La capatul lumii

La capatul lumii Mareste imaginea.

Seara devreme, în preajma Crăciunului, eram aşezaţi în jurul mesei cu ceai în locuinţa arhiepiscopului, într-o cameră de zi spaţioasă. Eram şapte persoane, gazda fiind cea de-a opta, un arhiepiscop deja foarte înaintat în vîrstă, bolnăvicios şi slăbit. Oaspeţii erau oameni erudiţi, şi între aceştia avea loc o discuţie interesantă despre credinţa şi necredinţa noastră, despre predica în biserici şi despre eforturile învăţătoreşti ale misiunii noastre din Est. Printre interlocutori se afla un oarecare căpitan de flotă B., un om foarte bun, însă un militant înverşunat împotriva clerului rus. Susţinea că misionarii noştri sunt absolut nepregătiţi în domeniul lor şi se bucura că guvernul a permis propovăduitorilor străini să-şi practice lucrarea în slujba cuvîntului dumnezeiesc. B. susţinea cu fermitate că aceşti predicatori vor avea mare succes şi la noi, nu doar printre evrei, şi vor demonstra, aşa cum doi plus doi fac patru, incapabilitatea clerului rus în misiunea propovăduirii.

Venerabila noastră gazdă păstrase pe durata acestei conversaţii o tăcere profundă: stătea în fotoliul său adînc voltairian, cu o pătură întinsă peste picioare şi, aparent, era cu gîndul în altă parte; însă cînd B. a terminat, bătrînul vlădică suspină şi spuse:

- Mi se pare, domnilor, că ar fi în zadar să-l contrazicem pe căpitan; cred că are dreptate; misionarii străini ar trebui să aibă, cu siguranţă, mare succes pe la noi.

- Sunt foarte fericit, Vlădică, pentru că îmi împărtăşiţi părerea, a răspuns căpitanul B. şi, făcînd arhiereului cîteva complimente dintre cele mai delicate şi măgulitoare despre nobleţea caracterului şi înţelepciunea sa sclipitoare, adăugă:

- Inaltpreasfinţia Voastră, cu siguranţă cunoaşteţi mai bine decît mine toate neajunsurile Bisericii Ruse, unde, bineînţeles, există printre clerici oameni foarte inteligenţi şi oameni foarte buni - nu voi contesta nicidecum acest lucru, însă aceştia abia dacă II înţeleg pe Hristos. Poziţia lor şi aşa mai departe... îi face să interpreteze totul... mult prea mărginit.

Arhiereul se uită la el, zîmbi şi spuse:

- Da, domnule B., modestia mea nu se va stingheri să recunoască faptul că pot şti toate necazurile Bisericii precum le cunoaşteţi şi dumneavoastră; însă dreptăţii i-ar fi adusă o insultă dacă aş îndrăzni să mă alătur părerii dumneavoastră, cum că Domnul Hristos este înţeles mai puţin în Rusia decît în Tubingen, Londra sau Geneva.

- Despre aceasta, Vlădică, se mai poate discuta.

Arhiereul zîmbi din nou şi spuse:

- Observ că aveţi poftă să discutaţi în contradictoriu. Ce e de făcut? Hai mai bine să discutăm, fără să ne contrazicem!

Cu aceste cuvinte, luă de pe masă un album, ornat frumos cu o sculptură din fildeş, şi, deschizîndu-l, spuse:

- Acesta este Domnul nostru! Vă invit să priviţi! Am adunat aici mai multe reprezentări ale chipului Său. Iată-L şezînd cu femeia samarinean- că - minunată lucrare! Putem observa că pictorul a înţeles şi personajul, şi subiectul.

- Da; la fel mi se pare, Preasfinţite, că aceasta este făcută cu pricepere, răspunse B.

- Totuşi, pe faţa Mîntuitorului nu se vede prea multă blîndeţe? Nu credeţi că este indiferent faţă de numărul bărbaţilor pe care i-a avut femeia şi de faptul că bărbatul acesta, pe care îl are, îi este sau nu soţ?

Toţi tăcură; arhiereul observă si continuă:

- Cred că e nevoie de mai multă atenţie.

- Se prea poate să aveţi dreptate, Vlădică.

- Este o pictură cunoscută, s-a întîmplat s-o întîlnesc uneori, mai ales la femei. Mai departe... Iarăşi marele Maestru. Aici Iuda îl sărută pe Hristos. Ce părere aveţi despre chipul Mîntuitorului? Cîtă stăpînire şi bunătate! Nu-i aşa? O reprezentare excelentă!

- Frumos chip!

- Nu ne-am oprit prea mult asupra acestui lucru totuşi? Priviţi: obrazul sting, pare-mi-se, tremură, şi pe buze pare a fi dispreţ.

- Intr-adevăr, Vlădică, aşa este.

- Ah da, da, Iuda merita intr-adevăr asta; sclav şi linguşitor - putea trezi acest sentiment oricui, însă nu şi lui Hristos, Care pe nimeni n-a dispreţuit, ci pe toţi i-a miluit... Ei bine, să trecem peste asta; se pare că nu prea ne mulţumeşte, deşi cunosc un mare demnitar care mi-a spus că nu-şi poate imagina o reprezentare mai reuşită a chipului lui Hristos. Aici e iarăşi Hristos, la fel, pictat de un mare talent, Tizian: înaintea Domnului stă un fariseu făţarnic cu un dinar. Priviţi ce viclean este fariseul, dar Hristos... Hristos... Ah, mi-e teamă! Uitati-vă: nu cumva se observă dispreţul pe chipul Său?

- Asta poate fi, Vlădică!

- Se poate, nu mă împotrivesc: dezgustător fariseul acesta; însă, mă rog, nu mi-L pot imagina pe Hristos aşa şi mă gîndesc că e stînjenitor. Nu-i aşa?

Toţi am aprobat, considerînd că e neplăcut să-ţi imaginezi chipul lui Hristos avînd o astfel de expresie, mai ales în timp ce I te închini.

- Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră si chiar îmi aduc aminte de o dispută avută cîndva cu un diplomat, căruia îi plăcuse tocmai această reprezentare, dar totuşi este... un moment diplomatic. Mai departe: de aici încep deja reprezentări singulare ale Mîntuitorului, fără alte personaje. Poftim o imagine cu cap sculptat, a lui Cauer: bine, bine! n-am ce spune; mie însă, permiteţi-mi, acest cap îmi aminteşte mai curînd de Pla- ton decît de Hristos. Priviţi... cît de suferind este..., ce expresie groaznică i-a dat Metso!... Nu îmi explic de ce l-a schimonosit, l-a cioplit şi deformat aşa?... într-adevăr, este îngrozitor! Pleoape umflate, sînge şi vînătăi..., pare că îşi dă sufletul, şi să te uiţi la un trup ce pătimeşte aşa este cutremurător... Să întoarcem repede pagina. Aici Hristos inspiră doar milă şi nimic altceva. Iată-l pe Lafon, poate că nu este un mare pictor, dar în prezent i-a mulţumit pe mulţi; după cum vedeţi, el, faţă de antecesorii săi, L-a înţeles altfel pe Hristos, şi aşa, diferit, ni L-a zugrăvit şi nouă: figură suplă şi fermecătoare, chip blajin, privirea smerită sub fruntea-I senină, şi cît de uşor freamătă buclele: aici cosiţe, aici aceşti cîrlionţi aşezaţi pe frunte, ce se încolăcesc. Frumos, e adevărat! Iar în mîna Sa tremură inima înconjurată de o viţă cu spini. Această „Sacre coeur", pe care călugării iezuiţi o propovăduiesc - cineva mi-a spus că chiar aceştia l-au inspirat pe Lafon să-i dea reprezentării aceste trăsături -, dar iată că aceasta le place totuşi şi celor care cred că nu au nimic în comun cu preoţii iezuiţi.

Imi amintesc că mi s-a întîmplat odată să merg în Sankt-Pe- tersburg la un cneaz rus, care mi-a arătat minunăţiile palatului său, şi acolo, la un loc nu chiar potrivit - în grădina de iarnă -, L-am văzut pentru prima dată pe acest Hristos. Tabloul înrămat stătea pe masă şi înaintea lui şedea prinţesa şi visa. Era o privelişte frumoasă: palmieri, bananieri, păsărele care se agită ciripind şi ea, visînd. La ce? îmi spuse: „îl caut pe Hristos." Atunci m-am uitat mai bine la această reprezentare. Intr-adevăr, priviţi cît de spectaculos iese sau, mai bine zis, se evidenţiază din acest întuneric; nu e nimic în urma Lui: aceşti proroci, care îi deranjează pe toţi, alergînd în zdrenţele lor şi agăţîndu-se de care le împărăteşti - nimic din acestea nu există, ci doar întuneric..., întunericul fanteziei. Doamna, să-i dea Dumnezeu sănătate, mi-a explicat această taină - cum să-L găseşti pe Hristos. De aceea, nici nu-l contrazic pe domnul căpitan, care afirmă că propovăduitorii străini îl vor descoperi pe Hristos nu numai unui singur evreu, ci tuturor celor care doresc ca Acesta să vină sub ramuri de palmieri şi bananieri, în trilurile canarilor. Insă va veni El oare? Nu va veni un altul pe urmele Lui? Vă mărturisesc că acestui Hristos înşelător îl prefer pe acest Guercino al evreilor, cu toate că îmi vorbeşte şi el numai despre bunătate şi despre acest Rabbi entuziasmat, pe care, după cum precizează domnul Renan, poţi să-l iubeşti şi să-l asculţi cu plăcere...

Iată cîte percepţii şi concepţii există asupra Celui de care toţi avem nevoie! încheiem cu toate acestea, iar acum întorceţi-vă către ungherul spre care staţi cu spatele: iarăşi chipul lui Hristos; de data aceasta precizez că nu este simplă reprezentare, ci chip. Infăţişare tipic rusească a Domnului: privirea simplă şi dreaptă, creştetul înălţat, care, potrivit sistemului Lavaterian, înseamnă putinţa slăvirii desăvîrşite a dumnezeirii; chipul are expresie, însă nu suferinţă. Cum au atins maeştrii noştri o asa minunată înfăţişare? A rămas taina lor, care a murit odată cu ei şi cu arta lor proscrisă. Pur şi simplu, doreşti simplitatea pînă la refuz: trăsături nesemnificative, dar impresionante; este curajos, e adevărat, dar pe lîngă toate acestea merită o închinăciune, fiecare cum crede, însă după părerea mea smeritul nostru meşter a înţeles mai bine decît toţi ceilalţi pe cine avea să picteze. Este curajos, vă repet, şi în grădina de iarnă nu-L vor chema să asculte canarii, dar ce necaz!, va fi aşa după cum S-a arătat; la noi a venit însă în haină de rob şi aşa merge, fără să aibă unde să-Şi plece capul din Sankt-Petersburg pînă în Kamceatca. Se ştie că Lui îi place să fie dispreţuit de noi, cei care Ii bem sîngele şi îl vărsăm. Şi iată măsura în care, după părerea mea, arta noastră populară a înţeles însuşirile exterioare ale chipului lui Hristos, iar spiritul poporului nostru, probabil, adevăratul sens şi însuşirile interioare ale caracterului Său. N-aţi dori să vă spun o anecdotă, legată de acest caz, ce ar putea să vă trezească curiozitatea?

- Oh, aveţi bunăvoinţă, Vlădică; chiar vă rugăm!

- Mă rugaţi? Minunat: atunci vă voi ruga şi eu să ascultaţi şi să nu mă întrerupeţi, pentru că voi vorbi destul de mult.

Ne dreserăm vocile şi ne îndreptarăm spre locurile noastre ca să nu ne mişcăm, şi arhiereul începu.

NIKOLAI S. LESKOV
LA CAPĂTUL LUMII, EDITURA Cathisma

Cumpara cartea "LA CAPĂTUL LUMII"

 

Pe aceeaşi temă

19 Iunie 2017

Vizualizari: 237

Voteaza:

La capatul lumii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE