Maica Filofteia GRUNZISOR

Maica Filofteia GRUNZISOR Mareste imaginea.

Maica Filofteia s-a născut în localitatea Oneaga, comuna Vorona, judeţul Botoşani, la data de 16 octombrie 1924, din părinţii Ion şi Elena Grunzişor, fiind a şaptea din cei opt copii ai acestei familii binecuvântate. La vârsta de 12 ani, începe viaţa monahală, la Mănăstirea Agapia - Neamţ. Aici continuă cele patru clase primare începute în satul natal, Şcoala Normală, după care, din anul 1958, este absolventă a Seminarului Monahal de la Mănăstirea Agapia.

Douăzeci şi trei de ani a petrecut maica Filofteia la Agapia, sfârşitul copilăriei şi începutul tinereţii, unde a avut binecuvântarea de a-i cunoaşte şi a-i avea ca povăţuitori pe părinţii Vichentie Mălău şi Antim Găină.

Când împlineşte vârsta de treizeci de ani este izgonită din mănăstire şi după o scurtă perioadă petrecută în casa părintească, se stabileşte în Iaşi, alături de colegele sale de la seminar. Pentru a se întreţine, lucrează la Fabrica de Penicilină din Iaşi, alături de alte maici. Dorul de mănăstire a făcut-o să treacă peste furtuna gândurilor şi a necazurilor, păstrându-şi neîntinată corabia sufletului, trăind în lume ca o monahie.

Se întărea mergând la biserică, cunoscând toate bisericile din Iaşi, însă cel mai mult îi plăcea la Mitropolie, acolo unde icoana Maicii Domnului şi Sfânta Cuvioasă Parascheva îi mângâiau sunetul.

Bucuria deschiderii mănăstirilor a venit ca o mângâiere a suferinţelor sale şi după ce şi-a dat demisia de la fabrică, a plecat către Mănăstirea în care a crescut, Agapia. însă, Bunul Dumnezeu a avut alt plan cu roaba sa şi a rânduit să ajungă la Mănăstirea Vorona, din judeţul Botoşani.

Aici a fost primită cu bucurie de maica stareţă şi i-a dat ascultarea de ghid al mănăstirii. In Duminica Mironosiţelor din anul 1974, depune voturile monahale, primind numele de Filofteia, fiind călugărită de către protosinghelul Pangratie Drăguţu, având-o ca naşă de călugărie pe stavrofora Teofana Scântei, stareţa mănăstirii. Mănăstirea Vorona - Botoşani i-a devenit astfel, a doua casă, unde, cu smerenie şi răbdare, şi-a dus crucea nevoinţei tot restul vieţii sale.

Trece la cele veşnice în seara zilei de 24 martie 2012. în Biserica „Naşterea Maicii Domnului" a Mănăstirii Vorona se cânta privegherea în cinstea praznicului Bunei Vestiri. în timpul când maica stareţă Teofana citea psalmii Utreniei, sufletul curat al maicii Filofteia a zburat către cer. Inainte să-şi dea duhul a zis către maicile ce o îngrijeau:

„Ieşiţi puţin afară că a venit fratele meu şi trebuie să vorbesc cu el puţin". Maicile au ieşit afară câteva minute şi când s-au întors sufletul maicii Filofteia nu mai era în trup. A fost înmormântată în ziua de 27 martie. Slujba înmormântării a fost precedată de Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite săvârşită de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar, al Arhiepiscopiei Iaşilor. In cuvântul rostit a spus:

Slujba de înmormântare a monahului este nu numai tânguirea pentru cel care s-a strămutat la cele veşnice, ci şi un fel de fericire a celor care s-au nevoit şi au semănat cu lacrimi de nevoinţă, virtuţile însoţite de rugăciune şi de suspinuri ale pocăinţei şi ale dorului după Dumnezeu.

Nu aş vrea să mă ocup de CV-ul monahiei Filofteia Grunzişor, despre care a scris părintele Siluan de la Mănăstirea Pângâraţi, în lucrarea „Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist", ci aş vrea să surprind în cuvântul meu câteva dintre virtuţile ei sufleteşti, care mi-au atras atenţia în cei 32 de ani de când o cunosc.

Maica Filofteia a fost un om pe măsura vrerii lui Dumnezeu, care timp de 88 ani şi-a purtat cu demnitate şi caracter jugul lepădării de sine.

Virtuţile care i-au adumbrit viaţa au fost:

- Statornicia în viaţa monahală - a fost o icoană a statorniciei.

- Smerenia. Smerenia i-afost ca o pecete a personalităţii sale şi expresia trăirii ei în Hristos.

- Bunătatea şi blândeţea, care izvorau dintr-o autentică trăire duhovnicească, ca rezultat al permanentei relaţii, prin rugăciune, cu Dumnezeu.

Da, sfinţenia vieţii şi-a cultivat-o în rugăciune, în ascultare şi supunere, în pocăinţă, în neosândirea confraţilor şi într-o dragoste de Dumnezeu interiorizată până la apogeu. A fost o călugăriţă demnă, verticală şi morală, împăciuitoare, plină de bunătate şi neispitită de orgolii deşarte.

Se cunoştea că a fost crescută la şcoala duhovnicească a părinţilor Vichentie Mălău, Antim Găină, Iftimie Tănase, mari duhovnici ai Mănăstirii Agapia. Şi de ce au, din câte îmi povestea, adesea zăbovea şi pe sub epitrahilul părintelui Paisie şi al părintelui Cleopa.

Omenia şi cuminţenia sa duhovnicească au fost unice în felul lor. Au fost unice pentru că au fost dobândite de la nişte maici unice în felul lor: maica Veronica Constantinescu, maica Fevronia Lupu, stareţa, şi de ce nu, de la maica stareţă Teofana, pe care o iubea cape o sărbătoare pascală.

Din viaţa ei n-am aflat nimic trivial, nimic grosolan, nimic josnic, nimic afectat, nimic nesincer. In ea se actualizau delicateţea, sensibilitatea, transparenţa, puritatea, sfiala, atenţia faţă de taina semenilor. în această sensibilitate a ei se simţea puterea lui Dumnezeu. Era eliberată de egoism, de gânduri şi interese meschine.

Monahia Filofteia a ales viaţa monahală nu doar ca să poarte nume şi haină de monah. In ea s-a dus o luptă continuă, atât pentru sfinţirea vieţii, cât şi pentru cucerirea împărăţiei lui Dumnezeu. De altfel, viaţa monahului în această lume este o permanentă preocupare pentru desăvârşire. Cuvântul „monah" nu a fost pentru ea o simplă noţiune, care diferenţiază o persoană de restul lumii, ci a fost un nume, care a obligat-o la un comportament similar Sfinţilor Părinţi.

Inţelegea vocaţia sa ca pe o chemare la a trăi în Hristos. De altfel, toate le putea doar în Hristos, Căruia i-a oferit întreaga ei viaţă. Exemplele oamenilor sfinţi şi ale sfinţilor deopotrivă, i-au însoţit drumul său vocaţional până la strămutarea ei la cele veşnice. Tăifasuia adesea cu sfinţii prin acatistele lor şi se întâlnea zilnic cu ei liturgic. Deşi nu era teolog, vorbea despre sfinţii şi oamenii sfinţi de altădată cu o intimitate plină de sfială, ca despre nişte prieteni ai săi apropiaţi.

In viaţă, maica Filofteia s-a bucurat şi de „Taboruri", dar şi de „Golgote". Le-a urcat pe amândouă deopotrivă, cu seninătatea omului cu viaţă sfântă. Doar decretul 410 din 1959 i-a măcinat sufletul. Copilul de altădată, crescut la şcoala duhovnicească de la Mănăstirea Agapia, în atari condiţii, a trebuit să lase Mănăstirea şi să se retragă pentru o vreme, împreună cu sora ei, călugăriţă la Mănăstirea Agafton, la casa părintească de la Oneaga, iar mai apoi să se angajeze în Iaşi, la Penicilina. Aici s-a întâlnit cu multe alte măicuţe din Agapia, scoase cu decretul, printre care maicile Emilia Irimescu, Monica Boaru, Alexandra Olaru.

Insă încercările şi ispitele de tot felul nu au scos-o din ritmul şi cadenţa vieţii monahale, ci au întărit-o. Şi la Iaşi, maica Filofteia şi-a împărţit timpul între slujbele bisericii, cu precădere la Catedrala Mitropolitană, obligaţiile de serviciu şi pravila de la chilia în care locuia. Zilnic se ruga lui Dumnezeu, zicând:„Doamne, cum ştii, cum nu ştii, du-mă la mănăstire!" Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Pentru ea, în lupta cu greutăţile, Mănăstirea a fost şcoala cea mai importantă şi completă pe care a absolvit-o.

S-a întors ca ghid, nu la Agapia, cum îşi dorea, ci la Mănăstirea Vorona. Aici, sub îndrumarea directă a maicii stareţe Teofana, şi-a îndeplint cu conştiinciozitate şi sfinţenie îndatoririle faţă de biserică, în demnitatea ei de mare eclesiarh şi de protopsalt şi faţă de istoria acestei mănăstiri, în calitatea ei de ghid. In plus, din primăvară şi până toamna târziu se îngrijea că incinta mănăstirii să arate ca un paradis, cu flori şi iarbă verde. Părea o monahie din vremurile patericale, rătăcită în vremurile noastre pentru a ne da mărturie despre adevărata viaţă în Hristos. A fost o devotată prin excelenţă a chemării sfinte a cinului monahal. Sfătuia cu tact şi delicateţe. Convingea prin exemplele sfinţilor, pe care i-a iubit atât de mult şi a căror viaţă a urmat-o. Smerită şi plină de râvnă, înţeleaptă şi harnică în cele duhovniceşti, maica Filofteia a fost un dar duhovnicesc pentru viaţa monahală, un exemplu viu, o pildă nemuritoare de fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de voturile monahale pe care le-a depus şi un model permanent de trăire virtuoasă.

S-a identificat cu călugăria până în ultima clipă a vieţii sale. Din păcate, nu ne putem alege momentul de ieşire din această lume, putem doar să sperăm că nu îl vom trăi prea curând.

Existenţa i-a fost cât se poate de discretă, la fel ca şi plecarea din această viaţă, despre care a făcut vorbire ea însăşi. I-a cerut ucenicei să o lase singură, ca să vină îngerul la ea. Probabil că în prealabil avusese vreo discuţie cu îngerul. Numai sfinţii îşi cunosc timpul ieşirii lor din această lume. A murit împăcată cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu, la privegherea Bunei Vestiri. Hristos cobora în pântecele Fecioarei, iar sufletul ei părăsea trupul şi se ridica la Dumnezeu.

Suntem convinşi că astăzi maica Filofteia a primit un loc printre sfinţi. Spun aceasta, îndreptăţit fiind de spusele lui Dumnezeu prin gura Profetului Isaia, care zice: „Le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume nepieritor" (Isaia 56,5).

Pe ultimul drum a fost condusă şi de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop - Vicar Patriarhal care a transmis mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a mărturisit că şi-a început ucenicia Preasfinţiei Sale la Mănăstirea Vorona, sub îndrumarea maicii stareţe Teofana Scântei, iar de la monahia Filofteia Grunzişor a deprins tipicul şi cântarea bisericească.

In sunetul toacei şi al clopotelor, trupul vrednicei de pomenite monahia Filofteia Grunzişor a fost condus în cimitirul Mănăstirii Vorona de către cei doi arhierei, alături de un sobor impresionant de preoţi de la mănăstirile şi parohiile apropiate împreună cu mulţimea credincioşilor, care au cunoscut şi apreciat virtuţile maicii Filofteia.

Ieromonah Siluan Antoci

Flori duhovnicesti in pustiul comunist, Marturisitori botosaneni vol I, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Flori duhovnicesti in pustiul comunist, Marturisitori botosaneni vol I"


05 Octombrie 2016

Vizualizari: 365

Voteaza:

Maica Filofteia GRUNZISOR 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE