Identitate si ecumenism

Identitate si ecumenism Mareste imaginea.
 
Identitate si ecumenism

In dezbaterea ecumenica actuala, identitatea este una dintre problemele cele mai complexe. In cele ce urmeaza ma voi referi la doua aspecte principale ale acestei probleme : a) contextul, evolutia si starea actuala a discutiilor despre identitate in teologia ecumenica; b) raportul dintre identitate, Biserica locala si universalitatea in ecleziologia ortodoxa. Inainte de aceasta, o clarificare a termenilor folositi este necesara. In mod curent, prin identitate se intelege expresia originala a credintei prin valorile culturale ale unui popor, ale unui grup etnic sau ale unei regiuni. Pe plan ecleziologic, identitate inseamna forma particulara a unei confesiuni sau Biserici locale, in raport cu alte

Gherman al Constantinopolului si a Arhiepiscopului Simeon al Tesalonicului' class='linking auto'>Biserici locale sau confesiuni, inauntrul Bisericii universale. Astazi se vorbeste din ce in ce mai mult de identitatea proprie crestinismului in raport cu societatea si cultura in asa-zisa perioada post-constantiniana. Prin ecumenism (termenii ecumenism si ecumenist nu se folosesc in documentele Consiliului Mondial al Bisericilor decat foarte rar) se intelege aici dialogul interbisericesc in vederea formularii unor convergente majore intre traditiile confesionale diferite.

Problema identitatii, mai ales sub forma ei culturala, a fost abordata cu un patos rar intalnit de catre Conferinta mondiala misionara "Mantuirea astazi" de la Bangkok (29 decembrie 1972 - 9 ianuarie 1973). Intr-adevar, conferinta de la Bangkok a fost pentru Bisericile din lumea a treia o tribuna de condamnare a imperialismului occidental in materie de misiuni si de revendicare a identitatii lor culturale. De altfel este un fapt istoric stabilit ca, odata cu Evanghelia, misiunile apusene au introdus in teritoriile misionare si cultura europeana, ceea ce a dus la criza de identitate a popoarelor crestinate (nici Ortodoxia n-a fost in stare sa evite acest prozelitism cultural. Misiunile ortodoxe, inspirate si organizate de statele bizantin si rus, au impus popoarelor convertite helenismul si slavonismul). De aceea, s-a cerut cu insistenta ca Evanghelia sa fie propovaduita nu numai in cultura unui popor, ci si prin cultura acelui popor. Mai mult, protestul Bisericilor tinere din Africa si Asia s-a exprimat, dupa Conferinta misionara de la Bangkok, sub forma unui moratorium, impotriva unei conceptii "imperialiste" despre misiune, despre asistenta si solidaritatea ecumenica.

Fireste, miscarea de revendicare a identitatii culturale trebuie sa fie inteleasa in contextul a doua curente principale care au aparut in acelasi timip in teologia ecumenica : este vorba de curentul de contextualizare a teologiei, care s-a cristalizat cu o mare vigoare in America Latina si in Bisericile credinciosilor de culoare din Statele Unite si miscarea de localizare a Bisericii universale, care s-a facut simtita in diferite regiuni ale Bisericii Romano-Catolice.

Teologia contextuala, care cunoaste o mare varietate de tendinte, a readus in discutie modul in care se interpreteaza Evanghelia in functie de experienta si de situatia celui care primeste mesajul Evangheliei. Caci Evanghelia nu se refera la doctrine si probleme abstracte, ci se ocupa cu situatii istorice concrete, cu categorii de persoane a caror existenta este determinata de un tip de societate si de o ideologie. Din aceasta cauza, unii crestini traiesc credinta lor in lupta sociala pentru o societate de miine dreapta si libera. Teologia contextuala de nuanta radicala a scos in evidenta existenta unor factori sociali si politici care influenteaza configuratia actuala a crestinismului ca, de pilda, structura de clasa a unor comunitati crestine. Exista cauze economice si politice care separa pe crestini inauntrul aceleiasi Biserici sau familii confesionale, de aceea ecumenismul nu mai poate fi redus la problematica strict confesionala, ci trebuie sa aiba fn vedere si problematica culturala si politica.

Importanta Bisericii locale a fost subliniata in mod deosebit in ecleziologia din anii din urma. In Ortodoxie, ecleziologia euharistica a reafirmat natura Bisericii locale, in termeni de manifestare deplina a Bisericii universale, prin Taina Euharistiei si Taina Hirotoniei, doua acte care, asigura atat continuitatea cu traditia apostolica, adica apostolicitatea, cat si comuniunea pe planul local si pe cel universal, adica sobornicitatea. Dupa Conciliul Vatican II, catolicismul a recunoscut un oarecare pluralism teologic, liturgic si cultural. Astazi se vorbeste de factorul local nu numai in termeni de articulare a credintei, de diversitate teologica, ci si in termeni de autori tate si putere bisericeasca si se cere tot mai insistent transferul autoritatii bisericesti de la centru la nivelul episcopilor locali si regionali. Asa se face ca au aparut conferintele episcopale nationale sau regionale si ca o multime de Biserici catolice locale au un prestigiu ecumenic foarte important.

Asadar, dezbaterea ecumenica despre identitate este inseparabila de miscarea de contextualizare a teologiei (ca articulare a credintei) si de miscarea de localizare a Bisericii universale. Trebuie insa sa se admita ca fara contributia ermineuticii biblice din ultimele decenii o asemenea discutie n-ar fi putut sa aiba loc. Specialistii in exegeza sint de acord ca una dintre cele mai pretioase descoperiri ale acestei ermineutici este diversitatea la nivelul traditiilor neotestamentare. Nu in sensul unui pluralism de hristologii si ecleziologii, ci in sensul de experienta a comunitatilor crestine primare, ca reflectie a Evangheliei in prisma culturii si situatiei acelor comunitati. Exegetii recunosc acum permanenta si unitatea mesajului biblic, care pe de o parte, relativizeaza orice situatie istorica, dar care pe de alta parte, afirma identitatea acestei situatii.

Cateva cuvinte acum despre notiunea de identitate in teologia ortodoxa.

De la inceput trebuie sa fie spus ca teologia ortodoxa prefera o interpretare ecleziologica si harismatica a identitatii. Nu numai in sensul ca identitatea presupune comuniune, ci si in sensul ca identitatea emana din aceasta comuniune. Identitatea devine o valoare dinamica numai in comuniune. Comuniunea este unul dintre parametrii identitatii. Ea evita deformarea si uzura identitatii. De fapt, acesta este sensul biblic al identitatii. Teologia biblica este construita pe ideea de alianta, o alianta in care cei doi termeni, Dumnezeu si omul, sunt pusi in valoare. In aceasta alianta, identitatea este esentialul personal, ceva fara de care omul nu poate exista nici ca persoana, nici ca Biserica, nici ca societate. Inauntrul acestei aliante se realizeaza identitatea completa, integrala, autentica a persoanei. De altfel, omul nu se exprima ca persoana decat in relatii cu semenul sau. Nimeni nu poate spune ce este ca persoana decat in relatie cu alta persoana. Omul este o personalitate intrucat sta vis-a-vis de alta persoana, in masura in care se afla in miscare spre, sau in deschidere spre o alta persoana. Identitate inseamna deci a fi autentic in comuniune, a fi in stare de deschidere, de responsabilitate pentru altul.

Comuniunea este mediul si punctul de referinta al identitatii persoanei, dar sursa si puterea acesteia rezida in harisma ei, in vocatia ei originara. Identitatea crestinismului este cortul Duhului Sfant, asa cum reiese din cap. 12 al Epistolei intaia catre Corinteni, unde Apostolul Pavel descrie natura harismatica a celei dintai comunitati crestine. Elementul distinct al Bisericii sta nu numai in faptul ca crestinii se aduna ca "noul popor al lui Dumnezeu", deci, in evenimentul adunarii, ci si in faptul ca acestia au o responsabilitate proprie, o slujire unica, deci in elementul vocational sau harisimatic. Desigur, aceasta vocatie de baza a Bisericii se exprima in si prin structurile si institutiile ei apostolice, care devin criteriile de identificare a Bisericii de-a lungul istoriei. Biserica nu este o asociatie voluntara care isi va alege ea singura doctrina si semnele ei. "Este un singur trup, un singur Duh. Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez" (Efes. 4, 4-5). Exista o Evanghelie unica (Gal. 1, 6-9), de aceea nu se poate spune orice despre Hristos. Identitatea are deci continutul, criteriile ei. In mod special, identitatea Bisericii nu poate fi inteleasa decat daca se ia in legatura cu apostolicitatea. Identitatea si apostolicitatea sunt doi termeni asociabili si comparabili. In definitia identitatii sunt, asadar, cuprinse deopotriva elementul institutional si cel harismatic.

Ce raport exista intre identitate si unitate, intre diversitate sau pluralitate, pe de o parte si universalitate sau catolicitate, pe de alta parte ? Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, ar trebui spus ca una din marile descoperiri ale ecumenismului recent este particularitatea sau diversitatea pozitiva, adica realitatea diferita a Bisericilor locale nu numai in termeni de identitate confesionala ci si in termeni de pluralitate culturala. La prima vedere s-ar parea ca aceasta contrazice insasi miscarea ecumenica, miscare de reconstituire a unitatii Bisericii universale. Or, un ecumenism realist nu poate sa accepte o universalitate abstracta care niveleaza identitatea confesionala si particularitatea liturgica si culturala a Bisericilor locale. Din perspectiva universalitatii, este posibila si necesara o reevaluare a identitatii confesionale pozitive, pe care o asuma o Biserica istorica. Aceasta definitie confesionala a fost, in multe cazuri, un raspuns necesar al Bisericii intr-o situatie concreta particulara de alta parte, din aceeasi perspectiva se poate vedea mai bine influenta si limitele confesionalismului, care poate duce la exclusivism, localism si antiecumenism. Prin urmare, trebuie sa fie admise in acelasi timp si in aceeasi masura, un mare respect pentru diversitatea locala, o mare preocupare pentru unitate.

Caci identitatea confesionala poate deveni exclusiva, confesiunile fiind considerate ca simple entitati separate si opuse, dupa cum unitatea la nivel universal poate deveni o utopie ecumenica. Afirmand acestea nu facem o evaluare a textelor confesionale sau a marturisirilor de credinta aparute in istoria Bisericii universale. Bisericile iesite din Reforma incearca azi sa probeze valoarea ecumenica a textelor lor confesionale. Constatam numai aceste texte sau carti de credinta nu sunt rezultatul unui proces conciliar, iar pana acum nu exista o receptare reciproca sau universala a acestor carti. Pentru ortodocsi consensul nu poate fi obtinut invocand doar intentia ecumenica a acestor texte, este necesara examinarea continutului lor doctrinar prin scrutismul traditiei apos lice unanime.

In principiu, identitatea, fie sub aspect confesional, fie sub aspect cultural si unitatea sau ecumenicitatea sunt notiuni corelative, nu contradictorii. In principiu exista o interactiune intre identitate si unitate, caci Biserica prin natura ei este una, e universala si locala in acelasi timp. Aceasta in principiu, deoarece in practica acea corelatie are un caracter instabil ce poate duce la extreme. Identitatea, ca si unitata are criteriile si conditiile ei. Unele Biserici propun un model de identitate confesionala care in practica duce la particularism exclusivist. Confesionalismul este folosit o acoperire pentru practicarea sectarismului. Pentru acestea, orice acord teologic ecumenic duce inevitabil la eliminarea doctrinelor confesionale. Alte Biserici propun universalitate abstracta, care niveleaza particularitatile locale, reducand unitatea un minimum de optiuni comune. Exemplele se pot inmulti. In practica, exista o prulalitate de modele de comunitate, de identitate si de ecumenicitate.

Pentru a simplifica expunerea, vom reduce aceasta pluralitate la doua forme bine cunoscute : unele Biserici isi gasesc identitatea lor in continuitate cu traditia apostolica, altele se afla intr-un proces de a descoperi aceasta identitate prin teologia contextuala si practicii eliberarii. Problema cea mai serioasa pentru ecumenismul actual este aceea a reconcilierii acestor forme de identitate, care tind sa se institutionalizeze de asa manie incat ele devin semne de diviziune si de schisma. Care sunt criteriile unei identitati legitime, care este sensul diversitatii in unitate, cum se poate exprima ea in consesul ecumenic, iata intrebari care fac obiectul studiilor si conferintelor interconfesinale. Se vorbeste acum nu numai de recunoasterea "elementelor reciproce", ci si receptarea ecumenica implicita a celorlalte traditii. Adica o doctrina particulara : este acceptata si creeaza dificultati pentru o Biserica, dar acea Biserica poate sa a cepte motivele si argumentele care au determinat o alta Biserica sa formuleze acea doctrina intr-o epoca oarecare.

Nu este obiectul acestei prezentari de a arata care sunt criteriile si conditiile unitatii in identitate. Totusi, vreau sa amintesc numai ca Ortodoxia prefera sa vorbeasca despre o "sobornicitate deschisa", potrivit expresiei Pr. Prof. D. Staniloe Aceasta ar putea fi exprimata astfel : pe de o parte, ortodocsii au o atitudine "dogmatica" despre unitate, in sensul ca identitatea de credinta este esentiala unitatiiUnitatea Bisericii Universale se construieste deci pe pivotul traditiei unice apostolic (Bisericile neortodoxe din Consiliul Ecumenic inclina insa spre ideea ca unitatea rezulta din "consensul" intre diverse traditii confesionale). Pe de alta parte, ortodocsii au o atitudine "iconomica" despre unitate, in sensul ca aceasta lasa loc pentru o expresie teologica particulara, pentru un ritual liturgic deosebit, pentru o spiritualita specifica, pentru un sistem de organizare bisericeasca autonoma, tinand seama de pluralismul cultural, national si politic al comunitatilor respective. Este evident ca aceasta interpretare a unitatii, este in raport direct cu considerarea identitatii confesionale ca o valoare dinamica. Epoca in care se vorbea numai despre un antagonism ireductibil intre confesiunile crestine a fost depasita.

Analiza ecleziologica, precum si interpretarea istoriei Bisericii universale au devenit mult mai realiste si pastorale, deoarece ele cauta sa identifice atat aspectul pozitiv cat si limitele diversitatii teologic si pluralismul cultural de azi. De fapt, toate Bisericile incearca sa descopere acea potentialitatile si elementele ecumenice care se gasesc in traditiile si institutiile paticulare. Identitatea adevarata este o identitate ecumenica. Chiar Bisericile care sunt recunoscute pentru rigoarea lor dogmatica, isi dau seama ca Biserica veche a condamnat erezia, opozitia ireductibila, nu diversitatea. Dogmele au fost formulate tocmai ca niste criterii de a pastra identitatea si diversitatea in unitatea ecumenica. Noua ermineutica biblica ne ajuta de altfel sa intelegem mai bine ce forma de unitate a avut Biserica de la inceputul ei.

Care sunt problemele identitatii cu care este confruntata teologia ecumenica actuala ? In acest cadru nu este posibila decat o simpla enumerare a catorva dintre aceste probleme.

a) Se observa o usoara intoarcere spre confesionalizare si chiar spre o inasprire doctrinala, aceasta nu din cauza ca miscarea ecumenica nu ar avea sensul si motivarea ei, ci din motivul ca Bisericile isi cauta identitatea nu numai in raport cu prezentul si cu spatiul, ci si in raport cu trecutul si cu timpul. Ecleziologia continuitatii, care a fost interpelata in mod radical de ecleziologia contextualizarii, revine in prim plan caci euforia ecumenica din ultimele decenii, care se observa mai ales la "baza", ar fi dus la dislocari serioase si la o discontinuitate grava in definitia traditionala a Bisericilor.

b) Se constata o regrupare a marilor familii confesionale, care dispun acum de structuri nationale si regionale foarte eficace (ex. Federatia Luterana Mondiala, Comuniunea Anglicana, Conferintele panortodoxe, Bisericile Orientale etc). Se da din ce in ce mai mult atentie dialogului bilateral, care ar trebui sa preceada dialogul ecumenic. Se crede totusi ca aceasta miscare confesionala in miscarea ecumenica ar avea un caracter administrativ.

c) Se constata ca atat Consiliul Ecumenic al Bisericilor cat si majoritatea Bisericilor membre au promovat, in linii generale, un sipirit de confruntare si de contrazicere cu lumea de azi, avand pretentia de a spune adevarul in chestiuni de politica mondiala. Pe agenda Consiliului, problemele majore ale umanitatii au pus in umbra problemele reale ale comunitatii nationale. Cu toata modestia, crestinii ar trebui sa invete mai intai cum se construieste Biserica locala si apoi sa treaca la proiectul Bisericii universale. Ecleziologia ecumenica incepe cu ecleziologia pastorala si nu invers. In chestiunile publice si de politica internationala, Bisericile ar trebui deci sa-si pastreze rolul lor pastoral, adica sa ajute pe credinciosi sa interpreteze ei insisi realitatea socio-politica si sa gaseasca ei insisi solutia cea mai justa, in deplina libertate si responsabilitate. De altfel, problema ecumenica devine din ce in ce mai complicata din cauza optiunilor pe care Bisericile le adopta in probleme sociale si politice. In trecut s-a dat prioritate ecuimenismului practic potrivit dictonului "doctrina separa, slujirea uneste". Astazi, convergentele teologice devin o posibilitate reala, pe cand in domeniul socio-politic, Bisericile iau atitudini foarte diferite.

d) Cu toate acestea, unele Biserici sustin ca solidaritatea intercrestina si marturia comuna ar trebui sa prevaleze unitatii de doctrina. Anumite probleme si situatii grave cer ca crestinii, indiferent de apartenenta lor confesionala, sa se pronunte ca o singura voce si sa actioneze in comun. Cooperarea ecumenica intr-o problema urgenta depaseste deci punctele de ruptura si de separare in materie de doctrina sau cult.

e) Se recunoaste acum ca nu orice experienta ecumenica contribuie la unitatea Bisericii. Exista adevaruri ecumenice care nu pot fi socotite pe drept evenimente ecumenice. Noile experiente ecumenice sunt examinate tinand seama de contributia lor la unitatea Bisericilor.

f) Identitatea Bisericii ca atare, identitatea ei ontologica in raport cu lumea, constituie fara indoiala problema cruciala pentru intreg crestinismul actual. In aceasta privinta, conceptiile sunt foarte diverse mergand de la separarea improprie intre Biserica si lume, pana la identificarea improprie a acestora. Unii vorbesc de uzura si chiar de criza de identitate a Bisericii intre o societate care nu se mai identifica cu o anumita credinta religioasa. Intrebari, ca, de pilda, care este finalitatea Bisericii in raport cu Dumnezeu, ce este Biserica in raport cu forma ei institutionala, cu conditia si structura ei istorica, revin in prim plan, lasand in plan secundar discutiile despre aspectul confesional, cultural sau social al comunitatii crestine. In aceasta privinta, teologia ortodoxa a insistat asupra identitatii ontologice a Bisericii, adica asupra integritatii ei divino-umane, care face cu neputinta separarea intre fiinta Bisericii si istoria Bisericii, intre partea ei nevazuta si cea vazuta. Mai mult, ea vorbeste despre "liturghia cosmica", despre eclezialitatea intregii creatii, datorita unei dinamici divine interne care o misca si o conduce spre restaurarea in Hristos. Biserica nu se identifica cu lumea, desi ea este in lume si apartine lumii. Identitatea ei provine din acest mod de a fi, unic, in lume. Lumea nu este deci privita cu suspiciune sau in spirit de polemica, deoarece Evanghelia lui Hristos afirma clar ca Dumnezeu este nu numai in noi, ci si printre noi, nu numai inauntrul nostru, ci si in mijlocul nostru.

Asadar, miscarea ecumenica actuala a facut posibila o reafirmare mai articulata a identitatii fiecarei Biserici locale. Dincolo de unitatea comuna este identitatea locala, care trebuie sa fie respectata. Pe de alta parte, identitatea ramane o problema care preocupa teologia ecumenica de azi, deoarece identitatea se poate intoarce impotriva ei insasi daca nu este corectata, completata si reconciliata cu alte forme de identitate.

As dori sa conclud aceasta scurta prezentare, cu un cuvant la adresa ecumenismului local din tara noastra. Bisericile de aici pastreaza identitatea lor confesionala, liturgica si culturala, avand spatiul lor pastoral, misionar si social bine definit, intr-un climat ecumenic pozitiv. Este vorba insa, nu numai de un climat sau de conditiile unei vieti ecumenice pozitive, care au valoarea lor indiscutabila. Este vorba de un efort ecumenic al Bisericilor, pe de o parte de a fi autentice in credinta si viata lor interna, pe de alta parte de a fi simfonice in practicarea lor interbiserioeasca si sociala. Bisericile au gasit asadar un echilibru adecvat intre integritatea lor interna si solidaritatea lor externa, intre limbajul confesional si cel ecumenic.

Acestea au descoperit noi cai, noi (posibilitati si situatii de a fi impreuna, de a actiona si de a discuta impreuna. In fond, Bisericile sunt impreuna expuse aceleiasi situatii sociale si politice nationale. Problemele de ansamblu ale societatii constituie acum probleme de ansamblu ale Bisericilor. Evolutia sociala si culturala a tarii nu este un fapt "extern", ci se reflecta in evolutia interna a Bisericilor. De fapt, Bisericile nu pot fi "comunitati slujitoare" decat daca si-au asumat, dupa modul lor propriu si specific, mutatia pe care a parcurs-o societatea in care ele traiesc si lucreaza. Fiti siguri ca tot mai multe Biserici din comunitatea ecumenica vor sa inspire din experienta ecumenismului din tara noastra, o experienta dominata de simtamantul ca exista noi cai si noi posibilitati pentru o slujire crestina autentica.

Parintele Ion Bria

 

.

14 Decembrie 2006

Vizualizari: 3044

Voteaza:

Identitate si ecumenism 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE

Newsletter

Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro