Puterea cuvantului - Interviu cu omul de cultura Florin Caragiu

Puterea cuvantului - Interviu cu omul de cultura Florin Caragiu Mareste imaginea.

Puterea cuvantului - Interviu cu omul de cultura Florin Caragiu

Victorita Dutu: Care este rolul dumneavoastra in cetate, in comunitate?

Scriitorul Florin Caragiu: Intr-un interviu publicat la inceputul anilor ’90 in revista 22, Adam Michnik, cunoscutul dizident polonez, afirma categoric: "Eu consider ca obligatia mea este sa spun adevarul". Nu comentez aici ce intelegem unii sau altii prin adevar, esential este sa marturisesti adevarul in care crezi si sa nu faci din acesta, cum spunea Octavian Paler, o oportunitate de care sa te servesti.

Pe de alta parte, cred ca este o greseala sa teoretizam, in linii foarte principiale, care este rolul intelectualului in societate. Kant ii atribuia geniului puterea de a se limita. Bine este sa ne constientizam propriile limite si aptitudini. Nu orice intelectual este dotat pentru o anume angajare sociala sau politica. Si totusi, cu totii trebuie sa constientizam faptul ca facem parte dintr-o societate civila si, atunci cand e cazul, se cuvine si e salutar sa ne exprimam atitudinea in fata tendintelor agresive, agresive chiar la adresa constiintei morale.

- Va rog sa ne spuneti o intamplare, un exemplu din care sa tragem invataminte, cum ne raportam la noi insine cand ne intalnim cu o situatie fara limite, fara iesire...

- O intamplare semnificativa petrecuta in viata mea este, as spune, intalnirea cu marele parinte si duhovnic Ghelasie Gheorghe, pe care am descris-o in cartea "Cuviosul Ghelasie Isihastul". Aceasta intalnire providentiala, as spune, pe langa faptul ca mi-a oferit chei la situatii aparent fara iesire, nu a ramas importanta doar pentru mine.
Acest fapt a reprezentat un punct de pornire in dialogul cu ceilalti, facandu-ma sa constientizez mai adanc rolul omului, acela de a fi o fiinta a dialogului, mai ales a dialogului extins, prin participare liturgica si manifestari creatoare.

O situatie fara iesire este caracterizata tocmai prin faptul ca nu se intrevede o rezolvare in urma tuturor incercarilor noastre de rationalizare a situatiei. Atunci o solutie fericita ar putea veni in urma incredintarii de sine in voia lui Dumnezeu, pentru ca o situatie fara iesire poate fi, pe langa aspectul ei dramatic, si o oportunitate a unei depasiri a limitarilor proprii, prilejul unei schimbari sau innoiri a mintii, a unei inaintari in credinta, a transcenderii ratiunii prin taina. Iar castigul rezultat, in pofida aspectelor dramatice ale situatiei in sine, nu este deloc minor.

De aceea, personal cred ca totul e cumva invaluit in iconomia divina si situatiile fara iesire sunt si ele in acelasi registru dialogic, un dat ce ne intampina cu un sens, mai mult sau mai putin ascuns, un dat care ni se adreseaza si cere un raspuns, o atitudine, un salt spiritual, o schimbare in ordinea prioritatilor. Este, cred, important, ca persoane precum cea a Parintelui Ghelasie sa fie mai mult cunoscute.

De altfel, de curand am participat la organizarea, in cadrul Centrului de Documentare Europeana din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, a Primului Colocviu National dedicat operei si personalitatii sale. Exista, dupa cum se poate vedea, in spatiul romanesc, o deschidere si un potential semnificativ in ce priveste intalnirea celor mai diverse valori.

- Care este importanta sacrului, raportarea la Dumnezeu in arta, in creatie, in ceea ce facem?

- Sacrul are multiple intelesuri. Teologul si filosoful Jean Yves Lacoste a opus chiar sacrul liturgicului, care reprezinta ceea ce ramane din sacru atunci cand toti idolii sau zeii inselatori cad. La Wagner, dupa sacrul din tetralogie, dupa Amurgul Zeilor, urmeaza ca incununare a sacrului Parsifal. Acest sacru fara fata inselatoare este in centrul unei conceptii prin excelenta crestina.

Interpelat de un om de cultura cu cuvintele: "Sfintii Parinti spun despre om ca e nimic", Parintele Ghelasie a dat un raspuns memorabil: "Intr-adevar, omul e nimic, dar din nimic a creat Dumnezeu lumea". Iata aici extraordinara perspectiva deschisa de revelatia divina!

In arta, sacrul trebuie si poate fi cautat chiar cu mijloacele specifice artei. Cu versatilitatea ei specifica, in arta se arata cum totul poate fi sacralizat, de fapt pseudeosacralizat, printr-un proces enigmatic de iluzionare; si, de asemenea, cum ceea ce e menit sa se sfarame, se sfarama fara crutare.

Ce este, in fapt, idolul? O falsa valoare, s-ar putea spune. Sau ceea ce pare ca-l poate inlocui pe Dumnezeu, cel putin in ordinea prioritatilor, printr-un proces de amagire, este un obiect sau o fiinta in care investim ca intr-o valoare absoluta. Dialectica relatiei cu idolul este amagirea si deziluzia. Ca exemplificare, stiinta poate ajunge idol cand avanseaza mitul cunoasterii absolute prin intermediul ei.

De asemeni, atunci cand dezvolta mitul comunicarii absolute prin mijlocirea ei, televiziunea poate deveni, de asemeni, un idol. Revenind, arta prezinta ridicarea si sfaramarea idolilor, pune in discutie temeiurile ultime ale existentei, opozitia dintre sacru si pseudosacru, dintre realitate si amagire, dramatizand fenomenul de pseudorealitate. Arta autentica este un exercitiu de constiinta.

- Sunteti autorul volumului "Antropologia iconica - reflectata in opera Parintelui Staniloae", aparuta in 2008, la Editura Sophia. Pornind de la prima evidenta a titlului, va voi intreba care este legatura dintre om si icoana?

- Omul sta fata in fata cu icoana lui Dumnezeu, in care isi regaseste chipul din adanc, personalitatea lui integrala, calitativa si nemuritoare, cu toate aspiratiile ei spre desavarsire. Pornind de la o definitie a Parintelui Staniloae, care vorbea despre "ratiunile plasticizate ale lumii", am tinut sa arat ca in opera Parintelui Staniloae limbajul, el insusi, a devenit ca o ratiune plasticizata, o unitate intre sensibil si inteligibil, ce poarta pecetea trairii, si astfel, a capatat puterea de a convinge, in masura in care a rezonat cu un intreg edificiu uman.

Conceptul de icoana este unul complex, Sfantul Ioan Damaschin vorbind despre o intreaga scara de intelegere a sa, plecand de la Fiul lui Dumnezeu ca Icoana naturala a lui Dumnezeu Tatal, pana la icoana ca obiect de cult. Referitor la aceasta din urma, este imbucuratoare existenta unui valoros grup de pictori iconografi, in primul rand Monahul Ilie, apoi Georgeta Marioara, Alexandru Nicolau, Monahia Andreea, s.a., care au reusit sa reinvie, in lucrarile lor, spiritul traditiei iconografice din perioada ei de varf.

Temeiul icoanelor sta in Intruparea Fiului lui Dumnezeu. As mai dori sa remarc faptul ca icoana Maicii Domnului cu Pruncul sintetizeaza taina creatiei si mantuirii lumii. Astfel, figura Maicii Domnului reprezinta, dupa cum arata Parintele Ghelasie, chipul creatiei care Il intrupeaza pe (Fiul lui) Dumnezeu, iar figura pruncului Iisus, imaginea (Fiului) lui Dumnezeu care se intrupeaza in creatie. De aici, chipurile de barbat si femeie, ambele oglindind taina Intruparii divine, in cele doua orientari specifice.

Cat despre icoanele sfintilor, ele certifica faptul ca parcurgerea celor trei trepte ale vietii crestine, anume purificarea de patimi, luminarea si indumnezeirea omului, reliefate in mod constant de traditia patristica, nu constituie o utopie. "Dumnezeu s-a intrupat pentru ca omul sa se indumnezeiasca", afirma Sfantul Atanasie cel Mare. Icoana este, pe de o parte, o marturie despre originile omului, redescoperirea sau rememorarea chipului de rai, pe de alta, insa, anticipeaza si adevereste despre chipul omului rascumparat in Hristos si transfigurat in slava dumnezeiasca.

- Anul trecut ati fost nominalizat cu volumul "Catacombe. Aici totul e viu!" la premiul Mihai Eminescu si premiul revistei "Romania Literara", pentru debut. Anul acesta ati publicat, tot la editura Vinea, un nou volum, "Sentic". Ce reprezinta pentru dumneavoastra poezia?

- In viziunea mea, poezia nu poate fi rupta de un proces de meditatie, de filosofare si nici chiar de rugaciune. Insa, in principal, intuitia poetica pune in lumina circuitul investitiilor afective si spirituale, modul cum ne investim fiinta in anumite valori si lumi.

Titlul celui de-al doilea volum al meu de poezie, SENTIC, recent aparut la editura Vinea, reliefeaza chiar aceasta idee. Notiunea de sentic, introdusa de dr. Manfred Clynes, s-a incercat sa fie tradusa ca "simtire intelegatoare", ca sa folosesc un termen din traditia patristica, si totodata de "simtire creativa". Asta spune, in fond, ca atmosfera lumii fiecaruia este creata dupa felul in care el simte.

Din pacate, se pare ca adesea uitam sa simtim, si ca nu mai avem nici curaj sa simtim. Cu timpul am devenit imitatori si consumatori, si mai putin creatori si rugatori.

- Care este rolul cuvantului, cu trimitere la Logos si la Sfantul Apostol Ioan?

- Dupa Evanghelia lui Ioan, in Logos este viata si lumina. Lumea este a Cuvantului, dar se poate ca fiind a Cuvantului sa nu-L primeasca pe acesta. Rolul Cuvantului intrupat este esential pentru om. El este temeiul, reperul si speranta, marturisite sau nu, pentru toate demersurile si incercarile omului, mai mult sau mai putin deviate de la telul implinirii umane. Poezia insasi marturiseste apartenenta lumii la Cuvant. Omul are de ales intre Cuvant si propria sa nimicire.

Vorbea frumos Parintele Dumitru Staniloae despre om ca fiinta cuvantatoare, afirmand despre cuvantul cu substanta spirituala ca este, mai mult decat o simpla informatie, o comunicare de prezenta.

- Ca editor al revistei "Sinapsa", in raport cu intentiile dvs., ce loc si ce rol ii rezervati acestei publicatii in peisajul cultural romanesc?

- Suntem la al patrulea numar al acestei reviste interdisciplinare cu participare internationala (intre autori se numara Parintele Andrew Louth, Tristram Engelhardt Jr., Alexei Nesteruk, s. a.), pe care am initiat-o impreuna cu Parintele Neofit Linte si maestrul Dan Puric, revista care abordeaza teme de teologie, filosofie, stiinta si arta, gandite dintr-o perspectiva crestina.

O mare parte din cultura contemporana este, dupa cum se stie, rodul unor determinari extra-culturale. Ma gandesc la masiva influenta economica si chiar politica asupra culturii, din care rezulta un caracter comercial si propagandistic antireligios, ostil chiar valorilor spirituale clasice, pe care il manifesta un anumit tip de cultura la moda.

As zice ca revista "Sinapsa" isi propune, in peisajul spiritualitatii noastre, sa resuscite acea spiritualitate crestina de tip organic, care aspira sa refaca legatura cu omul integral a cunoasterii, a diferitelor moduri de cunoastere partiala. Ca urmare, stilul abordarii unei probleme aspira sa fie situat intre simplu si academic, furnizand informatie complexa, riguroasa si la zi intr-un mod atractiv, menit sa intereseze tot omul.

- Ce ne puteti spune despre Serile Sinapsa pe care le-ati organizat la sediul Uniunii Scriitorilor?

- Cu plecare de la revista Sinapsa au fost organizate la Uniunea Scriitorilor serile Sinapsa de poezie si muzica religioasa, cu participarea unor scriitori si poeti de renume. Sensul acestei actiuni tine tot de idea de intalnire si dialog intre multiplele zone de activitate spirituala.

- Sunteti directorul editurii Platytera din Bucuresti. Ne puteti spune cateva cuvinte despre activitatea editurii dvs.?

- La editura Platytera au fost publicate din pana in prezent un numar de aproximativ 70 de titluri. Publicarea integrala a scrierilor parintelui Ghelasie Gheorghe este unul dintre deziderate. De asemeni, mentionez ca au aparut numeroase traduceri din greaca si rusa tratand despre viata si invataturile unor sfinti si stareti din diverse perioade, precum si lucrari ale unor teologi contemporani de seama, cum ar fi Pr. George Florovsky, sau Pr. Philotheos Pharos, s. a. De asemeni volume precum "Cine suntem" de Dan Puric, sau "Puterea dragostei" de Pr. Teofil Brasoveanu, dar si carti de poezie.

- Sunteti co-autor al cartii "Repere patristice in dialogul dintre stiinta si teologie", aparuta recent la editura "Basilica" a Patriarhiei Romane, editie prefatata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Care este importanta acestui dialog, cine beneficiaza de el mai mult, teologii sau oamenii de stiinta?

- Si unii, si ceilalti, daca vor consimti sa priveasca lucrurile cu onestitate. De dragul coerentei si consistentei gandirii insesi, nu putem lepada temeiurile transcendente, dumnezeiesti, ale imaginii lumii.

Sorin Vieru, in "Riscul gandirii", afirma ca gandirea incolora, fara sentiment, are o singura pasiune, aceea pentru uitare. Ea pare ca functioneaza bine, ca un joc artificial, cu reguli inventate, tocmai pentru ca a dat la o parte problemele grave si reale. Pe aceste presupozitii amnezice isi intemeiaza o mare parte din stiinta autoritarista concluziile ei de tip scientist. Aceasta este una dintre concluziile majore ale volumului in discutie.

Interviu cu scriitorul Florin Caragiu, realizat de Victorita Dutu.

Despre autor

Victorita Dutu Victorita Dutu

Colaborator
5 articole postate
Publica din 30 Decembrie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5699

Voteaza:

Puterea cuvantului - Interviu cu omul de cultura Florin Caragiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE