Iubirea de la profan la sacru

Iubirea de la profan la sacru Mareste imaginea.

Harul poate transforma dorinta umana patimasa in iubire crestina jertfelnica. In iubirea umana, oricat ar fi ea de decazuta, inca transpare ceva din scanteia divina, samanta ce poate face sa rodeasca in ogorul sufletului. Ramane insa, in acest stadiu, amestecata cu pofte, cu patimi, cu egoisme si orgolii, cu animalicul din om care cauta placerea si serveste instinctului orb de reproducere, cu lucifericul care cauta dominatia, supunerea celui de langa el in locul comuniunii. Dar chiar si in aceste conditii triste si dezolante, care tin de natura umana cazuta in pacat, manjita de toate murdariile poftelor animalice, umpluta de pacatul care ne paraziteaza cancerigen firea, tot este infinit mai bine sa traim in iubire decat fara de ea.

E greu de stabilit proportiile in care in iubirea umana, de pilda in iubirea pasionala pe care un barbat o poarta unei femei, se amesteca toate laturile intunecate ale omului, ajungand sa transforme iubirea in ceva decazut si abject. In iubire sunt stranse laolalta atat scanteia divina din om cat si toata abjectia adunata in constientul sau in subconstientul lui. Putem insa, cu toata decaderea in care ne aflam, sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne purifice pasiunile, sa ne curateasca sufletele, sa ne aduca pe calea cea buna a iubirii divine de Dumnezeu si de aproapele. Iar un drum de acest fel, chintesenta a invataturii crestine, ne arata sfantul Nicolae Velimirovici in „Casiana”.

Prin harul lui Dumnezeu, Iula Gheboasa, hulitoare si indracita, gata sa ucida pentru ca e inselata de barbatii care-i promit sa o ia de sotie apoi o parasesc, devine monahia Casiana, model de virtute, de jertfire pentru aproapele, de iubire dezinteresata. Crestinul ii iubeste pe oameni nu pentru ca ar fi buni, blanzi, drepti, nu pentru ca ar fi intruchipari ale virtutii si perfectiunii, asa cum cel ce iubeste in chip lumesc cauta la fiinta iubita toate calitatile posibile. El ii iubeste in pofida neputintelor lor, a suferintelor si pacatelor, cu ele cu tot, caci iubirea crestina este, in acelasi timp, mila si compatimire pentru aproapele.

Iubirea crestina nu provine din pofta, nu indeamna la distractii si la petreceri. Sursa ei este credinta si creste in suflet pe masura ce omul se apropie de Dumnezeu. Treptat, odata ce omul cel vechi, patimas si pacatos moare si lasa loc omului nou, in Hristos, se mareste si iubirea care ajunge sa cuprinda, inaintand treptat, din ce in ce mai multi oameni. Despre Casiana cineva ajunge sa spuna: "Plangea de mila fiecaruia si plangea si de bucurie. Nu s-a mai vazut pe la noi atata frumusete".

Taina iubirii este ca "Dumnezeul iubirii nu are indreptatire decat in Dumnezeul Sfintei Treimi". Dumnezeu nu are iubirea ca una dintre insusiri, fie ea si cea mai de pret dintre ele, ci Dumnezeu insusi este iubire, ceea ce este mult mai greu de priceput si mult mai adanc. Dumnezeu isi revarsa iubirea asupra intregii lumi create, dar El, anterior ei fiind, isi dezvolta iubirea mai inainte de a fi lumea, in El insusi, in Treime. In afara Sfintei Treimi nu poate fi conceputa nici iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea este dorinta de contopire, de impreruna-fiintare cu fiinta iubita, dar si afirmare a celuilalt, bucurie in vederea existentei lui. E o impreunare in care persoanele se identifica dar raman, cu toate acestea, perfect distincte. Eu tind sa devin tu, eu sunt tu in apogeul iubirii, ramanand insa eu iar tu ramanand tu. Iubirea umana este o dorinta perpetua de a fi cu cel iubit. Acesta iti ocupa ziua si noaptea, in tot ce spui si in tot ce faci gandul iti zboara, fara sa vrei, fara sa te poti opune, la acea persoana. Ai vrea mereu s-o ai in preajma, s-o pipai, s-o intrebi ce face, sa-i ghicesti si sa-i indeplinesti toate dorintele, caci fericirea ta este sa o vezi pe ea fericita. Daca nu e langa tine ii duci mereu dorul si grija. Clipele petrecute departe de persoana iubita sunt lungi si dureroase.

Iubirea divina este izvorul si arhetipul iubirii intre ingeri si oameni. "Izvorul care da fara sa se imputineze, care primeste fara sa se imbogateasca.” Numai ca in locul legaturii de iubire cu Dumnezeu, suficienta pentru a da vietii plinatate maxima, in urma pacatului, omul se umple de pofte trupesti, de vointa de stapanire si de dorinta cunoasterii lucrurilor lumii acesteia. In lipsa lui Dumnezeu omul isi cauta refugiul, isi ostoieste dorul de nestavilit in lucrurile din lume, inauntrul universului, nesocotind ca nimic din cele ce sunt create, nici lumea intreaga macar, nu poate umple absenta lasata de indepartarea de Dumnezeu. "Cand sufletul se goleste, cand e lipsit de duhovniceasca bucurie, el nu mai poate vedea decat ce-i arata ochii trupesti".

Adesea confundam iubirea pentru o persoana cu pofta pentru ea, cu dorinta de a fi impreuna. Iar pofta, chiar daca e sadita in noi inca de la nastere si e naturala, poarta in ea necuratie, e bolnava si murdara. Apoi pofta, odata satisfacuta, lasa loc indiferentei sau chiar dezgustului. In schimb iubirea, ca intalnire a oamenilor in Dumnezeu, ca suis inspre Dumnezeu, este mers dintr-o bucurie mare spre una si mai mare, urcus infinit, traire nesfarsita in duh. In iubire nu mai astepti nimic de la lume vrei doar sa daruiesti lumii si, mai presus de orice, vrei sa te daruiesti pe tine insuti. Numai ca, in schimb, odata despartiti de Dumnezeu, dam numele iubirii patimilor si poftelor noastre.

Hristos revarsa asupra lumii iubirea treimica, cea de dinainte de intemeierea lumii. Dar, cu toata atotputerncia divina, nu vine sa o impuna cu forta nimanui. Dumnezeu se apropie, discret si timid, sa bata la usa inimii fiecaruia, cautand sa-si faca salas in ea si sa daruiasca, impreuna cu iubirea, viata, pacea si bucuria, adica darurile Sfantului Duh. Trebuie ca noi, fiecare in parte, sa acceptam aceasta chemare, sa dam curs invitatiei la iubire pe care ne-o adreseaza Dumnezeu. Pana la urma, rolul nostru omenesc in desfasurarea dramei cosmice, tinta catre care trebuie sa tinda, in ultima instanta, toate actiunile noastre, se reduce la a fi de acord cu primirea lui Dumnezeu in sufletul nostru.

Iar odata primita aceasta dragoste, aduce cu ea totul: „intelepciune, putere, curatie, milostivire, dreptate, indrazneala, infranare, chibzuinta, pace, bucurie, tot lucrul bun.” Adesea noi nu stim sa punem corect accentele in viata duhovniceasca. Facem din asceza un scop in sine, la fel din dobandirea uneia sau alteia dintre virtuti. Uitam insa ca exista o scara a lor, o ierarhie pe care o indica Apostolul Pavel: „Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (II Corinteni 13, 13). Munca noastra spre a ne curata de patimi, ascultarea pe care o facem de parintii duhovnici are exact acest rol: sa ne apropie de dragostea lui Dumnezeu. Sa nu cautam, dupa modelul lumesc, sa obtinem alte performante in lucrul nostru duhovniesc, decat "performanta" apropierii prin iubire de creatorul nostru.

Iubirea lui Dumnezeu inauntrul Treimii, ca si iubirea lui Dumnezeu catre oameni, aratata in intruparea lui Hristos este izvorul, adevarat si unic, si al iubirii umane. Fiind facuti partasi de Dumnezeu la iubire putem noi insine iubi atat pe Dumnezeu cat si pe oameni, si chiar, intre oameni, pe vrajmasii nostri.

Iar pentru ca Dumnezeu este iubire, legatura omului cu El poate fi infatisata ca o cununie mistica. Unirea din dragoste a barbatului cu femeia, binecuvantata de Biserica, este simbolul unirii „dintre Hristos si Biserica, dintre Hristos si fiecare suflet crestin” (pag. 112). Iar lucrarea Bisericii in aceasta intalnire a sufletului care se ofera lui Hristos, este pregatirea credinciosului, eliberarea omului de patimi si pacate, redarea puritatii si a sfinteniei inceputurilor.

Dumnezeu a facut lumea din iubire, si catre iubire suntem chemati si noi toti ca suprema implinire a fiintei umane, ca drumul cel mai scurt al omului catre Dumnezeu. "daca il iubesti pe Mantuitorul Iisus Hristos, ai si implinit cele doua mari porunci ce s-au dat pentru iubire. Caci El este si Dumnezeu si tot El este si aproapele tau. Da, El ne este cel mai aproape. Iar tinta cea dreapta a celor doua porunci, este El".

Paul Curca

Despre autor

Paul  Curca Paul Curca

Senior editor
78 articole postate
Publica din 07 Aprilie 2011

27 Iulie 2012

Vizualizari: 1766

Voteaza:

Iubirea de la profan la sacru 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE