Invierea lui Lazar - adeverire a invierii de obste

Invierea lui Lazar - adeverire a invierii de obste Mareste imaginea.

Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Florii.

Invierea lui Lazar ne este infatisata de Sfantul Evanghelist Ioan (Ioan 11, 1 si urm.

), fiind prevestirea Invierii Domnului, dar si preinchipuirea invierii de obste a tuturor oamenilor la cea de-a Doua Venire a lui Hristos. De aceea, in troparul sarbatorii cantam triumfator: “Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta adeverind-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule“.

In acest fel, Hristos a oferit certitudinea ca ii va invia pe toti oamenii. Asadar, nu vor invia numai dreptii, in vreme ce pacatosii vor disparea, ci vor invia cu totii si se vor infatisa inaintea infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos.

Prezenta impunatoare a lui Hristos in fata mormantului si a mortii, vocea Sa poruncitoare prin care sufletul lui Lazar s-a intors in trupul mort, readucerea la viata a trupului lui Lazar, si prezenta plina de viata a lui Lazar in casa sa, impreuna cu cei apropiati lui, sunt preinchipuiri ale celor ce se vor petrece la cea de-a Doua Venire a Domnului. Cu adevarat, aceasta minune savarsita de Hristos a fost inchipuirea “invierii de obste a mortilor” (Sfantul Chiril al Alexandriei).

Intre invierea lui Lazar si invierea oamenilor la cea de-a Doua Venire a lui Hristos exista, fara indoiala, o diferenta esentiala. Dupa inviere, Lazar nu a luat trup duhovnicesc, ci acelasi trup pe care il avea inainte sa moara, cu toate trasaturile caracteristice stricaciunii si supunerii fata de moarte, drept care avea nevoie in continuare de hrana si de toate cele necesare pentru intretinerea trupului biologic. Acest lucru reiese si din faptul ca ma apoi el a murit din nou. Asadar, in ciuda invierii sale, el a luat trup muritor si vremelnic. Insa dupa cea de-a Doua Venire a lui Hristos, cand trupurile vor invia, ele vor fi duhovnicesti, nemaiavand nevoie de hrana, de somn, de apa sau de vesminte.

Invierea lui Lazar a aratat ca Hristos, Care a savarsit aceasta mare minune prin Dumnezeirea Sa, poate sa ii invieze pe oameni in ziua pe care El o va alege. El este Dumnezeu puternic si stapanitor.

“Lazar, prietenul nostru, a adormit“

Dupa cum se vede in Evanghelie, Lazar era prieten cu Hristos. Nu numai el, dar si surorile sale, Maria si Marta, Ii erau apropiate Domnului. Comunicarea si legatura Mariei si a Martei cu Hristos si indrazneala pe care o aveau fata de Acesta arata apropierea dintre ei. Surorile lui Lazar i-au trimis veste lui Hristos: “Doamne, iata, cel pe care il iubesti este bolnav” (Ioan 11, 3). Iubirea lui Hristos fata de intreaga familie reiese din fraza: “Si iubea Iisus pe Marta si pe sora ei si pe Lazar” (Ioan 11, 5). In ceasul in care Hristos a anuntat moartea lui Lazar, l-a numit pe acesta prieten al Sau si al tuturor ucenicilor: “Lazar, prietenul nostru a adormit“ (Ioan 11, 11). Atunci cand Maria a venit plangand in intampinarea Domnului si a ucenicilor, vazand durerea ei si auzind cele spuse de ea, Hristos a lacrimat, iar iudeii au zis: “Iata cat de mult il iubea“ (Ioan 11, 36). Dupa invierea lui Lazar, Hristos a mers in casa acestuia la cina pe care I-au pregatit-o (Ioan 12, 1-3).

Asadar, din aceste fragmente se vede faptul ca Hristos il iubea foarte mult pe Lazar si pe surorile lui. Sfantul Andrei al Cretei l-a numit pe Lazar fericit pentru ca era iubit de Hristos, Care este Insasi Iubirea. In continuare, el spune ca nu este deloc de mirare faptul ca si femeile, adica Marta si Maria, erau iubite de Hristos – care a venit in lume ca sa cheme la El pe toti oamenii – pentru ca aveau barbatie sufleteasca. Aceasta inseamna ca Marta si Maria, care simbolizeaza practica (fapta), respectiv teoria (contemplarea), depasisera bariera emotionala si iubeau deplin si adevarat. Prin urmare, ele erau vredinice de a fi mult iubite de Hristos.

La inceput, Hristos a aflat ca Lazar s-a imbolnavit de la Marta si de la Maria. Sfantul Chiril al Alexandriei vorbeste despre obraznicia bolii care a indraznit sa vina pana si la oamenii care erau iubiti de Dumnezeu. Dar dupa cum vedem din toate textele Sfintei Scripturi sau din scrierile Parintilor Bisericii, si sfintii care sunt uniti cu Dumnezeu sufera actiunea bolii.

In continuare, deoarece, ca Dumnezeu ce era, Hristos stia ca Lazar a murit, El le-a spus ucenicilor: “Lazar, prietenul nostru, a adormit” (Ioan 11, 11). El considera ca moartea temporara a trupului este un somn, de vreme ce, printr-un simplu gest al Celui care este viata adevarata, ea inceteaza sa mai existe; In plus, Hristos vorbeste despre moarte ca despre un somn, pentru ca nu a vrut nici macar sa pomeneasca moartea, adica sa-i rosteasca numele, tocmai pentru ca El a creat omul pentru nestricaciune (Sfantul Chiril al Alexandriei).

Atata timp cat traiesc in alcatuirea lor biologica si in conditiile de viata corespunzatoare acesteia, prietenii lui Dumnezeu sunt supusi stricaciunii si mortii, pentru ca sunt imbracati in haine de piele. Desigur, agonia mortii nu pune stapanire pe ei, pentru ca moartea este invinsa prin puterea lui Hristos; cu toate acestea, moartea este o realitate. Insa, prin prietenia lor cu Hristos, ei primesc inca de pe acum semintele nemuririi. Dupa slavita lor moarte, si trupul scapa de stricaciune, pentru ca moastele celor mai multi dintre sfinti nu putrezesc, iar la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, vor invia intru nestricaciune.

Vadirea firii omenesti si dumnezeiesti a lui Hristos

In cazul mortii si invierii lui Lazar se vadeste si taina dumnezeiestii iconomii, precum si felul in care lucrau cele doua firi ale lui Hristos.

Atunci cand ne-am referit la sarbatoarea Nasterii dupa trup a lu Hristos, ni s-a dat ocazia sa vorbim despre cele doua firi ale lui Hristos si sa facem analiza termenilor fara schimbare, fara amestecare si fara despartire, stabiliti de cel de-al patrulea Sinod Ecumenic. Fara schimbare arata ca firea dumnezeiasca si cea omeneasca au ramas neschimbate, lucru care inseamna ca nici firea dumnezeiasca nu a devenit omeneasca, nici firea omeneasca nu s-a dezbracat de trasaturile ei pentru a se face dumnezeiasca. Niciuna din cel doua firi nu si-au pierdut caracteristicile sale firesti. Fara amestecare inseamna ca nu s-a facut nici o amestecare intre energiile celor doua firi. Firea dumnezeiasca le face pe toate cele dumnezeiesti, iar firea omeneasca le face pe toat cele omenesti. Fara despartire inseamna ca cele doua firi nu s-au despartit niciodata si de aceea, atunci cand Hristos le savarsea pe cel dumnezeiesti, era prezenta si fire omeneasca, iar cand le facea pe cele omenesti, contribuia si firea dumnezeiasca. Pentru a prezenta acest adevar, Sfintii Parinti spun ca fiecare fire lucra “in comuniune cu cealalta“.

Din cazul invierii lui Lazar, se vede cum anume lucrau cele doua firi. Ca om, Hristos a lacrimat pentru moartea prietenului Sau, Lazar, dar ca Dumnezeu, l-a inviat prin puterea Sa dumnezeiasca. In continuare, vom aprofunda aceasta tema, analizand si alte laturi ale evenimentelor legate de moartea si de invierea lui Lazar.

Atunci cand a anuntat moartea prietenului Sau, Hristos nu a vorbit despre moarte, ci despre adormire, in vreme ce, mai tarziu, cand a vorbit despre moartea lui Lazar, nu l-a mai caracterizat pe acesta ca prieten. El vorbeste despre moartea lui Lazar, iar in acelasi timp, Isi exprima hotararea de a merge spre a-Si invia prietenul. Dupa cum spune Sfantul Andrei al Cretei, acest lucru nu este numai dovada a iconomiei, ci si semn al prezentei Dumnezeirii, deoarece Dumnezeirea Se retragea in fata celor omenesti si a tuturor lucrurilor legate de boala fizica, datorata luarii de catre Cuvant a firii omenesti, iar iconomia limita lucrurile care apartineau autoritatii dumnezeiesti, tot ca urmare a luarii de catre Cuvant a firii omenesti. Asadar,autoritatea si puterea dumnezeiasca se retrageau in fata tuturor celor omenesti, iar iconomia le retragea si le limita pe cele dumnezeiesti, datorata faptului ca Hristos a luat asupra Sa firea omeneasca. Aceasta este marea taina a chenozei Fiului lui Dumnezeu Cuvantul.

Infatisand faptele legate de intalnirea lui Hristos cu Maria, sora lui Lazar, Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Hristos a lacrimat (Ioan 11, 35). In Evanghelii se mentioneaza de doua ori ca Hristos a plans. Prima data, atunci cand S-a aflat in fata mortii prietenului Sau, Lazar, iar a doua oara, atunci cand venea spre Ierusalim (Luca 19, 41). Lacrimile sunt dovada firii omenesti, dar si a faptului ca Hristos a luat firea omeneasca pe de-a-ntregul. Asadar, Hristos a aratat si in acest fel ca, pe langa faptul ca era Dumnezeu desavarsit, era si om intreg si desavarsit.

Hristos a lacrimat pentru moartea lui Lazar si pentru faptul ca a vazut patrunderea mortii, uratirea chipului omenesc si stricarea firii omului ca urmare a pacatului (Sfantul Andrei al Cretei). Omul nu a fost zidit pentru a muri, dar pacatul a facut sa patrunda in el stricaciunea. Numai Hristos, Care este Creatorul omului si prototipul zidirii acestuia, stie cum era el la inceputurile sale si ce a ajuns ca urmare a pacatului. De asemenea, si atunci cand a plans la vederea Ierusalimului, Hristos a aratat marea Sa mila, pentru ca S-a gandit la cele care urmau sa se petreaca, dar si pentru faptul ca nu voia sa-i omoare pe oamenii din acelasi oras din pricina a ceea ce aveau sa faca aceastia impotriva Lui. In plus, a plans pentru indiferenta Ierusalimului, adica pentru indiferenta locuitorilor lui (Cuviosul Teofilact).

Pe langa faptul ca a lacrimat in fata mortii lui Lazar si a durerii Mariei, Hristos a simtit si zbucium sufletesc. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca, atunci cand Hristos i-a vazut plangand pe Maria si pe iudeii care erau de fata, “a suspinat cu duhul si s-a tulburat intru Sine“ (Ioan 11, 33).

Interpretarea acestei fraze necesita multa atentie, pentru ca in ea se ascunde din nou taina lucrarii celor doua firi ale lui Hristos. Tocmai de aceea, o vom aborda in contextul analizei interpretative a Sfantului Chiril al Alexandriei.

Deoarece dupa fire, Hristos nu a fost numai Dumnezeu, ci si om, El a suferit ca un om. Atunci cand tristetea provocata de lacrima incepe sa se miste in Hristos, trupul Sau era mustrat intr-o anumita masura de puterea Duhului Sfant. Trupul omenesc tremura, se tulbura si era confuz, pentru ca nu putea suporta miscarea Dumnezeirii Care Se unise cu trupul. De altfel, prin intruparea Sa, Hristos a urmarit sa omoare slabiciunea trupului cu puterea Sfantului Duh si sa izbaveasca firea omeneasca de trasaturile pamantesti.

Hristos a luat trup supus patimii si mortii pentru a-l scapa pe om de hainele de piele pe care acesta le-a imbracat dupa caderea lui Adam. El a primit tulburarea din patima in acelasi fel in care a primit foamea sau oboseala. Cu alte cuvinte, pentru ca Hristos era om, in El se miscau atat patimile nepacatoase ale trupului, cat si patimile nepacatoase ale mintii, adica tulburarea care vine din aducerea-aminte.

Un alt lucru care atrage atentia este ca Hristos a intrebat unde l-au ingropat pe Lazar.Daca oamenii care traiesc in Hristos cunosc multe din lucrurile viitoare, pentru ca le sunt descoperite de harul lui Dumnezeu, cu atat mai mult Hristos le stia pe toate. Fiind Dumnezeu, El nu stia numai ceea ce se petrecea atunci, ci si lucrurile viitoare, inainte ca ele sa inceapa a se petrece. Hristos a spus ca nu stie unde au pus trupul mort al lui Lazar pentru a arata ca firea omeneasca este saraca si roaba, vadind astfel sfanta chenoza, adica aplecarea Sa catre om, dar si pentru a-i face pe oamenii care erau acolo sa se indrepte spre locul unde urma sa aiba loc minunea (Sfantul Chiril al Alexandriei).

Inainte de minunea invierii lui Lazar, Hristos a facut rugaciune catre Tatal Sau: “Parinte, Iti multumesc ca M-ai ascultat. Eu stiam ca intotdeauna Ma asculti, dar pentru multimea care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis” (Ioan 11, 41-42).

Prin acest cuvant, Hristos a aratat faptul ca este egal cu Parintele Sau, pentru ca a fost trimis de Tatal si savarseste minunile dupa voia Acestuia. Desigur, trebuie observat faptul ca voia a fost inainte de replamadirea omului, adica de invierea lui Lazar, dupa cum odinioara, voia a fost inainte de zidirea primului om, adica a lui Adam. Intre aceste doua cazuri exista insa o diferenta. Atunci (la zidirea lui Adam), Tatal a spus Fiului: sa facem om, iar Fiul a ascultat, dar acum, Fiul vorbeste Tatalui, iar Tatal asculta. De aici vedem ca Fiul si Tatal sunt de o cinste si de o voie (Sfantul Grigore Palama). Prin urmare, aceasta rugaciune s-a facut pentru iudei, spre a-i face pe acestia sa inteleaga ca Hristos a venit de la Tatal, ca El este Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu si ca are aceeasi voie si aceeasi fire cu Tatal(Sfantul Andrei al Cretei).

Asadar, rugaciunea a fost rostita pentru multimea care era de fata. Cuvintele care au urmat – adicaLazare, vino afara! – nu au mai fost cuvinte de rugaciune, ci cuvinte de stapan, care exprimau puterea. Hristos ar fi putut sa-l invieze pe Lazar de la distanta si fara a striga cu putere, prin simpla sa voie. Insa El a strigat cu glas mare:Lazare, vino afara! (Ioan 11, 43)pentru poporul care era de fata.Toti cei de acolo trebuiau sa creada ca Hristos este Cel care cheama din nefiinta la fiinta si Care le tine pe toate prin puterea Sa, iar acest lucru trebuia sa fie dovedit prin toate simturile trupului. Astfel, prin vaz iudeii il vedeau pe Lazar in mormant, prin miros simteau mirosul greu al mortului, prin pipait au ridicat piatra, au dezlegat legaturile de pe trup si au dat la o parte mahrama de pe fata, iar cu urechile lor trebuiau sa inteleaga puterea stapanitoare a lui Hristos (Sfantul Grigore Palama).

Prin toate acestea, s-a vadit faptul ca Hristos era Dumnezeu-Om, adica Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, si ca avea doua firi, una dumnezeiasca si una omeneasca, firi care lucrau fara schimbare, fara amestecare si fara despartire. Din minunea invierii lui Lazar intelegem ca Hristos este Imparat si Stapan, dar in acelasi timp, vedem si smerirea Sa pentru mantuirea neamului omenesc.

Motivatiile invierii lui Lazar in cea de-a patra zi

In timpul vietii Sale de pe pamant, Hristos a savarsit trei invieri din morti asupra unor oameni care se aflau in diferite momente de la moarte. Prima a fost invierea fiicei lui Iair,imediat dupa ce aceasta murise, a doua a fost invierea fiului vaduvei din Nain, care s-a facut in ceasul cand mortul era dus la ingropare, iar a treia a fost invierea lui Lazar, care a fost savarsita in cea de-a patra zi de la moarte.

Sfantul Evanghelist Ioan spune: Deci, venind, Iisus l-a gasit pus de patru zile in mormant (Ioan 11,17). Mai tarziu, atunci cand Hristos a poruncit sa fie ridicata piatra de pe gura pesterii unde era inmormantat Lazar, Marta, sora mortului, I-a spus: Doamne, deja miroase, ca este a patra zi(Ioan 11,39).

Aceste fragmente arata ca trecusera patru zile de la moartea lui Lazar, adica de la iesirea sufletului din trup, dar si ca incepuse deja descompunerea trupului. Insa, prin puterea Sa, Hristos a poruncit sufletului sa se intoarca, iar in acelasi timp, a tamaduit si a reinnoit trupul. Prin urmare, ne aflam cu adevarat in fata replamadirii si a rezidirii, pentru ca descompunerea care incepuse in trup a fost vindecata.

Faptul ca Hristos l-a inviat pe Lazar la patru zile de la moartea acestuia a avut o motivatie precisa, tinand cont ca El nu a facut nimic fara un anumit scop. Comentand acest episod, Sfintii Parinti ai Bisericii aduc in atentie motivele sale principalele, fara insa a epuiza tema. Mai intai,iudeii trebuiau sa creada ca Cel care are putere sa invieze un om mort de patru zile are puterea de a Se invia si pe Sine dupa trei zile: „Pentru ca mai degraba este a se ridica din morti dupa trei zile decat dupa patru zile” (Sfantul Andrei al Cretei). Apoi, cu cat trecea mai mult timp din ziua mortii, cu atat mai mult era pretuita puterea lui Hristos (Sfantul Andrei al Cretei). In plus, fiindca incepuse descompunerea trupului, minunea avea sa fie nemaivazuta, dat fiind faptul ca Hristos a curmat avantul stricaciunii (Sfantul Andrei al Cretei). De asemenea, pentru ca invierea lui Lazar reprezinta prevestirea invierii de obste a oamenilor, Hristos l-a inviat pe Lazar in cea de-a patra zi, astfel incat sa arate ca invierea de obste se va face din cele patru elemente din care este alcatuit trupul omenesc.

Din toate cele prezentate aici, se vede faptul ca, prin invierea lui Lazar, Hristos preinchipuie invierea de obste a trupurilor omenesti, Acela Care l-a inviat pe Lazar, ce era mort de patru zile si mirosea, poate sa-i invieze si pe oamenii ale caror trupuri s-au descompus dupa iesirea sufletului din ele. De altfel, invierea viitoare a trupurilor se mai numeste si renastere sau rezidire, pentru ca este vorba despre o noua creare. Aceasta noua creare nu inseamna ca trupurile vor capata o alta forma, fiindca, ramanand aceleasi, ele vor fi izbavite de stricaciune si de stapanirea mortii, devenind trupuri duhovnicesti.

Cuvintele poruncitoare ale lui Hristos

In acord cu cele spuse pana in acest moment este si talcuirea pe care a facut-o Sfantul Andrei al Cretei cuvintelor Mantuitorului Lazare, vino afara! (Ioan 11, 43). Talcuind porunca lui Hristos, Sfantul Andrei spune ca ea are doua motivatii.

Mai intai, prin aceasta porunca, Hristos i-a cerut lui Lazar sa invieze pentru a arata cum va fi invierea cea de obste si cum, intr-o clipita, fiecare fiinta se va insufleti. Ceea ce s-a petrecut cu Lazar, care, la vocea lui Hristos, a inceput sa se miste si a iesit din mormant, la cea de-a Doua Venire a Domnului, se va petrece cu toti oamenii. Acela Care a spus odinioara sa fie lumina si sa fie tarie, acum porunceste: vino afara. Asa cum afirma Sfantul Andrei al Cretei, observam ca lui Lazar i s-au petrecut lucruri greu de inchipuit, pentru ca trupul sau a inceput a se misca, desi incetasera toate functiile sale. Astfel, vedem ca are respiratie in nari, ca venele ii sunt pline cu sange, in vreme ce vocea i se reintoarce in faringe, vorbele ii intra in urechi, ochii au puterea sa vada si nasul sa miroasa, mersul se face in mod firesc si, in general, tot trupul este inviorat si functioneaza normal, pentru ca sufletul s-a intors.

In al doilea rand, prin aceasta porunca, Hristos i-a cerut prietenului Sau, Lazar, sa invieze pentru a vedea toate lucrurile straine si peste fire care urmau sa se petreaca in acele zile la Ierusalim. Hristos ii vorbeste lui Lazar la persoana a doua si-i spune ca trebuie sa invieze pentru a-L vedea rastignit cu talharii si adapat cu otet si cu fiere, batut in cuie si impuns in coasta cu lancea, chinuindu-Se sub lumina soarelui, la mijlocul zilei, iar intunericul sa acopere soarele, Iudeii sa-L batjocoreasca si El sa teologhiseasca cu talharul.

Asadar, invierea lui Lazar trebuia sa arate felul in care se va face invierea de obste, dar si sa aduca marturia lucrurilor infricosatoare care urmau sa aiba loc in Ierusalim. Prin urmare, mortii inviati trebuiau sa confirme nerecunostinta si rautatea oamenilor.

Inviindu-l pe Lazar, Hristos a facut cel mai mare lucru cu putinta. Totusi, El a cerut ca Lazar sa fie dezlegat de ceilalti, avand in vedere faptul ca, asa cum erau inmormantati oamenii pe atunci, acesta era legat de maini si de picioare cu fasii de panza alba, iar fata ii era acoperita de o mahrama, adica de o basma. Porunca lui Hristos a fost categorica: Dezlegati-l si lasati-l sa mearga (Ioan 11,44).

Şi acest lucru a avut o motivatie precisa, pentru caprocedand astfel, Hristos i-a facut martori ai celor intamplate pe iudeii care erau de fata, acestia convingandu-se cu mainile lor ca ceea ce s-a petrecut nu a fost o inchipuire. Iudeii trebuiau sa-l dezlege pe Lazar, iar acesta urma sa fie lasat sa mearga singur, astfel incat sa inteleaga cu totii ca cel care fusese mort si care incepuse sa putrezeasca nu mai avea nevoie sa fie sustinut pentru a merge, deoarece capatase o noua viata (Sfantul Andrei al Cretei).

In plus, fraza Dezlegati-l si lasati-l sa mearga exprima izbavirea omului de stricaciunea pacatului si a mortii la invierea de obste din morti. Intr-o anumita masura, pacatul ne-a infasurat chipul in valul rusinii si ni l-a legat cu pecetea mortii. Insa, la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, trupurile noastre vor invia, iar noi ne vom misca liberi de stricaciune si de rautate. In acest fel, se va implini cuvantul Profetului Maleahi:Şi va rasari pentru voi, cei care va temeti de numele Meu, soarele dreptatii, cu tamaduire venind in razele lui si veti iesi si veti zburda ca viteii de ingrasat (Maleahi 3,20). Asadar, aceasta fraza a lui Hristos este preinchipuirea invierii de obste a oamenilor, care va insemna izbavirea de stricaciune si de moarte (Sfantul Chiril al Alexandriei).

IPS Hierotheos Vlachos

Sursa: Predici la marile sarbatori, Editura Egumenita

.

03 Aprilie 2015

Vizualizari: 2000

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE