Impartasirea este incununarea si scopul final al Liturghiei si totodata al participarii noastre la sfanta slujba

Impartasirea este incununarea si scopul final al Liturghiei si totodata al participarii noastre la sfanta slujba Mareste imaginea.

Daca Liturghia e o jertfa, se intelege de la sine ca numai prin consumarea ei se atinge pe deplin ceea ce este scopul ultim al oricarei jertfe, adica realizarea comuniunii cu Divinitatea, prin mijlocirea victimei de jertfa (victima care in Liturghie nu este alta decat insasi Umanitatea Mantuitorului). impartasirea este deci incununarea si scopul final al Liturghiei si, totodata, al participarii noastre la sfanta slujba. Numai prin ea se realizeaza pe deplin si se desavarseste aceasta participare.

Accentuam acest lucru tocmai fiindca in practica si mentalitatea actuale el este aproape cu totul pierdut din vedere. Astazi, cand - in regula generala - la Liturghie se impartasesc numai Liturghisitorii, impartasirea credinciosilor nu mai constituie un scop permanent, ci unul ocazional, si deci secundar, al Liturghiei. La originea si institutia ei insa, Liturghia nu se poate concepe fara impartasirea credinciosilor, bineinteles a celor pregatiti si vrednici. Taina era adica organic si inseparabil legata de jertfa; impartasirea credinciosilor constituia deci o parte integranta si esentiala din randuiala Sfintei Liturghii.

Acest lucru il scoate de altfel in evidenta insasi alcatuirea sau structura Liturghiei, care presupune si implica impartasirea credinciosilor, prin texte categorice. Astfel, e destul sa amintim, in primul rand, formula cu care se insoteste inaltarea Sfantului Agnet: "Cele sfinte, sfintilor”, apoi formula de invitatie la impartasire: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!”, ori ectenia de multumire de dupa impartasire: "Drepti! Primind dumnezeiestile... ale lui Hristos Taine, cu vrednicie sa multumim Domnului!”

In rugaciunea tainica dinainte de impartasire, preotul se roaga, de asemenea, ca Dumnezeu sa ne invredniceasca pe noi, slujitorii, "a ni se da prea curat Trupul Tau si cinstitul Sange, si prin noi la tot poporul” s.a.m.d.

Care este sensul si ratiunea de a fi a unor asemenea texte liturgice, daca nu impartasirea tuturor membrilor Bisericii care sunt pregatiti si vrednici sa primeasca Sfintele Taine.

Prin urmare, scopul si gradul ultim al participarii la cultul divin se poate considera pe deplin atins numai atunci cand preotul a izbutit sa stranga pe toti enoriasii sai in jurul altarului si sa-i impartaseasca in cadrul Liturghiei din sarbatori. De aici, o datorie de capetenie a preotului este de a face totul pentru reinvierea impartasirii generale si frecvente (cat mai dese) a pastoritilor lui. Acesta a si fost, probabil, motivul intemeiat pentru care Sfantul Sinod a prevazut, in noul Statut pentru organizarea si funcționarea Bisericii Ortodoxe Romane (art. 42), impartasirea cu Sfintele Taine printre indatoririle generale ale tuturor membrilor oricarei parohii, pe langa cercetarea bisericii si participarea la sfintele slujbe. De altfel, si Povatuirile din Liturghier prevad, printre alte obligatii ale preotului, pe aceea de a indemna pe crestinii sai sa se impartaseasca cat mai des cu Sfintele Taine.

Pentru restabilirea sensului adevarat si autentic al actului impartatirii, se impune insa curmarea unui obicei, care tinde sa devina uz datorita slabiciunii sau lipsei de intelegere de care se fac vinovati multi preoti, si anume: sa nu mai administreze impartasirea ca un act individual si izolat de Liturghie, adica savarsit oricand ar fi, sau dupa Liturghie, cum obisnuiesc unii preoti, de ex. la Pasti, sub pretext de ordine si disciplina in biserica. Impartasirea trebuie administrata numai in cadrul ei normal si firesc, adica la locul unde a fost prevazuta totdeauna in randuiala Liturghiei, si anume atunci cand rasuna chemarea: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!”

Impartasirea va fi atunci resimtita si traita in adevaratul ei sens, acela de act savarsit in colectivitate, cot la cot cu semenii nostri, in unire cu ei si in acelasi gand cu ei. Liturghia e locul de intalnire al Mantuitorului cu fiecare dintre noi, prin impartașire. Ceea ce nu se poate decat fiind adunați in biserica, imprejurul mesei euharistice. Adunarea crestinilor stransi in jurul aceluiasi preot, dar mai ales al episcopului, ca in Liturghia arhiereasca (modelul Liturghiei desavarșite), e imaginea cea mai fidela si mai sugestiva a apostolilor stransi in jurul Mantuitorului la Cina.

De altfel, la originea ei, Liturghia crestina nu era decat o imitare a Cinei celei de Taina: scopul ei era sa faureasca in sufletele celor prezenti acelasi spirit de duioasa dragoste si comuniune care lega pe ucenici intre ei si cu Divinul lor invatator, in foisorul Cinei, inaintea dureroasei lor despartiri.

Iata cum, prin administrarea impartasirii generale si frecvente numai in cadrul Liturghiei, vom reface si vom reda credinciosilor nostri constiinta, astazi asa de slaba sau confuza, de membrii ai Bisericii, adica ai Trupului lui Hristos. In felul acesta, si numai asa, vom reinvia in cugetul lor sensul originar, adica cel eclesiologic sau comunitar, al cuvantului Biserica, notiune care in conceptia vechilor crestini nu insemna altceva decat trupul mistic al lui Hristos, realizat vizibil in forma unei comunitati sau parohii (unitatea sau celula cea mai mica a Bisericii), stransa in jurul unui episcop sau al unui preot si al aceluiasi altar si impartasindu-se din acelasi Sfant Trup si Sange (cf. I Cor. X, 17).

De aceea se si roaga preotul, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, "ca pe noi pe toti, care ne impartasim dintr-o paine si dintr-un pahar, sa ne uneasca unul cu altul, prin impartasirea Sfantului Sau Duh”. Caci prin impartasirea cu Sfintele Taine, ne facem una pe de o parte intre noi insine, iar pe de alta cu Hristos, Capul si Inima acestui Trup mistic, cum se exprima marele teolog bizantin Nicolae Cabasila din sec. XIV. Alaturi de iubirea crestina, impartasirea este deci cimentul care tine strans lipite intre ele caramizile vii ale zidirii Bisericii lui Hristos pe pamant. Cu cat elementul acesta de legatura si coeziune este mai tare si rezistent, cu atat si edificiul intreg va fi mai trainic si mai durabil.

Iata de ce unificarea spirituala a tuturor crestinilor intr-un singur organism viu, in care sa pulseze aceeasi inima si acelasi cuget, nu e posibila astazi fara reinvierea impartasirii generale si frecvente de odinioara. La aceasta se si reduce, in ultima esenta, scopul suprem al activitatii noastre pastorale, scop formulat de obicei in expresia foarte potrivita dar nu de toti inteleasa corect, de imbisericire a lumii: inseamna nu numai sa aducem lumea la biserica, ci sa redam fiecarui credincios in parte, constiinta de madular al Bisericii si sa-l facem sa retraiasca profund si intens sentimentul de comuniune cu fratii lui de credinta, integrandu-se de buna voie, in chip constient si efectiv, in comunitatea sau enoria din care face parte.

Parintele Claudiu Buza
Sursa: Preot Profesor Ene Braniste, "Participarea la Liturghie", pp. 98-102.

Participarea la Sfanta Liturghie - Preot Ene Braniste

Despre autor

CLAUDIU  BUZA CLAUDIU BUZA

Colaborator
1 articole postate
Publica din 28 Octombrie 2010

03 August 2012

Vizualizari: 816

Voteaza:

Impartasirea este incununarea si scopul final al Liturghiei si totodata al participarii noastre la sfanta slujba 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE