Istoria pergamentului si a impodobirii lui cu miniaturi

"Nu calatoresc fara de carti nici pe timp de pace, nici pe vreme de razboi, [.] Ele sunt cea mai buna munitie pe care am gasit-o pentru aceasta calatorie omeneasca" . (Michel de Montagne, Essais, livre III, 2)

Atunci cand scoarte de copac, tablite, fasii de in, de piele si mai ales de papirus au insotit imensa inflorire culturala, educativa si administrativa a civilizatiilor antice, lunga perioada numita Evul Mediu are ca mobil principal din cunostintele sale si din memoria sa scrisa, o vulgara piele de animal: protagonist al unei epoci adesea perceputa ca obscura, manuscrisul de pergament care se lumineaza prin picturile, miniaturile sale - este martorul privilegiat a peste zece secole de Istorie.

De la argila la piele

De la peretii cavernelor la peretii monumentelor, peste tot omul a lasat marturii pictate sau gravate. Dar cele mai vechi suporturi de scris descifrate, piese de contabilitate si administrative ale templului de la Uruk, datate din mileniul IV sunt tablite de piatra sau teracota acoperite cu un scris numit cuneiform. Raspandite din Mesopotamia si pana in Palestina, aceste tablite de origine sumeriana constituie suportul textelor religioase, literare, juridice. Daca unele metale mai mult sau mai putin pretioase sau chiar fildesul inlocuiesc uneori argila tablitelor si daca si alte materiale au furnizat suporturi pt. scris, adoptarea papirusului constituie un eveniment major: suplu, format din fibrele unui stuf abundent in mlastinile Nilului, fina si usoara foaie de scris din papirus aparu acum cca 5000 ani in Egipt de unde ea castiga progresiv tot bazinul mediteranean. Utilizat in Grecia in sec. VII iHr. in timp ce scrisul alfabetic leaga cea mai mare parte a scrisurilor ideografice in Mediterana - papirusul, alaturi de tablitele de lemn acoperite cu ceara, mai ieftine, este adoptat si difuzat in intregul Imperiu Roman unde ramane suportul dominant pt. scris pana in sec. IV al erei noastre.

Daca papirusul se degradeaza la umiditate, principalul sau inconvenient este totusi monopol al Egiptului antrenand o dependenta a utilizatorilor atat pt. aprovizionari cat si pt. preturi.

Se impune asadar, o noua foaie, un nou material a carui fabricare cere . animale ce se gasesc pretutindeni: oi, capre, vitei: aceasta va insemna inceputul pergamentului.

O lume de copisti

Acest nou suport pergamentul, care seva inscrie grabnic in memoria unei lumi - Evul Mediu - determina in aceeasi masura inceputul cartii in forma sa: codex-ul din pergament reprezinta in Occident forma care dincolo de aparitia unui material nou - hartia - este inca cea a cartilor de astazi. Daca inca de la nasterea sa, tiparul constituie o industrie capabila sa reproduca texte si imagini la infinit, cartea medievala, intrucat este iesita dintr-un artizanat - este intotdeauna un exemplar unic chiar si atunci cand acest artizanat se organizeaza pana la o separare extrema a partilor: stiintele si cunostintele se transmit multumita unei lumi de copisti - care copiaza, comenteaza, adnoteaza, si impodobesc cu miniaturi textele existente. Ce ar mai ramane din scrierile si gandirile antice, ce am mai putea sti despre istoria medieval daca niste calugari obscuri, neinsemnati si niste necunoscuti copisti laici si niste obscuri sau celebri pictori, miniaturisti si desenatori nu s-ar fi apucat serios, cu minutiozitate sa recopieze (adesea fara sa inteleaga) sa transcrie si sa ilustreze texte si comentarii ale Bibliei, din Vietile Sfintilor, Cronici, Calendare, Juraminte, Carte, Reguli, Discursuri, Tratate, Poeme, Fabliouri. Ca artizani, acesti copisti inventeaza noi forme grafice, noi scrisuri; ca artisti, ei creeaza prin miniaturile lor. Caci miniatura este mai mult decat o simpla ilustrare a textelor: picturile care apar pe manuscrisele de pergament incepand cu Evul Mediu tarziu, participa activ la istoria literaturii scrise, la cea a picturii, la Istoria lumii medievale. La sfarsitul Evului Mediu, avantul (nasterea) tiparului scoate pictura din text: aceasta va insemna moartea unui dialog milenar intre text(e) si imagine(i), dialog ce lasa loc pe de-o parte picturii autonome, libere si pe de alta parte textul tiparit - ilustrat sau nu - dar care multiplica fidel intocmai acelasi text, acelasi exemplar. Raman un numar de carti de pergament care releva continutul istoriei lor si a tehnicii lor, o istorie a unei alte vremi, a unei alte lumi.

La origini.

Ignorati cu desavarsire de populatiile care nu mai erau vorbitoare de latina, cativa literati refugiati printre monahii din manastiri incearca - pt. ca ei sunt inainte de toate mostenitorii unei culturi latine care tocmai se prabusise - sa pastreze textele vechi. Timp de secole ei copiaza texte crestine dar si pagane si le impodobesc cu miniaturi pt. ca - poate - lumina sa-i atinga pe cei numerosi - care nu stiu sa citeasca.

Dupa traditie, monopolul egiptean se gaseste la originea inventarii pergamentului in regatul Pergamului cu doua secole inainte de inceputul erei crestine. De fapt pergamentul este atestat in aceasta epoca la Roma: unii autori il aleg pt. ciorne pt. ca este mai usor de sters (palimprest) preferandu-l stanjenitoarelor tablite de lemn acoperite cu ceara. Marcand sfarsitul dependentei vizavi de papirusul egiptean - caci el se fabrica oriunde - pergamentul desi incomod, se dovedeste un suport bine adaptat scrisului: subtire, suplu, usor de manipulat si de transportat el se foloseste (impreuna cu) ca adaos la tablitele (din lemn, teracota, ceara) si la papirus. Difuzarea acestui nou suport isi va obliga utilizatorii sa adapteze si uneori sa inventeze noi tehnici grafice, noi asezari in pagina si o noua arta: aceea a impodobirii cu miniaturi.

Nasterea Codex-ului

Desi, in zilele noastre, cartea pare evident ca un obiect ale carui pagini se intorc, forma sa actuala este relativ recenta. Multe procedee, adesea complexe, au fost inventate pt. a reuni intr-un tot unitar, intr-o carte diferitele parti ale unui text lung: sisteme codate permitand trecerea de la o tablita de argila la urmatoarea, cu repere, anunta la sfarsitul unei tablite inceputul urmatoarei, etc; legaturi (inele, sfori de canepa, ori piele) intre diversele elemente de suporturi rigide ca lemnul, fildes sau scoarta, lipirea unor foi de papirus unele de capatul celorlalte care formeaza astfel rulouri (sau volumenul Roman), asamblare, copiat ulterior de rulourile de pergament (rotulus). Mai fin, mai suplu si mai rezistent la pliere decat fragilul papirus, pergamentul faciliteaza nasterea unei noi forme: codex-ul. Cunoscuta inca de la inceputul erei noastre in Occident aceasta forma decisiva a avut nevoie de mai multe secole pt. a se impune: literati si scribi ii sunt la inceput ostili; caci pagina rectangulara bulverseaza arhitectura cartii si ii obliga sa-si modifice obiceiurile.

Mai intai marginal, codexul este rezervat sec. IV copiei operelor literare, dar incepand cu secolul V el se gaseste in situatia de monopol pt. toate tipurile de scris, impunand un text pe una sau doua coloane, copiat fara ruptura (fara capitole, alineate, ori paragrafe): doar culorile si fantezia miniaturistilor vor strica monotonia acestei geometrii fixe, manuscrisele zise merovingiene ornate cu letrine cu motive stilizate (plante, animale, personaje).

Istoric

Cand pergamentul incepe sa se raspandeasca, scriptorii dispun de scrisuri iesite din alfabetele grec si latin: din contaminarea scrisului capitalelor (lente, rezervate textelor solemne) cu scrisul literelor comune (mai rapide si mai lizibile) decurge unciala, suverana in cartile sec. III-VIII.

In secolul al V-lea, caderea Imperiului Roman de Apus si invaziile germane provoaca disparitia scribilor profesionisti si marcheaza inceputul perioadei monastice care va dura pana in sec. XII: scrisul se refugiaza in atelierele manastirilor, acele scriptoria unde se va dezvolta semi-unciala si in manastirile irlandeze unde se va desfasura arta miniaturilor numite a "insularilor", manastiri unde monahii vor juca un rol esential in legatura intre locurile unde supravietuieste o viata culturala. Dupa invaziile secolelor VI-VII, popoarele numite barbare, fara scris, isi impropiaza adaptandu-le, minusculele rapid dezvoltate in paralel cu caligrafia (sau cursivele) astfel se naste in Franta scrisul numit merovingian. De-a lungul intregului Ev Mediu tarziu, textele raman in scris continuu (absenta spatiilor intre cuvinte, punctuatie rara si haotica, majuscule arbitrare): ceea ce face lectura dificila, inceata, meditata si din acest motiv, adesea cu voce tare.

Manuscrisul carolingian

In fata acestei multitudini de scrisuri lui Charlemagne (si consilierilor) sfetnicilor sai care au puterea politica le va reveni sarcina de a instaura un scris comun tutor, rod al unor cautari atente, Carolina va permite economisirea costisitorului pergament, o larga raspandire si o mai buna lizibilitate - dar fara spatii nici punctuatie, lectura va ramane inceata, cititorul opintindu-se la fiecare cuvant.

Leagan principal al culturii crestine cu multiplele sale centre de productie, azi clasate in sase scoli (Aix-la-Chapelle, Tours, Reims, Metz, Corbie si école franco-insulaire) Imperiul Carolingian va contribui la crearea manuscriselor cel mai bogat decorate: paleta de culori se largeste, pictura devine mai ornamentala, apar letrinele impodobite cu figurine. Cererea de carte creste odata cu progresul instruirii. Intelectualii isi scriu, se intalnesc, practica o adevarata cucerire a manuscriselor pe care si le schimba intre ei pt. a le copia, pt. a le face sa fie recopiate, sa le completeze sau sa le amendeze (adica sa le compare pt. a le corecta).

Reinnoirea romana

Hartuiti de invaziile nomade din sec. IX care distrug o serie de manastiri si centre de productie se refugiaza in Imperiul Germanic si in Anglia Saxona - a caror influenta va domina in sec. X evolutia miniaturilor din nordul Frantei: desenul ignora efectele perspectivei si ale panului din spate, personajele sunt fixate in posturi solemne si conventionale. In afara de aceste picturi ce umplu o pagina intreaga - degajate din exigentele formale ale scrisului, miniatura romana exceleaza in variatiile geometrice in jurul initialelor ornate foarte dinamic, amestecand formelor complicate de vegetale, elemente zoomorfe si siluete omenesti torturate sa se plieze conturului literelor. Insertia letrinelor cu figurine este obisnuita. Frunzisul cu motiv vegetal stilizat la extrema devine un motiv intors. Franta meridionala beneficiaza de aportul Spaniei (influenta mozaraba) si al Italiei unde se exercita prin intermediul lui Mont-Cassin influenta bizantina (care va castiga nordul si vestul Europei prin intermediul manastirii Cheny.

Inceputul sec. al XII-lea este marcat de miscari masive din est in vest si de la sud la nord care unifica miniatura romana consacrand forme ritmice, regulate, mai pline, mai rotunde. Preponderent in Regatul Frantei, scrisul carolin(gian) se raspandeste in tot Occidentul.

Perioada gotica

Daca lizibilitatea se amelioreaza incepand cu sec. XI, obiceiurile grafice se transforma inca din sec. XII-XII cand alaturi de textele latine ies la suprafata literaturile scrise in limbi specifice tarilor si cand alfabetizarea progreseaza.

In orasele din Regatul Frantei, formidabilul avant demografic si noile exigente de cunostinte antreneaza crearea scolilor bisericesti si a universitatilor unde nevoia de carte si de biblioteci bulverseaza productia: editarea devine din monastica, laica - texte religioase si comentarii fiind continutul textelor copiate.

Apar biblioteci unde cartile adesea fabricate in afara sunt legate de banca prin lanturi si unde copierea cartilor este normalizata. (Sistemul exemplarului de citit)

Instrumente de consultare, aceste carti de scoala de format mare, contin o importanta cantitate de text, cu table de materii, prefete si rezumate - toate cu scris gotic. Rubrici cu rosu, litere cu marimi si culori diferite ale majusculelor, titluri reunind text si comentariu, ajuta toate la punerea in pagina. Contestarea precoce a acestui model dominant va fi la originea viitoarei carti umaniste - de vreme ce Universitatea dirijeaza productia.

La sfarsitul sec. XIII, se creeaza la Paris - capitala politica, intelectuala, si centrul major al editarii - o corporatie de miniaturisti, distincta de cea a copistilor. Compozitiile sec. 14 disociaza net desenul de scris.

Mecenatul laic, princiar apoi regal, favorizeaza productia cartilor pretioase al caror format se decimeaza pt. o mai buna manuire.

Ornamentatia castiga marja: pictura de frunze si vignete incadreaza textul, sub influenta italiana (Giotto), fonduri patrate, apoi peisaje care introduc efecte de perspectiva, inlocuiesc vechile fonduri de aur; o multitudine de mici tablouri pun in scena viata cotidiana consacrand laicizarea cartii. In plin Razboiul de 100 de Ani debuteaza producerea cartilor de rugaciune-ceasloave. Evenimentele razboiului deplaseaza centrele de productie a manuscriselor de lux de la Paris la Borges (sub influenta ducelui de Bery) si ulterior spre Flandra. Mecenatul financiarilor adaugat celui al Printilor condamna manuscrisul folosirii doar de catre bibliofilii avuti: sensul cautarii nu poate sa faca decat sa explodeze cadrul ingust al paginii spre panza (multumita picturii in ulei) in timp ce tiparul, ale carui prime lucrari - incunabulele, imita manuscrisele - va da cartii o expansiune extraordinara. Tipar si Renastere - vor sterge curand pergamentul si Evul Mediu: se anunta sfarsitul productiei clerului care paradoxal permisese transmiterea cunostintelor reinvestite de umanistii acestei Renasteri.

De la Piele la Pergament

Fara un tratament special, piele de animale nu pot constitui nicidecum un suport pt. scris. Or daca in tarile secetoase - uscate, slaba prezenta a apei permite utilizarea pieilor fara o prea mare preparare, umiditatea aerului impune in Apus sa se recurga la tehnici mai elaborate. Foarte devreme se naste o meserie adevarata: a fabricantului de pergament.

Scrisul

Istoria diferitelor grafii oscileaza in Occident intre dorinta continua de a sacraliza scrisul - ceea ce traduc, capitalele textelor antice si nevoile mereu crescande ale unei mai largi difuziuni - raspandiri a stiintei. Evolutia scrisului este legata in egala masura de o grija continua a economiei materialelor - suport folosite si evident, a timpului copistilor care sunt artizanii acestuia (al scrisului).

Miniatura

"Pune un vas de lut cu opt livre de apa; apoi o livra si jumatate de gogosi de ristic si zdrobeste-le bine, apoi fierbe-le pana scad la jumatate, ia mai pe urma trei uncii de guma arabica si amesteca bine; apoi guma sa fie varsata si sa fiarba pana scade la jumatate. Ia-o de pe foc si pune 4 uncii de vitriol si o livra de vin caldut si amesteca vinul si vitriolul in alt vas si adauga-l putin cate putin in cerneala. (reteta de cerneala latina - metalo-galica - dupa un manuscris din sec. XIII)

Daca papirusurile egiptene din Antichitatea tarzie prezinta ilustratii cu mai multe functii - de la simpla decorare a textului la comentariul explicativ - unele papirusuri tarzii din Egiptul elenistic integreaza deja imaginile lor coloanelor scrisului. Aceasta constrangere impune imagini de dimensiuni reduse ceea ce constituie o trasatura specifica. viitoarele miniaturi pe pergament. Papirusurile occidentale - rare si adesea fragmentare - permit cu dificultate reconstituirea suportului intre text si imagine.

Pictura pe pergament se intinde considerabil incepand cu sec. VI mai ales in aria bizantina: atunci termenul "enluminura" insista pe lumina si pe specificitatea ornamentala a imaginii, termenul mai tarziu de miniatura trimite la culoarea rosie (de la minium, pigment rosu utilizat de inca foarte devreme) sens caruia se adauga cel din sec. XIX acela de "mici dimensiuni" si de "minutie". In epoca carolingiana se realizeaza o reparatie intre ceea ce trebuie sa faca un copist si un "enlumineur" dar abia la sfarsitul sec. XIV vom intelege prin "enlumineur" cel care se ocupa doar de partea decorativa (litere ornate si linii) iar prin miniaturist responsabilul propriu zis de ilustratie (specialist in diverse scene.) In plus, un rubricator altul decat copistul si miniaturistul, poate avea sarcina de a face titlurile in culori.

Nota: Acesta este un rezumat al lucrarii care este de o conditie grafica exceptionala, cu numeroase exemple de miniaturi din superbe manuscrise detinute de francezi. De altfel, textul de mai sus l-am tradus din franceza si marturisesc ca sintetizeaza cu exemple inclusiv de miniaturi - tot ceea ce inseamna istoria scrisului si a cartii manuscrise.

A.M. Fournier

Traducere in rezumat: Ierom. Policarp

.