Fara magnetismul Luminii, din ceas in ceas putrezim

Fara magnetismul Luminii, din ceas in ceas putrezim Mareste imaginea.

Ne pregatim pentru Parusie? Nu ca ne-ar fi frica de ea, dar nici sa ne subestimam adversarii negri nu e bine. Daca i-ar aresta la noapte pe toti invidiosii, am fi incatusati? Daca s-ar baga in duba nerugatorii, am face o excursie in arest? Doar ne intrebam, nu intram in panica. O intrebare adecvata aduce un raspuns genial. Bun, ne-am lasat de fumat. Ne-am prins de capcanele lui Veliar. Pe astea le-am "fumat". Nu ne mai innecam cu drogul rautatii. Suntem la tratament, facem transfuzii de lumina. Transplant de inima. Vindecare de suflet. Chrirugie spirituala. Medicul nu fuge pe hol dupa noi, trebuie sa mergem de buna voie la Cabinet.

Ne rugam pentru pacea crestinilor din South Sudan, de atatia ani persecutati de pagani. Cioran exagera afirmand ca exista inimi in care Dumnezeu nu poate privi fara sa isi piarda inocenta. Neatinsul nu poate pierde nimic. Dar e trist ca exista astfel de inimi care ar putea provoca o pierdere atat de mare. Iubirea inseamna sa renunti la frica (Gerald Jamplosky), la orice minus care distruge. Sa nu te lepezi, frate, ca iata, Hristos sta la poarta, asteptand sa-ti dea Cununa. Nu apostazia pentru un blid cu linte sau un card plin.

Iarta-ma, Doamne, poate nu i-am ajutat mereu pe saraci, dupa puterea mea. Daca am putin si dau putin, totul e primit inaintea lui Dumnezeu. Asa ne predica vladica Bartolomeu. Sa ma marturisesc Domnului, ca e BUN, aliluia! Nu reusim sa ne desprindem nici macar de lucrurile care nu ne privesc in mod direct; preferam sa ne aglomeram cu detalii enervante, in loc sa cautam purificarea si inocentizarea. Crainicul meu zicea atat de frumos: Dumnezeu ne e si gazda (Veniti la Mine...) si oaspete (Stau la usa si bat...). Cerul vrea comuniune cu noi, noi cu cine vrem partasie? Am reinventat comunitatea dupa criterii utilitariste, scotand sacrul din ecuatie. Suntem orbi, zice vladica, pentru ca pretindem ca Il vedem pe Dumnezeu, dar nu vrem sa ne vedem pacatele. Las'' ca nu-i pacat, ne amagim de fiecare data cand ne dam singuri dezlegari. Iubim pe Dumnezeu, chipurile, dar nu iubim pe semeni; rezulta ca suntem farisei cu acte in regula. Macar sa nu devenim sicari.

Duhul Tau cel Sfant nu-l lua de la mine, desi sunt pacatos. Da-mi mie bucuria imbracarii hainei Tale luminoase. Izbaveste-ne de sangiuirile pruncuciderilor. Buzele noastre deschide-le ca sa Te laudam, sa nu mai blasfemiem gratuit. Un coleg mi-a marturisit ca doar preotia il arde si il mistuie; celelalte ocupatii anterioare, corturile facute pentru a se intretine, doar l-au framantat. Are mai putini arginti decat atunci cand profesa, tehnoredacta, facea asistenta sociala, lucra in vanzari sau la birou ca economist, dar e mai fericit, mai implinit.

Cuvintele nepotrivite rostite la nervi explodeaza entuziasmul si armeaza munitia orgoliului si a vanitatii. Cuvant bun insufla, Doamne. Spunem adevarul, "no matter what". Ni se pare ca o minciunica ar rezolva facil situatia; asta in perceptia noastra, nu in realitate. Ceasul liturgic mantuie, ceasul mundan sminteste. Pacatul miroase greu; rugaciunea are parfum de tamaie, aroma ce absoarbe nelinistea. Zdrobit! Asta a facut Inviatul cu moartea: a zdrobit-o, nu doar a calcat-o...

Ma fascineaza opera avvei Staniloae: mai intelege cineva asceza? Se mai dedica cineva lui Dumnezeu? Intelegem ca asceza e necesara, nu e doar un moft? Crestinul este un luptator hotarat in slujba Duhului, un cavaler al Spiritului. Contemplatia rupe colturi din cortina, dar e doar inceputul, crestinul nu stagneaza in asceza. Crestinii sunt scrisi cu condeiul Duhului, sunt iubiti, sunt sfintiti, sunt consacrati. Se integreaza in iubirea vesnica.

Necrestinul e lipit de suprafata opaca a lumii, cum o descrie avva Staniloae. Trebuie sa faca aceasta suprafata stravezie, sa vada dincolo de ea. Sa se ridice la frontiera de sus a vietii sale naturale. Asa se increstineaza, devine cetatean al Trupului lui Hristos. Nu isi toarna apa in cap ca si cum si-ar aprinde paie, ci intelege diferenta dintre duhovnicesc si lumesc. Doritorul de lumina Botezului se transcende in contact cu transcendenta divina.

Are avva Staniloae un cuvant: prelungirile infraumanului se pierd in imanenta animalica. Asceza iubitorului de Christ devine emblema a barbatiei, desfasurare de putere. Nu e o joaca, nu e o gluma, e o detasare completa de forma inferioara a existentei pentru o forma superioara a ei. Astfel, cel ce se pregateste sa intre in Rai, devine pelerinul transcendentei spirituale. Este deja un cautator al Duhului; va deveni un aflator al Lui. Neofitul paraseste feminitatea idolatra, are certitudinea credintei. Nu mai vaneaza mituri pagane. Nu mai are ca reper mitul nasterii zeitei Pallas Athena din fruntea lui Zeus, ci adevarul revelat ca Dumnezeu se face om din fecioara.

Omorarea slabiciunii este drumul spre viata. Avva Staniloae vorbeste despre omorarea mortii. Otrava pacatului duce firea la descompunere. Mortificarea (patimilor) este facatoare de viata. Nu privim Crestinatatea ca pe o negatie (Sa nu...), o retinere (arest la domiciliu), ci insistam pe latura cu adevarat pozitiva a vietii: fortificarea firii si eliberarea ei de viermele pacatului, ce aduce coruptia. Fara lumina, din ceas in ceas putrezim... Firea are o acuta lipsa de fermitate: e atrasa usor de placere si impinsa de durere.

Forta Pastorului devine puterea oitelor, o prelungire baptizmala. Cand murim, Pastorul Bland moare cu noi: o smerenie; nu se vede, dar se crede. Toate acestea, pentru a invia cu noi. Hristos e fiinta virtutilor, zice avva Staniloae. In asceza noastra, lucreaza forta lui Hristos. Avem deprinderi virtuoase? Luptam cu obisnuinta rea? Nu avem nici un merit pentru varsarea energiei divine in noi. Astepti, pe cine? Pe Hristos! Nu va intarzia... Depasim pacatul, trecem dincolo de pacat, spre virtute. Dincolo de confuzie este iubirea. Dincolo de starile inferioare de vaga spiritualitate este trairea crestina. Totul e dincolo de o bariera a vointei noastre; lacatul nu e blocat, cheita nu e rupta. Crestinul traieste dincolo de "vulgar".

Nu confundam duhovnicia cu spiritismul. Nu ignoram spiritualul. Nici nu il negam, nici nu ne formam iluzii despre el. Raspundem doar benevol magnetismului exercitat de altar. Binele ne atrage spre el, sa nu rupem conexiunea. Frumos curge psalmul: voi locui in Casa Domnului in toate zilele vietii mele. De cine ma voi teme sau de cine ma voi infricosa, cata vreme Domnul este luminarea mea? Animalele isi devoreaza mancarea ca pe o prada, noi consumam Euharistia ca pe un medicament impotriva pradatorilor. Te imbraci cu lumina, Doamne, precum cu o haina, o mantie sub care ne cuprinzi si pe noi. Adevarul Tau sa ma sprijine; Doamne, nu Te lasa asteptat.

Mi-e frica ca nu o sa ma mai iubesti? Nu, Tu nu ma tradezi niciodata, eu sunt infidelul. Da-ne roua rugaciunii de la rasarit si amurgul rugii vesperale. Tradu-ne cuvintele "vocatie" si "chemare". Descopera-ne plansul interior. Da-ne frica si cutremur in fata Sacramentelor. Nu cerem averi, ci iubire, atentie, trezvie si priveghere. Desi suntem pacatosi foarte, revendicam mostenirea sfintilor. Iubim Aratarea Ta, invredniceste-ne ca Tainele sa fie Portile Cerului.

Marius Matei

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

31 Iulie 2012

Vizualizari: 651

Voteaza:

Fara magnetismul Luminii, din ceas in ceas putrezim 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE