Viata lui Francisc din Assisi

Profesorul Ioan Savin considera prezentarea amanuntita a vietii lui Francisc din Assisi cu atat mai necesara cu atat "viata lui e aproape toata opera lui". Caci, asemenea parintilor desertului, el isi propusese nu speculatia sau cunoasterea teoretica a lui Dumnezeu, ci o viata evanghelica in care sa imite pe Hristos, asa cum incercasera si altii in Apusul secolului al XII-lea.

Astfel, nici unul dintre predecesorii sai (apuseni) in aceasta incercare nu a izbutit atat de bine ca Francisc o viata care "uneste saracia materiala cu totala bogatie spirituala, lepadarea de lume cu bucuria de a fi in lume, combinarea deplina a simturilor cu gustarea frumusetilor pe care le ofera natura; independenta personala cea mai puternica, cu supunerea disciplinara totala; iubirea cea mai larg cuprinzatoare, cu castitatea cea mai ideala, ignoranta livreasca cea mai uluitoare, cu intelepciunea cea mai edificatoare, care, toate traite, gustate si realizate in acest mare mistic al Bisericii crestine".

Giovanni (Francisc) s-a nascut in 1181-1182, in Assisi, in pitoreasca provincie Umbria, o localitate din nordul Italiei, ca fiu al lui Pietro di Bernardone, un ambitios negustor de stofe, si al Donnei Monna Pica. Aspiratiile burgheze l-au determinat pe bogatul negustor sa schimbe numele de Giovanni pus de mama in Francesco, pentru ca baiatul sau sa nu poarte numele unui sfant invesmantat in par de camila.

Instalat la tejgeaua tatalui sau, tanarul Francisc devine cel dintai petrecaret zgomotos si scandalizator, indemanatic in a risipi banii tatalui sau, care nu se arata deloc suparat. Inceputul schimbarii acestei vieti este provocat de captivitatea in care cade impreuna cu alti luptatori din Assisi, in urma razboiului cu Perugia. Dupa un an de detentie, intors acasa, reia sirul petrecerilor, care va fi intrerupt de o boala grea. Odata sculat din aceasta boala, printr-o minune spun unii biografi, Francisc hotaraste despartirea de prietenii usuratici si incepe sa caute un alt mod de viata, in care sa se implineasca, incepe sa practice milostenia, daruind uneori chiar si camasa de pe el.

Face un pelerinaj la Roma. Intors de la Roma, se retrage intr-o pestera, unde, cufundat in rugaciune, are prima viziune, auzind un glas care ii spune: "Toate cate ai iubit si ai dorit pe lume va trebui sa le dispretuiesti si sa le urasti. Cand vei face asa toate cele ce pareau dulci si suave iti vor parea amare si de nesuferit, si in toate cele ce la inceput iti vor fi dureroase si respingatoare, vei gasi bunatate si placere nesfarsite".

Francisc rupe cercul vicios, invingandu-si placerea si dezgustul: intalnind un lepros, rastoarna modul in care vedea pana atunci lumea in general, si pe acesti exclusi din societate si din Biserica, in special, si il saruta pe dezgustatoarele plagi, iar apoi se angajeaza voluntar la leprozeria tinutului.
Intr-o a doua viziune, un glas din crucifixul Bisericii Sfantului Damian, ii cerea sa repare casa Lui. Pentru repararea aceslei biserici, Francisc vinde din stofele tatalui sau, motiv pentru care acesta il cheama in instanta judecatoreasca si apoi in fata episcolului locului.

Francisc ii returneaza nu numai banii, ci si toate hainele de pe dansul, ramanand gol in fata episcopului si a asistentei, zicandu-i lui Bernardone:"Pana acum te-am chemat tatal meu pe pamant. Dar de acum inainte cu adevarat pot spune Tatal nostru care esti in ceruri." Era o declaratie care descria modul in care Francisc intelegea sa-si improprieze mantuirea si infierea savarsite in Hristos.

Auzind indemnul dat de Mantuitorul Apostolilor, Francisc isi descopera menirea de predicator. Socotindu-le pe toate create de Dumnezeu, Francisc iubea si natura inconjuratoare, predicand la pasarele. Prin predica lui, i se vor alatura doisprece ucenici, care traiau dupa o prima Regula care primeste, in 1209, aprobarea verbala a Papei Inocentiu al III-lea. Regula era alcatuita din sfaturile evanghelice privind saracia si lepadarea de sine.

Prin cersit si munca fizica reuseste sa restaureze atat Biserica Sfintilor Cosma si Damian, cat si Sancta Maria degli Angeli, cea care va fi centrul ordinului infiintat de Francisc si, care va dobandi, incepand cu anul 1216, indulgenta totala.

In anul 1212, Francisc incearca sa sjunga in Orient, pentru a predica musulmanilor, dar naufragiul corabiei il opreste. Intors in Italia, trimite o misisune alcatuita din cinci discipoli la musulmanii din Maroc, misiune care va fi decapitata in anul 1220. Dupa ce afla de martirajul celor cinci, pleaca insotit de doisprezece discipoli in Egipt, cea mai puternica tara araba. Sultanul, chiar daca nu se lasa convertit, este impresionat si il lasa in viata, ceea ce in face pe Francisc sa creada ca nu sosise timpul convertirii musulmanilor.

Se retrage pe muntele Alvernia, impreuna cu patru ucenici care, insa, locuiau in colibe separate. Aici cerea Mantuitorului sa-i acorde gratia de a-l urma si in patimile si suferintele Sale, in durerea si iubirea care L-a indemnat la rabdarea acestei dureri. In urma acestei rugaciuni primeste, printr-o vedenie, stigmatele: ranile de pe Trupul lui Hristos sunt imprimate pe trupul lui Francisc. Acesta este apogeul vietii sale mistice; imitarea lui Hristos realizata de Francisc intr-o viata intreaga este incununata de acest moment.

Dupa acest eveniment Francisc nu mai traieste mult. Chinuit de boala, isi scrie Testamentul, cerand urmasilor sai sa-i respecte regula fara sa o interpreteze, ca nu cumva comentariile sa-i atenueze severitatea sau sa o adapteze. Apoi, asezat gol pe pamantul gol, si-a dat sufletul, la numai 44 de ani, in seara zilei de 4 octombrie 1226.

Primului stigmatizat al Bisericii Romano-Catolica i-au urmat alte sute de "mistici", calugari ai diferitelor ordine monahale sau laici care, intr-un fel sau altul i-au urmat lui Francisc. In anul 1228, pe 16 iulie, papa Grigorie al IX-lea oficiaza la Assisi slujba de canonizare, iar in anul 1230, trupul lui este stramutat in Catedrala ridicata in cinstea lui, la Assisi.

Iulian Predescu

• Desavarsirea, potrivit lui Francisc din Assisi
  Publicat in : Religie