Hristos distruge ceva: iluziile

 Hristos distruge ceva: iluziile Mareste imaginea.

Transmiterea de valori spirituale de la o generaţie la alta nu se poate face în regim de viteză, pe marea grabă. Focul nu se transmite din torţă, dacă nu mai este văpaie. O torţă stinsă nu poate aprinde alte torţe. Şlefuitorii de suflete contemporani îl pomenesc mai mult pe Nietzsche decât pe oricare altul. Total greşit. Dacă reperul este eronat... Singurul care reduce distanţa este Hristos. El vine în maximă apropiere de noi. Lecturez Jean-Luc Marion şi Luc Ferry şi pot selecta multe explicaţii pertinente. Dar liniştea tot de la un plin de har, cum este părintele, vine:

- Păcatul este distanţare. Riscul distanţei este să nu Îl cunoşti bine de Cel care te-ai depărtat, să nu ştii ce ai pierdut şi să nu îşi doreşti să te mai apropii. Să Îl uiţi. Să rătăceşti în necunoaştere. Fiecare distanţă este o retragere, o împuţinare a harului.

Mesajul evanghelic are claritate şi profunzime. Este un curs de viaţă pentru părinţi şi copii. Învăţăm să nu ne mai temem de diferitele chipuri ale morţii. Şi să depăşim banalităţile. Cei ce nu cred nu pot rezolva problema. Îngrijorările ne fac încontinuu să ratăm. Renunţăm la griji, nu la strădania de a nu mai rata. Cei ce rămân prizonieri ai grijilor devin incapabili să se bucure şi să acţioneze. Să nu ne tulburăm, nu avem nici măcar un singur motiv serios, câtă vreme mergem spre înviere.

Cine nu cunoaşte creştinismul nu are cum să înţeleagă nici istoria, nici arta, nici evenimentele cotidiene.

Creştinismul a învins elenismul, pentru că mesajul lui Hristos este de nerespins. Hristos învinge moartea, nu doar spaima de ea. Ateii strigă de câteva sute de ani că vor fi mai fericiţi. Vă întreb: Sunt ei?! La 10 ani eram fascinat de armoniile lui Mozart. Dar am fost cucerit definitiv de muzica îngerească din predica părintelui. Există Dumnezeu, pentru că părintele este omul Lui.

- Tinere, fiecare discipol al lui Hristos este un Campion, pentru că Hristos va birui în el. Materialismul este un mare eşec.

În afara învierii nu este decât absența vieții. Până să primim lumina, toți eram în întuneric. Fără lumină, viața nu e viață, e o moarte puțin amânată. Reaua voință și nebăgarea în seamă ne orbesc inima. Pacea interioară se hrănește doar din Pacea lumii, Hristos. Omul vicios nu simte pacea inimii, pentru că pacea interioară este prezență divină, dar unde este viciu, acolo nu este prezență divină. Virtutea ne îndumnezeiește după har, viciul ne îndiavolește. În Rai mergi doar de bună voie, în iad mergi și împotriva voinței tale.

- Pacea inimii restaurează armonia cerului cu pământul în interiorul tău, zise părintele de ziua sfintei Glicheria, cea hrănită în temniță de îngeri. Conflictele sunt eliminate, odată cu primirea cu bucurie a Biruitorului ca Domn și Stăpân. Tinere, mulțumește-I zilnic Biruitorului pentru izbândă și din această rugă se va naște liniștea ta profundă, plină de har. Rămâi sub ascultare și nu te trufi! Încă nu ai făcut nimic, zise părintele, parcă biciund slava deșartă.

- Mă rog Lui să se facă voia Sa în mine mereu, cum zice sfânul Isaac, cel din însângerata Sirie. Mă rog să nu fiu tulburat, ca să nu îi tulbur pe cei din jur.

- Văd că ai mare râvnă la sfinții sirieni. Iată, pe lângă Efrem Sirul și Isaac Sirul, pe lângă Ioan Damaschin (cel de la Lavra Sf. Sava), îți recomand sfântul Petru, tot din Damasc: pacea inimii este baza vieții creștine, pentru că este despătimire și iluminare. Pacea interioară este indsispensabilă unei existențe fericite, netulburate, deoarece ea aduce mari virtuți. Iar sfâmtul acesta Petru din Damasc enumeră patru astfel de virtuți: priceperea (lămurirea), înțelepciunea, bărbăția și dreptatea. Iată ce mare dar este pacea interioară, care mântuiește mii în jurul tău, cum zice sfântul Serafim al Sarovului.

- Tulburarea, în schimb, este îndobitocire, împielițare, înfricoșare și îndiavolire.

- Poți păstra pacea interioară, dacă îți găsești echilibrul. Roagă-L pe Împăratul Slavei să intre în viața da! Dușmanii păcii interioare sunt oboseala, frustrarea și enervarea. Prietenii păcii interioare sunt calmul, nerăzbunarea, înțelegerea și altruismul.

- Singurul eșec este să nu ajungi la limanul mântuirii. Singura catastrofă este să nu te întâlnești cu Hristos.

- Pacea Lui te face în întregime liniștit și cu desăvârșire calm. Te înconjoară și ești profund liniștit. Lasă-te cu totul în mâinile Lui și roagă-te să îți trimită pacea Lui! După ce ai hotărât în felul acesta, așteaptă cu răbdare…

- Foarte puțini oameni mai aleg să aloce timp pentru meditație. Și chiar dintre aceștia, mulți aleg ca obiect banalitățile, nu lucrurile profunde cu adevărat… Muncim cam 64000 de ore într-o viață, dar la final nu agonisim nimic fără Hristos.

- Da, pentru că ne luptăm exagerat de mult doar pentru a ne apăra avantajele, care sunt – de fapt – cele mai mari dezavantaje. Suntem sclavii tehnicii, gadgeturile ne anunță exagerat de multe banalități ca fiind urgențe.

- Persecutorii vicleni pot ucide discipoli, dar nu pot suprima Viața. Biruitorul înviat nu mai moare, moartea nu Îl mai stăpânește. Moartea stăpânește doar unde este păcat, dar în el nu este așa ceva. Biruitorul Acesta ne rânduiește Împărăție, împarte veșnicia Sa cu noi, ce am putea vrea mai mult?! Citește Evanghelia, ca să te ridici la exigențele gândirii mesianice și nu te lăsa tulburat de mentalitatea ateistă.

Atâta vreme cât creștinismul nu revine un mod de viață plin de speranță sfântă, pseudo-religiile corporatiste ne vor sufoca. Acestea din urmă hrănesc doar speranțe deșarte. Aici împlinesc proceduri umane, pentru o răsplată simbolică. Singura problemă reală este îndoiala. Câtă vreme crezi din toată inima, nu există imposibil. Când te îndoiești în iubire, pierzi totul. Și cât de sinistru ar fi totul fără iubire. Materialismul corporatist nu ne va despărți de iubirea veșnică… Părintele iradiază o astfel de lumină plină de speranță, dar puțini caută așa ceva. Mulți îl apostrofează inutil, îl claxonează, îi arată tot felul de degete cu unghii necurățate, îi scandează poezii de galerie ca la arbitri. Dar părintele primește fiecare scuipat ca pe o binecuvântare.

- Demonizarea adversarului nu este un principiu evanghelic, zise părintele de ziua celor 13 cuvioși de la Kantara, uciși de latini în 1231. Până azi, Frau Europa îți lasă copiii în alte locuri decât te-ai înțeles cu ea. Nu e de mirare că sunt speriați copiii… E clar că Frau e de vină, deși ea aruncă totul pe copii! Iartă-o pe Frau, nu știe ce face.
Sursa neliniștilor este faptul că primim tot ce vine în viața noastră ca mari nenorociri (ne doream altceva, pentru noi conta ce vrem noi), când – de fapt – ele erau cele mai mari binecuvântări (șanse de a ne trezi, de a ajunge – în sfârșit la liman / lumină). Primind tot ce vine ca pe un dezastru, intrăm în panică și vrem să scăpăm. Dumnezeu ne promite o liniște profundă, dar ne dă și puterea să o dobândim.

Nu e nici un dezastru. Nu e nici o nenorocire. Ce se poate întâmpla?! Să murim?! Da, să ajungem la înviere. Hristos e în agonie pe Cruce până la finalul istoriei omenirii pe această planetă. Discipolii care Îl imită sunt tot acolo, împreună cu El pe Cruce. Singura Cale către înviere. Cât de neatractivă este oferta lumii pentru un om chibzuit! Cât de amăgitoare și cât de trecătoare sunt toate! Pentru viața lumii, Dumnezeu a dat Trupul Fiului Său!

Dacă ai găsit acel loc și – mai ales – acel duhovnic, nu e prea departe. Dacă vii de acolo eliberat și plin de pace, merită pelerinajul. Decât să mergi zilnic aproape și comod, mai bine odată pe lună, dar să se simtă că ai fost.

- O tânără mamă se grăbea să o împărtășesc, zicea că îi e sete, lăcrimă părintele de ziua sfintei Lidia. Oare se gândea la setea de Hristos?!

- Noi ne grăbim la laptop, creștinii din Siria, Eritreea, Iraq se grăbesc spre martiriu… O fetiță arsă de vie pentru credința ei ne imploră să îi iertăm pe criminali. Se întâmplă în anul curent, nu e o știre veche! În fața acestei imagini, doar tăcere…

- Tinere, să nu te prindă noaptea cu mânie în inimă! Rugăciunea inimii este singurul răspuns în fața stresului de zi de zi. Nu îți demoniza adversarul, iubește-l! Cea mai mare comoară este smerenia. Nu scrie nicăieri că trebuie să te stresezi, nici că tu trebuie să faci treaba cea mai grea. Ți se cere doar credință. Lasă-L să te ajute! El hrănește viața.

- Pervertirea valorilor este sursa crizelor. Omul trăiește pentru moartea lumii, e încruntat, invidios, ranchiunos, sălbatic. Nu se lasă adiat de Duhul învierii.

- Da, tinere, ai grijă, cine consideră singura Soluție ca fiind o tâmpenie, acela rămâne cu problema nerezolvată.

Avem încredere în divinitate. Avem speranță în infinit. Avem credință în iubire. Avem totul, pentru că Îl avem pe Dumnezeu.

- Iartă totul, ca pacea mesianică să domnească în tine, să împărățească pe veci, zise părintele la litia sfinților Constantin și Elena. Te descarci de luni de zile, poate de ani întregi, când te-ai gândit ultima oară că ar fi timpul să te reîncarci duhovnicește?

- Hristos nu vrea să vadă fețe triste, doar învierea Lui a adus bucurie tuturor. Nu vrea să vadă că iubirea Lui e inutilă. Că e respinsă. Că ai Săi nu Îl primesc, din nou.

- Prin iubire, Hristos descoperă ce e minunat în noi.

Tulburarea vine adesea din nimicuri. Lupta cu deșertăciunile arată cât de slabi suntem și cât de mult nădăjduim în întărirea divină. Îngrijorările ne fură liniștea, pentru că liniștea vine doar de la Dumnezeu, iar omul îngrijorat uită adesea de El, fiind preocupat doar pe problemele lui, nu se raportează la Soluție. Cine respinge unica Soluție și crede că aceasta este o tâmpenie, acela rămâne cu problema nerezolvată. Lumea are nevoie de dragoste mai mult decât de shaorma.

Când ai nevoie de dragoste, lumea nu îți dăruiește nimic, doar Cel ce Este Dragoste nu te uită. Când ești singur poți să scapi de solitudine prin dragostea divină, care te umple, te împlinește, te desăvârșește. Abia atunci nu mai ai nevoie de nimic. Când vrei să dai un telefon și nu îți răspunde nimeni, apelează la firul roșu, care te conectează cu infinitul. Dacă e linia ocupată, insistă. Dacă vrei o dragoste permanentă, ai o singură variantă. Când ești la pământ, Unul Singur te mai cunoaște.

Ura este un spin, care mereu caută să ne înțepe. Cine nu crede în dragoste, acela este într-o cumplită cădere. Cine are dragoste are libertate, nu mai este sclavul urii. Cât de repede ne salvează dragostea! Dacă ai dragoste, cel-plin-de-ură nu are de ce să te agațe. Când nu ai dragoste, ești din cale-afară de irascibil. Doar păcatul nu mă lasă să mă bucur de dragoste. Dezbinatorul este puternic doar când se folosește de ură, iar dacă noi am fi plini de dragoste, el nu ar avea nici o putere. Nici unul dintre noi nu are nici un temei real pentru lipsa dragostei, este doar lucrarea celui-plin-de-ură. Lumea întreagă zace sub puterea celui rău, zice sfântul Ioan Evanghelistul, pentru că lumii îi lipsește exact dragostea eliberatoare.

- Omul poate supraviețui fără a vorbi, dar fără a iubi totul ar fi ruinat, zise părintele de ziua sfintei Iulia din Cartagina, care a pătimit în Corsica.

Ce am fi fără dragoste?! Fără dragoste, am fi ratați, nefericiți, morți. Dacă am fi nevoiți să alegem un singur lucru să luăm cu noi, acesta nu ar fi hamsterul. Nu putem naviga fără porturi, nu putem trăi fără dragoste. În calea ei nu există nici un obstacol de netrecut. Ne găsim liniștea în Biserică, focarul de lumină și de dragoste. Cel ce nu Îl iubește, acela nu Îl vede, nici nu Îl aude. Știm că ne iubește, dar simțim asta abia când ne luptăm cu păcatul: curățirea gândurilor, rugăciune stăruitoare și răbdarea necazurilor. Îndrăgostirea este înnoire, îndreptare, împăcare. Cine este indecis în luptă, acela nu va birui niciodată. Cine caută doar bunăstarea și evită penitența, acela își periclitează fericirea veșnică.

- Falsa dragoste: dragostea de slavă, dragostea de argint, dragostea de plăcere…

- În miezul fiecărui om se ascunde scânteia dragostei.

- Viețuirea plină de dragoste: nu ofta, nu judeca, nu supăra! Poți să viețuiești în lume, cum zice cuviosul Ambrozie, numai nu în văzul lumii. Ca să dobândești dragostea veșnică, să fii fie de fier (răbdarea), fie de aur (smerenia). Scoate îngrijorările inutile și umple sufletul de rugăciune. Să fii Serafim în rugăciune, Heruvim în lucrare și Înger în purtare!

- Roadele sunt puține, numai păcatele multe. Patimile nu se vindecă prin metode, ci prin har. Fără dragoste, lumea se descompune.

- Cine nu dobândește dragostea, acela nu va intra în rai, va fi reținut la vămi. Dragostea este resimțită ca un cutremur: tânjim după Cel iubit. Când Te gândești la măreția Lui, te cutremuri. De la leagăn la mormânt, dragostea e cea care te călăuzește.

- Cuviosul Serafim Zvezdinski a fost executat de comuniști în 1937, la Omsk. Înainte de martiriu, a fost vizitat în închisoare de Hristos în haine albe. Liniștea primită nu poate fi descrisă… Acest cuvios vorbește despre pietrele prețioase necesare creștinului: dragostea, smerenia, pacea, bucuria.

Părintele le vorbește ucenicilor despre strictețea de a nu îi permite celui-plin-de-ură să ne stăpânească. Eu sunt foarte bucuros, deoarece părintele tocmai m-a chemat la un eveniment duhovnicesc de la biserica unde slujește. Sunt bucuros că s-a gândit la mine, că i-am auzit glasul și că vom sluji împreună. Cuvintele părintelui sunt inspirate azi din opera sfântului Atanasie:

- Mai are acces Hristos în viața noastră, în spațiul nostru public? Cine își neagă valorile, înseamnă că vrea să moară. Dincolo de tulburări, identitatea creștină e departe a fi pierdută: încă există dragoste, mai puțină decât ar trebui, dar există.

Părintele este un om al vremii sale. Un om duhovnicesc care este convins că timpul Bisericii este un timp al chemării, dar și un timp al propovăduirii și al înnoirii. În prezența părintelui, cunoașterea devine dragoste. Un om plin de dragoste este un sfânt, un stâlp al vremii sale. Un om plin de dragoste clarifică lucrurile de profunzime. Un om plin de dragoste are o forță duhovnicească pătrunzătoare. Un om plin de dragoste are o trăire harismatică. Ținta vieții lui este îndumnezeirea. Sfântul este cel-ce-dăruiește-dragoste.

Cei ce-și-njură salvatorii trebuie iertați, nu știu chiar deloc ce fac. Nu judecăm. Altceva e important: să conștientizăm cât de multe ne dă Dumnezeu și cât de păcătoasă este deznădejdea. E important să am un scop, dobândirea Duhului Sfânt, dar mai ales să nu îl uit. Fără Dumnezeu, viața omului este o zbatere neputincioasă. Vai de cei ce își fac planuri fără El, profețește sfântul Isaia. Europa de azi e plină de dezmăț. Prea multă depravare. Totul va sucomba. Inclusiv un post de radio ateist recunoaște azi că dragostea îi lipsește continentului nostru. Toată stima, Mihaela Dedeoglu! E clar că ceva nu merge în Europa. Toată stima, Vasile Damian!

Depărtarea de Dumnezeu are consecințe nefaste. Părintele Hrisostom ne amintește că nu trebuie să fim triști, ci să ne întâlnim cu Dumnezeu într-o poveste de iubire. Refuzul dragostei divine este o descreștinare absurdă sau – mai exact – o îndobitocire fațișă. Europa suferă, spune sfântul Paisie, deoarece nu vrea să își vindece rănile. Preferă exhibiționismul delirant, când medicamentul e atât de accesibil. Noi suntem păziți de Maica Domnului, Împărăteasa cerului cea grabnic ajutătoare!

- Bizanțul a căzut pentru că oamenii uitaseră de Hristos! Mergeau să se împărtășească cu sabia la brâu, zise părintele de ziua sfântului Clement.

- Oricât de dezvoltată este tehnica, războiul are aceleași metehne: nu slujește dragostei!

- Tinere, oamenii fără dragoste se războiesc între ei dintotdeauna. Doar că acum frontul e mai aproape de noi. Războiul tău e cu patimile tale, așa vei dobândi pacea interioară. Iar granițele maritime și provinciile vor cere iar tribut de sânge, deoarece oamenii fără dragoste ucid fără remușcări. Sunt milioane de drame în jurul tău și tu nu te rogi destul… Și vor fi și mai multe…

- Teatrul din Sibiu tocmai s-a autodepășit în manipulare. Oribil!

- Tinere, nu există o rezistență pe net! Există o luptă duhovnicească, nu te încărca cu detalii malefice! Nu te înrola în armata celui-plin-de-ură! Caută pacea lui Hristos… Salvat înseamnă teafăr, nevătămat, imun, mântuit de orice formă a răului.

- Nu ne putem preface că am crede, nici că înțelegem, adevărul nu se lasă disimulat. Lumea de azi atentează la bunul simț, propunând un mesianism fără Mesia.

Azi e ziua sfântului Ioan cel smerit și bun, cunoscut ca Ioan Rusul. O zi în care credința biruie. O zi plină de bunătate divină. Părintele este fericit să spună acatistul smeritului sfânt. Crezul lor – al sfântului și al părintelui – este același: blândețea vindecă inimile. Dragostea este răspunsul. Nu există altă soluție viabilă. De fapt, acest cuvânt este intraductibil. Noi folosim simboluri și coduri de acces, dar dragostea rămâne inefabilă. Cel ce iubește lasă prin Testament moștenire veșnică celor iubiți.

Legătura de îndrăgostire nu se sfârșește.

Trebuie totuși dat un răspuns. Provocării lumii nu i se poate replica eficient decât prin dragoste. Dar un răspuns trebuie oferit, fără a aștepta prea mult. Câmpul războiului sufletesc va deveni terenul pacificării mesianice. Dragostea este un răspuns bun, singurul, dar nu este răspunsul inventat de noi. Imităm dragostea supremă, cu care vrem să ne unim. Divinul a venit în maxima noastră apropiere nu ca să ne pedepsească, ci să ne dăruiască dragoste la superlativ. Noi de ce am răspunde altfel oamenilor?! O dragoste atât de mare cere un sacrificiu pe măsură. Trebuie doar să sesizezi accesibilitatea și disponibilitatea dragostei.

Dragostea suprimă relativul și dorește absolutul, ar spune Hegel. Acest răspuns este punctul de plecare necesar și indubitabil. Altruismul este ținta vieții înțelepte. Nu o dragoste de sine, egoistă, ci una jertfelnică. Marele câștig este liniștea sufletească. Nu este o metodă, este un mod de viață. Dacă mă văd numai pe mine, nu am cum să mai văd pe alții, nicidecum pe Dumnezeu. Păzirea poruncilor este tăierea voii: nu fac voia mea, ci voia Lui. Zice sfântul Ioan evanghelistul că dragostea înseamnă ținerea poruncilor.

Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie, cum zicem în Crez. Nu așteptăm moartea, ci învierea, ca răspuns suprem al dragostei divine față de noi. Observăm că tema aceasta este adeseori bagatelizată. Oamenii care se cred de succes fug de acest subiect, mai mult decât de oricare altul. Religia corporatistă atee cunoaște profitul, nu dragostea. Pseudo-cultură organizațională nu tolerează moartea, ci o expulzează într-o zonă generatoare de angoasă, cum magistral scrie tânăra Alina Bărăian. Fugim de acest cuvânt, predându-l în grabă specialiștilor. Oamenii refuză să moară, prelungind cu secunde un chin efemer. Pentru că le e frică de ce îi așteaptă dincolo: cântărirea dragostei.

Moartea este o spaimă grozavă, dar este și avertisment. Omul plin de dragoste este convins că plinul din el nu cădea vreodată, deci, el va continua să trăiască, o altă viață, de data aceasta veșnică. Dragostea din el l-a salvat. Falsele iubiri vor fi uitate pentru totdeauna, va rămâne adevărul, ceea ce nu poate fi trucat.

- Străduiți-vă să aveți multă-multă dragoste în voi, care să vă țină candela aprinsă la venirea Mirelui! Mergeți la Nuntă, nu fiți triști… Nu bociți, că nu mergeți la război. Războiul e acum. Dar se va sfârși, bătălia decisivă s-a dat deja. Acum înfrântul este zdrobit la el acasă. Cel-plin-de-ură știe că a pierdut, nu te lăsa racolat de agenții lui. Pregătește-te de Ospăț, vezi să ai o haină potrivită, haina dragostei.

- Religia corporatistă este cea mai mare eroare, depășește arianismul din care se hrănește. Angoasa duce la deznădejde, singura vină de neiertat, renunțarea la dragoste, fără motiv.

- Dragostea asigură continuitatea vieții. Moartea nu poate fi camuflată în spatele distracției. Oricât de distrasă ar fi atenția, la un moment dat, cel puțin unii, se vor trezi. Sau Dumnezeu îi va lumina, nu știm noi.

- Oamenii clonați de azi nu mai au identitate, au pierdut-o în ultimul mall. Sunt asistați mintal, manipulați oribil, triști și fără scop. Fără dragoste veșnică, nimic nu are rost. Pacea sufletească vine după un război duhovnicesc.

De ziua sfintei Teodosia, părintele recitește profeții. Nu mai este credință, nici iubire, nici cunoaștere în țară, poporul a uitat pe Domnul, zice profetul Osea. Dar numai El vindecă rănile noastre, iar venirea Lui e sigură ca ivirea zorilor.

- Ateii nu cred în Dumnezeu, ca să nu Îi plătească drepturi de autor!

- Cel mai oribil sclavagism este lipsa iubirii, păcatul. Dar prețul păcatelor noastre a fost achitat, suntem răscumpărați. Suntem liberi, nu mai suntem sclavi, de ce nu suntem recunoscători Eliberatorului? de ce atâta îndoială?!

- Dumnezeu Se milostevește de noi. Vede că toți suntem supuși morții. Și nu era potrivit bunătății divine să se strice cele făcute de El, cum zice sfântul Atanasie.

- Jertfa divină este un act al dragostei, nu al necesității.

- Prezența Lui este indispensabilă. Străduiește-te să Îl bucuri pe Domnul!

- Cine vrea să se realizeze va claca și Îl va pierde și pe Hristos.

- Creștinii fug de păcate, nu de realitate. Stăruința în dragoste atrage harul și alungă răul. De la cei plini de râvnă, harul rămâne neretras. Succesul ascetic este garantat de dragostea Lui. Ai grijă, umanismul diabolic se hrănește din arianism.

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie mâncat. Este hrana care ne satură foametea duhovnicească. Citind poezia profeților, ne îndrăgostim de Autor. Scopul vieții noastre nu este supraviețuirea lumească, ci înțelegerea voii divine și ascultarea față de ea. Mesia este urât de frații Lui fără un motiv anume, El nu le-a greșit cu nimic.

Din moment ce ne certăm pentru încă o felie de pizza, înseamnă că dragostea divină nu a înmugurit în inima noastră. Mesia este trimis pentru luminarea oamenilor. Ochii orbilor se vor deschide, zice profetul Isaia. Ochii noștri caută pe Domnul și El se va milostivi spre noi, întărește psalmistul David. Născuți în păcat, suntem orbi din naștere, nu vedem esențialul.

Personajul principal este Hristos, Lumina lumii. Lumina Lui este inepuizabilă. Hristos Însuși ne conduce la lumină, prin revărsarea harului. Nu există nimic mai măreț decât Sfânta Liturghie. Posibila nepăsare se datorează numai patimilor. Liturghia este o ripostă în fața decepțiilor. Mesia e generos: vrea ca toți să vedem, vrea ca toți să Îl vedem. Să nu fim orbiți de slavă deșartă.

Însărcinarea noastră este răspândirea Evangheliei. Când auzi o veste bună, cea mai mare bucurie este să o împărtășești cu alții. Nu te bucuri singur de victorie. Dar teologie se înțelege în genunchi. Cel mai mare risc al iubirii este să nu fie înțeleasă. Pacea sufletească vine după un război duhovnicesc. Pot iubi păsările fără să fiu membru în vreo asociație de ocrotire a lor, dar nu Îl pot iubi pe Hristos fără să aparțin Bisericii Lui. Doar trăind în Dumnezeu, omul poate găsi pacea.

Pacea înseamnă curățenie, blândețe, bunătate, dragoste, absența conflictului. Cei ce nu înțeleg asta ar ucide pentru premiul Nobel pentru pace. Hristos distruge ceva: iluziile. Orice pedeapsă pune capăt unui lucru care – fără intervenție – ar putea continua indefinit. Numai că pedeapsa poate fi iertată. Cel ce iartă așteaptă de la cel iertat o schimbare. Demonii pleacă numai alungați. Cum poate fi trăită o credință fără sacrificiu?! Doar ereticii nu vor să recunoască pe Mesia, îi deranjează chiar că vorbește despre David sau Avraam.

Păstorul ne cheamă pe fiecare pe nume. Nu avem acces la noi înșine decât în Hristos. Drama nu este că nu am ajuns manageri, drama este că nu am devenit noi înșine. Hristos afirmă posibilitatea de a regăsi Viața, Viața divină, Viața absolută, Viața care a precedat lumea și timpul ei. Există și un alt Cuvânt decât cuvântul pe care îl vorbesc oamenii, un Cuvânt care vorbește altfel, spune altceva, Cuvântul lui Dumnezeu. E prea mare ECARTUL (distanța) între Auzire și Ascultare. Greșeala neascultării: ne facem că nu auzim, ne prefacem în ceva ce nu eram. Să redevenim COPII ai Tatălui plin de iubire.

Am vizionat cu deosebit interes emisiunea TV, al cărui invitat a fost jurnalistul Răzvan Bucuroiu. Sunt fascinat de acuratețea mesajului transmis, de articularea atâtor de multe idei esențiale! Sunt plin de încredere, văzând un apologet în cetate. Sunt bucuros, văzând puterea mărturisirii firescului, normalului, Frumosului. Mesajul creștin vizează învierea și veșnicia și este privit bizar de unele medii corporatiste. SĂ FIM NOI, să nu fim falși, duplicitari, ipocriți. Avem ce să spunem lumii, haideți să o spunem! Un mesaj pașnic, care inspiră realism și liniște, dar și curaj și trezvie. Ajung două ore săptămânal de rugăciune, comparativ cu orele fără număr de TV?! Important este să fim PE CALE, la capătul căreia se află Învierea, restul sunt accente de parcurs.

- Necrezând, nu am înțelege. Neiubind, nu am spera. Nemurind, nu am birui moartea. Neiertând, nu am găsi bucuria.

- Tinereţe interogativă, asociativă şi nedistributivă…

- Asociem tinereţea cu frumuseţea şi nu cred că greşim. Cu prospeţimea şi nu cred că ne înşelăm. Cu întrebarea şi nu cred că avem răspunsul. Cu vremea îndrăgostirii şi nu cred că suntem frustraţi. Cu sănătatea şi nu cred că suntem recunoscători. Cu vârsta mesianică şi nu cred că ne-am pierdut speranţa. Cu zâmbetul şi nu cred că vrem să fim trişti. Cu limpezimea şi nu cred că vrem să fim confuzi. Cu plinătatea vieţii şi cu veşnicia, cu lipsa grijilor şi a banilor, cu cântece şi pauze, cu muncă şi cu studiu.

- Copilărie întârziată a unei generaţii decepţionate de cotidian… Vise frânte ale unor tineri amăgiţi de poveşti siropoase. Manipulări viclene ale celor-plini-de-ură asupra inocenţilor.

Marius MATEI
 

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

02 Iunie 2016

Vizualizari: 164

Voteaza:

Hristos distruge ceva: iluziile 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iluziile visele

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE