Icoana Deisis

Icoana Deisis Mareste imaginea.

Deisis este o icoana care Il reprezinta pe Hristos ca imparat, asezat pe tron, tinand Evanghelia inchisa si binecuvantand. El are in dreapta Sa pe Fecioara Maria, iar in stanga pe Sfantul Ioan Botezatorul, amandoi in picioare, rugandu-se. Termenul „deisis” vine din limba greaca si inseamna rugaciune. Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania precizeaza ca in cazul de fata nu este vorba de orice rugaciune, ci de aceea pe care cineva o face pentru altcineva sau pentru altii. Astfel, sfintia sa spune ca numele „deisis” vine de la Maica Domnului, cea care sta in dreapta Fiului, implorandu-L. Sfantul Ioan Botezatorul este martorul omenitatii noastre slabanogite de pacat. Prezenta Fecioarei Maria si a Sfantului Ioan Botezatorul alaturi de Hristos, a fost explicata si in sensul ca in Hristos este recapitulata intrega omenire: Fecioara Maria reprezentandu-i pe cei de dupa El, iar Ioan Botezatorul pe cei din Vechiul Testament. Hristos devine implinirea istoriei, avand de-o parte si de alta prorocii si Biserica.

Interesant este ca in ritualul Proscomidiei, cele dintai miride (particele de paine), scoase dupa Sfantul Agnet, sunt aduse in cinstea Sfintei Fecioare Maria si a Sfantului Ioan Botezatorul.

Icoana Deisis este asezata pe catapeteasma in mijlocul sirului de icoane care reprezinta pe cei 12 Apostoli, in registrul din mijloc. In bisericile din Moldova, se zugraveste pe peretele de apus al naosului, in legatura cu friza ctitorilor; iar in unele bisericii muntene se afla pe peretele de nord (in naos), inconjurata de sfinti militari.


In biserica Sfanta Sofia din Constantinopol supravietuieste un mozaic de o exceptionala frumusete, care poarta numele Deisis. El a fost salvat la timp din mainile unui paznic, care desprindea din el cubulete de aur si le vindea turistilor. Hristos, personajul central, retine atentia prin faptul ca privirea, gura si mana Sa sunt redate intr-un mod aparte, parca facute sa se contrazica intre ele. Ochii lui Hristos sunt aceia ai Judecatorului. Privire Sa pare a fi pornita sa citeasca’n sufletul omului. Indiferent de pozitia in care te afli, daca privesti aceasta icoana, observi ca nu esti lipsit de privirea lui Hristos.


Gura, insa, exprima o imensa tristete. Aceasta reprezentare poate aduce’n amintire un tablou al lui Octav Bancila, pastrat in tezaurul artistic al Mitropoliei din Iasi. In acest tablou, Hristos este descult, in camasa alba, incununat cu spini si isi acopera ochii cu pumnii, ca sa nu mai vada ce-a vazut... Se spune ca tabloul, ramas neterminat, urma sa infatiseze macelul unui camp de razboi. E tristetea unui Dumnezeu care a creat omenirea din iubire si pentru iubire si care acum, la sfarsitul veacurilor, o vede plutind intr’o mocirla de sange. Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania vorbind despre acest tablou spune: Te uiti indelung la gura lui Iisus si-ti vine sa soptesti: Doamne, cum sa nu fii trist daca noi Te-am intristat?...

Iar mana lui Hristos din "Deisis" binecuvinteaza iertand, iertare care nu este prefigurata nici de ochi si nici de gura.

A.C.

29 August 2012

Vizualizari: 10201

Voteaza:

Icoana Deisis 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

icoana deisis

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE