Exista viata care nu merita?

Exista viata care nu merita? Mareste imaginea.

„Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii"

A trecut ceva vreme de când am auzit de dr. Hendrin. Un urolog celebru şi oarecum misterios, cu o capacitate extraordinară în privinţa intervenţiilor reconstructive asupra copiilor de vârstă mică cu defecte urologice congenitale, într-un mod impresionant şi folosind tehnici geniale, vindecă afecţiuni precum extrofia de vezică, hypospasdia, epispadia ş.a.m.

d. Pare foarte greu de abordat. Dar cu toţii spun că face minuni. Un om de o rezistenţă fără egal. Marţea trecută a fost la Frankfurt, a făcut o operaţie pe care numai el şi-o asumă la nivel mondial, s-a întors vineri la Boston, iar astăzi, duminică la amiază, pleacă Ia Hong-Kong, de unde se va întoarce miercuri.

Avem programare cu el pentru joi. După multe întâlniri a acceptat să îl examineze pe Chrysovalântis, un copilaş de mimai doi ani şi jumate din Creta. Nefericitul s-a născut cu o serie de probleme anatomice ale sistemului urinar. Părinţii săi, oameni simpli, nu ştiau ce să facă. S-au dus la doctorii din Heraklio, care i-au trimis în Athena. Toate semnele erau fără speranţă. Atunci când medicii nu dau un răspuns clar, când încep să vorbească despre Dumnezeu, când te sfătuiesc să ai răbdare, înţelegi că lucrurile nu sunt deloc liniştitoare. Chrysovalântis împlinise un an şi în curând avea să ajungă la a doua sa aniversare. De nicăieri nu părea să se întrevadă nici urmă de speranţă.
Intr-o zi, d-na Androniki, mama sa, se duce la supermarket pentru cumpărături. Se află în faţa unor rafturi. Exact în spatele lor două femei discută:

- E uimitor ce se petrece. Verişoara mea avea o fetiţă care s-a născut fără vezică. A crescut cu diferite tuburi şi infecţii urinare. Oamenii au avut parte de chinuri cumplite, iar micuţa suferea groaznic. In cele din urmă au reuşit să ajungă la Boston. Există acolo un medic care face minuni: face vezici şi utere din intestinul gros. S-au întâlnit cu el şi i-a primit. Operaţia a durat şaisprezece ore. A trecut deja o săptămână şi fetiţa e foarte bine. Şi nu numai atât, le-a spus că, atunci când va creşte, va putea fi şi mamă.

D-na Androniki lasă cumpărăturile şi se duce să vorbească cu doamnele respective. Le spune problema ei, află informaţiile necesare şi după două săptămâni se află, cu Chrysovalântis, în America.

Incep testele, unul după altul. Doctorul încă nu le spune nimic. Intreabă numai, examinează copilul şi reflectează. Nici dezamăgire, nici speranţă. Le-a spus că se va gândi pentru a vedea dacă va încerca să facă ceva. Fiecare copilaş e un caz aparte. Din câte auziseră, doctorul îşi asumă doar cazurile pentru care simte că poate face ceva. Le stabileşte mult aşteptata programare pentru joi. De la spital mi se cere să o însoţesc pe mamă, pentru a o ajuta cu traducerea.

Am avut grijă s-o cunosc mai înainte. O fată simplă, plăcută, trădând îngrijorare şi suferinţă. Soţul a rămas în Grecia cu pruncul nou-născut şi ea a venit singură în America, fără nici o certitudine, fără bani, fără să ştie limba, fără cunoştinţe, numai în compania dragostei şi a speranţei pentru băieţelul ei.

Am întrebat-o care e numele copilului şi mi-a spus că se numeşte Chrysovalântis. Copilul era făgăduit dinainte de naştere Sfintei Irina, egumena Mănăstirii Chrysovalântis din Constantinopol. Ce binecuvântare! Nu suntem singuri. De undeva ne urmăreşte în chip aparte Dumnezeu! Nu ne va lăsa. Mama vorbeşte despre doctor şi despre spital, dar din când în când pomeneşte şi numele Preasfintei şi al Sfintei Irina. O evidentă credinţă cu caracter popular, dar sănătoasă. Tot ceea ce avem nevoie în cazul nostru.

A venit şi ziua de joi. Urcăm cu liftul la etajul al cincilea al spitalului. Acolo se află cabinetul vestitului medic. Să vedem ce va spune. O să-şi asume operaţia sau ne va spune că nu poate? D-na Androniki, neliniştită, îşi face semnul crucii. Poate nu înţelege clar motivul.

Ajungem în birou. Secretara ne aşteaptă zâmbind formal, fără să ne comunice nimic de fapt. Aşteptăm în jur de zece minute. Nefericita d-nă Androniki nu-şi găseşte nicicum locul. Nu vrea decât asigurarea că acest om poate face ceva. In scurtă vreme apare şi medicul. Mândru, impunător, serios, cu o expresie a chipului care nu trăda nimic. Ne descrie întreaga situaţie, se referă amănunţit la lucrurile care îl privesc, îşi expune exce-lent modul de gândire, dar nu se grăbeşte deloc. In cele din urmă, fixează o dată pentru operaţie şi ne spune că va face o încercare. Mama, detensionata acum, se năpusteşte asupra lui cu întrebările:

- Adică, ce-o să faceţi, doctore? Doctorul îi răspunde glacial:

- Crezi în Dumnezeu?

- Cred, a răspuns ea.

- Eu sunt Dumnezeu.

Şi după o pauză continuă:

- Atunci când cineva crede în Dumnezeu, nu-L întreabă ce-o să facă; pur şi simplu are încredere în El. Nici eu nu ştiu ce-o să fac. O să hotărăsc în momentul operaţiei. Oricum, lui Chrysovalantis o să-i fie bine.

Omul este un artizan. Operaţia a ţinut aproape douăzeci de ore. S-au schimbat trei ture de tehnicieni şi asistenţi medicali. Medicul, la datorie. Se odihneşte puţin şi revine. Se uită, se gândeşte, improvizează, plănuieşte, decide şi avansează. Nimeni nu ştie în cele din urmă ce va face. Nici măcar el însuşi. Operaţia a început la 11 dimineaţa şi s-a încheiat în ziua următoare la 8:30. A pus totul în ordine. Micul Chrysovalantis însă va trebui să treacă vreme de opt luni prin procese chinuitoare şi apoi să fie supus la încă trei mici intervenţii.

Un chin de neimaginat pentru copil. O suferinţă fizică şi psihică pentru părinţi uriaşă, întrebările privind viitorul copilului - nenumărate şi fără răspuns. In cele din urmă, intervenţia chirurgicală este sigură. Copilul va trăi. In ce fel însă nimeni nu ştie, nici nu poate garanta. Şi dacă cineva pentru ca să trăiască, nu trebuie să trăiască, atunci ce valoare mai are viaţa?

De cealaltă parte, dacă acest efort al ştiinţei de a da o şansă la viaţă nu se întemeiază pe aroganţă, ci este stăpânit de iubire, atunci cine, într-adevăr, îi poate contesta reuşita? Cine poate susţine că valoarea omului este subminată de gradul său de infirmitate? De câte ori oare chiar gradul de deficienţă mintală nu scoate în evidenţă valoarea unei persoane?

Astăzi Chrysovalantis este un bărbat în toată firea. Un tânăr arătos. S-a căsătorit nu de multă vreme. Şi-a luat de soţie o femeie admirabilă. Aşteaptă ca în curând să devină tată. Naşterea sa - o minune a lui Dumnezeu. Numai El dă viaţă. Supravieţuirea sa - o minune a ştiinţei; din păcate, aceasta aduce şi moartea. Dacă s-ar fi născut cu douăzeci de ani mai devreme, n-ar fi avut şanse să supravieţuiască. Dacă, de asemenea, ar fi fost posibil ca boala să-i fie diagnosticată înainte de a se naşte, probabil l-am fi privat de viaţă. Intreagă această iubire care s-a exprimat ca o luptă pentru viaţa acestui copilaş ar fi fost înăbuşită brutal de dorinţa inumană de a nu trăi, dacă n-ar fi putut avea o viaţă aşa cum o dorim noi, aşa cum socotim noi că merită să fie trăită. Chrysovalântis ar fi scăpat de operaţie, dar şi-ar fi pierdut dreptul la viaţă. Părinţii ar fi scăpat de chinuri, dar şi-ar fi pierdut iubirea. în plus, n-ar mai fi reuşit să aibă parte nici de iubirea pe care Chrysovalântis avea să le-o dăruiască.

MITROPOLITUL NIKOLAOS
Acolo unde Dumnezeu nu se vede. Asumarea suferintei si a bolii, Editura Sophia

Cumpara cartea "Acolo unde Dumnezeu nu se vede. Asumarea suferintei si a bolii"

 

.

04 Mai 2015

Vizualizari: 935

Voteaza:

Exista viata care nu merita? 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE