Inteligenta - har si indatorire

Inteligenta - har si indatorire Mareste imaginea.

Un titlu ca acesta, vorbind despre inteligenta, ar putea sa para unora rezultatul unei ispite luciferice. Or, tocmai ceea ce dorim noi astazi, ceea ce avem sentimentul ca trebuie astazi infaptuit, este sa aratam capacitatea inteligentei de a intra intr-o cuprindere a lumii de o suprema umilitate. E ceea ce a aratat atat de expresiv I.P.S. Pimen, care a desfasurat in fata ochilor nostri si a memoriei noastre acel ritual al intrarii in cinul calugaresc, cu toate detaliile lui sezisante, insemnand, de fiecare data, nu o acceptare oarecare, ci, dimpotriva, o deliberata optiune.

E un itinerar, acesta, la care ne indeamna amintirea Maicii Benedicta, a Doamnei Zoe Dumitrescu-Busulenga. Si, venind inspre , de data aceasta, ca si la alte sarbatori legate de pomenirea prietenei si profesoarei noastre, simteam cum in jurul nostru peisajul tot parca se straduia sa participe la un atare inteles de solidaritate morala.

Intram in zarea unor extraordinare prezente sufletesti, dupa Pascani, unde a profesat candva, cel care mi-a fost dascal, academicianul Ciopraga, urcam spre Veresti, printre livezi marcate de pasii lui Sadoveanu. Iar aici in jurul nostru, merii acestia cu fructe feeric smaltate de rosu, mi-au adus aminte de mituri fundamentale ale culturii poetice: merele Hesperidelor la capatul lumii, care erau de fapt o punte catre absolut, merele care in alte traditii, mitografice, nu numai istorice, reprezentau un izvor de viata perena - se spunea ca Alexandru cel Mare ar fi gustat, pe versantele care-l duceau inspre India, din asemenea mere daruind viata pe cate patru veacuri.

Viata indelunga, viata spiritului, insa, e aceea care ni se daruie aici la Manastirea Putna, "Ierusalimul neamului romanesc", cum a numit-o Eminescu, functioneaza mereu nu numai in orizontul nostalgiilor, dar si in acela al actiunii prezente si al proiectiei de viitor. Il am aici, in fata ochilor, pe cel care era una din gloriile facultatii noastre de la Iasi, de Istorie si Filologie, pe Alexandru Zub, care, pornit la drum, ca Eminescu altadata, ca sa celebreze la Putna mari amintiri ale fiintei istorice romanesti, a avut de patimit, din aceasta pricina, ani grei de temnita.

E un itinerar, acesta, catre Manastirea Putna, un itinerar catre sinele culturii noastre si catre sinele fiintei romanesti, semanat uneori cu sacrificii. De aceea am indraznit sa aduc aminte si de episoade amare ale deceniilor dinainte. Cine va putea uita tot ceea ce I.P.S. Pimen a facut aici, intretinand in jurul manastirii o ambianta de extraordinara prezenta a memoriei. Un fel de rezonanta activa, un asa zis ghidaj, care nu era de fapt un ghidaj pentru a ne face cunoscute cutare sau cutare exponate muzeale, ci de fapt o calauzire catre noi insine, catre ceea ce era mai pretios de salvgardat in fiinta noastra morala.

Mi-a placut ca aceste intelesuri nu se pierd. Eram, trudind, impreuna cu cei de la Bucuresti, specialisti de prima mana de la Serviciul de Expozitii, care ne-au ajutat sa punem pe pereti o alcatuire de imagini pe care o vom prezenta mai tarziu, si-am luat act de vanturarea publicului in muzeu, public tanar, cuviincios, cu mult mai cuviincios decat se poate vedea pe strazile Bucurestiului.

Si asta mi-a dat speranta ca nu e totul pierdut in perspectivele de viitor ale tarii noastre si ale tineretului. Si mi-a placut - trageam cu urechea - sa aud un fel de maieutica interogativa, putin sprintara, a celui care facea introducerea in muzeu si care scotea de la tinerii sai auditori niste raspunsuri de bun simt privind situatia Moldovei in Evul Mediu, in epoca lui Stefan - dar cu un sens al actualitatii, care mi s-a parut pregnant si care ne lipseste de atatea ori.

Privim spre un viitor de globalizare americanizata sau suntem foarte indiferenti la ceea ce ni se pare trecut prea indepartat. Or, totul este sa gandim in prezentul de care trebuie sa fim demni, sa gandim in acest prezent o confluenta a marelui trecut si a visarii de viitor.

Eu cred ca in celebrarea pe care o infaptuim acum impreuna, sigur, intra in joc o dimensiune estetica. Doamna Zoe Dumitrescu-Busulenga era, la Facultatea de Filologie, spiritul cel mai deschis, mai suplu deschis, catre intregul cuprins al artelor. Muziciana, in intelesul direct al cuvantului, cu o mare sensibilitate, cu o apetenta pentru valori care ne erau interzise. Ea il iubea pe Anton Bruckner, cu douazeci de ani inainte de a se fi vorbit la noi despre Bruckner, de pilda. Ca sa nu mai pomenesc alte semnificative episoade vadind puterea ei de patrundere. In plastica, de asemenea.

De aceea am indraznit sa propunem aceasta expozitie cu lucrari care i-au apartinut, cu lucrari pe care si le-a ales din vecinatatea asa de interesanta, la , cu pictorul Horia Bernea, un artist de o mare deschidere moderna, laureat al Bienalei de la Paris, care a facut un drum auster catre trecut, catre genurile traditionale, catre peisaj, catre natura moarta, inarmat cu acuitatea radicalismului modern pentru a pune in valoare tot ceea ce muzeul poate sa ne ofere si de aici inainte. Aceasta intelegere intre spirite cu adevarat deschise se rostea intotdeauna in cotidianul sufletesc al Doamnei Zoe.

I.P.S Bartolomeu ne-a impartasit detalii privind sederea sa la Manastirea Varatec, cand avusese convorbiri pilduitoare cu Doamna Zoe, chiar inainte de a fi devenit Maica Benedicta. Cu o lipsa totala de prejudecati, le placea sa asculte impreuna muzica, si muzica de jazz uneori. Horia Bernea spunea la fel: cine nu iubeste jazzul nu-l poate intelege pe Bach si nu poate intelege rigorile supremei inaltari catre cerul credintei.

Aceasta mare extensie a campului de curiozitate este, cred, una din lectiile pe care ni le lasa experienta sa. Si care nu vine deloc in contradictie cu fervoarea exigenta a optiunii sale monahale. Precum Liszt, altadata, cand a intrat in randurile obedientei franciscane si a devenit canonic de Albano, ea nu-si repudia, prin aceasta, sensibila experienta artistica, ci, dimpotriva, o purta catre noi straluminari.

Marea experienta estetica de cuprindere a artelor, care era proprie Doamnei Zoe - literatura comparata, expresii muzicale si plastice, se gasea dusa spre un orizont redemptor, aici, in aceasta noua conditie pe care si-o hotarase; departe de a fi anulata, dimpotriva, se afla purtata ca intr-un Graal mitic catre ceruri de noua lumina, de perena lumina. Atare intelesuri de etica superior traita, la lumina duhului, mi se pare ca trebuie sa ne stapaneasca in zilele acestei celebrari.

Teolog, gnostic se spunea cu un inteles pozitiv, in cartile Filocaliei, teolog spunea I.P.S. Pimen, nu in sensul de vorbitor despre Dumnezeu, ci de vorbitor cu Dumnezeu. Vorbitor in imprejurarile cele mai grele. Fundatorul unui muzeu de o mare candoare sufleteasca si de o forta neasteptata de persuasiune, muzeu de icoane taranesti la Sibiel, parintele care a facut ani lungi de inchisoare povestea, in insemnarile editate de Muzeul Taranului Roman, despre experienta din inchisoare, unde il simtea pe Dumnezeu aproape, ca pe un vecin. Aceasta vecinatate care mentine omul in cuvenita, respectuoasa aplecare fata de adevarurile supreme, dar, in acelasi timp, il arunca irepresibil sa imbratiseze aceste supreme intelesuri, mi se pare ca este esential si in functionarea tipului de inteligenta al Doamnei Zoe.

Cand am evocat-o la 85 de ani, mi-am ingaduit o comparatie cu una din marile figuri ale culturii europene, cu Doamna de Stael, care era o inteligenta redutabila, marea inamica a lui Napoleon, ajuns in stadiul tiraniei. Si ea avea aceasta convingere: "Cand oamenii sunt prosti, se intampla totdeauna din vina lor", transa nemilos ilustra literata. "Si daca as avea putere, as obliga pe toata lumea sa aiba spirit."

Castelana de la Coppet era, intr-adevar, o institutie europeana. Cand s-a intors, dupa 1814, la rosturile ei, dupa caderea lui Napoleon, toata Europa era acolo. Un fel de State Generale ale culturii europene, cate cinci-sase sute de oameni erau in fiecare zi in jurul castelului, veniti sa o vada, sa se impartaseasca de luminile ei. Si un contemporan, un precursor al psihologiei diferentiate a natiunilor, Bonstetten, elvetianul, spunea ca se cheltuia la Coppet, intr-o zi, mai mult spirit decat in toata Europa intr-un an.

Dar aceasta urgenta, ca de ucaz ambitios care strabate in cuvintele Doamnei de Stael, nu seamana nicicum cu exercitiul inteligentei in cazul Doamnei Zoe. Mai degraba cred ca expresia adevarata ar fi aceea pe care o folosea I.P.S. Pimen vorbind despre un harism al culturii. Inteligenta devenita nu numai o dimensiune indispensabila, ci un dar care ni se ofera astfel incat sa ne umple fiinta cu un fel de fireasca plenitudine, de fireasca desavarsire. Si cred ca si aceasta lectie e bine sa o purtam cu noi, cand vom pleca de la intalnirea noastra.

Extensia culturii pana la intelesuri foarte vaste, a aduce poezia ebraica, de pilda, in firescul catedrei de literatura universala era o initiativa miezoasa, dandu-i deopotriva posibilitate lui Ioan Alexandru sa-si expuna niste curajoase descoperiri ale culturii sale. El a fost cel care a vorbit despre si despre valori uitate ale poeziei crestine si cel care ne-a intors spre universul poeziei psalmice, despre care ne va vorbi aici prietenul Bruno Mazzoni, mare cunoscator al culturilor romanice si al culturii romanesti.

Deci, o mare extensie spre zone neasteptate, dar fara pitorescul exotismului. Era dominant in ideatia ei, in optiunile ei, prototipul, acest fundament al culturii grecesti, al determinarii noastre mediteraneene si al unui anume clasicism funciar. Jurnalul ramas de la Doamna Zoe, analizat de doamna Docsanescu, contine inca pagini inedite despre Hellada. Ne-a dat odata, in Secolul 20, niste cutremuratoare insemnari despre Creta. Creta orizontului pre-hellenic, dinaintea Greciei, in care insa ea vedea niste permanente cu adevarat zguduitoare.

Felul acesta de a intelege istoria spiritului, cu o capacitate de inminunare, la nivelul ei de cultura, de zguduire interioara, este iarasi un lucru rar si greu de inteles de catre oameni care practica experienta culturala ca un fel de epidermica indeletnicire, ca o petrecere, ca o plimbare grabita printre carti si printre lucruri.

A se lasa zdruncinat pana in adancul firii de marile revelatii ale lecturii e o putere ce razbate si in unele marturii pe care le-am adunat pentru aceasta sesiune. Si eu cred ca aici converg doua mari exigente ale prezentului nostru, pe de o parte deschiderea catre vaste orizonturi, dar nu intr-un sens cantitativ, de simplu cumul globalizant, si, pe de alta parte, aceasta dorinta de intensitate care sa poata sa se alieze si cu o puritate a cugetului.

Cand am sarbatorit 500 de ani de la infiintarea sub semnul UNESCO, dumneaei a tinut sa fie prezenta. A venit si la Neamt si la Iasi, unde am avut o sesiune onorata de Patriarhul Constantinopolului si de mari prezente ale lumii bisericesti, nu numai de carturari emeriti - era profesorul Ciopraga, de pilda, printre noi. Dar a tinut sa vina cu un text despre cultura ca epifanie. Epifania care inseamna inaltarea la zenit a ceea ce exista, a realitatii, la un zenit de puritate si de frumusete. Si e sensul romanesc al cuvantului.

Alte limbi romanice scot tot vocabularul frumusetii din termeni exteriori, de la stralucire, de pilda, in timp ce romana, limba aceasta de tarani, a avut curajul, austeritatea intelectuala sa derive frumusetea de la forma, de la desenul interior. Formosus vine de la forma. Este un lucru asupra caruia merita sa meditam. Si in experienta doamnei Zoe, in capacitatea aceasta de cutremur interior, de emotie nestanjenita, exista desenul interior, scheletul acesta intangibil al unei apropieri conceptuale.

Sunt lucruri care explica de ce aici, la Manastirea Putna, eu cred ca omagiem nu numai un imens prestigiu al istoriei si al mitologiei noastre, legat de Stefan cel Mare, dar si rosturi stravechi de viata romaneasca, coborand pana in strafunduri populare. Si cum am uita ceremonia slujita de cei care ne gazduiesc astazi, de inmormantare a Maicii Benedicta - eram sub ploaie, daca tineti minte, la capataiul bisericii, in fata absidei, si, in jurul nostru, zeci si sute de oameni, rabdatori, nu dadeau niciun semn de precipitare si dintre acestia erau in numar fatalmente restrans cei care sa-i fi putut masura anvergura intelectuala.

Dar erau oameni ai locului, din satele, din orasele din jur, care simteau ca se intampla ceva cu adevarat important, ca plecarea ei dintre noi ne intereseaza intr-un plan uman mai adanc. Si eu cred ca aceasta legatura, intre o etica care este o etica a cuprinderii cat mai largi si o estetica a culmilor acut traite, se realizeaza in cazul ei.

Unul din pictorii pe care i-am adus, un fiu al Bucovinei, un artist de mare puritate, Paul Gherasim, are un ciclu intreg, inspirat dealtminteri, intr-o masura, de Ioan Alexandru, Logos - si logos-ul ne duce spre cuvintele evanghelistului Ioan, "La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul". Aceste teribile, supreme intelesuri sunt decantate intr-o pictura de o subtila luminozitate la Paul Gherasim, dominate nu o data de initiala Logos-ului, de A, lambda. In greceste, lambda, daca avea accentul jos, avea si valoare de cifra, 30. Daca accentul era sus se citea 30 de mii.

Mie mi se pare ca niciodata, in intelesul fundamental al actiunii marilor artisti, nu poate lipsi o ireductibila generozitate. Niciodata sa nu intoarcem puritatea spre un inteles restrictiv, pentru putini, dimpotriva, sa intelegem ca ea se poate asocia cu o dimensiune de vastitate, de amploare. Ca oamenii sunt demni sa aiba acces la aceste valori de intensa creativitate.

Cu aceasta incredintare cred ca ii ramanem fideli Doamnei Zoe, stradaniei ei, in care vadea o vitejie tonica, peste tot ceea ce era fragilitate umana in propria ei faptura. Si inainte de a incheia, multumindu-va pentru atentie, as vrea sa-mi ingadui sa va citesc cateva randuri primite de la un reprezentant foarte semnificativ al culturii noastre, al culturii noastre artistice, muzicianul, compozitorul Roman Vlad, care s-a ilustrat printr-o cariera remarcabila in Italia - director al marelui Festival Maggio Fiorentino, director al Studioului de la Scala din Milano. Il intalnisem la Roma, la reuniuni organizate de Doamna Zoe Dumitrescu-Busulenga, si mi-am permis a-l instiinta despre actiunea noastra si a-l invita. Iata raspunsul sau - este un om ajuns la 89 de ani: Roman Vlad.

"Mult stimate domnule ambasador, va multumesc pentru scrisoarea atat de amabila si de magulitoare pentru mine pe care ati avut bunavointa sa mi-o adresati. Multumesc, de asemenea, pentru intentia de a ma invita la colocviul consacrat amintirii Doamnei Zoe Dumitrescu-Busulenga, la Putna. As fi venit cu bucurie, dar, din nefericire, nu sunt in stare. Ce fericire ar fi fost pentru mine sa ma intorc inca o data in Bucovina, regiunea in care m-am nascut - pornise de la Cernauti - si pe care o pastrez cu netarmurita dragoste in inima mea. Vreau sa fiu prezent totusi la Colocviu, cel putin ca martor al perioadei fecunde in care Doamna Zoe, fericita Maica Benedicta, a condus magistral Accademia di Romania la Roma, stiind sa castige stima, admiratia si, in acelasi timp, simpatia tuturor intelectualilor, artistilor, oamenilor de stiinta si a politicienilor care au frecventat Accademia. Cred ca se poate spune ca doamna Busulenga a fost un ambasador ideal al culturii romanesti in Italia. Va rog, domnule ambasador, sa cititi aceste randuri la Putna si sa primiti expresiunea celei mai sincere recunostinte si a stimei mele."

Il avem, din partea oamenilor de cultura italieni, pe Bruno Mazzoni astazi printre noi. Ii multumesc inca o data. Gandul nostru, cu incuviintarea si incurajarea I.P.S. Pimen si a staretului Melchisedec, a fost sa constituim aceasta prima sesiune ca o fagaduinta pentru un viitor pe care il speram ordonandu-se intr-un fel constant, cu un fel de regularitate, nu mecanica, dar cu adevarat expresiva. Si daca in aceasta prima sesiune am cautat sa imbratisam subiecte variate, fara sa excludem si o latura de evocare memorialistica, cred ca in etapele urmatoare o sa ne putem concentra asupra unor subiecte mai strans definite, de pilda o sesiune legata de contributiile ei la studiul lui Eminescu, in raport cu romantismul german. Ea a adus o viziune foarte adanca asupra acestui domeniu.

O sa vedeti, de pilda, in expozitie, o piesa a maestrului Catargi, care sta cumva in aria de straniu, de enigmatic dincolo de vremi, pe care o deschide apropierea lui Holderlin de Grecia. Paginile despre Holderlin ale Doamnei Zoe sunt remarcabile. Asa cum Holderlin ne-a dus spre o intelegere proaspata, fara conventii, a Antichitatii, si a lui Sofocle, dintr-un asemenea versant de loiala sensibilitate, s-a ales, ca un portal grav, oferit de H. H. Catargi, si coperta pentru cartea inchinata marelui tragic.

Aceasta miscare, aceasta pendulare creatoare pe dimensiuni ale timpului, cred ca va putea fi servita de perseverenta noastra, incercand nu sa sistematizam rigid, dar, in orice caz, sa oferim o inaintare care sa moduleze temele. Si indraznesc sa sper ca, din cei prezenti astazi, vom avea ocazia sa ne intalnim si in anii urmatori. Un titlu admirabil al unei emisiuni a prietenului si creatorului de mare acuratete si daruire sufleteasca, a domnului Ilisei, se referea la trecerea prin vamile numeroase ale cugetului si ale existentei. Si eu cred ca asta spune mult - o sa avem ocazia in cele "85 de vami" sa luam contact inca o data cu aceasta prezenta traita, urmarita cu adevarata fervoare in astfel de marturii.

Academia Romana este, iata, prezenta la nivelul cel mai semnificativ prin Eugen Simion, care i-a fost presedinte si un presedinte care nu va fi uitat, pentru ca a facut enorm pentru restitutia catre Academia Romana a prestigiului de care ea se bucurase si pe care il merita. Profesorul Simion detine astazi responsabilitatea care fusese si a Doamnei Zoe, de presedinte pentru Sectia de Stiinte Filologice. Mi se pare ca se citesc si aici semne prielnice de continuitate. Sub semnul unei fertile continuitati se aseaza veghea noastra de astazi: sa stim ca in ale spiritului avem datorii care nu ne pot vreodata parasi.

Dan Haulica

13 Mai 2009

Vizualizari: 1611

Voteaza:

Inteligenta - har si indatorire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE