Lupta impotriva ereziilor - latura cea necunoscuta a monahismului

Lupta impotriva ereziilor - latura cea necunoscuta a monahismului Mareste imaginea.

Scopul lucrării de faţă nu este de a prezenta viaţa ascetică a monahilor. De altfel, izbanzile lor în această privinţă sunt atât de numeroase, încât „dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul (... ) lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25). Noi ne vom ocupa aici doar de „liniştea cea fără de linişte" a monahilor şi de luptele lor împotriva ereziilor.

In această privinţă, au fost şi mai sunt unii a căror concepţie este una fundamental greşită. Aceştia susţin că monahii nu trebuie să se implice în lupta pentru apărarea Ortodoxiei împotriva ereziilor, sprijinindu-şi opinia pe caracterul particular al vieţuirii monahale, adică pe acele virtuţi la care ne-am referit mai sus. Consideră, mai concret, că monahii sunt datori să rămână isihaşti desăvârşiţi, fără a-şi întrerupe niciodată isihia, să fie fii ai unei ascultări desăvârşite faţă de păstorii lor - aşa cum, de altfel, ei înşişi învaţă - şi, în sfârşit, principala, dacă nu chiar singura lor preocupare, să fie rugăciunea.

O asemenea viziune are, desigur, o aparentă îndreptăţire, şi este justificabilă la cei ce nu cunosc pe cât s-ar cuveni adevăratul duh al monahismului, vieţile şi scrierile Părinţilor, precum nici Istoria Bisericii noastre. De altfel, este foarte cu putinţă ca atât de numeroasele izbânzi ascetice ale monahilor să fi umbrit sau minimalizat rolul jucat dintotdeauna de aceştia în lupta împotriva ereziei.

Lucrarea de faţă vine să arate că monahii nu numai că au luptat şi s-au jertfit pentru credinţa ortodoxă şi adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste şi dăruire faţă de viaţa de linişte, îşi dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeţe şi ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinţă sau „oi necuvântătoare"! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sar pe aiurea", căci i-ar fi socotit „furi", „tâlhari" şi „străini" şi „ar fi fugit" de unii ca aceştia (cf. Ioan 10,1-6).

Sfântul Teodor Studitul învăţa în acest sens: „Porunca Domnului grăieşte să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinţă. Căci, zice, să vorbeşti, şi să nu taci, şi: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), şi: «Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinţă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaş? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-şi hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveşte pe mine treaba asta şi nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, şi tu vei rămâne mut şi fără grijă? [...] Căci şi acest sărac, dacă acum nu vorbeşte, în ziua judecăţii va fi fără de răspuns şi vrednic de osândă fie şi numai din pricina aceasta".

Dacă, prin urmare, chiar simplii mireni purtau - şi poartă - răspundere pentru apărarea credinţei ortodoxe şi dau seama de aceasta înaintea judecăţii lui Dumnezeu, ce atitudine s-ar cuveni să aibă monahii, care se nevoiesc să păzească virtuţile cu toată neştirbirea şi care reprezintă „lauda Bisericii lui Hristos"? Se cuvine să păstrăm o atitudine pasivă, tolerând învăţăturile eretice ale împăraţilor, ale păstorilor sau ale altor eretici, sau să sprijinim adevărul şi acrivia dogmatică?

Din fericire, izvoarele istorice în această privinţă sunt numeroase şi edificatoare. Monahii nu au adoptat niciodată o atitudine pasivă. Din contră, „cei ce veneau atunci la viaţa monahală străluceau la fel ca ceilalţi Părinţi ai Bisericii şi apărau învăţătura de credinţă prin virtuţile lor”. S-au luptat aşadar cu tărie, în perioadele de înflorire a ereziilor pentru instaurarea adevărului şi a credinţei ortodoxe, iar în vremuri de linişte, pentru păzirea şi chezăşuirea lor.

Desigur, lupta lor nu este numai împotriva ereziei. „Este o luptă de a întrupa în ei înşişi şi de a face arătată plinătatea Adevărului şi a Vieţii, pe care o deţine Biserica [...] Ca Evanghelia să nu fie răstălmăcită şi cuvântul Crucii să nu rămână deşert. Ca să nu teologhisim, după cuvântul Sfântului Grigorie Teologul, aristotelic (scolastic), ci pescăreşte (apostoleşte). Ca să nu pierdem putinţa îndumnezeirii şi a împărtăşirii de Lumina nezidită, primind Harul ca pe un lucru zidit. Ca să nu reducem Biserica, Trupul lui Hristos, la treapta de organizaţie omenească. Ca «infailibilul» papă să nu se substituie Harului nezidit si luminător al Mângâietorului, cel negreşelnic cu adevărat şi pururea prezent în Biserică".

Eroismul monahilor, jertfa de sine, chinurile, surghiunurile suferite, desfiinţarea obştilor şi în cele din urmă moartea mucenicească sunt câteva dintre temele pe care studiul de faţă îşi propune să le înfăţişeze cititorului, care pe alocuri va avea impresia că parcurge pagini din sinaxarele mucenicilor din primele veacuri creştine. Aici este însă o mare deosebire. Prigonitorii nu mai sunt atei şi idolatri, ci creştini. Impăraţi, militari, clerici, episcopi, ba chiar patriarhi eretici! Lupta se duce de-acum între creştini.

De asemenea, studiul de faţă îşi propune să prezinte participarea monahilor la diferitele Sinoade Ecumenice şi locale, învăţăturile şi scrierile lor, devotamentul faţă de credinţa ortodoxă -care reprezintă cea mai necesară condiţie a mântuirii -, precum şi convingerea lor nestrămutată că singură Biserica Ortodoxă este acea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, ce continuă pe pământ lucrarea răscumpărătoare a Domnului, ca unică şi de Dumnezeu întemeiată arcă a mântuirii. Vor fi expuse de asemenea opiniile monahilor cu privire la eterodocşii aflaţi în afara Bisericii şi, în consecinţă, în afara Harului şi a mântuirii, învăţătura lor referitoare la comuniunea bisericească, la rugăciunea în comun şi îndeobşte la relaţiile cu aceştia, precum şi la modalitatea reprimirii lor în Biserica Ortodoxă, care este Trupul lui Hristos.

Contribuţia monahilor la lupta împotriva ereziilor va fi încadrată în contextul său istoric de desfăşurare, în care vor fi evidenţiate concomitent şi opiniile şi acţiunile similare ale unor mari ierarhi ai Bisericii.

Din întreaga expunere reiese şi o a doua consecinţă însemnată. Se învederează deplina conglăsuire a Părinţilor cu privire la exclusivitatea eclesiologică şi soteriologică a Bisericii Ortodoxe, fapt ce atestă kakodoxia actualelor teorii ale ecumenismului sincretist.

Pentru adunarea datelor istorice am recurs pe cât cu putinţă la cele mai vechi, rare, complete şi precise izvoare şi am tradus textele din greaca veche în neogreacă, multe dintre acestea fiind prezentate acum pentru prima oară într-o limbă simplă.

Expunerea privind aportul monahilor la lupta împotriva ereziilor a fost împărţită în două părţi. Prima înfăţişează lupta pe care monahismul a dus-o împotriva ereziilor încă de la începuturile sale (care coincid relativ cu apariţia arianismului), până la schisma definitivă dintre Răsărit şi Apus. Cea de-a doua parte descrie luptele monahilor pentru apărarea credinţei ortodoxe de-a lungul mileniului al doilea.

In cea de-a treia şi ultima parte a cărţii, pentru ca lucrarea noastră să fie completă, ne-am referit la abaterile monahilor de la acrivia credinţei ortodoxe, dat fiind faptul că şi aceştia, ca oameni, au fost, desigur, supuşi greşelii. Finalul cuprinde o recapitulare a eclesiologiei ortodoxe. Deoarece unii ar putea aduce obiecţia că cele expuse aici sunt fapte şi concepţii aparţinând exclusiv monahilor (fie aceştia şi Sfinţi), această sinteză finală va cuprinde opiniile unor mari ierarhi ai Bisericii. In acest fel va fi evidenţiată deplina concordanţă dintre învăţăturile monahilor şi cugetul Bisericii Ortodoxe şi totodată al teologiei patristice.

Ne exprimăm nădejdea că, pentru rugăciunile Sfinţilor Mărturisitori ai Bisericii noastre şi „cu purtarea de grijă a Preasfântului Duh, în secolul XXI, noi, ortodocşii, vom conştientiza şi mai adânc identitatea Bisericii noastre cu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos. Iar aceasta trebuie să se întâmple nu numai spre propria noastră mântuire, ci şi pentru ca Sfânta noastră Biserică să devină criteriul sănătos, cumpăna şi dreptarul oricărei alte «biserici», şi deopotrivă nădejdea viitoarei întoarceri şi reaşezări a acestora în Unica (Biserică) Sfântă, care nu este o oarecare stare indefinită şi tulbure, ci comunitatea istorică concretă a credincioşilor ortodocşi".

Arhim. Vasilios Papadaki

Strajerii Ortodoxiei - Luptele monahilor pentru apararea Ortodoxiei, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Strajerii Ortodoxiei - Luptele monahilor pentru apararea Ortodoxiei"

03 Martie 2016

Vizualizari: 508

Voteaza:

Lupta impotriva ereziilor - latura cea necunoscuta a monahismului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE