Harismele parintelui Porfirie

Harismele parintelui Porfirie Mareste imaginea.

1. „Le vedeam pe toate, cu harul lui Dumnezeu"

Când părintele Porfirie a înţeles că Dumnezeu i-a dat harisma străvederii, lucrurile înlăuntrul şi în jurul lui s-au schimbat. A devenit alt om, care trăia în stele, în infinit, în cer. Omul care le vedea pe toate, le auzea pe toate, era atent la toate şi le ştia pe toate. Chiar părintele spunea: „Tot ce vedeam îl făceam rugăciune. Il întorceam spre mine. De ce cântă pasărea şi-L slăveşte pe Ziditor? Voiam să fac şi eu asta. La fel şi cu florile. Florile le înţelegeam după miros şi le simţeam mireasma de la o depărtare de jumătate de oră de mers. Observam iarba, copacii, apa, stâncile. Cu stâncile vorbeam. Câte au văzut ele! Le întrebam şi-mi spuneau toate tainele de la Kavsokalivia. Iar eu mă emoţionam şi mă cutremuram. Le vedeam pe toate cu harul lui Dumnezeu. Vedeam, dar nu vorbeam. Deseori mergeam în pădure. Imi plăcea mult să umblu printre pietre şi printre copacii mari şi mici".

2. Era înzestrat cu cunoaşterea lui Dumnezeu

Părintele spunea: „Sfântul Duh pătrunde pretutindeni. De aceea cel ce este adumbrit de Sfântul Duh are şi el cunoaşterea lui Dumnezeu. Cunoaşte trecutul, prezentul şi viitorul. I le vădeşte Sfântul Duh".

3) Inger de bucurie

Dumnezeu l-a înzestrat pe părinte cu multe harisme, pe care niciodată nu le-a folosit ca pe ceva al său. Credea că nu sunt ale lui. „Eu n-am nimic, doar Hristos le are pe toate". „Atunci când vădea lucrările suprafireşti pe care harul lui Dumnezeu le face în sufletul lui, o făcea doar pentru ca oamenii să simtă îmbrăţişarea pe care Hristos o aduce tuturor celor care se află în comuniune de iubire cu El. Aşa trăia, ca un înger de bucurie, iubindu-i pe toţi şi oferindu-se pe sine cu dezinteres şi smerenie”.

4) Trăia unitatea timpului

Părintele Porfirie avea harisma străvederii şi înainte-vederii, „prin care putea să rupă barierele timpului şi spaţiului. Simţurile sale duhovniceşti se ascuţiseră şi înlăturaseră simţurile fireşti limitate. Avea capacitatea de le vedea pe cele nevăzute şi de ale auzi pe cele neauzite. Vedea în oameni şi în lucruri pricinile cele mai adânci ale întâmplărilor, încât le tâlcuia corect fără să fie târât de aparenţe, care de obicei sunt înşelătoare. Depăşise împărţirea timpului în trecut, prezent şi viitor, precum şi pe cea a spaţiului în aici şi acolo. Trăia, cu harul lui Dumnezeu, unitatea timpului, într-un prezent continuu, iar pe cea a spaţiului într-un infinit „aici". Astfel, pentru părinte nu era uimitor faptul că vedea sufletul omului până în adâncurile lui cele mai întunecate, iar întâmplările petrecute în trecut, petrecute acum sau în viitor, le vedea într-un prezent pretutindeni".

5) Cunoştea şi măruntaiele pământului

Părintele Porfirie era un om încântător, „care cunoştea glasul păsărilor şhal animalelor, provenienţa şi înţelesul lor. Simţea mireasma florilor de la mari distanţe. Recunoştea parfumurile şi compoziţia lor. Atunci când după rugăciune smerită intra în starea cuvenită; vedea în măruntaiele pământului, unde se află apă, roci, petrol, radio-energie, antichităţi îngropate, morminte ascunse, crăpături în adâncimile pământului, izvoare subterane, icoane pierdute, scene care s-au întâmplat cu secole înainte, rugăciuni care fuseseră înălţate, duhuri bune şi viclene, însuşi sufletul, orice. Incerca apa aflată în adâncimile pământului şi le măsura pe cele nemăsurate, întreba stâncile şi acelea îi povesteau despre nevoinţele asceţilor din vechime.

Vindeca doar cu privirea. Dar nici nu-i trecea prin minte să folosească aceste harisme ale lui Dumnezeu pentru folosul propriu. Niciodată nu s-a rugat să se vindece de boala pe care o avea. Niciodată n-a vrut să câştige ceva din descoperirile pe care i le făcea harul dumnezeiesc". Părintele Porfirie era ieromonahul preschimbat de Sfântul Duh. Simţurile lui se sensibilizaseră mult şi capacităţile sale omeneşti se dezvoltaseră până la vârf. Şi această preschimbare sfântă avea rezultate minunate.

6) Vedea sufletul omului

Părintele „putea să vadă în sufletul omului, ce-l preocupa, ce probleme întâmpina sau din ce motiv vine să-l viziteze.

Vedea de asemenea întâmplări, care aveau să se petreacă în viitor sau care se întâmplaseră în trecut. După cum el însuşi spunea, harul lui Dumnezeu îi arăta şi locuri, şi clădiri, şi persoane, şi întâmplări. Le vedea pe toate ca şi când ar fi fost acolo de faţă. In ultimii ani de viaţă era orb. Nu mai vedea cu ochii trupeşti, ci doar cu ochii sufletului său".

7) „Vreau să iubesc

Oamenii sfinţi evită să-şi exteriorizeze trăirile, fiindcă le e teamă de slava oamenilor. Totuşi uneori, rugaţi de fiii lor duhovniceşti şi pentru folosul duhovnicesc al acelora, dezvăluie unele dintre aceste trăiri. Părintele Porfirie spunea în legătură cu asta: „Voi credeţi că sunt cineva. Nu sunt nimic. Insă mă străduiesc şi unele lucruri pe care le spun, le gust puţin. Mă străduiesc şi vreau să iubesc. De multe ori le trăiesc, cu harul lui Dumnezeu, dar nu vorbesc. Nu-mi este îngăduit. Ceea ce-mi este îngăduit, spun. Aşadar, viaţa fără Hristos nu este viaţă. Se duce de râpă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate lucrările şi gândurile tale, eşti fără de Hristos".

8) Harismele sunt de la Dumnezeu

Creştinii trebuie să ştie că harismele pe care le au unii oameni virtuoşi sunt daruri de la Dumnezeu. Fericitul părinte, precum şi toţi Sfinţii Bisericii noastre, au primit aceste harisme de la Dumnezeu. E greşit să se creadă că erau ale lor. Dumnezeu le dă, după cum tot Dumnezeu le ia. Omul purtător de har trebuie să aibă trezvie continuă, să se nevoiască stăruitor, fiindcă mereu întâmpină primejdia de a cădea în mândrie.

9) Puterea rugăciunii de obşte

Părintele Porfirie le-a cerut unor fii duhovniceşti ai lui să se roage la o anumită oră, de obicei seara. La aceeaşi oră se ruga şi el. Avea loc o rugăciune de obşte de la distanţă. Rezultatele acestei rugăciuni erau esenţiale şi revelatoare. Este interesantă mărturia unui fiu duhovnicesc al părintelui: „La ora zece seara (ora rugăciunii de obşte), m-am închis în camera mea şi am început să mă rog. Insă încă din primul minut trupul a început să-mi fie străbătut de curenţi intenşi, care începeau de la picioare şi ajungeau în cap şi înapoi, şi o lumină nematerialnică puternică inunda întreaga cameră si-mi dădea impresia că mă aflu în flăcări, care însă nu mă ardeau! La început m-am speriat rău şi puţin mi-a lipsit s-o iau la fugă de panică! Insă imediat mi-am dat seama ca toate aceste fenomene izvorăsc din puterea rugăciunii părintelui şi nu numai că m-am liniştit, ci am fost cuprins de o veselie îmbietoare, care-mi dădea impresia că nu mai calc pe pământ! Toate acestea au continuat până la sfârşitul rugăciunii. In ziua următoare prima mea grijă a fost să vorbesc cu părintele. Eram hotărât să nu-i spun nimic. Voiam ca mai întâi să vorbească el. Şi tocmai aşa s-a întâmplat. Indată ce i-am cerut binecuvântarea, părintele, cu mulţumire pe chip şi cu un râs zgomotos, mi-a spus: „Te-ai speriat, nu? Şi puţin a lipsit s-o iei la fugă. Insă eu te vedeam într-o lumină intensă, care umplea toată camera şi tu urcai în bucurie, ca şi când ai fi vrut să ajungi la tronul lui Dumnezeu! Vezi ce putere are acest fel de rugăciune?"

10) „Mi-a intrat o flacără în suflet!"

O fiică duhovnicească a părintelui Porfirie a povestit următoarea întâmplare: „Era seară, în iarna anului 1978. Il aşteptam în casa noastră din Thisio pe părintele Porfirie. Când a ajuns şi a sunat la uşă, am coborât să-l întâmpin. Părintele era plin de bucurie, ca întotdeauna. M-a binecuvântat şi a intrat. Am observat însă că taximetristul care-l adusese n-a plecat. A rămas în spate, a zăbovit şi am înţeles că voia să-mi vorbească. Când m-am apropiat de el, mi-a spus: „Spuneţi-mi, doamnă, cine este acest părinte? Ştiţi ce mi s-a întâmplat mie în aceste clipe? S-a deschis cerul şi mi-a intrat un foc în suflet! Eu n-am nicio legătură cu Biserica şi cu popii. Am oprit să-l iau în maşină. Părintele, pe drum, a început să-mi povestească despre satul meu, despre familia mea, despre problemele mele personale. Sunt gata să înnebunesc! După cum ţi-am spus, cerul s-a deschis dintr-odată, şi în suflet mi-a intrat o flacără! Spune-mi, cum pot să-l găsesc iarăşi pe părinte? Vreau să-l întâlnesc iar...".

11) Oamenii cu sufletul gol

E cunoscut fenomenul când la părinţii, vestiţi aleargă oameni care nu posedă o autocunoaştere elementară. Se duc să vorbească despre diferite lucruri lumeşti, despre reuşitele sau eşecurile pe care le au în diferitele activităţi, nepăsându-le că din punct de vedere duhovnicesc se află foarte jos. Părintele Porfirie primea deseori în chilia lui asemenea oameni, şi avea dificultăţi privitoare la modul în care să-i întâmpine. Spunea deseori: „Vin la mine oameni care au sufletul gol. Insă ei nu-şi dau seama de starea în care se află şi de aceea îmi cer alte lucruri, îmi spun despre alte probleme ale lor, fără să cunoască marea problemă pe care o au. Eu le vorbesc despre asta, însă ei nu mă înţeleg, nu dau importanţă celor spuse de mine, fiindcă mintea lor este alipită acolo, la problemele pe care le au, la voile proprii. Atunci, pentru a nu-i lăsa să plece fără folos, sunt nevoit sa le descopăr, prin harul pe care mi l-a dat Dumnezeu, secrete despre ei, despre rudele lor, despre satul lor şi alte asemenea lucruri, ca să se uimească, şi în felul acesta să le câştig încrederea, încât să fie atenţi la cele pe care vreau să fe spun pentru folosul lor sufletesc".

Presb. Dionisie Tatsis

Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie"


 

01 Iunie 2016

Vizualizari: 798

Voteaza:

Harismele parintelui Porfirie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

parintele porfirie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE