Maestrul si ucenicul

Maestrul si ucenicul Mareste imaginea.

Monahul Simeon Piosul era un calugar in adevaratul sens al cuvantului cu mare evlavie si cu piosenie fata de cele sfinte, dar si cu un mare dor dupa dragostea dumnezeiasca. Inca din tinerete a dus o apriga lupta cu ispitele pe calea desavarsirii sale spirituale. L-a studiat, cu mare atentie, inca din tinerete, pe Marcul Ascetul. Scrierile lui le-a “mancat” precum untul pe paine. Mai mult, s-a straduit sa puna in aplicare toate invataturile Sf.

Marcu Ascetul. A imbinat perfect smerenia, asceza cu rugaciunea si cu meditatia, obtinand mari progrese in desavarsirea spirituala.

In primul rand, monahul Simeon l-a descoperit pe tanarul Simeon la varsta adolescentei. Intalnirea celor doua spirite a avut loc la manastirea Studion, unde batranul era calugar. A fost o intalnire de gradul zero in care cei doi s-au recunoscut: unul in calitate de maestru, celalalt ca ucenic. Monahul l-a cercetat cu atentie pe tanar, ajungand la concluzia ca este un vas bun pentru a progresa pe calea desavarsirii spirituale. Astfel, l-a luat sub aripa sfintiei sale, initiindu-l in tainele ascunse ale urcusului spiritual.

In al doilea rand, dupa o cercetare amanuntita, maestrul i-a randuit ucenicului o mica pravila pentru incepatori. Cu timpul, batranul a observat ca tanarul este dornic si inflacarat de a avansa mai repede pe calea ascezei si i-a dat o pravila corespunzatoare. Dar, tanarul nostru nu era impacat cu constiinta sac a face destul si atunci a mai adaugat el cativa psalmi si metanii, repetand constant "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!". In acest fel, tanarul avea constiinta impacata ca se osteneste suficient pentru progresul duhovnicesc. In toata aceasta perioada, maestrul l-a pregatit pe tanar pentru pasul urmator, intrarea in monahism.

In al treilea rand, monahul Simeon Piosul i-a recomandat tanarului scrierile Sf. Marcu Ascetul. Ucenicul, nu numai ca a citit cu mare atentie invataturile Sf. Marcu, ci le-a si pus in practica. Si tot asa, pana la varsta de 27 de ani, cand tanarului i s-a recomandat ca ar fi timpul sa intre in monahism. Zis si facut. Tanarul Simeon a intrat in manastire, unde a inasprit postul si privegherea, invatand lepadarea de sine. Vrajmasul mantuirii i-a ridicat pe fratii din manastire impotriva ravnitorului Simeon, care era indiferent la laudele sau reprosurile altora. Datorita nemultumirilor din manastire, Sf. Simeon a fost trimis la manastirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns in schima monastica acolo, inasprindu-si si mai mult nevointele duhovnicesti.

Apoi, faptul ca in urma meditatiei profunde asupra scrierilor Sf. Marcu Ascetul, trei lucruri l-a impresionat in mod deosebit pe tanarul monah: ascultarea de constiinta; indeplinirea poruncilor prin care dobandesti lucrarea harului Duhului Sfant asupra ta si castigarea cunostintei spiritual. Fara aceasta esti ca si orbul care a strigat "Fiul lui David, ai mila de mine (Luca 18, 38). Cand orbul si-a recapatat vederea, atunci l-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu (Ioan 9, 38). Prin citirea Sfintelor Scripturi si a scrierilor Sfintilor Parinti, precum si prin conversatiile pe care le purta cu acestia, ucenicul nostru a atins un nivel duhovnicesc inalt imbogatindu-si cunostintele cele ziditoare de suflet si depasindu-si pe maestrul sau.

Datorita rugaciunilor maestrului sau si a lucrarii harului Duhului Sfant in viata sa, Simeon a primit darul facerii de minuni si chiar dupa moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care si gasirea miraculoasa a icoanei sale. Apusul rasaritului de soare al vietii sale a fost la anul 1021, lasand ca testament o comoara spirituala inestimabila: "Capitole teologice si practice", "Tratat despre cele trei metode de rugaciune," "Tratat despre credinta" si memorabila culegere de imnuri religioase "Imnuri despre iubirea divina".

Asadar, cine a fost acest vrednic de pomenire ucenic al Sf. Simeon Piosul? Nimeni altul decat Sfantul Simeon Teologul.

Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugaciunile Sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi! Amin!

Doamne, ajuta!
Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

13 Martie 2014

Vizualizari: 1193

Voteaza:

Maestrul si ucenicul 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

Maestrul si ucenicul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE