul, in alt fel fiind vrednici de toata osanda: „Sa cunoastem, dar, care sunt cele ce spurca pe om! Sa le cunoastem si sa fugim de ele! Vad ca multi au un astfel de obicei in biserica; se sarguiesc sa vina la biserica cu haine curate, cu mainile spalate; dar ca sa se infatiseze cu sufletul curat inaintea lui Dumnezeu nu sufla nimeni vreun cuvant! Si spun lucrul acesta nu ca sa va opresc sa va spalati mainile sau gura, ci ca vreau sa va spalati asa cum se cuvine, nu numai cu apa, ci, in loc de apa, cu virtuti. Gura se murdareste cu defaimari, blasfemii, ocari, cuvinte pline de manie, cuvinte de rusine, ras si glume. Daca te stii ca nu rostesti nici una din acestea, nici nu esti murdarit cu aceasta murdarie, indrasneste de vino la biserica; dar daca te-ai intinat de nenumarate ori cu aceste pete, pentru ce te ostenesti degeaba clatindu-ti gura cu apa, dar purtand pe ea aceasta murdarie vatamatoare si ucigatoare” .

1. Problema desei sau rarei impartasiri

In privinta acestei probleme, Sfantul Ioan Hrisostom este la fel de nesovaitor, ca si pana acum. El spune ca nu trebuie sa vorbim de deasa sau rara impartasire, ci doar daca noi avem ori nu o constiinta curata. Aceasta este cea care ne indeamna sa ne impartasim, ori nu. Cel care are o constiinta curata este vrednic si dator – potrivit convingerilor Sfantului Ioan Gura de Aur – sa se impartaseasca ori de cate ori participa la Sfanta si Dumnezeasca Liturghie. Dimpotriva, cel ce nu s-a ingrijit sa-si curateasca sufletul, deci cel cu o constiinta patata, murdara si necurata, nu se poate impartasi nici macar o singura data pe an, intrucat timpul nu este dictat de vreo satbatoare (desi exista conceptia aceasta in timpul Sfantului Ioan, idee care mai persista si astazi), fie ea chiar Sfintele Pasti.”Apoi, acesta este raul cel mare, ca tu hotaresti vrednicia apropierii de Sfintele Taine nu dupa curatia cugetului, ci dupa intervalul de timp, si crezi ca aceasta este evlavie, de a nu te apropia de multe ori in cursul anului de Sfanta Impartasanie, nestiind, se vede, ca daca te apropii cu nevrednicie, fie chiar numai odata, aceasta iti pateaza si infiereaza sufletul; iar daca te-ai apropiat cu vrednicie, fie chiar si numai odata, ti l-ai mantuit” . „Stiu ca multi dintre noi ne apropiem de aceasta Sfanta Masa, pentru ca este obiceiul ca la aceasta sarbatoare sa ne impartasim.

Ar trebui, insa, asa precum v-am spus de multe ori si mai inainte, sa nu tinem seama de sarbatoare cand avem sa ne impartasim, ci sa ne curatim cugetul, si atunci sa ne apropiem de Sfanta Jertfa. Cel pangarit si necurat nici in sarbatori nu are dreptul sa se impartaseasca cu acest Trup sfant si infricosator; cel curat insa, cel care si-a sters bine, prin pocainta, pacatele, acela are dreptul, si in sarbatori, si oricand, sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine, acela merita sa se bucure de darurile lui Dumnezeu. Dar nu stiu cum se face ca unii nu tin seama de lucrul acesta, si multi crestini, plini de mii si mii de pacate, cand vad ca vine sarbatoare, ca si cum ar fi impinsi chiar de sarbatoare, se apropie de Sfintele Taine, pe care niste oameni ca acestia nici n-au dreptul sa le vada; pe cei pe care ii cunoastem ii oprim, iar pe cei pe care nu-i cunoastem ii lasam in seama lui Dumnezeu, Cel ce stie ascunzisurile inimii fiecaruia” .

Asadar, Sfantul Ioan Gura de Aur condamna falsa evlavie a unora de a se impartasi doar in sarbatorile mari de peste an, cum ar fi: Nasterea Domnului, Botezul Domnului si Invierea Domnului, ca si cum aceasta impartasire rara i-ar indreptati si justifica ori scuza in fata lui Dumnezeu. „Vad pe multi impartasindu-se cu trupul lui Iisus Hristos, cum s-ar intampla, mai mult ca obicei si ca lege, decat ca impus de cuget. Cand va sosi, zice, timpul sfantului mare post, sau cand va sosi ziua Aratarii Domnului (Teofania sau Epifania) ma voi impartasi cu Sfintele Taine, desi timpul de castig nu este Epifania, nici Postul Mare, ci sinceritatea si curatenia sufletului. Cu acestea apropie-te, fara acestea, insa, niciodata . Nu sunt de laudat nici cei ce se impartasesc de multe ori pe an, chiar de este la fiecare Sfanta Liturghie, daca fac aceasta avand o constiinta patata, alterata, degradata.

Noi trebuie sa urmam exemplul celor care se unesc cu Iisus Hristos, fiind sfatuiti si indrumati la aceasta doar de constiinta, care nu-i judeca pentru faptele lor. „multi dintre voi se impartasesc din jertfa aceasta o singura data in cursul anului, altii de doua ori iar altii de mai multe ori. Deci cuvantul nostru este indreptat spre toti, nu doar catre cei de fata, ci si catre cei ce stau prin pustii, caci aceia mai cu seama o singura data in an se impartasesc, de multe ori si la doi ani. Deci ce? Pe care, oare, vom aproba noi? Pe cei ce se impartasesc o data, sau pe cei de mai multe roi, ori pe cei de mai putine ori? Nici pe cei de o data, nici pe cei de mai multe ori, nici pe cei de putine ori, ci pe cei cu cuget curat, pe cei cu inima curata, pe cei cu viata fara de prihana. Unii ca acestia, apropiindu-se pururea, iara de nu sunt asa, sa nu se apropie niciodata. De ce+ Fiindca isi iau cu sine judecata si osanda si pedeapsa nespusa. Si sa nu te minunezi de aceasta, caci precum mancarea, care prin natura sa este hranitoare, cade intr-un stomac bolnav si bicisnic si vatama si strica totul, devenind cauza bolilor, intocmai asa se petrece si cu impartasirea Sfintelor si dumnezeiestilor Taine” .

Toate acestea ni le spune Sfantul Ioan Hrisostom nu pentru a ne impiedica pe noi sa ne apropiem de Sfintele Taine, chiar si numai in sarbatori, ci dimpotriva, el doreste sa ne apropiem continuu de Ele , dar nu oricum; pentru ca cel ce se impartaseste cu nevrednicie, fie si numai o singura data in an, este la fel de vinovat ca si cei care L-au rastignit pe Iisus Hristos: „Indrasneala nu este a te apropia de mai multe ori in cursul anului, ci de a te apropia cu nevrednicie, fie chiar si doar o singura data in tot timpul anului. Noi, insa, ne gasim intr-o asemenea stare de ticalosie si indobitocire, ca desi in cursul anului facem mii de rele, totusi pentru indepartarea de acele rele nu avem nici o grija, ci credem ca ne este de ajuns de a nu indrazni ca sa ne apropiem des de trupul lui Iisus Hristos, sau ne apropiem cu batjocura, neintelegand pare-se, ca cei ce au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos, o singura data l-au rastignit. Dar oare, fiindca o singura data l-au rastignit, pacatul lor este mai mic? Inca si Iuda, o singura data l-a vandut pe Iisus Hristos. Dar ce? Oare faptul acesta l-a scapat de raspundere? De ce faptul acesta sa-l indeplinim numai o data, si la un anumit timp in cursul anului?

Timp de curatie sa ne fie noua curatia cugetului” . Credinciosul prasnuieste Sfintele Pasti doar atunci cand se impartaseste, iar aceasta o face nu doar o singura data pe an (atunci cand sarbatorim Sfintele Pasti, din punct de vedere istoric), ci de fiecare data cand mancam si bem Trupul si Sangele Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Cei care nu se impartasesc, ci doar postesc, se aseamana catehumenilor, pentru ca ei fac acest lucru si astfel nu simt bucuria Pastilor fiindca nu se unesc cu Domnul Iisus Hristos: „Sfanta si marea Patruzecime este o singura data pe an. Dar pastile le facem (cu alte cuvinte, ne impartasim) de trei sau de patru ori pe saptamana; si ca sa zic mai bine, ori de cate ori dorim. Fiindca nu Postul face Pastile, ci comuniunea si impartasirea care se face la fiecare Liturghie. Si ca lucrul acesta este adevarat, auzi pe Pavel, care zice: „Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Cor. 5, 7). Deci ori de cate ori te impartasesti cu constiinta curata, faci Pastile cele luminate.

Nu pentru ca ai postit Patruzecimea, ci pentru ca te-ai impartasit cu Dumnezeiestile Taine” . De aceea, cel ce nu este inca botezat, adica catuhumenul, niciodata nu face Pastile (chiar daca posteste Patruzecimea), deoarece nu se impartaseste. Precum si dimpotriva, crestinul care nu posteste, face Pastile cand se impartaseste. Precum si dimpotriva, crestinul care nu posteste, face Pastile atunci cand se impartaseste, fie azi, fie maine si in orice timp se va cumineca. Fiindca pregatirea cea mai buna si aleassa pentru impartasire nu se judeca dupa respectarea timpurilor, adica dupa trecerea celor opt sau patruzeci de zile, si atunci ne impartasim. Nu, ci se judeca dupa curatia constiintei .

Asadar, cei care nu se apropie de Sfantul Altar spre a se impartasi dau dovada faptului ca duc o viata duhovniceasca nestatornica: cand fac pacate, cand se ingrijesc sa cultiva virtuti (stiind ca trebuie sa se impartaseasca), pentru ca mai apoi sa revina la cele dintai. Insa aceasta periodicitate, pacat – virtute nu este decat „o gluma cu Hristos” . S-a ajuns la periodicitatea trairii noastre cu Iisus Hristos, la periodicitatea unirii noastre reale cu El, cand, de fapt, aceasta unire trebuie sa fie permanenta” . In vremea Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfanta Liturghie se savarsea de mai multe ori pe saptamana: vineri, sambata, duminica, precum si in zilele de praznuire ale mucenicilor . Existau, asadar (ca si astazi), numeroase prilejuri si ocazii de a reinnoi unirea noastra cu Dumnezeu, de a ne intari si consolida in virtute si de a parasi cat mai deplin pacatul.

Referitor la modul cum trebuie sa primim Sfintele Taine si cand trebuie sa facem aceasta, retinem din cuvintele Sfantului Ioan Hrisostom urmatoarele: timpul primirii Sfantului Trup si Sange al lui Iisus Hristos este conditionat de modul in care trebuie sa facem acest lucru, si anume acela de a ne apropia de aceste Sfinte Taine, avand mereu o constiinta curata (cu tot ce include si implica ea). Aceasta este singura conditie pe care trebuie sa o respectam si fara implinirea ei sa nu indraznim sa ne apropiem de Domnul Iisus Hristos Euharistic, niciodata: „precum v-am spus adesea, s-ar cuveni ca pentru impartasit sa tineti seama nu de sarbatori, ci de curatia constiintei si atunci sa va atingeti de Sfanta Jertfa. Caci cel vinovat si patat nu se cuvine sa se impartaseasca nici in sarbatoare cu acest Sfant si Infricosator Trup, caci cel care este curat si spalat de pacatele sale, prin cainta desavarsita, acela este vrednic sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine si sa se bucure de darurile lui Dumnezeu, atat in zi de sarbatoare, cat si in oricare alt timp” . Cel ce nu tine cont de aceste lucruri, nu isi da seama cu Cine se impartaseste (si nici macar pentru ce face aceasta; este doar o obligatie, pe care se simte dator, din pricina obisnuintei, sa o indeplineasca).

3. Scopul pentru care ne impartasim

Nimic din cele spuse mai sus nu pot avea o rezonanta in viata credinciosului dreptmaritor crestin daca acesta nu stie care este scopul primirii Sfintelor Taine, mai precis de ce este neaparat nevoie sa se impartaseasca cu Iisus Hristos (si dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, este ideal ca acest lucru sa se intample la fiecare Sfanta Liturghie). Il vom lasa si de data aceasta tot pe Sfantul Ioan sa ne explice care este acest scop, de ce Iisus Hristos ni se comunica noua astfel si de ce trebuie sa ne unim cu El ori de cate ori participam la Cina Sa. El ne reaminteste un adevar recunoscut de toti oamenii, acela ca fiecare dintre noi pretuim cel mai mult viata, o viata care insa dorim sa fie vesnica.

Acest lucru a constituit tema si subiectul central din propovaduirea Mantuitorului: „Iisus Hristos vorbeste adesea despre inviere pentru a imprima in sefletele ascultatorilor acest adevar. Caci acela era punctul cel mai important din invatatura Sa, sa stabileasca si sa intareasca credinta in aceste lucruri: invierea si viata vesnica. Viata este ceea ce cer oamenii mai mult; nimic nu este mai dulce, nici mai placut, ca a nu muri deloc” . Trebuie sa ne aducem aminte, continua Sfantul Ioan, ca, in Vechiul Testament, El le promitea o viata lunga insa in Noul Testament ne promite una fara de sfarsit; astfel, comparativ cu mana, care a prelungit viata de pe pamant, Euharistia are scopul si menirea de a ne tine in viata si dincolo de moarte (ne va invesnici si indumnezei) , intrucat aceasta „mancare si bautura duhovniceasca” nu este un aliment trimis de Dumnezeu, ci Insusi Trupul Stapanului.

Este un lucru binestiut ca viata vesnica nu se poate dobandi de catre om doar prin propriile sale puteri, fiindca omul nu poate face si misca nici macar un singur fir de par (Matei 5, 36). Atunci, cum putem noi sa dobandim acest dar de nepretuit? Raspunsul, pe cat este de simplu, pe atat este de ferm: doar prin participarea noastra la viata Mantuitorului Iisus Hristos, Singurul Care are viata intru Sine. Iar aceasta participare, deoarece vorbim despre o relatie intre persoane, trebuie sa fie una reala, dorita de amandoua partile. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a facut primul pas, acela de a se intrupa (de a lua firea noastra umana) si de a o ridica in sferele Sfintei Treimi. Mai mult decat atat, El continua aceasta opera, de invesnicire a noastra, prin faptul ca acorda, de bunavoie, fiecaruia dintre cei care doresc, posibilitatea de a-I manca Trupul si a-I bea Sangele Sau cel Sfant. Acestea constituie semnul unei iubiri vesnice si desavarsite. Ca noi sa devenim partasi acestei iubiri, in mod real, trebuie sa ne unim cu acest Trup divin.

Este efectul pe care il produce alimentul pe care Mantuitorul Iisus Hristos ni l-a dat pentru a ne face sa cunoastem caldura si prinosul iubirii Sale. Iata pentru ce a unit El, pentru ce a amestecat Trupul Sau cu al nostru, ca noi sa fim toti un singur Trup, legat de un singur Cap. Acesta este semnul unei iubiri fierbinti. Iov arata acest adevar, atunci cand spune despre slujitorii sai ca el ii iubea atat de mult, incat ei ar fi dorit sa-l manance. Caci, pentru a arata atasamentul lor viu si frumos, ei ziceau: „Unde s-ar fi gasit unul care sa nu se fi saturat la masa lui?” (Iov 31, 33). „Iata ce a facut Iisus Hristos pentru noi; El ne-a oferit carnea Sa sa o mancam pentru a ne angaja ca sa avem pentru El o iubire din cele mai mari si a ne-o arata pe aceea pe care o are El pentru noi; El nu s-a facut numai vazut celor ce doreau sa-L contemple, ci S-a lasat atins, S-a dat sa fie mancat, sa fie infipti dintii in el, absorbind in asa fel incat sa multumeasca cea mai ferbinte iubire” . „eu am vrut sa fiu fratele vostru din iubire fata de voi, eu am luat trupul si sangele vostru ca si unul si altul sa fie comun intre voi. Eu va dau acest trup si acest sange, prin care Eu am devenit de aceeasi natura cu voi.

Tuturor a dat acest trup spre impartasire, ca astfel hranindu-se cu dansul, si lepadand de la noi moartea cea dinainte, sa ne amestecam cu dansul, prin aceasta masa sfanta, si sa intram in aceasta viata vesnica si nemuritoare” . Noi ne-am nascut cu un dor nespus dupa vesnicie, dar Sfantul Ioan Gura de Aur ne atrage atentia de atatea ori asupra faptului ca acest dor nu isi poate gasi satisfacerea deplina decat atunci cand se alimenteaza si se adapa permanent la Izvorul vesniciei, care este unul singur, adica Impartasirea cu Insusi Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Impartasania nu este asadar, o chestiune de alegere, pentru ca nu ai posibilitatea sa alegi intre doua lucruri bune, ci trebuie sa alegi fie viata (adica a fi mereu cu Iisus Hristos), fie moartea 8prin gestul de a-L refuza constant pe El). El nu se poate rezuma nici la o obisnuinta, caci daca ne impartasim (fie doar o singura data) fara a avea o constiinta care sa nu ne condamne, nu tragem nici un folos din aceasta , ci dinmpotriva, il maniem si mai mult pe Dumnezeu prin obraznicia si impertinenta noastra. Telul si scopul Sfintei Euharistii este insa unul indoit: nu doar acela de a se uni Iisus Hristos personal cu fiecare dintre cei ce mananca si beau Trupul si Sangele Sau, ci si ca cei ce se impartasesc sa se uneasca intre ei. Aceasta unire a lui Dumnezeu cu oamenii si a acestora intreolalta este scopul pentru care Iisus Hristos se aduce si se imparte la fiecare Sfanta si Dumnezeaisca Liturghie.

Dar unirea aceasta (sub ambele aspecte) nu se poate savarsi daca omul nu isi da tot interesul, efortul si toata osteneala de a face primul pas in aceasta directie si privinta, mai inainte de a veni la biserica, prin implinirea poruncilor (cu ajutorul carora omul se apropie de Dumnezeu, dar si de aproapele, oricine si oricare ar fi acesta). Impartasirea trebuie doar sa consfinteasca si sa desavarseasca efortul omului de a fi impreuna in iubire, atat cu Dumnezeu, cat si cu oamenii. Aceasta unire intre oameni, prin intermediul lui Dumnezeu primit in Sfanta si Dumnezeiasca Euharistie, formeaza Biserica – aceasta a fost si este intelesul ei autentic. Odata cu primirea Sfintelor Taine, noi devenim (fiecare in parte) membre, organe si madulare ale Corpului lui Iisus Hristos, al Carui Cap si este.

III. Despre urmarile si efectele primirii Sfintelor Taine

Tinand seama de cele enuntate mai sus, inseamna ca Sfanta si Dumnezeasca Euharistie primita de cei dreptmasitori si dreptcredinciosi are drept urmare, in primul rand, unirea acestora cu Iisus Hristos, dar si a lor intre ei, laolalta. „Ce spun eu impartasire? Zice, caci noi suntem una cu Trupul acela. Ce este Painea din proaducere? Trupul lui Iisus Hristos. Deci ce ajung cei care se impartasesc din ea? Trupul lui Iisus Hristos si numai multe trupuri, ci un singur trup.

Dupa cum painea, fiind compusa din mai multe boabe de grau, este unita intr-un singur intreg, fara sa se vada ori sa se observe undeva boabele de grau, cu toate ca sunt, de fapt, in fiinta, in acest fel si noi ne unim unii cu altii si cu Iisus Hristos. Tu nu te hranesti din alt trup, iar acela din altul, ci din acelasi ne hranim cu totii” . Acesta este cel mai important si mai de seama efect al Sfintei Impartasanii, care inseamna si implinirea ori indeplinirea scopului ei inittial si prim. Acesta este efectul general pe care Iisus Hristos, prin impartasirea cu El, il produce de fiecare data cand ne unim cu El. Dar trebuie din nou subliniat (chiar daca poate fi obositor si obsedant) faptul ca acest lucru se produce doar in cazul celor ce se impartasesc cu Domnul Iisus Hristos, avand o constiinta purificata si curata.

Venirea lui Iisus Hristos in sufletul si in trupul nostru are insa si un efect special sau o consecinta deosebita in viata fiecaruia (concret vorbind, in manifestari si in fapta). De ce? Pentru ca unii se apropie cu credinta (fata de Cel cu Care Se impartaseste) si bucurie (de a se uni cu Cel pe Care Il doresc), iar altii cu nepasare si cu indoiala. Si in primul si in al doilea caz, primirea Trupului si a Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos se alege si ramane cu consecinte, atat sufletesti cat si trupesti. Astfel, cei ce l-au primit pe Iisus Hristos cu inima deschisa il simt pe Iisus Hristos, in intreaga lor fiinta, care ii copleseste cu pace si cu bucurie. Aceasta ii face sa-si doreasca prelungirea acestei trairi in mod permanent, fiind pe deplin constienti ca, pentru a se realiza acest fapt, se cere si se impune din partea lor o si mai mare ravna in realizarea virtutilor .

Pentru a intelege si mai bine efectele unei Sfinte Impartasanii primite cu toata credinta, nadejdea si dragostea, va trebui sa-l lasam tot pe preaiscusitul nostru Parinte Ioan sa ne descrie aceasta stare, ca unul ce a facut intotdeauna experienta aceasta. „Acest sange se raspandeste imediat in suflet imdediat ce ste baut, el il adapa si il hraneste. Acest sange, cand este primit cu vrednicie, ii pune pe fuga pe diavoli, ii face si-i cheama sa vina la noi pe ingeri si chiar pe Domnul ingerilor Il face sa vina la noi. Caci imediat ce vad diavolii sangele Domnului, ei fug, dar ingerii vin. Acest sange, prin spalarea lui a curatit lumea intreaga” . „Acest sange este sfintirea si mantuirea sufletului. Acesta il spala, il curata, il impodobeste, il largeste: el face inteligenta noastra mai stralucita decat focul, sufletul mai luminos decat aurul” . „Prin acest sange impodobeste si infrumuseteaza cu totul Biserica Sa” . „Cei ce iau parte la acest sange traiesc impreuna cu ingerii, cu arhanghelii si cu puterile ceresti; ei sunt imbracati cu haina regeasca a lui Iisus Hristos si echipati cu arme duhovnicesti. Dar este prea putin spus; ei sunt imbracati chiar cu Regele Insusi” . „Sfintele Taine din fata noastra sunt medicament si leac vindecator al ranilor noastre, sunt bogatie neimputinata, pricinuitoare a Imparatiei Cerurilor” .

Exista, din pacate, si oameni care fac parte din a doua categorie, adica aceia care se apropie de Sfintele Taine ale lui Iisus Hristos „asa cum s-ar intampla”, fara o pregatire corespunzatoare. Primirea Sfintei Impartasanii de catre acestia are urmari si in viata lor. Ele sunt numeroase, Sfantul Ioan Gura de Aur obisnuind sa apeleze la cuvintele Sfantului Apostol Pavel, precum descrie toate aceste urmari: „Pentru aceasta sunt multi dintre voi neputinciosi, bolnavi si multi au murit, ca daca ne-am judeca noi insine, nu am fi judecati” (I Cor. 11, 30 – 31). Insa Sfantul Ioan Hrisostom tine sa remarce si sa sublinieze un lucru foarte important, si anume: toate aceste urmari, percepute ca fiind nefaste de catre oameni, nu se datoreaza Sfintelor Taine in sine (deci nu Dumnezeu este cauza lor, caci cum ar putea El sa doreasca raul oamenilor, din moment ce el ne cheama la sfintenie), ci ele sunt rodul impartasirii unor oameni care nu s-au pregatit pentru aceasta.

Ei isi atrag prin aceasta osanda lui Dumnezeu (care nu doreste moartea pacatosului, necazurile fiind o pedeapsa in vederea intoarcerii celui ce a gresit ori pacatuit), asemanandu-se lui Iuda, datorita faptului ca, desi au fost invredniciti de o atat de mare cinste (aceea de a lua parte la Masa Dumnezeiasca si chiar de a se impartasi de rolul ei), n-au cules nici un folos duhovnicesc, ramanand pe mai departe in starea lor de pacatosenie. „Vai, cat de mare este orbirea vanzatorului! S-a impartasit cu Tainele si a ramas acelasi; s-a desfatat de masa cea prea infricosatoare si nu s-a schimbat” . „Pacatul lui Iuda a ajuns mai mare din doua pricini. Si pentru ca s-a apropiat de Taine cu asemenea gand, si pentru ca apropiindu-se n-a ajuns mai bun, nici datorita fricii, nici datorita binefacerii primite, nici datorita cinstei ce i s-a facut ; iar toate aceste lucruri se vad in viata lor de zi cu zi: „plecati de la cult, nu se observa la ei nici o imbunatatire de viata, incat de multe roi era mai bine ca felul acesta de crestini sa ramana acasa, spre a unu insulta macar pe Dumnezeu, caci de felul lor de viata intre oameni nu mai pomenim” .

IV. Datoria credinciosului dupa primirea Sfintelor Taine

1. De asta pana la sfarsitul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii

Aproape toate cuvintele pe care Sfantul Ioan le adreseaza credinciosilor sai referitor la problema evlaviei euharistice, ii are in vedere pe cei slabi in credinta, cei care dau dovada, prin faptele lor, ca nu sunt pe deplin lamuriti asupra importantei pe care o constituie participarea la Sfanta Liturghie si mai ales impartasirea cu Cerestile si Dumnezeistile lui Hristos Taine. De o asemenea indiferenta si nepasare ori aroganta fata de Cele Sfinte dau dovada nu doar cei ce nu se impartasesc, sau cei care fsc aceasta fara a fi pregatiti, ci si cei care pleaca de la Sfanta Slujba, inainte ca aceasta sa fi ajuns la sfarsit. Impotriva unora ca acestora Sfantul Ioan Gura de Aur are doar cuvinte de mustrare: „Ce faci tu, omule? In vreme ce Iisus Hristos este de fata, in vreme ce ingerii stau de fata, in timp ce aceasta infricosatoare Masa sta intinsa, in vreme ce fratii ti se instruiesc mai departe in Taine, tu, parasindu-l, pleci?

Dar, pana si la o masa oarecare, sigur, de vei fi fost chemat, chiar de te vei fi saturat tu mai intai, nu cutezi sa pleci inaintea prietenilor tai. Aici insa, in vreme se savarsesc tainele lui Iisus Hristos, in vreme ce sacrificiul acela este inca pe cale de savarsire, tu lasi totul la mijloc si pleci? Cu ce aparare te vei apara? Vreti sa va spun a cui fapta implinesc cei ce pleaca mai inainte de savarsirea Tainelor, si de sfarsit, si nu aduc cantari de multumire dupa sfarsitul Mesei Euharistice? Vi se parea poate spus cu asprime ceea ce am sa zic, dar este necesar sa zic, din pricina neglijentei celor mai multi: cand Iuda s-a impartasit din ultima Cina, in noaptea cea din urma, cand toti ceilalti sedeau mai departe la masa, acela, repezindu-se, a iesit afara. Pe el il urmeaza acestia care pleaca inainte de ultima rugaciune de multumire” .

2. De a multumi, cu recunostinta, pentru Sfintela Taine primite

Pentru ce este atat de important de a sta pana la Sfarsitul Sfintei Liturghii, mai ales daca ne-am impartasit? Exista o regula in acest sens, sau este doar ravna unora care au mai multa rabdare decat ceilalti? La toate aceste intrebari si nelamuriri, Sfantul Ioan ne da un singur raspuns, insa foarte exact si precis. Importanta ramanerii la Sfanta Liturghie (deci implicit si aceasta „regula”, care nu trebuie respectata doar de unii, ci de catre toti cei ce participa la cultul divin public) pana la sfarsit (mai ales dupa ce ne-am invrednicit sa-L primim pe Iisus Hristos), reiese din exemplul dat de Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos Apostolilor Sai, dupa terminarea Cinei celei de Taina. Pornind de la cuvintele Sfintei Scripturi: „Iar dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor” (Matei 26, 30), Sfantul Ioan spune ca „Trebuie sa se ridice de la masa, multumind si cantand lui Dumnezeu laude. Ascultati aceste cuvinte toti cati nu asteptati sa se citeasca cea din urma rugaciune facuta de Domnul Iisus Hristos dupa terminarea Cinei cele de Taina. Domnul Hristos a multumit inainte de a da ucenicilor Sai Sfintele Taine, ca si noi sa multumim; a multumit si a cantat laude si dupa ce le-a dat, ca si noi sa facem la fel” .

V. Liturghia de dupa Liturghie

Dupa terminarea Sfintei Liturghii, crestinul este dator sa faca dovada faptului ca a participat la o masa atat de bogata in daruri duhovnicesti, si mai ales ca-L poarta in el pe Domnul Iisus Hristos. Iar aceasta o face nu atat prin cuvinte, cat mai ales prin fapte . Ei vor dori intotdeauna sa se impartaseasca de Datatorul pacii si al bucuriei, dar sunt pe deplin constienti ca pentru aceasta este nevoie de implinirea pe mai departe a poruncilor Sale. Insa tocmai aceasta unire cu Iisus Hristos ii intareste pe unii ca acestia sa indeplineasca cu mai multa usurinta orice este nevoie pentru a nu cadea de la iubirea Lui. Ei se pun in slujba aproapelui, in care Il vad in permanenta pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Nu poate exista in viata unui crestin adevarat o pauza intre o Sfanta Liturghie si alta, ci acest timp trebuie puternic cultivat si fructificat, in vederea savarsirii binelui (si) in lupta noastra cu pacatele si cu patimile (deoarece, prin Sfanta Euharistie, noua ni se iarta pacatele, dar pornirile spre pacat nu pot fi sterse, fiindca depinde de noi cum ne folosim de puterile si resursele sufletesti: ratiune, dorinta, vointa, vigoare, dinamism). Iar acest lucru devine usor pentru cel ce se gandeste cu Cine s-a unit, si ca va trebui sa-l intampine in curand, la fel de curat si cinstit: „Sa ne gandim atunci in noi insine la binefacerile cu care ne-a cinstit Mantuitorul Iisus Hristos, ca sa ne amintim cat este de minunat duhul pe care l-am orimit. Acest gand va indeparta, inlatura si va potoli patimile noastre” .

Dimpotriva, cei care dupa primirea unor atat de multe si mari daruri duhovnicesti se intorc la aceleasi fapte rusinoase, sunt la fel de vinovati ca cei ce s-au impartasit cu nevrednicie, intrucat si ei (ca si ceilalti) isi atrag mania lui Dumnezeu, ostenindu-se in zadar: „Te bucuri de masa cea duhovniceasca, de masa cea imparateasca, si tu iti umpli gura cu lut? Esti uns cu mir si te manjesti cu putoare? Caci, spune-mi te rog, dupa un an de zile, primind Sfanta Impartasanie, crezi tu ca cele aptruzeci de zile iti sunt de ajuns spre curatirea pacatelor din trecut? Si dupa trecerea unei saptamani, te dedai iarasi celor dintai? Spune-mi te rog: daca dupa tecerea a patruzeci de zile de la insanatosirea ta de o boala lunga, te dedai iarasi acelor mancari aducatoare de boli, oare nu ai pierdut si munca ta dinainte?... patruzeci de zile intrebuintezi pentru sanatatea sufletului, si poate ca nici patruzeci, si astepti ca sa imblanzesti pe Dumnezeu? Te joci, o omule?”

Pentru a fi si mai convingator, Sfantul Ioan Hrisostom recurge din nou la exemplul celui ce a fost Apostolul Iuda, aratandu-se cruda realitate (dar intru totul adevarata) ca precum acestuia nu i-a fost de nici un folos faptul de a fi fost mereu in preajma lui Iisus Hristos, intrucat nu a parasit pacatul (si prin aceasta a dobandit nu Inparatia Cerurilor impreuna cu Invatatorul Sau, ci Iadul, pentru ca desi era totdeauna cu Domnul Iisus Hristos, inima sa era inchinata diavolului), aceeasi soarta o vor avea toti cei ce se impartasesc ce nevrednicie, cat si cei ce se impartasindu-se cu vrednicie, ii intorc spatele lui Dumnezeu, complacandu-se in propriile placeri: „Ca aceste adevaruri ne fac foarte atenti si totdeauna veghetori.

Daca cel ce era ales in ceata Apostolilor, care a primit un asa de mare dar, care a facut minuni; caci el a fost trimis cu ceilalti pentru a invia mortii si a-i vindeca pe leprosi; daca, zic eu, un ucenic, pentru ca s-a lasat biruit de cruda si trista boala a lacomiei, L-a vandut pe Stapanul sau, daca atatea binefaceri si daruri, daca nici petrecerea, nici familiaritatea cu Iisus Hristos, nici spalarea picioarelor, nici insotirea de la masa, nici pastrarea pungii, nu i-au folosit la nimic, sau daca aceste lucruri lui i-au deschis mai repede prapastia in care s-a aruncat, sa tremuram si sa ne temem noi insine, sa nu imitam intr-o zi pe acest urat si perfid lacom. Voi nu-L tradati pe Iisus Hristos? Dar atunci cand iL dispretuiesti pe sarac care se usuca de foame, sau care ingheata de frig ori moare de sete, voi meritati soarta si pedeapsa lui. Si atunci cand luam parte cu nevrednicie la Sfintele taine, cadem in acelasi adanc in care s-au aruncat cei ce L-au omorat pe Domnul Iisus Hristos” .

Enuntand, in cele din urma, cateva concluzii, vom afirma si sublinia ca viata in Iisus Hristos o dobandim prin Sfintele Taine, care isi au baza in Taina originara sau Taina Tainelor care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos; dar recunoastem cu totii, ca cea mai plina de mister dintre toate Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos si dupa El este Euharistia si Biserica. Prin Botez, Mirungere si Euharistie ne incorporeaza in Sine in Trupul Sau tainic – Biserica, ne ridica la comuniunea cu Sine asezandu-ne in intimitatea Sa, daruindu-ne infinita si nemarginita Sa bogatie duhovniceasca prin care putem sa crestem neincetat „pana la masura barbatului desavarsit, a varstei deplinatatii lui Iisus Hristos” (Efeseni 4, 13).

In fiecare Taina, Iisus Hristos ni se daruieste cu o lucrare a Sa, in Euharistie, insa, ni se daruieste cu Insusi Trupul si Sangele Sau, deplin penetrate de Dhul Lui si prin care ne spiritualizeaza si pe noi, avand acordul vointei noastre libere. Euharistia este Taina care – L extinde pe Hristos in noi, sau prin care suntem noi asimilati la umanitatea Sa preamarita prin Inviere si Inaltare. Aceasta extindere a lui Hristoos in noi constituie Biserica – o comunitate de persoane unite intre ele prin acelasi Trup si Sange al lui Hristos, pline de Duhul Sfant. Biserica care este astfel constituita ca o comunitate concreta, vizibila, a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, are la randul ei puterea sacramentala de a-L extinde mai departe pe Hristos in alti oameni, prin organele alese si sfintite de Hristos Insusi in ea si pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfant, adaugand Trupului Sau noi madulare.

De asemenea, puterea sacramentala, sfintita si sfintitoare a Bisericii izvoraste tot prin puterea lui Hristos Cel salasluit in ea prin Duhul Sfant. Euharistia si Biserica sunt doua realitati nedespartite, intr-o continua si indisolubila legatura, una implicand-o pe cealalta, una fiind conditie a celeilalte, iar in amandoua este prezent Acelasi Hristos prin Trupul Lui, deplin pnevmatizat, atragand toate madularele si membrele Sale spre inaltimea la care se afla El.

Asadar, importanta si semnificatia Euharistiei sunt fundamentale si maxime pentru viata omului, pentru viata lumii, caci ea este unirea cea mai inalta care se poate realiza intre om si Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu, in Imparatia Sa. Dumnezeiasca Impartasanie din cadrul Sfintei Liturghii care se savarseste in Biserica pentru credinciosi, ne uneste cu Hristos si pe noi unii cu altii, deoarece toti credem in Unicul Hristos – Care este ieri, azi si in veci Acelasi si prin Care ne impartasim cu aceleasi Sfinte Taine. Ea este Taina a Bisericii si a unitatii Bisericii fiindca in ea se pecetluieste unitatea de credinta incununand Liturghia Cuvantului.

Ea sustine cresterea permanenta a crestinilor in Iisus Hristos, in Trupul Sau tainic – Biserica – in comuniunea iubirii cu Iisus Hristos si intre ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al impacarii , al iubirii si a unitatii profunde a oamenilor in Hristos, a mantuirii in El si prin El, asa dupa cum am mai spus in acest studiu. Unitatea crestina trebuie sa se rasfranga asupra lumii intregi, pentru ca sa se pregateasca in acest chip unitatea eshatologica pe care Sfanta Impartasanie o prefigureaza, Imparatia lui Dumnezeu cea vesnica pe care o pregustam inca din viata aceasta terestra si care nu este o comuniune umana, ci o unitate in Dumnezeu, in plenitudinea adevarului si in bucuria Imparatiei - aceasta conceptie ar trebui sa asigure ecumenicitatea sau gindirea si miscarea ecumenica Bisericii cea una dupa cum si Iisus Hristos – Adevaratul Dumnezeu – doar Unul este!....

Incheiem cu constatarea ca Euharistia actualizeaza intr-un dinamism convergent, spre plenitudinea existentei, marile potentialitati umane care semnifica si simbolizeaza ceea ce trebuie sa devina lumea adica o daruire si un imn de lauda adus, neincetat, Creatorului; o comuniune universala in Trupul lui Hristos, o imparatie a dreptatii, a iubirii si a pacii in Duhul Sfant, pentru unitatea si mantuirea tuturor in Hristos Domnul si prin Hristos, ajungand, astfel, la desavarsirea noastra cu ajutorul Sfintei Euharistii careia ii descoperim, in acest fel, valoarea ei duhovniceasca de nepretuit.

Drd. Stelian Gombos

Note:
Dr. Marius Telea, Sfanta Euharistie in gandirea Sfantului Ioan Gura de Aur, in „Revista Teologica”, anul IV (1994), nr. 1, p. 32
2 Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan G. Coman, Sensul Ecumenic al Sfintei Euharistii la Sfantul Ioan Gura de Aur, in „Ortodoxia”, anul XVII (1965), nr. 4, p. 521; precum si Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Taina Euharistiei – izvor de viata spirituala in Ortodoxie, in „Ortodoxia”, anul XXXI (1979), nr. 3 – 4, p. 343 - 344
3 Articolul 3 din Simbolul de Credinta
4 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia III, in Comentariile sau explicarea Epistolei catre Efeseni a celui intru sfinti parintelui nostru Ioan Chrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba greaca, editia de Oxonia, 1852, de Arhim. Theodosie Athanasiu – Egumenul Bisericii Sfantul Spiridon, Tipografia Editoare „Dacia” P. Iliescu & D. Grossu, Iasi, 1902, p. 29
5 Idem, Omilia XVII, in Comentariile sau explicarea Epistolei catre Evrei a celui intru sfinti parintelui nostru Ioan Chrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba greaca, editia de Oxonia, 1862, de Theodosie Romanul, Episcopul Romanului, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1923, p. 230
6 Idem, Omilia XXVII, in Comentariile sau explicarea Epistolei I catre Corintenii a celui intru sfinti parintelui nostru Ioan Chrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba greaca, editia de Oxonia, 1847, de Arhim. Theodosie Atanasiu – Egumenul Manastirii Precista Mare din Roman, Atelierele grafice Soce & Co, Bucuresti, 1908, p. 371
7 Idem, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 46, traducere din limba franceza de Diac. Gheorghe Babut, Editura „Pelerinul Roman”, Oradea, 1997, p. 223
8 Idem, Omilia LXXXII, in Scrieri partea atreia, Omilii la Matei, traducere, introducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Colectia Parinti si Scriitori Bisericesti (PSB), vol 23, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1994, p. 935.
9 Idem, Omilia L, p. 582
10 Idem, Omilia IV, p. 96
11 Idem, Omilia LXXXII, p. 933. „Stradania omului nu este indestulatoare, daca omul nu se bucura de ajutorul cel de sus; si iarasi: nu se castiga nimic de pe urma ajutorului de sus daca nu ne dam si noi silinta. Din acestea doua se impleteste virtutea: din ajutorul cel de sus si din sradania”
12 Idem, Omilii despre pocainta, Omilia VII, traducere, introducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Buuresti, 1998, p. 142
13 Idem, Omilia I la vanzarea lui Iuda, 6, in Predici la Sarbatori Imparatesti si Cuvantari de lauda la sfinti, E:I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2002, p. 56
14 Pr. Gheorghe Tilea, Evlavia Euharistica dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, in „Studii Teologice”, nr. 9 – 10/1957, p. 635
15 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia IX, 1, Omilii la Facere, vol. I, traducere, introducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003, p. 90
16 Idem, Omilii despre pocainta, Omilia II, traducere, introducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1998, p. 27
17 Idem, Omilii despre pocainta, Omilia III, traducere, introducere si note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1998, p. 45
18 „Ai pacatuit? Intra in Biserica si spune-I lui Dumnezeu: Doamne, am pacatuit! Dumnezeiasca Scriptura zice: „Spune tu pacatele tale intai, ca sa te indreptezi”. Spune pacatul, ca sa scapi de pacat!” Idem, Omilia II, p. 28. Sfantul Ioan Gura de Aur obisnuieste sa dea doua exemple: unul pozitiv si altul negativ. In cazul de fata ni-l arata pe Cain care nu s-a pocait si a murit in pacatul lui, dar si pe David, care, datorita faptului ca a marturisit pacatul savarsit, a dobandit iertare de la Dumnezeu (p. 29 – 33)
19 „Ai si o alta cale de pocainta! Care-i aceia? Sa-ti plangi pacatul! Ai pacatuit? Plangi, si astfel ti-ai sters pacatul! (Ex. Ahab cu Ilie, Iona, p. 34 – 38); Idem, Omilia II, p. 34. „Plange-ti, dar, si tu pacatul tau! Nu de mantuiala, nici de forma, ci plangi cu amar ca Petru! Idem, Omilia III, p. 59
20 „Ai si o a treia cale de pocainta! Care este aceasta, a treia cale de pocinta? Smerenia. Smereste-te si ti-ai sters multime de pacate”. Idem, Omilia II, p. 39. (Ex. Pilda Vamesului si Fariseului, p. 39 – 42)
21„Va pun in fata a patra cale de pocainta. Care-i aceasta? Milostenia, imparateasa virtutilor, aceea care duce iute pe oameni in boltile cerului, aparatoarea noastra prea buna” (Ex. Sutasul Corneliu. Cuvintele „inaintea lui Dumnezeu” inseamna: „De-ai avea multe pacate, nu te teme, ca ai milostenia aparatoare!”. Nici una dintre puterile cele de sus nu-i va sta impotriva. Milostenia isi cere datoria, stand cu polita in mana. Insusi Stapanul ne-o spune: „Adevar va zic voua, intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut” (Mat. 25, 40). Milostenia, deci, usureaza toate pacatele tale, oricate ai avea. (Ex. Pilda celor 10 fecioare, Ilie cu vaduva din Sarepta Sidonului) Omilia III, p. 47 – 52
22 Pr. Gheorghe Tilea, op. cit., p. 636 - 637
23 „Dar mai o cale, tot atat de lesnicioasa, prin care poti scapa de pacate. Rugaciunea! Roaga-te in fiecare clipa! Nu pregeta a te ruga, nici nu cere cu trandaveala iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Dumnezeu nu-ti intoarce spatele de-L rogi cu staruinta, ci-ti iarta pacatele si-ti implineste cererea”. Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii despre pocainta, Omilia III, p. 57
24 Pr. Gheorghe Tilea, op. cit., p. 637
25 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii despre pocainta, Omilia III, p. 57
26 Ibidem, p. 58
27 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia L, in Scrieri partea a treia, Omilii la Matei, p. 584: „Nici un Iuda sa nu se apropie de aceasta Masa, nici un Simon Magul! Ca si unul si altul au pierit din pricina iubirii de argint! Sa fugim de aceasta prapastie; nici sa socotim ca ne este de ajuns pentru mantuire daca facem dar acestei sfinte mese un potir de aur batut in pietre scumpe, dezbracand pe vaduva si pe orfani. Daca vrei sa cinstesti jertfa, adu-i sufletul pentru care S-a jertfit. Sufletul fa-ti-l de aur. Care ti-i castigul daca sufletul ti-i mai rau decat plumbul si lutul, iar potirul daruit, de aur? Nici unul!”
28 Idem, Omilia XXVII, in Comentariile sau explicarea Epiostolei I catre Corinteni..., p. 375
29 Idem, Omilia XXXI, in Comentariile sau explicarea Epistolei catre Evrei, p. 53
30 Idem, Omilia LV, 3 in Omilii la Facere, vol. II, traducere din limba greaca veche si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003, p. 284 – 285
31 Idem, Omilia XXVII, in Comentariile sau explicarea Epistolei I catre Corinteni..., Sfantul Ioan Gura de Aur, Omiliile LXXXII (2) si L (4), in Scrieri partea a treia, Omilii la Matei
32 Idem, Omilia XXV, in Comentariu la Faptele Apostolilor, vol. II, lucrare de licenta de Ioan Goje, Sibiu, 1986, p. 7
33 Pr. Gheorghe Tilea, op. cit. , p. 636 - 637
34 Ibidem, 637
35 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii despre pocainta, Omilia III, p. 49
36 Ibidem, p. 51
37 Mitropolit Srafim Joanta, Deasa sau rara impartasire, in Sf. Nicodim Aghioritul, Neofit Kavsokalivitul, Deasa impartasire cu Preacuratele lui Hristos Taine, Editura „Reintregirea”, editia a II – a, Alba Iulia, 2001, p. 21
38 „Si care timp poate fi, oare, mai potrivit pentru pocainta decat timpul postului?” Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia V, in Omilii despre pocainta, p. 84
39 „Cand postul alunga asa pe dutmanii mantuirii noastre, cand este atat de infricosator vrasmasilor vietii, nu trebuie, oare, sa-l iubim si sa-l imbratisam, si sa nu ne temem de el?... Cand postul cu dusmanii nostri, cand ne scapa de robie si ne duce din nou la libertate, ce alta dovada mai cauti de prietenia postului, de prietenia lui pentru neamul omenesc?”..., idem, Omilia V, p. 79
40 Ibidem, p. 80
41 Idem, Omilia L, in Scrieri partea a treia, Omilii la Matei, p. 595 - 596
42 Ibidem, p. 596
43 Ibidem, p. 596 - 597
44 Idem, Omilia V, la Epistola I catre Timotei, in Comentariile sau explicarea Epistolelor Pastorale I si II Timotei, Tit si Filimon a celui intru sfinti parintelui nostru Ioan Chrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba greaca, editia de Oxonia, 1861, de Arhiereul Theodosie Athanasiu Ploesteanu, Vicariul Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei si Locotenent de Mitropolit Primat, Atelierele grafice SOCE&CO, Bucuresti, 11, p. 51 - 52
45 Ibidem, p. 52
46 Idem, Omilia XXVII, in Comentariile sau explicarea Epistolei I catre Corinteni..., p. 375
47 Ibidem, p. 376
48 Idem, Omilia V, la Epistola I catre Timotei, in Comentariile sau explicarea Epistolelor Pastorale..., p. 51
49 Pr. Gheorghe Tilea, op. cit., p. 636
50 Sf. Nicodim Aghioritul, Neofit Kavsokalivitul, Deasa impartasire..., p. 49
51 Pr. Gheorghe Tilea, op. cit., p. 645
52 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia LXXXII, in Scrieri partea a treia, Omilii la Matei, p. 934 - 935
53 Idem, Omilia IX, in Omilii despre pocainta, p. 178
54 Idem, Omilia L, in Scrieri partea a treia, Omilii la Matei..., p. 595
55 Idem, Omilia V, la Epistola I catre Timotei, in Comentariile sau explicarea Epistolelor pastorale..., p. 50
56 Idem, Cuvant la Botezul Domnului, IV, in Predici la Sarbatori Imparatesti si Cuvantari de lauda la Sfinti, p. 42
57 Idem, Omilia III, in Comentariile sau explicarea epistolei catre Efeseni..., p. 30
58 Idem, Omilia XVII, in Comentariile sau explicarea Epistolei catre Evrei..., p. 231
59„Aceasta o spun, nu impiedicandu-va de la apropierea de cele Sfinte o data in cursul anului, ci pentru ca voiesc sa va apropiati permanent de ele”, Ibidem, p. 231 - 232
60 Idem, Omilia V, la Epistola I catre Timotei, in Comentariile sau explicarea Epistolelor Pastorale..., p. 50
61 Sf. Nicodim Aghioritul, Neofit kavsokalivitul, op. cit., p. 52
62Ibidem, p. 53
63 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia XVII, in Comentariile sau explicarea Epistolei catre Evrei..., p. 224
64 Pr. Gheorghe Tilea, op. cit., p. 636
65 Sfantul Ion Gura de Aur, Omilia V, la Epistola I catre Timotei, in Comentariile sau explicarea Epistolelor Pastorale..., p. 50
66 Idem, Cuvant la Botezul Domnului, IV, in Predici la Sarbatori Imparatesti..., p. 42
67 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 46, in Comentariu la Evanghelia de la Ioan, p. 226
68 Ibidem, p. 227
69 Idem, p. 222, precum si Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia XXIV, in Comentariile sau explicarea Epistolei I catre Corinteni..., p. 329
70 Idem, Omilia XXIV, in Comentariile sau explicarea Epistolei I catre Corinteni..., p. 323
71 „ca astfel de apropiere nu poate fi impartasire, cu toate ca de nenumarate ori ne vom atinge de acest Sfant Trup, ci osanda, chin si adaugire de pedeapsa” – Sfantul Ioan Gura de Aur, Putul, care s-a talmacit din limba elineasca de Arhiepiscopul si Mitropolitul a toata Ungrovlahia kir Grigorie Dascalul, pentru folosul neamului nostru, Colectia „Luminatorii Lumii”, Editura „Anastasia”, Bucuresti, 2001, p. 219
72 „Nascuta din Trupul si Sangele Domnului, Biserica nu poate fi vie in afara Trupului si Sangelui Sau. Neputand fi vie in afara dumnezeistii Euharistii, Biserica lui Iisus Hristos trebuie sa se alimenteze continuu din taina ei insisi, din dumnezeiasca euharistie” – Pr. Gheorghe Tilea, op. cit., p. 648
73 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia XXIV, in Comentariile sau explicarea epistolei I catre Corinteni..., p. 323
74 „Sa iesim de la aceasta masa, fratii mei, ca niste lei umpluti de caldura si de foc, grozavi pentru demoni, plini de amintirea capului nostru, si de aceasta iubire fierbinte despre care El ne-a dat semne asa de vizibile” – Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 46, in Comentariu la evanghelia de la Ioan, p. 222
75 Ibidem, p. 223
76 Ibidem, p. 223 - 224
77 Ibidem, p. 224
78 Ibidem, precum si Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Aspectul hristologic si pnevmatologic al Bisericii dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, in „Studii Teologice”, anul XX (1968), nr. 9 – 10, p. 719
79 Idem, Cuvant la ziua Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, VII, in Predici la Sarbatori Imparatesti..., p. 22
80 Idem, Omilia LXXXII, in Scrieri partea a treia, Omilii la Matei, p. 926
81 Ibidem, p. 927
82 Idem, Omilia XXIX, 3, in Comentariu la Faptele Apostolilor, vol. II, p. 40
83 Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant la Botezul Domnului, IV, in Predici la sarbatori imparatesti..., p. 43 – 44, precum si Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia IX, in Omilii despre pocainta, p. 179
84 Idem, Omilia LXXXII, in Scrieri partea a treia, Omilii la Matei, p. 929
85 „Sa-I multumim, sa-L slavim nu numai prin credinta, ci si prin fapte” – Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 46, in Comentariu la Evanghelia de la Ioan, p. 224
86 Ibidem, p. 225
87 Idem, Omilia XVII, in Comentariile sau explicarea Epistolei catre Evrei..., p. 231
88 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 46, in Comentariu la Evanghelia de la Ioan, p. 231

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3167

Voteaza:

Evlavia Euharistica in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • teleuca vasilePostat la 2011-10-14 08:24

    D-zeu sa te aiba in paza si in grija...si sa se imulteasca cei ce scriu ca tine...foarte frumos...!!!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE