Dupa ce, timp de peste doisprezece ani de zile, am ratacit, purtandu-mi pacatele precum femeia cu scurgerea de sange din vechime, iata ca acum, in Postul Craciunului, am avut revelatia faptului ca adevarata Biserica a lui Hristos era tocmai cea de care ma indepartasem. M-am vazut in ipostaza de fiu risipitor, flamand, care nu are alta solutie de bun simt decat sa se intoarca la casa pe care a parasit-o. Dar cum am ajuns in aceasta situatie? Lipsit de experienta si incepator pe calea lui Hristos, m-am lasat inselat de principiul "Sola Scriptura", purtat pe toate drumurile ca stindard al protestantilor de orice fel. Am crezut ca au dreptate si am crezut ca sunt indreptatiti sa tipe impotriva bisericilor mama de care s-au desprins. Am urmat intrutotul aceasta cale si m-am intors impotriva icoanei, crucii, moastelor si tot ceea ce insemna traditie. Si, probabil ca as fi urmat asa pana la moarte daca Dumnezeu, in mare mila Sa, stiind ca, nu din interese meschine, ci din dragoste pentru Cuvantul lui, urmez aceasta, nu mi-ar fi aratat, tocmai cu Scriptura, ca ma inselam!

Da, urmand principiul ridicat de protestanti la rang de lege imuabila, am ajuns la concluzia ca.... omul se poate inchina la icoane si ca moastele marturisesc pe Hristos! Am aflat chiar ca pomenile pentru morti sunt necesare si asa este, cum zice Ortodoxia, au puterea sa scoata omul din iad. Am verificat, rasverificat si inca verific dar ajung, de fiecare data, la aceeasi concluzie. Mai mult, tocmai "sola Scriptura" mi-a aratat ca "sola Scriptura" nu este de ajuns si ca mai este nevoie si de Traditie pentru ca o biserica sa poata sa se certifice drept autentica. Iar Traditia este tocmai cea care marturiseste ca aceasta biserica, Biserica Ortodoxa, este piatra pe care si-a intemeiat Hristos, Mantuitorul nostru, Biserica.

Dar despre care au fost acele versete ce mi-au schimbat viata, aratandu-mi ca Dumnezeu poate salaslui intr-o icoana, ca Duhul Sfant ramane in trupul unui sfant, ca mortii beneficiaza de pomenile si pomenirile noastre si ca doar Scriptura nu este de ajuns, voi vorbi cu o alta ocazie si voi explica pe indelete, dupa cata intelepciune imi va da Dumnezeu. Acum vreau doar ca aceasta sa fie o marturisire de credinta si o recunoastere in fata tuturor, ca am gresit in fata Tatalui din Cer si impotriva mamei mele de pe pamant, Biserica Ortodoxa, sa-mi cer iertare si sa cer sa fiu primit in randurile ei, nu ca un fiu, cum am fost pana acum, ci doar ca un umil servitor.

Slavit sa fie Domnul!

 

Lazar Marian Tudorel

• Cum sa comunicam copiilor credinta ortodoxa
  Publicat in : Religie
• Credinta ortodoxa in inviere
  Publicat in : Religie
• Spiritualitatea si cultura romaneasca in lumina credintei ortodoxe
  Publicat in : Editoriale
• Ortodoxia, factor de regres?
  Publicat in : Editoriale
• Montanismul si Hiliasmul
  Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole