Nu stiu cine a descoperit poezia si nici cine a adus-o acasa. Cred ca mama, careia ii placea mult sa citeasca si care mergea odata pe saptamana la bibleoteca de unde venea cu carti, din care cele mari citeau pe rand, seara, cand depanam lana sau strujeam pene pentru perne.

Era o poezie lunga si foarte trista despre o fetita sarmana care in noaptea de Craciun umbla desculta pe strazi incercand sa vanda chibrituri si care a fost gasita inghetata dimineata de catre trecatori.

In agonia provocata de inghet, la flacara chibriturilor avuse niste visuri frumoase in care era fericita, alaturi bunica si de parintii care o iubeau si o ocroteau.

Imi vin in minte cateva versuri in fiecare an cand ninge si se apropie Craciunul, cand intalnesc copii sarmani care cersesc pe strazi:

"Era orasul alb, ningea-n oras.
pe uliti seara s-aprindeau lumini
si becuri colorate in vitrini
si-n iecare ram papusi, peteala ingeri de carton, ghidusi.”

Sora cea mare a invatat-o foarte repede desi nu-i placea prea mult a recitat-o in anul acela cu mare succes la serbarea de la serviciu tatei unde a primit aplauze si multe cadouri.

Anul urmator, cand s-a apropiat Craciunul, i-a spus celeilalte surori:

- Nu vrei sa spui tu poezia ? daca vrei, ti-o dau sa o inveti.

- O stiu , a raspuns aceasta caci luase foaia pe furis si o invatase dorind sa primeasca si ea aplauze si cadouri.

Nu am inteles decat tarziu de ce anul urmator nu a mai vrut nici ea sa recite poezia desi, cand a intrat in hala imensa Mosul, in aplauzele celor adunati acolo a spus:

- Ia sa vedem cine recita anul acesta "Fetita cu chibrituri”?

Timpul trecuse, eram de acum la scoala, stiam sa citesc si sa scriu. Vara cate o strofa cate o strofa am invatat toata poezia si abia asteptam sa vina sarbatorile de iarna sa recit minunata poezie.

A venit ziua mult-asteptata iar surorile mi-au spus inainte de a pleca de acasa:

- Anul acesta e randul tau sa spui poezia.

- Ma lasati sa o spun eu?! - am intrebat emotionata?

- Poti sa o spui au raspuns aproape intr-un glas cele doua fetite uitandu-se complice una spre alta.

Cand am intrat in hala mare becurile multicolore luminau bradul imens impodobit cu minunatii: dulciuri, jucarii, ghirlande nesfarsite, peteala aurie si argintie, iar jos langa brad era facuta o scena, unde pe scaun urma sa stea Mosul iar pe un piedestal se urca fiecare copil pentru a spune poezia pe care o invatase.

Stateam aproape de brad si inspiram mirosul proaspat de rasina. Deasupra capului meu era un cornet luuung care aproape imi atingea nasul, asa incat simteam mirosul fin de bomboane .

Ma uitam in toate partile si mi-as fi dorit mult de tot sa intind mana, sa iau cornetul dar stiam bine ca mama nu ar fi fost niciodata de-acord cu aceasta.

A venit randul nostru sa urcam cate una pe scena. Surorile au urcat si-au luat cadourile, au spus cate o poezie scurta iar apoi s-au retras mai spre usa oarecum suparate. Peste putin timp aveam sa aflu de unde venea supararea lor dar si refuzul de a mai spune poezia.

- Ia sa auzim "Fetita cu chibrituri” s spus Mosul luandu-ma pe ghenunchi si aratandu-mi cateva pachete mari si frumos ambalate.

Am recitat-o fara nici o poticnire atat de frumos incat femeile care erau in fata plangeau cu nasurile in batiste.

In ropote de aplauze an coborat de pe scena si cand tata mi-a luat pachetele din brate am profitat de neatentie si pentru ca era atat de aproape de mine, am insfacat cornetul cu bomboane violete care, credeam eu, acum mi se cuvenea.

Incercand sa ma strecor prin multime deodata un baiat cu mult mai mare decat mine ma apuca de maneca si imi suera la ureche:

- Sunteti toate niste niste "fetite cu chibrituri”.

M-am smuls din stransoare pustiului si am alergat spre surorile mele care vazusera toata scena si care mi-au spus:

- Eiiii ai vazut de ce nu mai vrem noi sa recitam poezia?

Fara a fi impresionata de incident, mi-am pipait buzunarul de la palton sa vad daca mai am pretiosul cornet cu bomboane.

L-am scos si desfacandu-l le-am dat sa guste din ofranda Craciunului.

 

Am spus poezia multi ani la serbarile scolare, in tabere, la serbarile de Anul Nou, identificandu-ma adeseori cu fetita din poveste, iar porecla de "Fetita cu chibrituri” nu m-a deranjat nicodata.

24 decembrie 2006

Ieri trecand pe langa primarie m-am intalnit cu M. fosta colega de liceu care, asa, ca din ca din intamplare, s-a oprit in dreptul meu si in loc de salut mi-a soptit:

- Ce pacat, timpul a trecut dar tot "Fetita cu chibrituri” ai ramas!

Vorbele ei mi-au rasunat ca un ecou si odata cu ele au navalit amintirile copilariei, duioase, triste iar intreaga viata de pana acum am retrait-o de parca o masina ingenioasa m-ar fi intors in timp.

Bradul din fata primariei straluceste frumos iar vitrinele magazinelor vestesc apropiata sarbatoare.

Vantul rece care s-a pornit dintr-odata, m-a trezit din visare.

Traversez strada. in fata mea e biserica unde l-am descoperit pe Hristos si pe Maica Sa si de unde,acum cateva luni am fost alungata.

Pipai iconita de la piept si asemenea acelei fetite din povestea lui Andersen care si-a incalzit manutele la flacara ultimului chibrit, ma incalzesc la gandul ca totusi Dumnezeu ma iubeste si ca Fiul Sau se naste in ficare an si pentru mine... si ma bucur.

Dorina Stoica
Din "Raiul in care am fost"

• Voievod de carton, pe credit
  Publicat in : Religie
• Fa-te Dumnezeu pentru cel lovit de saracie
  Publicat in : Editoriale
• Despre saracie, castitate si ascultare
  Publicat in : Religie
• Manastirile
  Publicat in : Organizare B.O.R.
• Nimeni nu e in plus
  Publicat in : Religie