Inaltarea - o trezire spirituala

Inaltarea - o trezire spirituala Mareste imaginea.

Joi, 9 mai 2016, la 40 de zile de la Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă prăznuieşte două mari sărbători, Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Cer, una dintre cele mai vechi şi mai mari sărbători creştine, fiind cunoscută de poporul credincios sub denumirea de Ispas şi Ziua Eroilor, când în toate bisericile, mănăstirile şi schiturile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii neamului românesc.

În conformitate cu învăţătura credinţei ortodoxe, Hristos s-a înălţat la Cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii. Învierea şi Înălţarea sunt două acte mântuitoare distincte, dar aflate în strânsă legătură. Nu se poate vorbi de Înălţarea Domnului fără a face referire la Înviere şi invers. În Hristos omul este condus de Dumnezeu spre îndumnezeirea în care se află El. Înălţarea Domnului ne dăruieşte, pe de o parte, o victorie asupra limitelor fiinţei umane, pe de altă parte, o readucere la starea dumnezeirii. Mai mult, această mare taină ne aduce la o împăcare cu noi înşine şi cu Dumnezeu.

Potrivit celor spuse de Sfântul Ioan Hrisostom, „în această zi, când Iisus Hristos s-a suit la Ceruri, neamul omenesc s-a împăcat, din nou, cu Dumnezeu. Acum s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte părea imposibilă. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că omul era uşuratic la minte, nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit”.

De ziua Înălţării la Ceruri a Mântuitorului, Noul Testament consemnează: „doi bărbaţi au stat înaintea lor în haine albe, care au zis: bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer? Acest Iisus, care s-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum l-aţi văzut mergând la cer” (Fapte I, 10-11). Cei doi bărbaţi erau îngerii care îi încredinţa pe ucenici despre înălţarea la cer a Mântuitorului, ca aceştia să nu creadă că El a fost luat la cer precum Ilie. Acesta a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, în timp ce Iisus a fost luat ca Fiul Omului; Ilie cu o căruţă de foc, Iisus a fost luat de un nor, precum zice Isaia, „şade pe nor”.

Aşadar, Înălţarea Domnului este, prin excelenţă, o trezire spirituală a tuturor credincioşilor şi a fiecăruia în parte, o conştientizare a poziţiei fiecărui creştin faţă de chemarea divină şi începerea propriei ascensiuni în lucrarea duhovnicească personală. Este momentul îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre. Prin Înălţare, noi, creştinii ortodocşi păşim împreună cu Domnul Iisus Hristos în veşnicie.

Hristos s-a înălţat!

Adevărat s-a înălţat!

În veci, să fiţi slăviţi, eroi ai neamului românesc!

Ştefan Popa

 

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

08 Iunie 2016

Vizualizari: 647

Voteaza:

Inaltarea - o trezire spirituala 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

inaltarea domnului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE