Intrebarea celor cercati

Intrebarea celor cercati Mareste imaginea.

Despre orice cuvânt sau faptă se cade a întreba pe cei cercaţi, pentru ca nu cumva, din neîncercare sau din plăcere de sine, înţelegând şi făcând ceva unele în locul altora, să rătăcească şi să cadă în părerea de sine, închipuindu-şi că ştie cum trebuie, neştiind încă nimic, cum zice Apostolul: monahul trebuie să aibă răbdare în toate cele vin asupra lui, pe care vrea Dumnezeu să le îngăduie asupra lui spre învăţătură, spre cercare, spre cunoaşterea slăbiciunii sale. Să nu se facă îndrăzneţ, să nu-şi piardă nădejdea, în orice rău sau bine ce i s-ar întâmpla.

E dator să se ferească de orice vis, de orice vorbă şi de orice lucru fără rost şi să cugete la numele lui Dumnezeu mai des decât răsuflă, în toată vremea şi în tot locul şi lucrul, şi să vadă la El din suflet adunându-şi mintea din toate lucrurile lumii şi căutând să facă numai voia lui Dumnezeu. Atunci începe mintea să-şi vadă greşeala sa, [cea] ca nisipul mării, şi aceasta este începutul luminării sufletului şi dovada sănătăţii lui.

Atunci începe să înţeleagă binefacerile lui Dumnezeu şi greşelile sale. De atunci păzeşte poruncile întru cunoştinţă, de la cea dintâi până la cea din urmă, fiindcă şi Dumnezeu le-a pus ca pe o scară şi nu poate cumva să treacă peste una ca să ajungă la alta, ci trebuie să înainteze de la cea dintâi la cea de a doua, şi aşa mai departe, [ceea ce] face pe om Dumnezeu prin Harul Celui ce le-a dăruit pe ele celor ce aleargă sa le împlinească.

Nici o altă făptură sau zidire, însufleţită sau neînsufleţită, n-a călcat voia lui Dumnezeu vreodată, ci numai firea omenească, [a omului] care, [deşi] bucurându-se de multe binefaceri, a mâniat pe Dumnezeu necontenit.

Parintele Arsenie Boca
SEMINŢE DUHOVNICEŞTI, EDITURA LUMEA CREDINTEI

Cumpara cartea "SEMINŢE DUHOVNICEŞTI"


 

21 Ianuarie 2016

Vizualizari: 249

Voteaza:

Intrebarea celor cercati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE