La Multi si Fericiti Ani, iubite maestre Dan Puric

La Multi si Fericiti Ani, iubite maestre Dan Puric Mareste imaginea.

La Multi si Fericiti Ani, iubite maestre Dan Puric, cu prilejul zilei de nastere!...

Vorbind in cateva cuvinte sarace dar sincere, omagiale si aniversare, despre cel care s-a nascut la 12 februarie anul 1959 in tinuturile Buzaului, mai exact, pe Valea Siriului, la Nehoiu, voi sustine ca actorul, regizorul si marturisitorul crestin Dan Puric stabileste de la bun inceput identitatea sa cu lumea si cu el insusi printr-o cunoastere absoluta, autentica si nefatarnica. As spune ca anticipeaza esentialitatea sensibilitatii si a sensibilizarii, prin propria-i sensibilitate, surprinzand, totodata, prin structura rationala a ideilor, create chiar de substanta artistica pura, esenta rara, din care este alcatuit. Adevarata cunoastere in arta, de pilda, este una de natura spirituala, pe care Artistul total - Maestrul Dan Puric, o detine si o transmite tuturor ca pe o revelatie incercata si alimentata de el insusi, prin cuvant, gest, dans, adica prin tot ceea ce face in lumina reflectoarelor. Publicul sincer si (re)cunoscator soarbe aceasta seva din cupa pe care i-o intinde cu calda generozitate artistul, devenind una cu el, transformand momentul ori clipa in eternitate si vesnicie. Este adevarat ca frumusetea trebuie mai intai simtita, si abia dupa aceea sa incerci sa o explicit, daca iti este cu putinta. Exista oare vreo alta modalitate prin care sa gasim o asemenea bogatie de gesturi si miscare a corpului omenesc, prin care sa te poti exprima, mai bine decat prin dans? Dan Puric a gasit tainice intelesuri prin scanteia divina, ce salasluieste in el, si a facut din acest dans un mod de viata.

„Undeva, ascunse in negura vremurilor, teatrul si dansul sunt la frontiera. Amandoua au origine sacra - spunea Dan Puric, intr-o discutie despre pasiune si spirit, despre nevoia disperata de comunicare a gandurilor, a sentimentelor si adevarurilor - pentru el, la inceput a fost teatrul, dupa care a venit pantomima. Dansul a fost dupa aceea, ca o nevoie de comunicare dincolo de cuvant, ca o nevoie disperata de a desfiinta prapastia dintre mine si spectator, care la vremea aceea, era student, si era destul de bine fixata prin ideologie, printr-o cenzura puternica ce creea aceasta prapastie de comunicare a adevarului. ”Dansul este simbolul gratiei in arta, si asa cum recunoaste Maestrul, ca si muzica, el are aceasta calitate deosebita de a depasi granitele.

Prin frumusetea temelor si mai cu seama, prin sensibilitatea executiei, artistul profund Dan Puric are o forta de sugestie extraordinara, exprimandu-si (si) in acest fel convigerea ca spiritual, duhul este superior. El raspandeste, ca o mirare de vis, ceata lasata pe marginea lucrurilor, din indiferenta naturii si obisnuinta omului – cea plina de nepasare si impietrire a inimii. Secvente de intens lirism, care il invaluie intr-un fel de halou, dar si pasaje cu ritm de focuri de artificii, creeaza spectatorului un sentiment de subtila surpriza, daruind in fiecare moment cate un accent intregitor de frumusete rotunjita.

In arta lui Dan Puric gasim o estetica profund originala, un fel de sculptura in miscare armonioasa, ceva greu de exprimat in cuvinte, care te lasa impresionat si fermecat. Artistul are in el ceva fantastic, o forta ce contamineaza si care ne obliga sa descoperim esenta insasi a spiritului si a artei, exprimata prin gest. Are harul de a crea efect si rezultat estetic, fara a-si falsifica ori cioparti personalitatea. Privindu-l dansand, si mi s-a intamplat de multe ori sa il vad pe scena, in spectacol, cu acel calm, cu acea distinctie suprema pe fata, nu cred ca gresesc daca i-as spune: ”tu, nobile print… porti ingerul in mijlocul cerului”, cum spunea poetul Nichita Stanescu in “Ridicare de cuvinte”. Aceleasi momente de emotie si adevar creeaza Dan Puric in teatru. Orice rol interpretat de el este perceput senzorial, fie el de drama sau un rol comic. Personajele create de el sunt vii, traiesc in mijlocul nostru, facem cunostinta cu ele si apoi le luam cu noi, atunci cand plecam spre casa, spre “camara” trupului si a sufletului nostru.

Mai cunoastem si recunoastem faptul ca actorul Dan Puric munceste mult pentru tot ceea ce face in lumina reflectoarelor, este si spontan caci are mult talent si generosi talanti oferiti de Stapanul, Creatorul si Proniatorul, si care sunt fructificati si cultivati de el cu multa strasnicie, de asemenea, are mult umor si o fina ironie (dar nu bascalie ori sarcasm), ce da farmec prin abilitatea si eleganta cu care abordeaza momentele cheie.

Dan Puric este el insusi un personaj: misterios si tulburator. Cu el si datorita lui, poti cauta si chiar ai sansa de a gasi frumusetile si adevarurile ascunse in spatele lucrurilor vizibile. Mi-am imaginat intotdeauna ca undeva ar putea exista un monument care sa reprezinte Omul, cu O mare, adica Omul frumos. M-am intrebat ce ar scrie Dan Puric la baza acestui monument? Raspunsul l-am gasit intr-o declaratie a sa de suflet, o identificare a lui cu harul pe care i l-a oferit Dumnezeu, acea scanteie divina ce arde in el. „Nu stiu daca acest monument ar putea fi construit in afara - a declarat artistul. Daca ar fi asa, ar fi ceva mort. El ar trebui sa fie in sufletul nostru. Si daca trebuie spus ceva, ar trebui spus in gand. In sensul ca, nestiind de unde vii si nici incotro te duci, pastrezi acea scanteie divina din tine, si in acel timp binecuvantat nu mai poti fi incalecat nici de doctrine, nici de ideologii si nici de interese economice. Pentru ca stapanul tau suprem, in sensul bun, este acest mare anonim caruia ii spunem Dumnezeu. Si atunci multe lucruri s-ar anula, si iata, in acest fel, este un monument al Omului, inchinat permanent lui Dumnezeu, fiindca El ne-a lasat acea scanteie divina din noi, ca sa putem sa ne desavarsim.”

Daca pana aici am vorbit despre Dan Puric – Artistul, in cele ce urmeaza il vom descrie la modul succinct si sumar pe Dan Puric – Apologetul, Marturisitorul si Misionarul, fara conventii si clisee, autentic si neipocrit, care gandeste cu propriul sau cap, inclusiv atunci cand vine vorba despre Biserica Ortodoxa. El marturiseste Biserica in care a fost botezat, facand acest lucru cu simplitate si incredere, deoarece el este convins ca credinta se asuma… Ori, ca si iubirea, credinta se traieste - asa cum se vede in permanenta la Dan Puric; se marturiseste. Pentru ca invatatura ei este revelata de Dumnezeu si formulata sub cea mai inalta egida spirituala - a Duhului Sfant - de catre Sfintii Parinti ai Sinoadelor Ecumenice. Nu prea ai ce sa discuti asupra dogmei, a "adevarului revelat" si descoperit noua, cei mult neputinciosi si slugarnici. Tot ce poti face este sa te lupti pentru ca el sa fie pastrat intact, atunci cand apare tentativa de corupere sau de ispitire. Caci, n-ai ce discuta cu ereticii si cu atat mai putin despre mistificari grosolane gen "Codul lui Da Vinci" , “Avatar”, “Agora” ori "Evanghelia lui Iuda". Aici nu incape opozitia vechi/nou in felul disputei dintre clasici si romantici. Insa intelectualul "pune botul" prin natura formatiei sale si prin teama de a nu fi considerat obscurantist ori demodat – potrivit afirmatiilor, pline de responsabilitate facute deseori de catre Dan Puric.

Dupa cum spunea, la un moment dat, si scriitorul ori publicistul crestin Dan Ciachir: pe vremuri, multi se temeau sa intre in biserica pentru nu a fi dati afara din partid. Nu era "politic" sa fii perceput si catalogat drept credincios. Iar astazi nu este "european" sa bati matanii si sa te inchini la icoane. Si atunci, cu exceptiile de rigoare, intelectualul roman recurge la jumatatile de masura: toarna sifon in vinul marturisirii si obtine un sprit (ori un spirit) ridicol, penibil si mizerabil. Face hermeneutica, istorie si sociologie a religiilor, denunta lungimea slujbelor ortodoxe si a parastaselor, ii declina babei Floarea frecventarea bisericii si asumarea Tainelor, ba ii mai si sminteste pe unii clerici, cu inclinatia si predispozitia lui pentru "dezbateri sincere"... Dar teologie nu stie. Fiindca teologia nu se deprinde numai in biblioteca, tot asa cum excursiile nu se fac doar pe harta. Intelectualul nostru nu mai are priza la popor fiindca nu-i cunoaste (si mai ales nu-i implineste) credinta. N-o are de o sutacincizeci de ani si de aceea n-a avut niciodata dialog cu masele. Din acelasi motiv n-a putut sa existe la noi un sindicat numit generic "Solidaritatea". Pentru ca intre popor si persoanele oficiale sau oficializate nu avem, mai nou, decat dialogul surzilor. Fiindca, potrivit recunoasterii si marturisirii maestrului, vremurile pe care le traim sunt triste, poate mai triste decat cele pana in ’89, pentru ca atunci nadajduiam, visam. Ideologia comunista a amortizat senzorii de alarma. Inainte se distrugeau trupuri, oameni si suflete, acum se cumpara. Parca totul s-a degradat, pana si coeficientul de asteptare. Dostoievski facea diferenta intre saracie si mizerabilitate. Mizerabilitatea inseamna degradare. Este si aici o degenerare. Dupa comunism, cu totii am ramas cu sechele. Acum exista numai o forma de stat mafiot. Lupta in zona politica este intraspecifica. Se lupta ei intre ei si atunci lupta de cartier, inducand in eroare acest lot de votangii, facandu-l sa creada ca totul este pentru tara. Politicienii doar mimeaza dragostea de tara. Este o rotatie de cadre pentru ca este bine sa ai guverne-marioneta, cu politruci care, cu inconstienta, au vandut aceasta tara. Importam alimente in proportie de 80%, cand tara are o putere agricola care i-ar permite sa se hraneasca singura de trei ori. Tinerii intelectuali ne pleaca in strainatate. Am fost obligati sa contractam imprumuturi impovaratoare. Frumosul este o amintire, care abia mai palpaie sub marsul triumfal. Imaginea poporului roman a fost distrusa, facuta praf. Dar din cioburile ei mi-am facut icoana mea.

Iar nadejdea vine atunci cand stii ca nu numai tu esti pe pamant, ci si Dumnezeu. Moartea unei lumi vechi si inceputul uneia noi presupun o cernere. Nu este vorba ca ne impartim in tabere politice. Apare o categorie restransa, necumparabila, care incepe sa-si recupereze sufletul, care genereaza o tensiune a diferentei. Aceasta tensiune trebuie pastrata pentru ca incepe sa refaca frontiera intre bine si rau. De douazeci de ani, in numele democratiei si al unei libertati care s-a transformat in libertinaj, nu mai putem identifica ce este bine si ce este rau. S-a instalat, in numele unei egalitati care imi aduce aminte de comunism, o incercare de nivelare a personalitatilor pentru a crea o masa de indivizi. Semioticianul Roland Barthes scria ca iubirea nu se defineste, ea se enunta. Eu cred ca se insela. Iubirea se marturiseste. Marturisirea este un enunt pe care il faci cu inima cu tot. Ea are o alta incarcatura. Blaise Pascal spunea la 1653, in „Discours sur la passione d’amour“, ca inima are ratiuni pe care ratiunea nu le poate intelege. Si a mai emis un paradox: dragostea nu este oarba. Ea nu il orbeste pe om“. Iubirea este tot o judecata, marturiseste maestrul. Prin aceasta judecata a iubirii eu vad poporul. Altfel, as vedea numai populatia… Caci, un om fara memorie nu se poate legitima in fata istoriei…

In schimb, Apologetul Dan Puric apara si marturiseste, prin toate formele si cu toate mijloacele mass media. O face firesc si integral. Si s-ar putea sa faca si scoala, atragand prin sinceritatea, autenticitatea si prin inteligenta sa, luminata de Duhul scripturistic, patristic si istoric. Este un apologet si un propovaduitor stralucit. Unul de care comunitatea de credinta si iubire a Bisericii noastre poate avea realmente, nevoie. Cu alte cuvinte, Maestrul Dan Puric, tonifica destinzand si (re)consolidand, descoperindu-ne si aratandu-ne, in acest chip spontan, credinta, luciditate, creativitate, forta si atitudine de structura stancii, ce ne cheama si ne indeamna pe fiecare sa alegem, sa fim: ce altceva daca nu Omul frumos!...

Prin urmare, Dan Puric este, la urma urmei, o constiinta inalta a vremii sale. Cu o energie inepuizabila, manata de o vocatie dominatoare, “el creeaza continuu, distribuindu-se in arta teatrului, in arta pedagogiei teatrale, in arta retoricii verbale si aceea a omului public, gratificandu-le cu excelenta, dar fara sa se imparta. Crede nezdruncinat in puterea germinativa a spiritualitatii noastre romanesti de tip rasaritean si in dainuirea sa valorica demna, angajata in dialogul cu alte viziuni asupra lumii, si deplange precaritatea ei de azi, produsa de o istorie inumana” – conform afirmatiilor Profesorului Gheorghe Ceausu. Incoruptibil si rasunator, glasul lui se aude din ce in ce mai mult si mai tare, iar simpatia si pretuirea publica pentru el cresc, asa incat se prezinta ca un punct de reper si ca o referinta bine asezata ori corect amplasata… De ce? Pentru ca “initiativele lui, caci este un om la care se ingemaneaza gandul cu actiunea, sunt marcate de o mare doza de noutate, ceea ce face, prin forta lucrurilor, sa se opuna rutinei canonizate si banalitatii lenese. De aceea, el ni se infatiseaza ca un biruitor si deschizator de drum, dar aflat pe culmea inaltelor valori pe care noi, mostenindu-le active, fara sa fim mosteniti de ele cu pasivitate, le denumim, generic, traditie.” – dupa cum relateaza acelasi Gheorghe Ceausu.

Teoretic si artistic, in mod consecvent si cu argumentatie convingatoare, el pledeaza pentru pastrarea ierarhiei valorilor si cauta sa o legitimize implicit si inclusiv, dar si pronuntandu-se explicit si exclusiv impotriva proiectarii ei in derizoriu si penibil de catre instinctual gregar impresurator si mediocritatea zeflemitoare, aroganta si ironica. Vocea lui este si un semnal de alarma referitor la disolutia si diluarea aplatizanta, realativista si nivelatoare ce ne terorizeaza modul de viata si vietuire, strigat din care strabate atitidinea morala exemplara si spirituala de finete pascaliana, puse cu inspiratie seducatoare in slujba culturii romanesti. “Grija pentru cristalizarea optima a constiintei noastre “de sine” si de a fi cunoscuta pe multe meridiane culturale pe care le-a frecventat, ca fiind un “altceva” in concertul lumii, a fost si ramane o constanta a conduitei sale de creator de arta. El este impovarat de “usuratatea” acestei nobile misiuni pe care o resimte ca pe o datorie impregnata de iubire” – Gheorghe Ceausu. Dar nu orice iubire, ci una crestina, caci Dan Puric este un ortodox autentic si un roman adevarat, nefatarnic si nemitarnic.

Compararea si comparatia intre omul rasaritean si omul globalizat al postmodernitatii, de asemenea, este o problema analizata in carte, si fata de care autorul ia atitudine intemeiata. Avem in fata noastra o cinstelatie de reflectii si meditatii antropologice, politice, morale, sociologice si religioase de tip crestin ortodox, ca tot atatea aspecte si probleme ale intregului si rotundului ce poarta auspiciile si numele acestei tari, cu toate fazele si etapele pe care le implica. Corolarul la care ne referim este convingator prin argumente si atragator prin stil. Ne-ar deranja, cel putin pe mine, daca cei care-l pretuiesc si iubesc pe Dan Puric si-i admira demersul apologetic, deci opera, l-ar considera vedeta. Nu, acest epitet ori adjectiv l-ar degrada si injosi, mai cu seama acum cand acest cuvant este banalizat prin toate caile si mijloacele mass-media. El este, va deveni si deci va fi mare si celebru prin continutul ideilor si prin substanta faptelor, prin limbajul artistic-teatral pe care l-a creat, prin atitudinea curajoasa si demna si prin arta de a genera si produce fondul, forma si invelisul acestora. Oricine isi iubeste tara si neamul, valorile sale identitare si perene - si asta in contextul multietnic, pluriconfesional si universal – globalizant in care ne aflam si traim – are prilejul unei intalniri folositoare si efervescenta, pentru solidarizarea cu ele.

Asadar, Dan Puric, ca om, ca persoana, este captivant si fermecator, ca vorbitor in public este fascinant, ca actor sau regizor este original si inspirat, ca pedagog este un model elastic si flexibil, spiritual dar sobru si ferm ori categoric, chiar cat se poate de transant, insa nu radical dus la extrem. El insusi este un model si un exemplu pentru ceea ce aspira si nazuieste sa devenim toti, adica sa ne primenim, revenindu-ne din zapaceala si din dezorientarea care ne stapaneste si ne caracterizeaza in aceste vremuri si rastimpuri. Pe de alta parte, el este o constiinta vie si asumata, ori aceasta inseamna dedicare voluntara in spatiul acesta fara limite, insa fertil si fecund, al nelinistii, ingrijorarii si preocuparii. Prin ce face pe scena si prin ceea ce afirma in fata miilor de oameni si tineri ce il aclama entuziasmati, si prin aceste doua carti deja, el nu face altceva decat sa destinda spiritul romanesc, adica sa il insenineze cu umorul sau profund, neaos si tandru, insa in acelasi timp, il cheama la renastere, revenire, reinviere si regenerare, la a fi, cu alte cuvinte, ceea ce este prin si in esenta, trimitand la demnitatea si la sfidarea istoriei nefaste; practic vorbind, din punct de vedere duhovnicesc, el a ajuns sa curate poteca spre Biserica. Toate actiunile si demersurile sale, mai cu seama in si din ultimii ani, cuprind subiecte si probleme de o actualitate dureroasa si, totodata, foarte prioritara, asa incat ea poate fi considerata o stradanie arheologica si istorica incercata si reusita a etnicului romanesc. Problema si ideea de identitate este abordata de catre el in mod analitic si din mai multe puncte de vedere, insistand asupra tensiunii: mutilare, deteriorare, degradare versus dainuire si eternizare ori permanentizare si invesnicire, apoi exterminare si excludere versus taria si icluziunea credintei crestine. Natiunea si neamul ori poporul in cuprinsul acestui discurs sunt una si impreuna, sinergetice, fac o valoare suprema pentru noi, dar care poate fi, cum sugereaza el, fara orgoliu, o pilda pentru altii, demna de luat in seama.

Configurarea Omului frumos de catre artistul Dan Puric are implicit un urcus spre altitudinea stadiului moral si religios, presarat, nimbat si insotit de o smerenie si umilinta active, fiindca are de invins vrasmasi si dusmani redutabili cum ar fi: uitarea, oportunismul, lasitatea, ipocrizia, slugarnicia, indiferenta, ignoranta, sfidarea valorilor autentice, aroganta, zeflemeaua, bascalia si, mai ales, ateismul. Prin urmare, cu totii suntem chemati la reasezarea in locul acestora a virtutilor si aspiratiilor curate si sincere, fapt ce presupune cultivarea unei atitudini ferme si curajoase, plina de responsabilitate si spirit de jertfa ori sacrificiu, ceea ce ne-ar arata fata senina si frumoasa a acestui om. Omul frumos este cela care va zambi in mod natural si firesc, iar nu crispat ori prefacut, ca acum, care va vorbi limba curata romaneasca si nu cea murdarita de mitocani, analfabeti, inculti si toape. Lui i se opun insa, cu subtilitatea lecturilor trecutului pe care-l detesta, (si) intelectualii autoititulati, epigonii cu pretentii fara fundament, pe care, daca ii radiografiem si-i citim, in amonte, nu sunt decat urmasii scoliti si rafinati ai ideologiei brutale si perfide, comuniste, de care am crezut ca am scapat cu totul si definitiv. Aceasta probeaza inca o data forta si inertia prejudecatilor, la care vine in intampinare semnalele de alarma si sensul ori rostul discursului Marturisitorului Dan Puric…”

In incheiere, la acest ceas si moment aniversar – al implinirii a cincizeci si doi de ani de viata, ii dorim Maestrului si Artistului, Apologetului si Marturisitorului precum si Omului frumos Dan Puric – care ne mai incanta (si) cu conferintele inregistrate si redate de catre diferite canale de televiziune – ce si-au dat seama cine este, defapt, Dan Puric si ce mare folos ori pozitiv impact pot avea avea aceste conferinte asupra fiilor acestui popor si neam, ne rugam asadar, sa-i dea Bunul Dumnezeu ani buni, bicuvantati si rodnici, cu mult folos si cu multe impliniri duhovnicesti!...

Un sincer si calduros “La Multi si Fericiti Ani!”…

Bucuresti – 12.02.2011


Cu aleasa pretuire si deosebita admiratie,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.

 

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

31 Iulie 2012

Vizualizari: 1629

Voteaza:

La Multi si Fericiti Ani, iubite maestre Dan Puric 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Cornelia GPostat la 2011-02-12 05:27

    La multi ani cu sanatate si bucurii binecuvantate!!!!!!!!!!!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE