Imparatia Cerurilor

Imparatia Cerurilor Mareste imaginea.

Imparatia Cerurilor este numita "Imparatia lui Dumnezeu" si "Rai" ca "viata vesnic fericita". Viata Imparatiei nu poate fi descrisa. Sfantul Apostol Pavel spune: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor care il iubesc pe El" (1 Cor. 2, 9).

Imparatia lui Dumnezeu poate fi inteleasa ca imparatia cea de dinafara de noi si imparatia lui Dumnezeu cea din noi. Primul fel al Imparatiei este exprimat in cadrul sfintelor slujbe, atunci cand se rostesc cuvintele: „Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin“. Este o Imparatie mai presus de lume. Aceasta Imparatie trebuie sa fie prezenta si in noi. Atunci cand Mantuitorul a fost intrebat „cand vine Imparatia lui Dumnezeu?“, El a raspuns: „Imparatia lui Dumnezeu nu vine pe vazute, ci Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru“ (Luca 17, 20-21).

Din Sfanta Scriptura cunoastem ca unor sfinti li s-a dat pregustarea acestei Imparatii. Astfel, Pavel a fost rapit "pana la al treilea cer" si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca" (2 Cor. 12, 4).

Imparatia Cerurilor este multimea bunatatilor randuite de Dumnezeu dintru inceput celor vrednici sa le primeasca: "Atunci imparatul va zice celor de-a dreapta Sa: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" (Mt. 25, 34). Viata din Imparatie este infatisata uneori prin negatie, ca sfarsit al relelor, alteori ca dobandire a bunatatilor. Sfantul Ioan Gura de Aur spune in acest sens: "am scapat in sfarsit de dureri, de chinuri, de gemete; nu mai e suferinta, intristare ori plans; nu mai sunt impotriviri si piedici; tulburarea si nelinistea au pierit. Acolo sus e viata cea adevarata, fara de moarte si plina de bunatati neamestecate cu rau. Nu mai e nimic care sa ne supere, nici griji, nici ispite, numai bucurie, iubire, veselie; toate sunt desavarsite, toate nepieritoare".

Imparatia Cerurilor inseamna mai intai de toate a fi impreuna cu Dumnezeu. A fi prezent in aceasta Imparatie inseamna a-L vedea pe Hristos in lumina slavei Sale (In 17, 24), in toata marirea (Rom. 8, 18) "fata catre fata" (1 Cor. 13, 12).

In Imparatie, dreptii vor gusta fericirea potrivit masurii lor duhovnicesti. Hristos insusi o arata, spunand: "In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt" (In 14, 2); iar Apostolul Pavel scrie: "Fiecare isi va lua plata dupa osteneala sa" (1 Cor. 3, 8); sau, in alta parte: "Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire" (1 Cor. 15, 41).

In Imparatia Cerurilor bucuria nu inceteaza, ea nu cunoaste saturare. Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste de: "odihnirea pururea mobila a celor plini de dorinta in jurul Celui dorit". Astfel, vietuirea in Imparatia Cerurilor nu inseamna odihna de orice lucrare. Inceteaza lucrarile cele din puterile firesti ale omului.

Viata omului in vesnicie nu este viata omeneasca mutata in cer, ci viata dumnezeiesc-omeneasca, in care puterile lui sunt miscate de energia dumnezeiasca; atunci el va putea sa spuna cu adevarat: "nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20).

Pregatirea pentru intrarea in Imparatia Cerurilor inseamna a face in toate voia Domnului. Asa ne va recunoaste Dumnezeu ca fii ai Sai. Nimeni nu se mantuieste prin fapte dupa moarte, in iad (Panihida, 90). Celor care n-au aceste semne de implinire a voii divine, Hristos le va spune: „Nu va cunosc pe voi" (Matei 25,12). De aceea, rugaciunea crestinului este aceasta: „Prelungeste-ne noua tuturor vremea vietii spre a ne pocai si nu ne osandi pe noi spre taiere ca pe smochinul cel neroditor" (Acatistier, p. 53).



02 Iunie 2009

Vizualizari: 8343

Voteaza:

Imparatia Cerurilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE