Ingerul pazitor

Ingerul pazitor Mareste imaginea.

Ingerul păzitor se află lângă noi

- Gheronda, toţi avem înger păzitor?

- Da. Atunci când se botează omul, Dumnezeu îi dă şi pe îngerul său păzitor.

- Cei care nu sunt botezaţi au înger păzitor?

- Numai cei botezaţi au înger păzitor; cei nebotezaţi nu au înger păzitor, ci sunt ocrotiţi de Dumnezeu. De la Botez îngerul păzitor îşi asumă răspunderea faţă de cel botezat si îl însoţeşte toată viata lui.

- Gheronda, îngerul nostru păzitor este totdeauna lângă noi?

- Da, este lângă noi şi ne urmăreşte la fiecare pas.

- Şi cât de aproape stă de noi?

- Potrivit cu starea noastră duhovnicească.

- Când păcătuim pleacă?

- Atunci se depărtează, dar nu ne părăseşte. Atunci când dăm drepturi ispititorului prin viaţa noastră pă cătoasă, îngerul nu se descurajează, astfel încât să ne părăsească, ci ne urmăreşte mâhnit de departe.

- Gheronda, dar de ce nu ne dăm seama de prezenţa lui?

- Pentru că deocamdată nu ne dăm seama nici de prezenţa lui Dumnezeu. Ochii noştri sunt acoperiţi cu un văl dens. Iar pentru a se risipi acest văl, este trebuinţă de dragoste şi de smerenie.

Când omul simte prezenţa lui Dumnezeu, îl simte şi pe îngerul său păzitor lângă el şi atunci mişcările lui sunt fine, atente, dar şi libere. Atenţia aceasta nu-i face omului viaţa mucenicească, ci dimpotrivă îl odihneşte. Se mişcă cu o libertate duhovnicească. Evlavia, atenţia pe care o are, îi îndulcesc inima şi mereu ia aminte ca să nu piardă dulceaţa pe care o simte. Se întinde pe pat cu reţinere şi cu mâinile încrucişate la piept. Doarme cu sfială, cu evlavie, se scoală liniştit. Când îi bate cineva la uşă, nu caută să se aranjeze, pentru că totdeauna este aranjat. Neîncetat se îngrijeşte să nu-l mâhnească pe îngerul său păzitor.

Multă îngăduinţă află cerescul înger păzitor lângă un astfel de om pământesc devenit înger. Atunci când omul trăieşte o viată duhovnicească si se mişcă ca un copil cuminte, îngerul lui nu se chinuieşte, ci se bucură lângă el, iar la sfârşit se va întoarce bucuros la Dumnezeu împreună cu sufletul, pentru că sufletul a făcut ceea ce-l odihneşte pe înger, ceea ce-L odihneşte pe Dumnezeu. Dar oare ştiţi ce înseamnă ca îngerul păzitor să se chinuiască ani de zile cu sufletul şi în cele din urmă să se întoarcă la Dumnezeu rănit şi cu mâinile goale? Chiar si numai pentru acest motiv, din mărinimie pentru osteneala pe care o face îngerul meu păzitor, trebuie să mă sfinţesc, ca să nu merg în iad.

Ingerul păzitor ne ocroteşte

- Gheronda, îngerul păzitor ne ajută totdeauna?

- De noi depinde cât de mare va fi ajutorul lui. Dacă vom păşi puţin pe pământ tare, poate va păşi şi îngerul şi ne va scăpa de vreo primejdie. Dacă noi facem ceea ce trebuie sa facem, atunci şi îngerul va face' ceea ce trebuie să facă. S-au săvârşit multe minuni cu ajutorul îngerilor. S-a întâmplat ca unii tineri să fie scăpaţi într-o clipă din cine ştie ce păcat.

Câtă putere are un înger! Ajută chiar şi cu tăcerea lui. Odată mă aflam într-o situaţie fără ieşire. Din pricina mâhnirii simţeam că parcă îmi dă cineva cu o daltă în cap ca să-mi spargă fruntea. Aproape că-mi ieşeau ochii din orbite. Mă durea mai ales ochiul drept. Durere, durere insuportabilă! Mă învârteam ca un titirez, mă zvârcoleam de durere. Nu ştiam ce să fac. M-am rugat şi am cerut de la Dumnezeu să găsească un chip de a ieşi din acea situaţie. Şi deodată îl văd la umărul drept pe îngerul meu păzitor. Era ca un copil de doisprezece ani. Avea o faţă frumoasă rotundă cu nişte ochişori rotunzi. Ce chip! Strălucea! Simpla lui prezenţă mi-a alungat şi durerea şi toate; durerea mi-a pierit nu din cauza bucuriei, ci datorită dumnezeiescului Har. Bucuria nu alungă durerea; te bucuri, dar ai şi durerea în acelaşi timp. Insă dumnezeiescul Har! Mare lucru! Nu se poate descrie. „Dacă este aşa, am spus, atunci nu cu dalta, ci cu barosul să mă lovească în cap!". Chiar şi numai pentru acest lucru merită să-mi spargă capul. După aceasta s-a găsit şi rezolvarea care, omeneşte, nu exista.

- V-a vorbit, Gheronda?

- Nu, ci numai m-a privit.

- Gheronda, când îl vezi pe înger, vezi chipul său, dar în realitate cum este? Il vezi ca şi cum ar avea materie?

- Este ceva foarte subţire...

Să nu uităm niciodată că îngerul nostru păzitor se află totdeauna în chip nevăzut lângă noi, ne păzeşte si ne veghează. Dar trebuie ca şi noi să veghem asupra vieţii noastre şi să nu păcătuim.

Paisie Aghioritul Cuviosul

Despre rugaciune - vol. 6 - Cuvinte duhovnicesti; Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Despre rugaciune - vol. 6 - Cuvinte duhovnicesti"

28 Martie 2016

Vizualizari: 1720

Voteaza:

Ingerul pazitor 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

Ingerul pazitor ingerii

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE