Malak - Iahve

Malak - Iahve Mareste imaginea.

INTRODUCERE

Potrivit invataturii Bisericii noastre, intre creaturi primul loc il ocupa lumea spirituala sau nevazuta constituita din ingeri, fiinte spirituale. Singura cale de cunoastere a existentei ingerilor este Sfanta Scriptura. Cuvantul lui Dumnezeu depus in scris de aghiografi ne vorbeste lamurit despre fiintele din lumea nevazuta, intareste credinta noastra in existenta reala a ingerilor. Biserica a marturisit de la inceput credinta in existenta ingerilor, chiar si cele mai vechi simboluri de credinta ale Bisericilor din Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Cipru, cuprind ca punct esential al credintei articolul despre Dumnezeu in calitate de creator al tuturor celor vazute si nevazute, adica creator al lumii spirituale. Ingerii au fost creati de Dumnezeu pentru preamarirea Sa. Sfanta Scriptura exprima acest adevar, aratand ca ingerii vad pe Dumnezeu (Matei XVIII, 10), il slavesc (Isaia, VI, 1; Apoc. IV, 8), implinesc voia Lui (Psalm. CU, 20), si slujesc in iconomia mantuirii.

Activitatea ingerilor consta in a executa poruncile dumnezeiesti in opera mantuirii, pentru intemeierea si desavarsirea imparatiei lui Dumnezeu, si pentru a ne ajuta pe calea spre mantuire. Ingerii ajuta si ocrotesc pe cei drepti si vrednici, cum au fost Avraam, Lot, Iacob, Ilie, Daniel (Fac. XIX, 28; Regi XIX, 5 ; IV Regi I, 3, 15 ; Daniel III, 25) si se bucura totodata de intoarcerea pacatosilor, slujind astfel pentru mantuirea noastra a tuturor.

Ingerii sunt trimisi spre slujirea tuturor celor ce cred in Domnul Iisus Hristos. Deci, ingerii sunt duhuri create de Dumnezeu, pentru ca sa-L preamareasca si sa-L serveasca.

O parte din ingeri nu a ramas in starea de comuniune cu Dumnezeu, asa dupa cum au fost creati; unii au cazut din aceasta comuniune devenind ingeri rai, duhuri necurate. In Sfanta Scriptura ingerii cei rai sunt numiti duhuri rele, duhuri necurate, diavoli, draci, demoni. Diavolul ii produce lui Iov nenorociri (Iov I, 6 ; II, 2), il munceste pe Saul cand acesta este parasit de duhul Domnului (I Regi XIV, 14), il ispiteste pe David; iar moartea a aparut in lume prin lucrarea diavolului (Intel. Sol. II, 24). Acesti ingeri rai au fost si ei creati de Dumnezeu, dar nu au fost creati rai, ci buni, insa rautatea diavolului a provenit din mandria si abuzul libertatii lor. Contra diavolului, a ingerilor rai, a trebuit sa duca lupta insusi Fiul lui Dumnezeu, anuntat in Vechiul Testament sub numele de "ingerul lui Dumnezeu" (Malak Iahve). Pentru mantuirea neamului omenesc si eliberarea lui din robia pacatului si de sub influenta diavolului s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, ingerul lui Dumnezeu - Malak Iahve.

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL I
Denumirea si notiunea de Malak - Iahve in general

Denumirea de inger este cea mai obisnuita, intrucat lumea spirituala este constituita din numeroase cete denumite cu termenul general de ingeri. Cuvantul "inger", ca si corespondentul sau in cele mai multe limbi moderne, deriva de la cuvantul latinesc "angelus" si de la cel grecesc "anghelos" care inseamna, sol, trimis, vestitor, in limba ebraica pentru cuvantul inger gasim termenul de "malak" prin care in general se reda notiunea de trimis, sol, vestitor, atat pentru actiunile divine, cat si pentru cele omenesti.

Termenul de inger (malak) arata prin el nu natura ingerilor, ci principala lor misiune de vestitori ai voii lui Dumnezeu si slujitori ai Lui. Sfantul Ioan Damaschin spune ca ingerii au un singur lucru de facut si anume sa laude si sa slujeasca vointei lui Dumnezeu.

Notiunea de malak = mesager, trimis, sol, desemneaza atat pe mesagerii omenesti trimisi de oameni catre oameni, ca si pe profetii vechiului Testament si pe ingeri. Clasificarea de mesager, sau trimis o merita si preotul (Mal. II, 7) sau intregul popor al lui Israel ca instrument al lui Dumnezeu. Preotul in calitate de trimis al lui Iahve avea misiunea permanenta pe Unga Israel de a-l proteja (Psalm. XXXIV, 8), sau de a-l pedepsi atunci cand era in culpa (Psalm. XXXV). Despre notiunea de malak = trimis, mesager care desemneaza persoanele prin intermediul carora Dumnezeu si-a facut cunoscuta voia Sa omului, ne vom ocupa in lucrarea prezenta, aratand mai intai sensul expresiei de "malak-Iahve" in cartile istorice si apoi in scrierile profetilor.

CAPITOLUL II
Malak - Iahve in cartile istorice ale Vechiului Testament

Sfanta Scriptura de la prima si pana la ultima ei carte depune marturie despre existenta ingerilor. Despre ei se face mentiune inca la inceputul Genezei, caci dupa izgonirea din rai a primilor oameni, ingerii au pazit drumul spre pomul vietii (Gen. III, 2), un inger l-a oprit pe Avraam sa jertfeasca pe fiul sau Isaac (Gen. II, 11), Iacob vede in vis ingerii lui Dumnezeu urcand si coborand pe o scara intre cer si pamant (Gen. XXII, 12-13), precum si in alte texte din Geneza (XVI, 7-9; XIX, 1, 15; XXI, 17; XXIV, 7, 40; XXXI, l). Ingerul Domnului i s-a aratat lui Balaam (Num. XXII, 22); ingerii s-au inchinat lui Dumnezeu (Deut. XXXII, 43). In toate aceste locuri apar ca fiinte reale, personale si spirituale, deosebite de Dumnezeu si de oameni.

Toate textele pe care le gasim in cartile anterioare captivitatii babilonice ne ajuta sa respingem afirmatia ca iudeii ar fi imprumutat credinta in ingeri de la paganii cu care au venit in contact si mai cu seama de la babiloneni in timpul captivitatii. De altfel intre conceptia pagana despre demoni si invatatura crestina despre ingeri exista o mare diferenta. Conform conceptiei pagane, panteista sau dualista, spiritele sau demonii, sunt emanatii din Dumnezeu, in timp ce, potrivit invataturii Sfintei Scripturi, ingerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu. Si Sfintii Parinti ne informeaza ca toate fiintele finite il au pe Dumnezeu ca autor socotindu-i si pe ingeri printre creaturi, bazandu-se pe texte biblice (Eccl. XVIII, 1; Psalm. CXLVIII, 2). Dupa raportul lor cu Dumnezeu ingerii se numesc in general "oaste cereasca" (Ios. V, 14; III Regi, XXII, 19), fiind la dispozitia Iui Dumnezeu pentru a calauzi lumea, iar Dumnezeu in calitate de creator si stapan al acestor osti se numeste "Domnul ostirilor" (I Sam. I, 3, 11 ; Psalm. XXIV, 10; XLVI, 8, 12). Locuind in ceruri ingerii aduc lauda lui Dumnezeu si indeplinesc voia Lui. In general misiunea ingerilor este de a stabili legatura intre Dumnezeu si noi cei ce credem in Domnul (Gen. XXVIII, 12) si de a ocroti pe cei credinciosi, caci venind pe pamant ca trimisi ai lui Dumnezeu (Gen. XVI, 7; XIX, 1-22; XXI, 17; XXII, 15; Num. XXII, 22-35; IV Regi 1, 3), ingerii ocrotesc pe cei drepti si vrednici cum este cazul lui Avraam, Lot, Iacob, Ilie (Gen. XIX, 28 ; III Regi XIX, 5; IV Regi I, 3, 13).

Deci, ingerii sunt trimisi spre slujirea tuturor celor ce cred in Dumnezeu. In Sfanta Scriptura se intalnesc pentru ingeri si alte denumiri, ca "duhuri" (III Regi XXII, 21; Psalm. CI, 6), "sfinti" (Daniel VIII, 13), "pazitori" (Daniel IV, 10, 14, 20) 10 etc. In lumea spirituala alcatuita din mai multe cete de ingeri, exista o ordine ierarhica intemeiata pe puterile si slujirea deosebita a acestora, dupa cum si in lumea materiala exista o ordine progresiva, de la cele inferioare la cele superioare. Biserica, bazandu-se pe Sfanta Scriptura invata ca ierarhia cereasca se compune din noua cete ingeresti grupate in trei categorii, asa dupa cum arata si Dionisie Areopagitul. Categoria sau treapta intai cuprinde: Serafimii, Heruvimii, Scaunele; a doua: Domniile, Puterile, Stapanirile; a treia: Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii. Clasa Serafimilor este cea mai apropiata de Dumnezeu, iar cea mai de jos este aceea a ingerilor. Dintre numele personale date ingerilor cunoastem numai trei, pe Arhanghelii Mihail Daniel X, 13. 21) Gavriil (Daniel VIII, 16; IX, 21) si pe Rafael (Tobit III, 16; V, 4).

Cartile istorice ale Vechiului Testament ne relateaza multe angelofanii, printre care exista un mare numar in care cel care se arata este numit "ingerul lui Dumnezeu sau Malak Iahve" (Gen. XVI, 7; XXI, 17; XXII, 11. 15; XXIV, 40; XXXII, 11; Exod III, 2; Num. XX, 17; XXII, 22; Jud. II, 1. 4; VI, 11; XIII, 3; II Regi XXIV, 16; III Regi, XIX, 5-7; IV Regi, I, 15; XIX, 35; Psalm. XXXVIII, 8).

In aceste carti se intalneste si deosebirea intre "Malak-Iahve" si ceilalti ingeri, de care ne-am ocupat pana acum. El este ingerul sau trimisul lui Dumnezeu. Foarte des acelasi personaj denumit la inceput inger este numit apoi Dumnezeu (Gen. XVIII, 19), cum este cazul la aratarea celor trei ingeri lui Avraam la stejarul lui Mamvri.

Aparitia celor trei ingeri lui Avraam este terenul favorabil pentru speculatii asupra raporturilor lui Iahve cu ingerii. Dificultatea se reduce la o deosebire de izolare, deoarece intr-un izvor apar trei persoane, care au forma omeneasca, iar in altul Iahve singur. Doi dintre acestia se duc la Sodoma ca sa salveze pe Lot, ei fiind denumiti ingeri, iar unul ramane cu Avraam, fiind denumit Dumnezeu.

Ingerul lui Dumnezeu-Malak-Iahve ii apare lui Moise intr-o flacara, apoi in timpul calatoriei poporului evreu prin pustie, apare ca trimis al lui Dumnezeu, in ajutorul lui Israel (Exod XIV, 19; XXIII, 20. 23; XXXII, 34; Num. XX, 16). S-a pus problema daca ingerul din aceste aparitii nu a fost insusi Dumnezeu cu care el pare a se confunda, sau Fiul lui Dumnezeu, care este numit "ingerul Legamantului". Iata, eu trimit pe ingerul meu si va gati calea inaintea fetei mele si va veni indata in templul sau, "Domnul pe care-l cautati si ingerul legamantului pe care voi il doriti" (Mal. III, 1). Pentru prima data la Sfantul Justin Martirul in lucrarea: "Dialogul cu iudeul Trifon" vom gasi identificarea dintre ingerul lui Dumnezeu (Malak-Iahve) si Fiul lui Dumnezeu - Logos. Sfintii Parinti considera de altfel peste tot ca Logosul - Domnul Iisus Hristos este identic cu ingerul lui Dumnezeu (Malak Iahve), aceasta identificare a devenit un bun comun pentru hristologia patristica. Exista mai multe teorii pentru a explica raportul dintre ingerul lui Dumnezeu si Logos, dintre care mentionam aici numai doua.

a) Teoria Logosului, care vede in ingerul lui Iahve o descoperire a Logosului, adica a Fiului lui Dumnezeu preexistent.

b) Teoria reprezentarii, dupa care ingerul este un sol, trimis al lui Dumnezeu, care vorbeste si lucreaza in numele lui Dumnezeu.

Ramane insa de a se sti daca acest concept a derivat dintr-un fel de confuzie mai intai intre Iahve si al sau Malak. Noua ni se pare din contra ca reprezentarea lui Iahve prin al sau Malak devenita intima este peste tot nascuta dintr-o idee mai noua si ea s-a dezvoltat in acelasi timp cu preocuparea de a mentine intacta sublimitatea si transcendenta lui Dumnezeu. Sfantul Stefan in cuvantarea sa inainte de moarte ne spune ca: ingerul este cel care a aparut in desisul cu flacari, dar vocea lui Dumnezeu este cea care s-a facut auzita (Fapte VII, 30. 32). In Apocalipsa (XXII, 6, 8, 12) se intalneste un inger vorbind in persoana Domnului Iisus Hristos, insa el nu este decat un inger si refuza sa fie adorat. Deci, Malak este manifestarea lui Iahve, este insusi Iahve. Nu este nici o indoiala ca Malak inseamna "trimis, mesager", acesta fiind sensul radacinii si deci al cuvantului. Este foarte natural ca Dumnezeu fiind un rege are mesageri, trimisi prin care se face cunoscut. Totusi se poate vorbi curent de un inger al lui Iahve. In acest caz nu este nici o dificultate de a se spune spre exemplu: "Iahve trimite ingerul sau" (Gen. XXIV, 7) sau "Iahve a trimis pe ingerul sau" (Num. XX, 16).

Insusi acest inger vorbeste in numele lui Iahve "Numele meu este in el", "eu ma descopar in el" (Exod XXIII, 20). Uneori actiunea lui Iahve se adauga la aceea a ingerului, insa ele raman distincte, spre exemulu in episodul lui Balaam: "Dumnezeu deschide ochii lui Balaam si el vede pe ingerul lui Iahve" (Num. XXII, 31). Tot asa profetul Ilie este asistat pe drum de ingerul lui Iahve cu care se va intretine pe muntele Horeb (I Regi, XIX, 5, 7).

Cei mai multi Sfinti Parinti au crezut ca in toate aceste aparitii nu era ingerul, ci insusi Dumnezeu. Ei au sustinut aceasta atat pentru ca acest personaj este numit Dumnezeu si vorbeste ca Dumnezeu, cat si pentru ca aceste angelofanii erau preliminarii ale intruparii Domnului. Unii au vazut in cateva dintre aceste aratari Sfanta Treime, indeosebi in cei trei ingeri, care s-au aratat lui Avraam. Aceasta arata unitatea naturii celor trei persoane divine, mai ales cand Dumnezeu declara ca El se numeste Iahve, ca El este Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacob. In primele patru secole ale Bisericii, s-a crezut ca era Fiul lui Dumnezeu care s-a aratat sub forma de inger si a pregatit astfel opera intruparii. Aceasta parere a fost formulata si sustinuta de mai multi Sfinti Parinti ca: Sfantul Irineu, Sfantul Justin, Origen, Tertulian, Sfantul Chiril de Alexandria, Sfantul Chiril de Ierusalim, Eusebiu de Cezareea, Sfantul Ciprian, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Grigore de Nisa, Sfantul Grigore de Nazianz, iar Fericitul Augustin sustine ca toate aparitiile sensibile ale lui Dumnezeu se fac prin ingeri (Gal. III, 19; Evr. II, 2).

Pentru a explica angelofaniile de care ne ocupam in lucrarea de fata, se poate afirma in general ca ingerii sunt cei care au aparut, dar Dumnezeu au vorbit prin ei. Urmand invatatura Sfintei Scripturi se afirma ca este atat un inger, cat si Dumnezeu care vorbeste si se manifesta. Se pune insa intrebarea daca ingerii au luat pentru aceste aratari trupuri adevarate. Parerea comuna este ca ei si-au format sau ca Dumnezeu le-a format trupuri adevarate pentru angelofaniile relatate ca reale in Sfanta Scriptura. Ei apar si in postura de ostas (Gen. XXXII, 1. 2; Iosua V, 14; I Regi, XXII, 19; II Regi VI, 17) sau beau si mananca impreuna cu Avraam (Gen. XVIII, 8). inainte de exil Sfanta Scriptura ni-l prezinta pe Dumnezeu prezent intre heruvimi pe tronul indurarii intervenind uneori in treburile poporului evreu. Dumnezeu spre care este indreptata toata atentia in primele pagini ale Sfintei Scripturi se arata oamenilor sub forma de inger. Din cele mai vechi timpuri ingerii i-au ocrotit si pazit pe oameni, ca da exemplu pe Avraam, Agar, Lot, Iacob, Moise. Ingerii nefiind deosebiti individual unul de altul in epoca patriarhala nu se putea ajunge la conceptia unui inger pazitor de a-i pazi pe oameni tot timpul existentei lor. Cu toate acestea, Sfanta Scriptura ne ofera cateva informatii privitor la ingerii pazitori cum avem pe Agar ocrotita mereu de un inger, Iacob in clipa mortii invoca ingerul care l-a scapat de toate relele (Fac. XLVII, 16), un inger calauzeste poporul lui Israel in pustie, Rafael l-a insotit pe Tobit. Nu numai dupa Septuaginta dar si dupa textul ebraic sau dupa Vulgata, binecuvantarea lui Moise (Deut. XXXIII, 2) se refera la rolul pe care l-au avut ingerii la promulgarea legii, cum de altfel afirma si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei.

 

 

 

 

 


CAPITOLUL III
Malak- Iahve in cartile profetice

Am aratat ca notiunea malak - inger inseamna vestitori ai voii lui Dumnezeu. De aceea in Sfanta Scriptura se numesc ingeri nu numai fiintele spirituale, ci si anumiti oameni intrucat sunt infatisati ca trimisi ai lui Dumnezeu. Sunt numiti ingeri Moise (Num. XX, 16); preotii (Maleahi II, 7); profetii (Agheii I, 13) si chiar Mantuitorul este numit "ingerul Legamantului" (Maleahi III, 1). Desi cateodata profetii sunt numiti ingeri in sens impropriu, totusi in sens propriu acest nume se da fiintelor spirituale, care vestesc chiar profetilor voia lui Dumnezeu, aratandu-se prin aceasta ca se deosebesc de profeti. Exista si cazuri de viziuni sensibile ca de exemplu la Amos (VII), la Ieremia unde aceste viziuni sunt prezentate si explicate de Iahve insusi, la Ezechiel uneori este Iahve (XLIV, 2), ailteori o persoana supranaturala (XL, 3) care descopera planul templului, la Zaharia (1-3) este un inger care da cheia descoperirilor. Amos, Ieremia n-au fosit preocupati de problema de a sti daca aparitia lui Iahve din Exod interpretate de Isaia (XLIII, 9) presupun o distinctie reala intre prezenta lui Iahve si mijlocirea ingerilor, deci cand vocea declara: "Eu sunt Iahve" aparitia este atribuita unui inger.

Profetii, deveniti mesageri ai lui Dumnezeu, puteau fi numiti ingeri (Aghiu. I, 13); aceeasi calificare fiind data si preotului (Maleahi II, 7), sau intregului Israel ca instrument al lui Dumnezeu . Ingerul Domnului - Malak Iahve ii vorbeste lui Daniel de mai multe ori (Daniel VIII, 6; IX, II, 10; XII, 1), lui Zaharia (I, 9-19; II, 3; III, 6; 1-5), iar Ezechiel vede pe heruvimii (X, 8-22, I, 1-10). Ezechiel vede patru heruvimi in chip de foc cu fata de om, leu, bou si vultur cu maini, picioare si aripi (Ezechil I, 10). Avem si viziunea chemarii profetului Isaia (VI, 2, 6) unde intalnim pe serafimi, care slavesc pe Dumnezeu in imne (VI, l). Pentru ca ingerii sunt vestitorii voii lui Dumnezeu au fost trimisi de Dumnezeu la profeti pentru a le descoperi adevarurile divine asa cum ii intalnim la profetul Ezechiel, apoi la Zaharia si Daniel, asa dupa cum am aratat mai inainte. Profetilor Ezechiel si Daniel ingerul li s-a aratat in chip de om (Daniel VIII, 15; X, 5. 6) cateodata plin de slava (Daniel X, 6), cateodata imbracati in haine de in (Ezechiel IX, 2. 11 ; X, 2. 6). In timpul aratarii ingerul vorbeste foarte tare (Daniel X, 6), miscarea ingerilor fiind ca la o fiinta zburatoare, desi nu sunt mentionate aripi (Daniel IX, 21 ; XIV, 36. 38). Ingerii ii ocrotesc si ii ajuta pe oameni (Daniel III, 49, 92. 95) il salveaza din pericol (Daniel VI, 23; Isaia XXXVII, 36). Tot ei ii conduc pe oameni prin aer la locuri, care pana acum le erau necunoscute (Daniel XIV, 34-39) avand si putere asupra demonilor. Deci, Ingerul lui Dumnezeu - Malak Iahve este conducatorul si ocrotitorul celor care se tem si fac voia lui Dumnezeu, indeosebi conducator al profetilor.

Din cele expuse rezulta ca insasi denumirea de inger - malak arata rolul important al ingerilor de vestitori ai voii lui Dumnezeu. Pe langa aceasta ingerul mai are si sarcina de preamarire a lui Dumnezeu in cunoastere dreapta si implinirea voii Sale, asa dupa cum invata si Biserica ca toate puterile ceresti au fost create pentru a aduce slava lui Dumnezeu.

In raport cu noi, ingerii duc la indeplinire poruncile dumnezeiesti in opera de mantuire, prevestind in Vechiul Testament intruparea Fiului lui Dumnezeu (ingerul lui Dumnezeu - Malak Iahve) pentru mantuirea neamului omenesc.

Expresia Ingerul lui Dumnezeu - Malak Iahve intalnita in cartile istorice si la profetii Vechiului Testament exprima foarte bine sensul acesteia, deoarece prin Malak Iahve intelegm pe Fiul lui Dumnezeu sau ingerul Legamantului (Maleahi III, 1). Notiunea de Malak arata atat actiunea divina prin ingeri, cat si actiunea umana prin profeti. Aceste doua aspecte de trimis, mesager uman si divin se intalnesc in persoana Domnului Iisus Hristos.

 

Stefanel Gheorghe

Despre autor

stefanel gheorghe stefanel gheorghe

Colaborator
18 articole postate
Publica din 25 Februarie 2011

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 753

Voteaza:

Malak - Iahve 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE