Integrarea europeana in lumina teologiei ortodoxe

Integrarea europeana in lumina teologiei ortodoxe Mareste imaginea.


Integrarea europeana in lumina teologiei ortodoxe

Integrarea europeana constituie o problema actuala pentru tara noastra si este inedita din punct de vedere al teologiei ortodoxe. Ca sa pot da un raspuns concludent acestei probleme, consider ca este necesar sa interpretez integrarea europeana intr-un context mai larg, mai putin obisnuit in astfel de imprejurari, adica, a celor doua mari culturi europene, cea rasariteana si cea apuseana actuala.

Ma refer la cultura apuseana actuala, fiindca diferit de cea rasariteana, care a dat dovada de continuitate, ea are o baza crestina, dar incepand cu secolul luminilor, s-a afirmat ca o cultura autonoma care nu mai are in centrul ei pe Dumnezeu, ci omul, adica are un pronuntat caracter antropocentric. Aceasta cultura care s-a impus pe scena europeana in conflict cu teologia apuseana, emancipandu-se de sub tutela ei, are cateva coordonate definitorii care sunt absolut necesare pentru intelegerea, ei.

Prima dintre aceste coordonate consta in autonomia ratiunii umane, ratiune libera de orice constrangere exterioara.

Filosofii iluministi vorbeau despre epoca lor ca de o epoca a ratiunii, si prin ratiune intelegeau acele mijloace analitice si matematice prin intermediul carora fiinta umana putea sa aspire, cel putin in principiu, la o completa intelegere a realitatii si, prin aceasta, la deplina stapanire asupra naturii in toate formele ei.

Ratiunea astfel inteleasa este suverana in demersul ei si nu se poate pleca inaintea altor autoritati decat cea a faptelor. Nici Revelatia divina, nici vreo traditie oricat de veche si nici o dogma nu au dreptul sa se interpuna pe calea exercitiului ei liber. Immanuel Kant a definit esenta iluminismului printr-o sintagma care a ramas faimoasa pana astazi: "Sapere aude!" (Indrazneste sa cunosti!)

Scopul luminilor a acceptat aceasta provocare si, de atunci si pana azi, cu toata schimbarea intervenita in filosofia stiintei, sintagma kantiana amintita defineste principala incredere a culturii apusene.

O alta coordonata a culturii autonome consta in tendinta ei de a transforma paradisul ceresc intr-un paradis pamantesc, capabil sa asigure prosperitatea si bunastarea omului. Convins ca ratiunea si stiinta ii vor permite sa stapaneasca natura, omul a incetat sa se mai preocupe de paradisul ceresc si a cautat, cu ajutorul lor, sa realizeze un paradis terestru.

Cultura autonoma a dat nastere unui proces de secularizare care a transferat cetatea sfanta din lumea de dincolo in lumea de aici. Ea nu mai apare ca un dar al lui Dumnezeu din cer, ci rezultatul triumfului final al stiintei si omului pe pamant.

Secolul luminilor a dat astfel nastere unei doctrine a progresului care s-a perpetuat pana in vremea noastra. "Peste tot unde domneste spiritul european, spune Paul Valery, se observa aparitia maximului de trebuinta, maximului de capital, maximului de ambitie, maximului de putere, maximului de randament, maximului de modificare a naturii exterioare. Este remarcabil, spune el, ca omul european nu se deosebeste prin rasa, prin limba sau traditii, ci prin dorinta sa si amplitudinea dorintei lui".

Emanciparea spiritului uman de presiunea dogmei, traditiei sau superstitiei si exercitiului liber al puterii ratiunii umane, erau destinate sa duca la o crestere a cunoasterii si la o dezvoltare a tehnologiei, care sa elimine raul care il robeste pe om. imputinarea suferintei in lume, atat cat este posibil, ameliorarea conditiilor de viata ale omului, posibilitatea unei vieti decente si civilizate, sunt tot atatea rezultate remarcabile ale acestei culturi autonome.

Mai mult, aceasta cultura a permis Occidentului sa se inalte in lumea macrocosmosului si in cea a microcosmosului, si sa descopere ca lumea vasta se intemeiaza pe relatia intre particulele nelegate, ajungand sa bata la poarta transcendentei si sa puna bazele reconcilierii cu religia.

Mai mult decat atat, aceasta cultura a permis tarilor europene sa inregistreze progrese remarcabile in toate domeniile de activitate umana, in domeniul economic, politic, social, cultural si militar si sa devina state puternice, bogate si democrate. Este adevarat ca toate acestea nu s-au rezolvat fara tensiuni si razboaie extrem de sangeroase, cum au fost ultimele razboaie mondiale.

"In Europa, spune Paul Ricoeur, acest spatiu restrans al lumii, unde diferite si numeroase popoare locuiau impreuna, sensul istoriei se caracterizeaza intr-o succesiune aproape neintrerupta de razboaie si de pace, mai mult sau mai putin durabila. Europa, contrar altor continente, este un pamant al conflictelor, a tensiunilor interne. Observatia istorica de lunga durata scoate la iveala ca, de 2000 de ani, Europa, este un continent unde oamenii s-au infruntat adesea pentru ratiuni diferite, de clan, politice sau religioase. Europa, ca si Orientul Mijlociu, este un pamant supus unor tensiuni neincetate. Din nefericire, astfel de tensiuni s-au transformat adesea in conflicte sangeroase. Aceasta cultura a conflictului, de multe ori ruinatoare, a devenit totusi pentru noi, un capital institutional care a dat nastere democratiei. Democratia este arta de a acomoda tensiunile si conflictele intr-o etica a respectului".

Daca integrarea europeana ne permite sa ne impartasim de experienta democratiilor apusene si de sprijinul lor in epoca de tranzitie, in care ne aflam, de garantia securitatii pe care ne-o poate oferi, atunci acest proces este extrem de valabil si merita sa-l sustinem din plin.

Apoi mai este si o problema de structura a noilor organisme europene. "Europa actuala nu poate fi imaginata nici ca un model monarhic, nici ca unul republican sau federalist, spunea un ganditor apusean. Este nevoie de o schimbare a mentalitatilor proprii atat a indivizilor, cat si a popoarelor pentru ca noua entitate politica europeana sa devina o realitate. Caracteristicile europene pe care le cunoastem interzic ca Europa sa actioneze ca un singur om sau ca un stat centralizat, adica sa se comporte pe scena internationala cu aceeasi relativa univocitate.

Identitatea europeana este facuta din tensiuni interne puternice, dintr-o exigenta a cresterii permanente, dintr-un echilibru precar intre aspiratiile economice si cele culturale. Acesti parametri evolueaza simultan si cu viteze diferite si ar fi iluzoriu sa se creada ca o putere centrala ar putea sa le stapaneasca in vederea luarii de decizii umane.

Nimic nu este mai opus unei puteri centralizate decat teologia ortodoxa, caci a ramas credincioasa structurii Bisericii universale din primul mileniu, ca structura sinodala, conciliara sau soborniceasca dupa chipul Sfintei Treimi, care tine sa afirme atat identitatea specifica fiecarui neam cat si legatura comuniunii dintre ele.

Mai precis, din punct de vedere ortodox, universalul nu este dat deasupra localului in mod centralist, nici nu este dat de sub local, federalist, ci este dat prin local ca sa-l tina in legatura comuniunii reciproce si sa contribuie prin specificul lui etnic la imbogatirea reciproca a tuturor. Noi credem ca structurile europene se indreapta spre aceasta directie si avem astfel un motiv in plus sa ne declaram in favoarea procesului de integrare europeana".

Dar, cultura autonoma, la care ne-am referit mai sus, pe langa numeroasele ei calitati care au contribuit in larga masura la edificarea Europei Occidentale, are si anumite aspecte care, din punctul de vedere al teologiei ortodoxe, sunt discutabile.

Din cauza conflictului pe care l-a avut cu teologia apuseana, cultura autonoma tinde sa izoleze religia in sfera preocuparilor particulare ale omului. "Trebuie sa afirm, spunea un teolog occidental, ca dihotomia iintre domeniul public si cel privat ramane fundamentala pentru cultura moderna si daca este wba despre dialogul dintre Evanghelie si cultura, ttunci aceasta dihotomie constituie o cerinta de prim ordin".

Datorita acestei dihotomii, rolul religiei in sfera publica a fost asumat de stiinta. Religiile sau confesiunile individuale pot avea valoare numai pentru cei care le respecta ca atare, insa pretentia pentru adevar in sfera publica o poate avea numai stiinta. Aceasta, fiindca stiinta nu lucreaza cu deductii scoase din Revelatia divina, ci prin observarea fenomenelor si prin inductie din rezultatul observatiilor.

Altfel spus, stiinta nu se bazeaza pe opinii subiective ca religia, ci pe analize obiective, unde matematica joaca un rol esential. In sfera publica, cuvantul decisiv nu-l mai are religia, ci stiinta.

Prin izolarea religiei in domeniul unor simple opinii particulare, subiective, aceasta dihotomie a constituit o lovitura grava adusa crestinismului, in general, si a celui apusean in special. Datorita ei, religia crestina a incetat sa mai joace un rol obiectiv in societatea europeana si, cantonata in sfera vietii interioare a omului, s-a transformat in sursa de proliferare a sectelor. Caci, "o data ce religia este definita ca o afacere de ordin privat, spune un sociolog occidental, atunci fiecare individ poate alege din evantaiul mesajului evanghelic doar acele elemente care ii convin lui".

Sectele care ne-au invadat tumultuos in ultimii ani sunt produsul acestei dihotomii care face abstractie de caracterul obiectiv al crestinismului, de caracterul sau integral, pentru a se limita la interpretari partiale si subiectiviste.

Prin preocuparea ei unilaterala pentru lumea exterioara a naturii, stiinta a neglijat viata interioara a omului si a favorizat aparitia unei crize spirituale absolute. Dupa cum observa un teolog englez, "asteptarile secolului al XVIII-lea nu sau realizat. Cetatea cereasca n-a coborat pe pamant si continuam s-o asteptam. Stiinta a dobandit victorii dincolo de asteptarile secolului al XVIII-lea, dar lumea care a aparut nu ne pare a fi mai rationala decat cea pe care au cunoscut-o veacurile precedente. Mereu mai multa lume din cadrul natiunilor celor mai puternice de pe pamant se simt fara ajutor in ghearele unor gandiri irationale care vor sa destabilizeze religia si cultura."

In virtutea unei ratiuni autonome care pare sa-i flateze orgoliul, omul devine prizonierul lumii imanente si al legilor naturale, unde traieste sentimentul indepartarii de Dumnezeu, un sentiment al vidului spiritual. Pe cat de mult traieste sentimentul dominarii lumii exterioare prin stiinta si tehnologie, pe atat de mult a pierdut puterea spirituala de a se domina in propria lui fiinta, devenind sclavul patimilor care il scufunda in materialitatea lumii imanente si-l desfigureaza spiritual. Se adevereste cuvantul lui Hristos potrivit caruia "nimic nu-i foloseste omului daca stapaneste lumea si isi pierde sufletul sau".

Este adevarat ca stiinta ii ajuta omului sa progreseze in cunoasterea naturii si a faptelor, dar nu este in masura sa-i ofere omului sensul propriei sale existente si al lumii in care traieste. Astfel, eliberarea ratiunii de sub controlul dogmelor nu ne-a dus aparent catre o lume mai rationala decat in trecut, ci la o lume lipsita de sens si la criza spirituala. Suntem ajunsi la punctul unde orice explicatie pare sa nu mai explice nimic.

Aceasta criza este cu atat mai evidenta cu cat sentimentul autonomiei, care domina constiinta omului contemporan, il determina sa ramana prea putin deschis fata de ordinea lumii transcendente, fata de Dumnezeu. intr-o expunere prezentata la UNESCO, un cardinal de la Vatican declara urmatoarele: "Marile culturi au cunoscut si ele oameni areligiosi si nu este imposibil ca ei sa fi existat chiar si la nivelul culturilor arhaice. Dar numai in societatile occidentale moderne, omul asuma o noua situatie existentiala, fiindca se considera subiect si agent unic al istoriei si refuza orice apel la transcendenti, Acest om nu accepta alt model de umanitate in afara conditiei umane, asa cum poate ea ar fi descifrata in diferite situatii istorice. Omul se realizeaza el insusi si reuseste sa se realizeze doar in masura in care se desacralizeaza el insusi si desacralizeaza si lumea. Sacrul este obstacolul prin excelenta in calea libertatii lui. El considera ca va fi cu adevarat liber doar atunci cand va fi lichidat ultimul zeu."

Pe aceasta cale, universul s-a desacralizat si secularizarea a creat o situatie cu totul noua pentru omul modern. Pentru prima data in intreaga istorie, legitimarea religioasa a lumii si-a pierdut credibilitatea ei, si nu numai pentru cativa intelectuali si alti indivizi marginali, ci pentru paturi largi ale intregii societati. S-au facut mai multe tentative de recrestinare a acestor paturi, dar de fiecare data tentativele s-au lovit de indiferenta omului european fata de transcendent.

Altii prefera sa se adreseze religiilor orientale care se caracterizeaza printr-o maxima sacralizare a profanului, asistand astfel la o reactie cu totul noua fata de profanizarea sacrului, anume la sacralizarea profanului, fapt care nu face decat sa sporeasca confuzia religioasa in care se afla omul modern, in cele din urma am vrea sa mai subliniem ca aceasta cultura autonoma la care ne referim si care este cultura pe care o vom intalni in procesul integrarii europene, il determina pe om sa nu tina seama de legile lui Dumnezeu si sa impuna naturii si omului regulile ei proprii. Asa a impus naturii legea industrializarii masive care a reusit in numai doua secole de la aparitia ei sa provoace unei naturi care s-a edificat pe parcursul a miliarde de ani, pagube ecologice ireparabile. Si tot pe aceasta cale se cauta sa se impuna si omului legi impotriva firii care nu fac decat sa sape in mod grav la temelia familiei si societatii.

Acesta este motivul principal pentru care un teolog ortodox spune ca "nu crede kputerea ratiunii umane. Conceptul modern ratiunii vine din umanismul pagan, adica din increderea nelimitata in puterea individului de a se ridica deasupra lumii, formulandu-i si dictandu-i legile ei. E o atitudine de orgoliu care reproduce la infinit si consacra pacatul lui Adam cazut prin trufie in clipa in care il imbata iluzia inaltarii prin propria natura. Lumea dinainte de Hristos a gandit ca aceasta autonomie, lumea moderna, divortata de Hristos, s-a reintors in ea, reluand pacatul de la capat.

Din cuprinsul acestei expuneri se desprinde clar ca exista motive pentru care teologia ortodoxa considera ca bine venit procesul de integrare europeana, dupa cum exista alte motive care par sa se opuna acestui proces. Daca este adevarat ca le putem asuma pe primele, ce facem cu cele din urma? Oricat ar fi de redutabila provocarea pe care cultura autonoma o adreseaza teologiei ortodoxe, o asumam si f aceasta pentru doua motive principale.

Mai intai, daca poporul roman a ramas un popor credincios dupa aproape cinci decenii de ateism, credem ca tot astfel, credinta lui il va ajuta sa faca fata si valului de secularizare provenit din partea unei culturi autonome.

Aceasta, fiindca rezistenta lui la ateism, care a facut adevarate ravagii in unele din tarile care ne inconjoara, nu este un lucru intamplator, ci se intemeiaza pe una din coordonatele majore ale Ortodoxiei, si anume ca, in mentalitatea poporului nostru, Dumnezeu nu ramane doar exteriorul lumii, adica absent din creatie, ci este prezent si in universul vazut prin energiile necreate care isi au izvorul in Dumnezeu si constituie fundamentul principal pe care se sprijina intreg cosmosul. Pictat pe zidurile interioare si exterioare ale bisericilor din nordul Moldovei constituie expresia plastica, aceea ca Dumnezeu nu este prezent doar in biserica ci si in natura si cosmos.

Aceasta ne arata ca Dumnezeu nu este pentru romanul ortodox un simplu obiect transcendental, ci o realitate pe care o simte si o traieste in modul cel mai real prin lumina pe care o revarsa peste fiinta lui si peste intreg universul. Cultura autonoma este urmarea unei conceptii care Il considera pe Dumnezeu ca fiind exterior lumii, inchis intr-o transcendenta deista, care nu mai are semnificatie spirituala pentru viata crestina.

Acolo unde Dumnezeu este prezent in imanenta lumii, omul nu mai resimte lucrarea lui Dumnezeu ca o violare a libertatii lui personale, ci dimpotriva, ca mijloc de dobandire a adevaratei libertati care il ridica pe om deasupra cosmosului si legilor lui naturale.

In al doilea rand, as dori sa subliniez ca poporul roman este singurul popor care marturiseste credinta rasariteana si se exprima printr-o limba de origine apuseana. Interpretat prin aceasta perspectiva, crestinismul romanesc, intemeiat pe prezenta lui Dumnezeu in om si cosmos, a realizat cea mai originala sinteza intre cultura apuseana si cea rasariteana.

De la cultura apuseana a asumat ratiunea lucida a Occidentului, iar de la cultura rasariteana a preluat mistica iubirii. Rolul pe care ratiunea il joaca in aceasta sinteza spirituala romaneasca se vadeste in expresii ca acestea, "cuminte" sau "fara minte" care imprima misticii rasaritene o nota rationala, iar rolul iubirii se descopera in atitudinea de omenie care imprima ratiunii solicitudinea fata de semeni.

Aceasta sinteza poate fi de o importanta capitala pentru procesul integrarii noastre europene, fiindca nu numai ca ne ajuta sa preluam ceea ce ni se pare pozitiv din cultura apuseana si sa rezistam la presiunea secularizarii, dar ea poate constitui un mijloc important pentru intalnirea dintre cele doua mari culturi, cea apuseana si cea rasariteana, astfel ca unitatea europeana sa nu fie doar politica, ci si spirituala.

Desigur, nu putem uita ca suntem confruntati de dificultati majore, fiindca, desi poporul roman a ramas un popor credincios dupa aproape o jumatate de veac de ideologie atee, duce lipsa de instructie religioasa, si ca multi dintre intelectualii nostri cunosc prea putin valorile teologiei si spiritualitatii Ortodoxe, care a aparut si s-a dezvoltat in aria marii culturi a antichitatii precrestine.

Consideram, insa, ca datoria noastra nu este aceea de a ne confrunta cu cultura autonoma a Occidentului, ci trebuie sa ne-o asumam selectiv Avem incredere in valorile noastre spirituale. De aceea, teologia ortodoxa se declara in favoarea procesului de integrare europeana.

Aceasta complementaritate este cu atat mai importanta cu cat Biserica Rasariteana dispune de valori spirituale care au fost si pot fi de mare folos Bisericii Apusene in misiunea ei. Sau, dupa cum se afirma in aceeasi enciclica, "De la originea lor, Bisericile din Rasarit au avut un tezaur (spiritual, liturgic, teologic) de care Bisericile din Apus s-au folosit la imbogatirea lor liturgica, spirituala si pentru jurisprudenta lor".

Spunem toate acestea pentru a arata in mod concludent ca Ortodoxia dispune de valori care pot contribui la imbogatirea culturii apusene, dupa cum si noi ne putem imbogati cu valori etice ale culturii Occidentale, astfel incat, departe de a fi un obstacol pe calea integrarii europene, Ortodoxia constituie un factor valoros in aceasta directie.

Preot Prof. Dr. Dumitru Popescu

.

07 Iulie 2008

Vizualizari: 2818

Voteaza:

Integrarea europeana in lumina teologiei ortodoxe 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE