Globalizarea - mutatii si provocari

Globalizarea - mutatii si provocari Mareste imaginea.


Globalizarea - mutatii si provocari

In zorii celui de-al treilea mileniu crestin, civilizatia umana si crestinismul insusi se confrunta cu o provocare de proportii si fara precedent atat prin dimensiuni, cat si prin implicatii (departe inca de a se fi manifestat pe deplin): mondializarea sau, mai exact, globalizarea in curs de realizare a intregii existente. Fenomen social total, globalizarea nu are analogie cu nimic din trecut si reprezinta o realitate care sfideaza toate paradigmele sociale si mentale cunoscute pana acum, o gigantica mutatie civilizationala care traumatizeaza societatile si intimideaza inteligentele, manifestandu-se printr-o ruptura tot mai evidenta atat cu ierarhiile de valori ale culturilor traditionale, cat si cu valorile modernitatii occidentale clasice fata de care apare ca o nelinistitoare si inclasabila post-modernitate.

Geopolitica haosului

Nesperata prabusire a comunismului in 1989 parea sa inaugureze o noua era de optimism si speranta unei noi ordini mondiale mai umane si mai drepte (V. Havel proclama o neasteptata reconciliere a moralei cu istoria). Aceasta imensa speranta avea sa fie rapid dezmintita inca in 1991 de razboiul din Golf si de sangerosul conflict iugoslav (140.

000 de morti, 70.000 de mutilati, 3,5 trilioane de refugiati). Utopia "sfarsitului istoriei" prin epuizarea oricaror altor modele economice si politice cu exceptia economiei de piata si a democratiei liberale, conducand prin avansul tehnologic la crearea unei societati globale a prosperitatii economice (conform reciclarii lecturii date Fenomenologiei spiritului  a lui Hegel de Kojeve, 1947, de catre F. Fukuyama, 1989, 1992), a fost astfel contrazisa de recrudescenta conflictelor etnice si religioase culminand in spectaculoasele atentate teroriste asupra Statelor Unite ale Americii din septembrie 2001 (evolutii care par sa sustina mai degraba o fragmentare a lumii viitorului in cateva blocuri culturale aflate in conflict, conform modelului "ciocnirii civilizatiilor" preconizat de S. Huntington, 1993, 1997). Cert este ca actutalmente lumea intreaga este supusa concomitent presiunilor antagonice ale fuziunilor si uniunilor economice si politice intre statele apartinand acelorasi regim, ca si ale fisiunilor si dezmembrarilor unor state sau uniuni de state sub presiuni nationaliste sau separatiste. Europa insasi a parut un moment a evolua intre federalizare (Strasbourg) si barbarie (Sarajevo). Explozia demografica, mondializarea economiei, destructurarea politicii, fragmentarea culturilor, la care se adauga spectrele proliferarii terorismelor, mafiilor, drogurilor, maladiilor incurabile, suprapopularii si epuizarii resurselor planetei, amenintarile ecologice ale efectului de sera, desertificarii etc, insotite de cresterea scandaloasa a marginalizarilor si excluderilor, a inegalitatilor si discriminarilor economice si sociale intr-o lume fracturata, in care o cincime din umanitate detine 80 % din resursele planetei iar o alta cincime, cea mai saraca, doar 0,5 %, in care doar 500 de milioane de oameni traiesc confortabil, iar 4,5 miliarde de semeni se zbat in saracie si nevoi - toate aceste evolutii pline de incertitudini si angoase arata ca geopolitica secolului XXI va fi, cel putin provizoriu, o "geopolitica a haosului" (I. Ramonet, 1997). In locul mult trambitatei si asteptatei noi ordini mondiale a pacii si prosperitatii s-a instalat mai degraba o era a dezordinii mondiale; o lume in care totul se complica enorm si al carei model previzibil este cel al "arhipelagului": in timp ce, in ciuda rezistentelor, miscarea de fuziune pare sa predomine, impusa fiind de imperativele globalizarii economice si tehnologice, apare un nou tip de "fisiune" sociala, care va face ca lumea viitorului apropiat, fracturata dramatic intre un "Nord" bogat si evoluat si un "Sud" tot mai sarac si subdezvoltat, sa arate ca un ocean de prosperitate cu tot mai numeroase si mai mari insule de saracie in "Nord" si un ocean de mizerie crunta cu insule de bogatie si prosperitate in "Sudul" suprapopulat (cf. I. Ramonet, 1997).

Globalizarea si efectele ei in plan uman

Dinamica dominanta a lumii actuale are drept principal vector globalizarea la scara planetara a economiei capitaliste sustinuta de explozia noilor tehnologii beneficiare ale revolutiei informatice, si promovata de ideologia ultraliberalista a pietei globale libere si a multiculturalismului. Accelerarea acestei dinamici economice si tehnologice a provocat in Vest (lumea intai) o reconversie dureroasa prin transformarea societatilor industriale in societati informationale (cf. F. Fukuyama, 1999) si reculul social-democratiei; in Est (lumea a doua) a condus la prabusirea comunismului si falimentul economiei planificate, iar in Sud (lumea a treia) la pseudo-dezvoltare si subdezvoltare endemica. Toate aceste e evolutii au drept consecinta agravarea inegalitatilor economice si a prapastiei tehnologice dintre locuitorii pamantului, discriminarilor "traditionale" adaugandu-li-se cea mai recenta, cea intre "infobogati" si "infosaraci", care-i separa pe aproximativ 300 de milioane de pamanteni, posesori de computere personale si acces la telefonie (trei sferturi din retelele telefonice din lume sunt detinute de 15 % din populatia lumii) si la reteaua internetului, de restul contemporanilor lor privati de aceste privilegii informationale, decisive pentru noua configuratie a economiei mondiale.

Marcata de mutatii tehnologice ametitoare, de cresterea dezordinilor si destramarea coeziunii sociale, de explozia inegalitatilor si un adevarat apartheid social, de terorism, de violenta, de forme noi de saracie, demoralizare si marginalizare, de criza muncii si somaj endemic, de cresterea pericolelor ecologice, lumea in curs de globalizare este rezultatul unei profunde mutatii economice cu grave implicatii nu doar sociale si culturale, ci ontologice si existentiale. Este vorba in esenta de trecerea de la economia capitalismului industrial "clasic" (secolele XIX-XX) la economia capitalismului financiar informatizat al pietei globale. Daca anii '70 ai secolului XX au fost anii intreprinderilor multinationale cu prelungiri tentaculare, dar cu un centru localizabil, anii '80 au fost martorii aparitiei intreprinderilor globale pe fondul transformarii economiei reale in economie financiara (volumul tranzactiilor financiare era in anii '90 de zeci de ori mai mare decat al schimburilor comerciale). Scopul economiei devine producerea si acumularea monetara, totul se reduce la valoarea de schimb, banul e operatorul absolut, mijloc si finalitate absoluta a proceselor economice, iar fluxurile financiare sunt esenta economiei. In economia globala conteaza nu capitalul, nu munca, nu persoanele (aproape un miliard de oameni n-au locuri de munca ori sunt angajati doar temporar si sub capacitati), nu materiile prime, ci relatia lor optima, gestionarea inteligenta si eficienta a informatiei, a resurselor si a muncii dupa criteriile absolute ale productivitatii, competitivitatii si rentabilitatii, potrivit unei rationalitati pur calculatorii de tip fluid, monetar-informational.

Concentrate in triunghiul format de America de Nord, Europa Occidentala si zona Asia-Pacific, intreprinderile globale nu mai au centru, ci se prezinta sub forma unor retele impersonale constituite din elemente complementare raspandite pe intreaga planeta si asamblate exclusiv dupa logica productivitatii, a profitului maxim (tendinta e de a produce in Sud si Est unde mana de lucru e mai ieftina si a vinde in Nordul dezvoltat unde pretul de vanzare e maxim). Apar astfel imperii economice de tip nou in finante, comert, informatica, media care-si muta locurile de productie, isi deplaseaza electronic capitalurile de la un capat la altul al planetei, ascultand exclusiv de legea profitului. In noua lume globalizata, economicul si tehnologicul se impun autoritar in fata tuturor celorlalte domenii: politic, social, cultural, religios, toate in declin.

Aceasta intreita revolutie - tehnologica, economica si social-politica - modifica cele doua paradigme de gandire pe care se baza edificiul socio-politic al societatilor democratice moderne: mecanismul de orologiu al societatii in fiecare piesa e necesara si utila, si, respectiv, progresul in educatie si egalitate pentru a reduce ignoranta, violenta si inegalitatile (cf. I. Ramonet, 1997, I998). Astazi locul progresului e luat de comunicare si mediatizare, mai exact de tiran unei "comunicari" absolute care invadeaza toate aspectele vietii sociale, devenind "marea superstitie a epocii noastre" (I. Ramonet), iar locul mecanismului social e luat de piata care invadeaza si converteste, la randul ei, toate domeniile vietii sociale (inclusiv cultura, sportul, religia, moartea, iubirea) transformandu-le in marfa si supunandu-le legii cererii si ofertei. Modelul central al lumii devine cel al pietelor financiare informatizate (calculul probabilitatilor, teoria jocurilor, teoria haosului, vagului). Acestea dezvolta in principal doar activitatile financiare, comerciale, mediatice, culturale care au patru atribute principale: sunt planetare, permanente, imediate si imateriale/imaginare. Aceasta tetrada ce constituie elementul ofensiv al mondializarii reprezinta cele patru atribute ale noii divinitati si religii (I. Ramonet, 1997, 1998) aflate in centrul pietei totale. Apare un nou tip de totalitarism de natura economica al noilor regimuri "globalitare", in care piata guverneaza iar statele doar administreaza, nu mai controleaza, schimburile, fluxurile de bani, informatii si marfuri, nu mai au puterea de a se opune pietelor si bancilor. O bogatie fabuloasa actioneaza liber in ciber-spatiul geofinantei, fara contract social, fara control, sanctiuni, legi, afara de profit. Decizii capitale privind investitiile, locurile de munca, cultura, educatie, protectia mediului etc. sunt astfel transferate din sfera publica in sfera privata a intreprinderilor globalitare. Se produce o mutatie clara a puterii spre economie, finanta, tehnologie si medii (A. Toffler, 1995). Lozinca globalizarii ar putea fi "Toata puterea pietelor!".

Expresia ideologica cu pretentii universaliste a intereselor capitalismului financiaro-informatizat globalizat este doctrina unica a ultraliberalismului economic, singura autorizata dupa prabusirea comunismului. Veritabil dogmatism modern, acesta reprezinta de fapt o "deriva totalitara" (M. Schooyans, 1991) a liberalismului clasic fuzionat cu elemente de marxism si colectivism, urmarind realizarea unei economii a eficientei pure, pragmatice, eliberate de orice considerente umane, sociale sau culturale (marginalizate si stigmatizate ca producatoare de regres si ineficienta) pentru a impune un model nou de societate si de om, bazate integral pe economism, pe totalitarismul pietei si dictatul mediilor. Concurenta si competitivitatea, adaptarea sau disparitia sunt principiile fundamentale care transfera in economie si social conceptele darwinismului biologic. La ele se adauga liberul schimb comercial si financiar absolut, relaxarea legislatiei, liberalizarea si privatizarea totala, moneda forte, controlul discretionar a organizatiilor supranationale. Sub pretextul realizarii civilizatiei post-industriaie informatizate se abandoneaza principii esentiale ale democratiei si contractului social impus capitalismului in Europa de gandirea si miscarile sociale sub forma de garantii socio-economice (pensii, asigurari, indemnizatii de somaj).

Gravitatea derivei totalitare a ultraeconomismului liberal, care e ideologia dogmatica a globalizarii si care pune serios in primejdie societatea denunta ingrijorat din mijlocul sistemului un lider al geofinantei actuale: ( G. Soros, 1998, 1999), sta in faptul ca preconizeaza triumful eficientei economice cu pretul distrugerii coeziunii sociale, a destramarii statelor si natiunilor, si a dizolvarii si fragmentarii culturii. Succesele macroeconomice accentueaza inegalitatile si haosul social (paradoxul tarilor care se imbogatesc in timp ce cetatenii lor saracesc), distrug fragilul echilibru ecologic al planetei si biosistemele ei regionale, iar in plan etic si cultural conduc la funestul "amurg al datoriei" (1993, 1996), la diluarea vietii in marea surogatelor de libertate oferite de consum si de medii; netraita sau prost traita in afara culturii adevarate, viata irupe in formele aberante ale barbariei (M. Henry, 1987). Disperati de socul ultraliberalismului si traumatizati de ritmul inovatiilor tehnologice, marginalizati oamenii care refuza sa le accepte aleg calea violenta a radicalismului revolutionar, a revoltelor nationaliste sau a miscarilor religioase fundamentaliste. Sau se complac apatici si cinici in hipnoza perversa a mediilor electronice ca scena virtuala a spectacolului total (G. Debord, 1992, 1998).

Cucerita de piata, dopata de televiziune, sport sau internet, lumea globalizata traieste in acelasi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vietii, un dezastru educational si cultural global, simptom ingrijorator, dar sigur, al barbarizarii societatii viitorului. Cultura traditionala (antropologica) a societatilor dispare sau se preface in spectacol si marfa, cultura umanista e eliminata tot mai mult de tehno-stiinta invadatoare si transformata intr-o pseudo-stiinta; in locul unei transmiteri formative, cultura stiintifica se ultraspecializeaza, si toate fac locul mediocritatii absolute a culturii de masa si de consum vehiculate de mediile electronice contemporane, cele mai profitabile industrii ale economiei globale. "Globalizarea" risca astfel sa devina agentul "sfarsitului istoriei" si bascularea civilizatiei umane prin crearea "ultimului om" (Kojeve, 1947 / Fukuyama, 1992): "omul mondial", homo economicus pur - omul atomizat care traieste numai pentru productie si consum - golit de cultura, politica, sens, constiinta, religie si orice transcendenta. Produs al unei veritabile inginerii sociale si ideologice, el este rezultatul final al mondializarii economiei, destructurarii politicului si distrugerii generalizate a culturilor atat traditionale, cat si moderne, de tavalugul comunicatilor, speculatiilor financiare si al tehnologiilor digitale (I. Ramonet, 1997, 1998).

Ideologiile omului recent

Distinct de realitatea pozitiva a globalizarii si a posibilitatii fara precedent a contactelor dintre indivizii si culturi in cadrul unei civilizatii si umanitati planeare trans- (nu multi-) culturale ca unitate in diversitate bazate pe dialog si schimburi reciproce, globalismul - ideologie a globalizarii - este o primejdioasa utopie post-moderna (sau, mai exact, a modernitatii tarzii, cf. CI. Karnoouh, 1993) vizand crearea unui "om nou" si a unei "noi ordini mondiale" in cadrul unei civilizatii unice si omogene, perfect integrate economic. Rezultatul final este anihilarea diversitatii personale a indivizilor, nivelarea culturilor traditionale si a celei umaniste si producerea unui "om recent", postmodern, in acelasi timp golit de orice transcendenta ("Cer", valori etc.) si dezradacinat din identitatea sa naturala, culturala ("Pamant"), nivelat si aservit conformist tehno-stiintei si economiei pietei libere globalizate. Instrumentul economic al globalizarii este piata totala, iar cel ideologic cuprinde deconstructivismul,"corectitudinea politica", feminismul si multiculturalismul, paradigme care valideza dislocarea deconstructivista a indivizilor si a comunitatilor intr-o serie de grupuri minoritare agresive, inspirate de ideologia de extrema stanga. Asistam la simbioza monstruoasa intre o politica economica ultraliberala si o ideologie neo-colectivista, care urmaresc sa dizolve indivizii si comunitatile naturale si statale in "minoritati elective" si revendicative (O. Hurduzeu, 1998, 1999; E. Behr 1999; H.R. Patapievici, 2000, 2002). Capitalismul financiar global de azi nu mai are nevoie de individualismul omului modern clasic, nici de serviciile statului national modern, centralizat si unitar, iar, pentru a-si realiza expansiunea economica mondiala, preia in serviciul "liberalismului" postmodern o parte din ideologia si practicile comunismului in serviciul grupurilor minoritare multiculturale pentru a teroriza, victimiza si diaboliza in acelasi timp atat majoritatile naturale, cat si indivizii. Fapt elocvent, globalizarea nu este administrata de un stat universal, o confederatie planetara, si nu duce la o societate cosmopolita omogena facuta din indivizi rationali si liberi, ci la fragmentarea socialului intr-o puzderie de particularisme de grup care-si gasesc identitatea si solidaritatea in organizatii private si sunt gestionate economic de organizatii supranationale. Omul "traditional" al Evului Mediu, organizat corporatist pe baza principiului ierarhiei impus de legea divina si naturala, a fost urmat de omul "modern" organizat democratic pe baza omogenitatii impuse prin legea sociala de statele nationale; omul "recent" globalizat (post-modern) este organizat minoritar pe baza segregarii voluntare impuse statelor de grupuri prin strategii de presiuni pentru obtinerea de privilegii si de statut de minoritate "recepta" (cf. H.-R. Patapievici, 2000 a, 2002). Cert este ca asistam, pe de o parte, la decesul identitatii religios-culturale si a figurii sociale ierarhice a omului traditional, iar, pe de alta parte, la subversiunea identitatii national-politice si a figurii democratice a omului modern.

Provocarea globalizarii - mutatia umanului

Radacinile proceselor care au condus la formarea noii identitati a "omului recent" economic si minoritar al globalizarii sunt mai profunde. In joc este un conflict ontologic intre realitatea naturala a lumii "create" si a omului (re)"nascut" din Dumnezeu, al crestinismului si al metafizicilor religioase si a revelatiei iudeo-crestine, pe de o parte, si, pe de alta parte, realitatea tehnica "produsa artificial de un om el insusi "facut" in retortele ingineriilor sociale, politice, economice iar, mai nou si mai grav, genetice. In esenta, este vorba de metamorfo- zele procesului de secularizare desfasurat incepand cu secolul XIV (cf. J. Milbank, 1990), globalizarea reprezentand faza lui ultima, rezultatul final al logicii prin care in zorii modernitatii s-a produs, o data cu nominalismul, rasturnarea platonismului, respectiv transferul atributelor tari si esentiale de la fiinta la devenire, de la eternitate la timp, de la teologie la tehnica, si stiinta ("in care s-a refugiat infinitul", C. Noica)  de la Dumnezeu la lume, de la "nascut" la "facut". Problema modernitatii sta in discreditarea eternitatii si temporalizarea radicala a existentei, mai exact in investirea timpului cu atributele tari ale fiintei, ceea ce face ca omul sa devina prin obsesia "noutatii" captivul fluxului temporalitatii - in cele din urma al neantului si al mortii - obligat sa construiasca in permanenta totul, inclusiv propria sa natura (H.R. Patapievici, 2000 b, 2002). Acest proces de secularizare - in dublul sens al lui "saeculum" de lume si de  veac/timp, deci de mundanizare si temporalizare a existentei - s-a desfasurat in etape. Plecand de la secularizarea stiintifica a Cerului si Pamantului din Crezul niceo-constantinopolitan in orizontul spatial infinit si exterior al unor obiecte fizice, teologiei crestine devenite deja metafizica in scolastica nominalista tarzie i-a luat locul intr-o prima faza teologia politica a modernitatii incipiente, pentru ca intr-o ultima faza, cea a modernitatii tarzii (post-modernitatii) actuale, teologia politica sa fie inlocuita cu idolatria economicului si teologiile "diferentei culturale".

Revelatiei si Bisericii i-au succedat intr-o prima etapa a secularizarii ratiunea si statul national, inlocuite, la randul lor, in etapa actuala a secularizarii totale de tehnica digitala si piata totala. Lupta ratiunii si a statului modern impotriva teologiei, traditiei, religiei si Bisericii s-a transformat azi in lupta economiei si tehnicii atat impotriva statului, cat si a Bisericii/religiilor/traditiilor, pregatind triumful omului "recent" atat asupra credinciosului pios, cat si a cetateanului liber. Credinciosului medieval i-a luat locul cetateanul, pentru ca astazi acesta din urma sa se dizolve in omul "minoritar" recent, lipsit de orice "pamant si cer" (Heidegger) si de medierea lor liturgica (J.-Y. Lacoste), de orice transcendenta si inradacinare, redus la fluxul temporal al productiei si consumului, in care fiinta este confiscata nihilist de posesiune, ca esenta a puterii (cf. I.P. Culianu, 1981). Nihilismul a devenit - cum sesizase deja M. Heidegger si, pe urmele lui, alti ganditori lucizi - atat in versiunea sa politica, cat si economic-tehnica actuala, destinul civilizatiei occidentale devenite prin globalizare un regn planetar, un fatum implacabil al civilizatiei actuale, o stare permanenta. Redus la imediat si la necesitate, omul recent globalizat e singur, fara aparare atat impotriva manipularilor tehno-economice, cat si a fortelor oarbe ale instinctelor si agresivitatii, ale concupiscentei si violentei. Destin istoric al modernitatii tarzii, piata si mediile confisca total munca si timpul oamenilor - care de dragul lui a consuma, a vedea, a se distra, uita sa conjuge verbele esentiale: a fi, a locui, a gandi, a se ingriji, a se ruga -, subordonand prin tehno-stiinta si spectacolul mediatic politica, cultura, arta etc. triadei perverse Productie, Profit, Consum/Spectacol/Comunicare. Mutatia este insa mult mai profunda si se petrece in plan ontologic prin reducerea nihilista a fiintelor la obiecte si marfa si a fiintei (etre) insesi la bunastare (bien-etre) sau la simpla valoare de schimb (G. Vattimo). Faimoasa "tranzitie" de la comunism la capitalism ascunde in ea "teoria" (spectacolul) "unei catastrofe" (M. Henry, 1990): intrarea intregii lumi globalizate in "sfarsitul istoriei" si decesul "omului integral", religios, ganditor, cultural, aservit derizoriului consumului si divertismentului egoist si amnezic si realizarii virtualitatilor tehno-stiintei planetare (CI. Karnoouh, 1993, 2000).

Mai degraba decat in "sfarsitul istoriei", civilizatia informationala ne conduce, se pare, accelerat spre un "viitor postuman". Interventia virtualului mediatic ne conduce dincolo de real, acumularea informatiei si exasperarea comunicarii determinand prabusirea sensurilor. Asistam, asa cum arata J. Baudrillard (2000), nu la sfarsitul istoriei, ci la "imposibilitatea de a-i pune punct"; nemai-putand sa ia sfarsit, lucrurile si evenimentele "cad in interminabil", devin ex-treme (ex-terminis), se situeaza dincolo de sfarsitul, de colapsul lor. "Dincolo de sfarsit se intinde realitatea virtuala, orizontul unei realitati programate in care functiile noastre: memorie, afecte, inteligenta, sexualitate, munca, devin treptat inutile." Virtualul absoarbe realul si umanul, pe care le produce fara ele, anuleaza spatiul si timpul prin instantaneitatea informatiei si a mediilor electronice. Virtualitatea hiperspatiului mediatic desfiinteaza pretutindeni miscarea reala a istoriei proiectandu-ne in trans-istoric, in trans-politic, trans-economic.

"Sub pretextul unei tehnologii din ce in ce mai sofisticate, perseveram in deconstructia interminabila a unei lumi, a unei istorii care nu-si mai poate secreta propriul sfarsit, la capatul careia ea insasi ar putea sa se desfiinteze. Totul se poate deci prelungi la infinit. Nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a opri procesele. Ele se desfasoara de atunci incoace fara participarea noastra, intr-un fel de dincolo de realitate, fara evenimente veritabile sau peripetii reale, ci intr-o interminabila reciclare. Pierzand istoria, am pierdut si sfarsitul istoriei. Or, sfarsitul reprezinta ce e mai de pret, el si numai el sta semn ca ceva s-a intamplat cu adevarat. Pe cand noi, hiperinformati, inconjurati din toate partile de mass-media, nu mai stim nici macar daca ceva se intampla sau nu" (Baudrillard, 2000, p. 284).

Pierzand viitorul prin ratarea eshatologiei, umanitatea se fixeaza obsesional pe trecut, mai exact pe simularea si reinventarea originilor si trecutului (gen Jurassic Park). "Marea descoperire a acestui sfarsit de mileniu este tocmai aceasta (retro)curbura a spatiului istoric, dupa modelul curburii spatiului fizic si cosmologic", ceea ce ne face sa fim actualmente ca specie "incoltiti intre fosilele si clonele noastre" (ibid, p. 282, 283). Iar un F. Fukuyama care in 1989-1992-anunta "sfarsitul istoriei" si aparitia "ultimului om" generat de democratii liberale si economia de piata in sfarsit triumfatoare, in 2002 anticipeaza impacientat, ca pe un risc real, "viitorul nostru postuman", mai exact reinceputul istoriei si al aparitiei unui nou om si a unei istorii postumane prin redesenarea posibila a parametrilor naturii umane cu ajutorul manipularilor biotehnologice, si cere adoptarea urgenta a unor reglementari care sa controleze si discrimineze avansul tehnologiilor actuale.

Descompunerea religiosului in lumea globalizata

Destinul traditiilor si al religiilor in lumea globalizata este simptomatic. Traditiile populare au devenit fie tema de speculatii eseiste etnocentriste, fie folclor, fie obiect al stiintei etnografice, fie marfa si spectacol, degradandu-se sub forma de obiecte artizanale, turism folcloric sau spectacole folclorice destinate consumului privat sau unei comunitati care vede in ele un garant al consensului ei etno-istoric (Cl. Karnoouh, 1990, 1994). Religiile, la randul lor, fie repliaza colectivist, identitar si antimodern in miscari extreme de tip integrist sau fundamentalist, cu caracter radical, exclusivist si polemic, fie se dizolva intr-o religiozitate individuala difuza, eclectica, relativista, anonima si sincretista, dezangajata eclezial si politic. Asistam astfel actualmente la o dubla descompunere si reductie - si implicit secularizare - a religiosului: politic-nationalista sau psihologic-individualista, cu alte cuvinte la o dizolvare a lui in sentimente fie colective, instrumentate politic si economic, fie private si centrate pietist si egocentric pe fericirea individuala. Sociologii identifica fenomene generale de declin ale religiilor instituite si de proliferarea religiozitatilor paralele sub forma unei nebuloase mistico-ezoterice, a unei spiritualitati improvizate magico-ezoterice, terapeutice sau parastiintifice, pur umaniste; desprinse de orice institutii si traditii religioase, ele reprezinta nu atat o recompunere cat o descompunere si secularizare individualista a oricarui sacru si religiozitati (cf. H. Tincq si F. Champion in J. Delumeau [ed.], 1993). Sub efectul globalizarii, societatile occidentale traverseaza actualmente o mutatie nihilista a religiosului caracterizata prin aparitia "religiilor fara Dumnezeu" (cf. Esprit, nr. 233, 1997). Analistii subliniaza declinul si reculul simultan in Occident atat al crestinismului, cat si al marxismului, generate in fond de o slabire generala a traditiei iudeo-crestine fie in expresia ei religioasa (Biserica), fie in forma ei ideologic-secularizata (politicul democratic modern). Crestinism si secularism, credinta si ratiune, teologie si politica, Biserica si stat decad impreuna o data cu pierderea sperantei si perceptiei unui timp liniar orientat evolutiv si eshatologic In favoarea unei religiozitati si intelepciuni atemporale, apolitice, cosmopolite si privatizate (de tipul epicureismului, scepticismului si stoicismului din imperiile elenistice si cel roman tarziu, sau a budismului si taoismului) (cf. A- Comte-Sponville / L. Ferry, 1998; L. Ferry, 1996). Acestea nu mai sunt tentate comunitar pe axa verticala transcendent-imanent sau temporala trecut-viitor, ci individualist si strict imanent pe axa orizontala sens-nonsens, viata-moarte, sanatate-boala, eu-noneu, imaginar-real etc, noile teorii si practici religioase marcand de fapt decesul comun al istoriei, crestinismului, filozofiei si politicii.

Procese similare au loc inclusiv in interiorul crestinismului care se descompune in fragmente de cultura recompuse apoi dupa legile unei improvizatii si eclectism privat ("le christianisme eclatee"; M. de Certeau, 1974). In ciuda eforturilor misionare ale institutiilor ecleziale, tendinta generala este spre un crestinism tot mai dereglat, difuz, implicit si improvizat. Analizele sociologice sunt fara echivoc: desi 70 % din francezi continua sa se declare catolici, si doar 12 % atei, numarul crestinilor practicanti nu se ridica decat la 7-8 % (tinerii practicanti fiind abia 2 %). Atat credinciosii practicanti, cat si necredinciosi; reprezinta minoritati, majoritarii fiind adeptii unui crestinism difuz fuzionat cu credinte paralele, fluctuante si nesigure. Declaratia de apartenenta confesionala si chiar practica riturilor de trecere (botez, cununie, inmormantare) este doar partial motivata religios, tinand mai degraba de statutul de repere simbolice si istorice in constituirea unor identitati individuale si colective. La acest nivel de apartenenta religioasa la Biserica, unitatea exterioara a riturilor este perfect compatibila cu o diversitate deconcertanta de credinte, practici si valori paralele de cele mai diferite extractii (reincarnare, astrologie, ezoterism, parapsihologie), privitoare la Dumnezeu, la suflet, la viata dupa moarte etc; evident, acestea au foarte putine lucruri in comun cu ortodoxia normativa. De exemplu, "Dumnezeu" nu mai inseamna neaparat Sfanta Treime, ci la fel de bine o "energie" cosmica, Hristos nu mai e neaparat Fiul lui Dumnezeu intrupat si inviat, ci un "initiat", un "iluminat" etc. Imaginarul celor ce se declara crestini in lumea globalizata este cel mai adeseori un "imaginar dezmembrat", compus din elemente crestine, cosmice, elemente tinand de un eu sublimat si de valori ipostaziate (iubire, nonviolenta, libertate etc), combinatiile fiind reglate de o logica pragmatica si afectiva, si tintind nu atat lumea de dincolo, ci de dezvoltarea si bunastarea personala, optimizarea si fericirea personala aici, pe pamant (F. Champion, in J. Delumeau [ed.], 1993).

Figurile sociale ale crestinismului

Avataruri ultime ale secularizarii, globalismul ca ideologie a tehnofinantei si globalitatea ca etapa actuala a civilizatiei umane repun in discutie relatia de principiu dintre crestinism si modernitate si impun regandirea radicala si fundamentala a sensului prezentei crestinismului in lume, a localizarii parametrilor marturiei si actiunii crestine actuale, precum si a figurii sociologice adecvate a Bisericii in noua realitate a umanitatii globale si globalizate, in decorul dominat de insignifianta, derizoriu si cinism al spatiului public postmodern.

In principiu, crestinismul a evoluat in trei tipuri de contexte sociale distincte, adoptand figuri sociale adecvate acestora. Decisiva este surprinderea naturii istorice, deci relative, conditionata si temporal a acestor figuri sociale, care trebuie riguros distincte de nucleul esential, dogmatic, liturgic, sacramental, moral si spiritual al crestinismului ca revelatie, comunicare si insusire de catre credinciosi in Biserica a Vietii lui Dumnezeu Treime manifestata in Iisus Hristos. Biserica, in calitate de Trup tainic al lui Hristos in care se realizeaza comuniunea credinciosilor cu Sfanta Treime si intreolalta, a dat incepand cu Apostolii  si va da marturie vie pana la sfarsitul veacurilor despre faptul ca "Viata S-a aratat si am vazut-o si dam marturie si vestim viata de veci care era la Tatal si s-a aratat noua. si comuniunea noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Iisus Hristos ( I Ioan 1, 3). Prin aceasta comuniune de viata cu Dumnezeu si intreolalta in Biserica, crestinii cunosc si dau marturie lumii intregi ca "Dumnezeu este lumina" (1 Ioan 1, 5) si "este iubire" (1 Ioan 4, 8. 16). Marturia data Vietii de Biserica prin credinta, slujire si iubire s-a intrupat insa in contexte diferite: 1) intr-un context de minoritate marginalizata si persecutata in Imperiul roman pagan; 2) intr-un context de majoritate triumfatoare si luptatoare in Imperiul roman crestin medieval (si in statele nationale moderne care l-au secularizat), " care s-a promovat idealul asa-numitei "crestinatati" constantiniene ca simbioza totala (sociala, politica, culturala) intre Biserica crestina si societate; 3) in fine, incepand cu modernitatea, intr-un context post-constantinian actual, marcat de o secularizare cand agresiva, cand toleranta si ale carei faze esentiale le-am indicat mai sus. Distincta de ideologia fatis antireligioasa reprezentata de secularism si laicism, secularizarea a reprezentat un proces legitim de emancipare si autonomizare a domeniilor si segmentelor societatii si culturii, nu neaparat sau in mod obligatoriu insotit de abandonarea religiei de catre indivizi. Acest proces a fost determinat de criterii de functionare pur imanente reclamate de caracterul tot mai complex al vietii sociale, care a impus inevitabil separatia si specializarea domeniilor existentei sociale si culturale. Concret insa, eliberarea stiintei, politicului, culturii etc. de sub tutela Bisericii medievale s-a realizat in acelasi timp ca o ruptura de dubla figura teocratica (imperiala in Rasaritul ortodox si papala in Occidentul catolic) a crestinatatii medievale dominata de o cultura a Unului inchis si imobil in favoarea unui regim democratic bazat pe separatia domeniilor si a competentelor intr-o cultura diversificata si deschisa a Fiintei si miscarii (G. Lafont, 1995). In epoca moderna Biserica a devenit "volens nolens" o institutie specializata, deposedata de puteri publice, separata prin forta legii de politic si de stat (ba chiar si de societate in regimurile de tip revolutionar), limitata la gestionarea mantuirii indivizilor si obligata sa-si exercite influenta pe cale exclusiv traditionala sau morala si prin lobby-uri private. Impuse adeseori dramatic si acceptate dureros, aceste restrictii au meritul considerabil de a elibera crestinismul de tentatia puterii si inflatia institutionalului si de a-l obliga sa se concentreze pe esential si de a recurge la fortele sale spirituale interioare, iar nu la sustineri ambigue din partea actorilor statului sau la Politici soldate de cele mai multe ori cu o aservire umilitoare si o confiscare administrativa. Intr-un context radical secular, cum este cel postmodern actual, Biserica si crestinismul au sansa si obligatia de a-si reasuma conditia de minoritate si diaspora activa spiritual, moral, social si cultural intr-un mediu religios  si ideologic pluralist, in spiritul crestinismului marturisitorilor si apologetilor epocii pre-constantiniene (remarcabil descris de Epistola catre Diognet V-VI).  Nerepliindu-se si izolandu-se sectar si apocaliptic de lume, ei sunt chemati sa devina sufletul corpului lumii, sa insufleteasca trupul umanitatii cu viata lui Dumnezeu. Ei au obligatia sa participe critic la viata lumii, nu numai denuntand profetic derivele ei ci, mai cu seama, realizand in propria ei figura sociala si enuntand rational si constructiv posibilitatile concrete de realizare personala si comunitara a mutatiei autentice a umanului in comuniune cu Dumnezeu.

Globalizare si Ortodoxie

Cazul Bisericii Ortodoxe prezinta cateva caracteristici speciale care trebui evidentiate si retinute in acest context. Prin forta imprejurarilor istorice, traditia ei a asumat figura imperial-ierarhica bizantina pe care a grefat-o ulterior pe un fond rural, arhaic, generand un crestinism "cosmic" si o Ortodoxie populara. In cazul poporului roman, aceasta a fuzionat cu asa-numita "lege romaneasca" functionand vreme de secole atat ca identitate religioasa, cat si nationala a romanilor, atat in cursul primului mileniu crestin - epoca crestinismului universal -, cat si in cel de-al doilea mileniu - epoca crestinismului scindat si dezbinat confesional. Pe structura ierarhic-rurala, traditionala si holista a crestinismului ortodox romanesc s-a grefat incepand cu secolul XIX o civilizatie moderna democratic-urbana, bazata pe principiul separatiei si specializarilor domeniilor si functiilor sociale si care si-a propus sa transforme prin reforme "satul" traditional romanesc intr-un "stat" modern democratic. Cu metode totalitare si violente, comunismul si-a propus si a si realizat o modernizare si urbanizare fortata a societatii romanesti, cu pretul sacrificarii religiei, traditiei si a indivizilor si elitelor, destructurand-o si reducand-o la rangul unei populatii terorizate si impinse la limita supravietuirii. Dupa decembrie '89, aceasta populatie (care n-a ajuns sa asimileze modernitatea decat in forma ei degradata, comunista, nu liberala clasica) si Biserica ei majoritara, cel putin statistic, au fost aruncate de fapt in valtoarea lumii postmoderne intrate in proces accelerat de globalizare, cu toate implicatiile lui economice, sociale, culturale si spirituale care se fac deja aievea simtite. Atat credinta, cat si cetatenia lor risca sa fie vidate treptat de orice continut si transformate in simboluri lipsite de consistenta reala daca nu vor sti sa asume rapid o etica a muncii si raspunderii individuale si comunitare, care sa le permita sa beneficieze real de pe urmele avantajelor participarii la civilizatia globala, la schimburile ei economice si culturale, evitand riscurile replierilor apatice, dar si ale seductiilor nihiliste ale globalismului (cf. excelenta diagnoza a lui D. Daianu, 2000).

In fata unei post-modernitati hipertehnicizate, funciar lipsite de orice transcendenta si inradacinare, Biserica Ortodoxa se prezinta insa - trebuie recunoscut acest fapt - cu o figura sociala si intelectuala mostenita din trecut si inadaptata la dimensiunile si gravitatile considerabile ale provocarilor actuale: o figura izolata de destinul social si cultural al omului modern, bantuita de fantasmele trecutului, de nostalgii paseiste, bizantino-rurale si reverii sentimentale lipsite de o reflectie autentica si un veritabil suflul social si intelectual inspira-tional. Riscul este acela de a juxtapune pur si simplu nihilismului unei tehnocratii tot mai dominatoare in spatiul public si social un misticism magic si un pietism privat, axat pe utopiile evazioniste ale interioritatii si salvarii macar a sufletului intr-o lume tot mai anarhica, a carei corporalitate va deveni tot mai aplatizata de ravagiile globalismului. Or, teoretic vorbind, singura sansa de a rezista eficient colapsului ontologic nihilist al "ultimului om" - contaminat fiziologic, barbarizat afectiv, falsificat intelectual de jocuri secunde si confiscat de hipnoza mediilor, precum si mutatiilor sociale ale globalizarii - este acela de a explicita si articula reciproc benefic ontologia divino-umana, transcendent-imanenta si personalist-comunitara implicita in figura ideala a credintei Bisericii crestine cu figura sociologica si institutiile modernitatii clasice: stiinta, capitalism, democratie liberala (cf. G. Lafont, 1995; H.-R. Patapievici, 2000). In loc de a opune anistoric sufletului rupt de cer si dezradacinat de pamant al omului nostistoric al modernitatii tarzii un corp traditional ierarhico-rural, trebuie oferit sufletului crestin un corp social si o figura ecleziala de tip modern. Recursurile magice la traditie si la o figura sociologica revoluta, oricat de venerabila si respectabila, nu pot fi opuse eficient nihilismului si barbariei. Falsificarea metafizica traditionalista, fariseica sau zelotista, a Traditiei (= Viata) e la fel de pagubitoare ca si respingerea ei prometeica sau proteica. Logicii institutiei care se autopromoveaza exclusivist si identitar ii trebuie preferata dinamica relationala a Revelatiei. Tragand toate consecintele practice ce decurg din natura de kenoza a Economiei intruparii si din natura relationala de comuniune a Treimii care e Dumnezeul Cel Viu, Biserica si Traditia in crestinism nu au voie sa se propovaduiasca pe ele insele, ci pe Hristos Cel Viu, Viata si Lumina, nu doar al Bisericii (numai Ortodoxe), ci al intregii lumi. Biserica exista si crestinii sunt chemati de Dumnezeu pentru a fi sufletul, lumina si sarea pamantului si a lumii. Biserica si crestinii au in acest sens cateva datorii nerealizate (cf. O. Clement, 1997). Acestea sunt de fapt imperativele celui de-al treilea mileniu crestin, pentru ca el sa nu fie colapsul nihilist al "ultimului om", ci mileniul unei catolicitati si ecumenicitati panumane autentice - alternativa la globalizarea nihilista -: 1) asimilarea si depasirea din interior sau transfigurarea modernitatii; 2) asumarea teologica si spirituala a unitatii planetei si a umanitatii; si 3) elaborarea unui nou stil de viata spirituala si umana in lume care sa scoata in evidenta Ortodoxia resurectionala ca "fire adevarata a omului" (Rafail Noica).

O noua figura "ad extra" a prezentei ortodoxe intr-o lume globalizata nu se poate realiza insa practic decat cu un efort de a imagina o alta figura sociala, de comuniune autentica, a Bisericii "ad intra" din perspectiva Revelatiei Vietii gandind (cf. A. Besancon 1996, 2001) din nou in acelasi timp din perspectiva ei umanitatea si lumea in intregul lor in perspectiva dialogica a consubstantialitatii lor originare si eshatologice. Dincolo de orice tentatii jubiliare sau crispari apocaliptice, mileniul trei se deschide pentru crestinism in general si Ortodoxie in special cu o provocare dramatica si o agenda coplesitoare.

Ioan Ica jr

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7999

Voteaza:

Globalizarea - mutatii si provocari 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE