Invataturile unei prostituate batrane catre fiul sau handicapat

Invataturile unei prostituate batrane catre fiul sau handicapat Mareste imaginea.

Cînd intri în orfelinatul din „L" auzi mai întîi un zgomot asemănător cu cel pe care îl fac gîştele şi găinile atunci cînd le strigi la mîncare. Coridoarele de beton, cu brîie verzi, par să se clatine de la zgomotul paşilor celor ce aleargă spre tine. Aici înţelegi că vorbirea a fost dăruită oamenilor doar pentru a comunica lucruri înalte; atunci cînd oamenilor le e foame, frig sau frică, ei nu se exprimă prin cuvinte. Gîtlejurile lor scot sunete asemănătoare cu cele ale jivinelor: unele de casă, altele sălbatice, marine sau poate chiar de sub pămînt. Dacă animalele ar încerci să ne vorbească, probabil ele ar scoate sunete asemănătoare cu cele ale copiilor adolescenţi de la orfelinatul din „L".

Alergînd din toate părţile, copiii au umplut coridorul, înconjurîndu-mă. Prima senzaţie a fost că vor sări pe mine şi mă vor linge, aşa cum fac cîinii cînd îşi văd stăpînul după o lungă perioadă de despărţire. în faţa acestui spectacol oamenii normali se simt atît de neputincioşi încît foarte puţini dintre ei găsesc apoi puteri pentru a intra a doua oară într-un orfelinat. De obicei ei nu se mai întorc. Oamenii normali preferă să uite că orfelinatele există. De aceea, în orfelinate lucrează mulţi oameni anormali. Ei vînd ajutoarele umanitare primite de la organizaţiile internaţionale şi fură mîncarea şi medicamentele copiilor. Tot ei violează fetele bolnave sau le corup, amăgindu-le cu bomboane, ciorapi, încălţăminte, aparate de radio chinezeşti sau alte mărunţişuri. Băieţii mai răsăriţi pot cîştiga toate aceste bunuri muncind prin gospodării.

Umbletul lor de gîşte pare să vrea să ascundă în spatele ondulărilor poveştile lor triste, impregnate de ruşine şi de neputinţă. Privindu-te, ei te transformă, vrînd-nevrînd, într-unui dintre oamenii aceia mari care sînt meniţi să abuzeze de ei într-o formă sau alta. „Nu am nimic şi nu vreau nimic!", îţi vine să zici în apărarea ta. Dar îţi dai seama că nu mai ai nici o scăpare, că nimic nu te mai poate apăra de privirile lor, de mîinile lor, de mirosul lor, de durerea şi de singurătatea lor care te învăluie ca o ceaţă pînă te ascunde cu totul, făcîndu-te pentru o vreme pierdut dintre oameni.

In dimineaţa aceea a fost găsit mort un băiat din orfelinat. Acum era întins pe o masă în depozitul pentru alimente. L-au pus acolo pentru că era un loc mai ferit. Şobolanii i-au mîncat nasul şi urechile. O jumătate din buza de jos lipsea. Trebuia să-l înmormînteze repede. Era cald şi se împuţea. Apoi şobolanii îl rodeau tot mai mult. Probabil aşteptau doctorul. Dar de ce o fi murit? Nimeni nu ştie. A murit şi gata. Il chema Nicolae.

In orfelinat se zicea că mama lui Nicolae îi trimitea bani şi lucruri din Italia. Această legendă a început să circule de cînd Nicolae s-a pricopsit cu un radio de buzunar chinezesc. Un radio mic, roşu, cu baterii. Cel mai greu era să faci rost de baterii. Dar Nicolae le găsea nu ştiu cum. Tot ce avea mai bun Nicolae era acel radio. Alţii nu aveau nimic. La orfelinat, dacă ai ceva, eşti cineva, dacă n-ai, nici nu exişti. Nicolae era cineva datorită radioului de buzunar.

Vestea morţii lui a stîrnit sfadă în jurul radioului. Cînd l-au căutat în buzunare, radioul nu mai era. Cineva îl furase mai înainte. Dar cine? Instructorul îi ali-niase pe toţi de-a lungul peretelui, mai întîi băieţii, apoi fetele, după înălţime. Toţi s-au pregătit de bătaie. Ştiau: nimeni nu va recunoaşte nimic.

La numărătoare au ieşit lipsă Serioja şi Karlic. Ei petreceau întotdeauna nedespărţiţi. Nici nu se putea altfel, de vreme ce Karlic se afla într-un cărucior cu rotile, iar Serioja îl împingea tot timpul. Cei doi şi-au depăşit propriul handicap compensînd prin celălalt ceea ce le lipsea. Serioja era încet la minte, aproape că nu o avea deloc, în schimb Karlic, deşi avea mîinile şi picioarele nedezvoltate, avea un cap sclipitor. Graţie capului său, Karlic a reuşit să-l convingă pe Serioja să-l ducă oriunde voieşte, convingere care lucra ca o vrajă. Mintea sclipitoare a lui Karlic îl făcea pe Serioja să se simtă puternic. Minciunile pe care Karlic le născocea cu o repeziciune uimitoare l-au salvat pe Serioja de la multe bătăi.

Karlic ştia să facă rost de mîncare şi de haine. Avea ceva de vrăjitor în el. Dacă l-ai fi lăsat în cărucior noaptea într-o pădure la o sută de kilometri distanţă, dimineaţa îl găseai la locul lui. Şi acum toată bănuiala cădea pe Karlic şi pe amicul său. Numai ei au putut să fure radioul mortului. Gîndul care îi înfrigura pe toţi era dacă nu cumva tot ei l-au şi omorît. In orice caz, indiferent din ce motiv a murit Nicolae, Karlic şi Serioja i-au furat radioul şi acum erau undeva departe.

Probabil au mers mai întîi la mănăstirea care se afla la vreo şapte-opt kilometri distanţă de orfelinat. Acolo au făcut rost de baterii sau de bani cu care să le cumpere. Apoi s-au dus peste dealuri, pe la vreo stînă. Sau poate stau acum în vreun cîmp, la umbră, mîncînd mîncare de la mănăstire şi ascultînd radio. Karlic a făcut totul înadins: ştia că nu vor porni în căutarea lor. Mai întîi pentru că aveau un mort şi administraţia nu ştia ce să facă cu el. Apoi că nimeni nu va anunţa evadarea lor, pentru că aşa s-ar fi aflat de mort şi toată furia autorităţilor s-ar fi abătut peste administraţia orfelinatului. Acest plan, pus la cale de Karlic, se adeverise, şi el îşi savura pentru a cîta oară victoria lăsîndu-şi privirea abătută să alunece peste orizont, în timp ce Serioja îl împingea din spate vorbind tot timpul despre radio, despre deşteptăciunea prietenului său şi despre frumuseţea vieţii care îi aşteaptă.

- Şi o să am şi eu radioul meu? - întrebă în cele din urmă Serioja, împingînd căruciorul pe drumul plin de hopuri.

Karlic tăcea. Se auzea numai radioul din mîna lui.

- Cînd o să-ţi cumperi un radio nou, mai frumos, o să mi-l dai mie pe aista? - insistă Serioja, descurajat de tăcerea lui Karlic.

O roată a căruciorului scîrţîia repetat la fiecare rotaţie. Probabil agăţa ceva. Serioja s-a gîndit de atîtea ori să o ungă, dar uita de fiecare dată.

- Iar scîrţîie roata asta - spuse în cele din urmă Karlic dînd radioul mai încet. De cîte ori ţi-am spus să o ungi?

-Os-o ung...

- Aşa cum ungi tu roţile, nu mai vezi radio.

- O s-o ung, am zis...

- Ca să meriţi radio, trebuie să mă asculţi. Da' tu nici măcar o roată nu poţi să ungi.

- O s-o ung! - izbucni Serioja descurajat, şi bărbia începu să-i tremure.

Apoi iar se lăsă tăcere. Roata scîrţîia în tact, ca un contrabas în mîinile unui lăutar beat şi obosit. Karlic dădu iar radioul mai tare, apoi îl dădu iarăşi mai încet.

- Eu, dacă o să-mi cumpăr, n-o să-mi cumpăr radio. O să-mi iau un casetofon. La casetofon pui orice muzică vrei. Cumperi casete şi asculţi. La radio îs prea multe ştiri. M-am săturat de politică...

Serioja împingea căruciorul şi tăcea. I se păru că l-a supărat pe Karlic şi nu voia să iasă şi mai rău. De nervi, el începu să împingă mai repede. Căruciorul îl hurduca pe Karlic şi radioul din mîna lui scotea o muzică cu valuri. Apoi se lăsă iar linişte. Doar radioul din mîna lui Karlic hîşîia printre lanurile de grîu şi de mazăre de pe marginea drumului. Pînă la urmă a tăcut şi el - s-au terminat bateriile.

- Gata! - zise Karlic nervos. S-au terminat bateriile...

- O să-mi dai mie radioul, cînd o să-ţi cumperi casetofon? - trăncănea Serioja.

- O să-ţi dau, numai taci!

- Da' cînd o să mi-l dai?

- Na-ţi radioul şi taci! - strigă Karlic aruncînd radioul în lanul cu grîu.

Serioja lăsă căruciorul şi sări în lan. După ce căută puţin, găsi aparatul mic şi roşu care se înfipse cu antena în ţărîna moale. Il ridică şi îl duse la ureche.

- Dă-l înapoi! - porunci Karlic întinzînd mîna. O să ţi-l dau mai tîrziu.

- Cînd? - întrebă Serioja derutat.

- Parcă ţi-am zis: cînd o să-mi cumpăr casetofon. Eu dacă promit ceva, mă ţin de cuvînt...

Serioja lăsă din mînă aparatul rîvnit şi se duse în spatele căruciorului. Promisiunea lui Karlic îl umplu de speranţă. Soarele era la amiază şi lui începu să-i fie sete. Prinse a împinge mai repede. Liniştea devenea apăsătoare fără radio. Dar nu mai era mult pînă la prima localitate. Acolo vor cumpăra baterii şi vor bea apă. Acolo începea o altă viaţă.

Cei doi tovarăşi s-au îndepărtat pe drumul şerpuitor pînă s-au pierdut din vedere. Pe atunci nimeni nu putea bănui cum era să se întoarcă viaţa celor doi amici, cîte destine aveau să se împletească cu destinul lor şi cît rău puteau să aducă pe lume un handicapat imobilizat într-un cărucior cu rotile împins de un altul care mergea tăcut în urma sa, executînd orice ordin, fără cîrtire.

IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI

ÎNVĂŢĂTURILE UNEI PROSTITUATE BĂTRÎNE CĂTRE FIUL SĂU HANDICAPAT, EDITURA CATHISMA

Cumpara cartea "Invataturile unei prostituate batrine catre fiul sau handicapat"


 

25 Martie 2016

Vizualizari: 962

Voteaza:

Invataturile unei prostituate batrane catre fiul sau handicapat 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

savatie bastovoi

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE