Toate merg pe pamint impreuna: „bine“ - „rau“, „frumos“ - „urit“, „gras“ - „slab“, „placere“ - „durere“. Nu-i tocmai o armonie in aceasta (desigur: graduala, nesfirsit nuantata, pentru fiecare cuplu de contrarii) dualitate conducind in extremis la maniheism, dar o realitate cu siguranta este.

Ce poti face, pedagogic, in acest perpetuu melanj este sa promovezi consecvent valoarea, efortul, buna-cuviinta si respectul, fara de care nu se poate concepe convietuirea. Haosul catre care tinde tinara generatie - spontanee, violeta sau cum s-o mai fi numind ea - e vadit neproductiv, iar eforturile noastre, ale celor care mai supravietuim pe baricadele unei scoli rastignite intre reformari si deformari, intre deontologie si trafic de influenta din zona social-politicului (de exemplu Simfonia numarul 40 de Mozart, pe care o ascult chiar acum, redactind aceste fraze, este o certitudine din prima categorie, iar muzica rap sau manelele - din a doua) tind a fi tot mai ineficiente.

In vaicareala generala pe care mi-o asum si eu, traversind pieptis realitatile actuale, glasul si/sau scrisul meu pot suna strident-desuet; dar nu obosesc sa ma pronunt: daca nu revenim curind la grila de valori implicind cele zece porunci sfinte, degeaba mai respiram, degeaba mai ridicam bratele la cer. Chiar daca in viata privata gresim, ori nu ne putem ridica mereu la nivelul constientizat al acestei grile ferme, macar in viata publica, in profesia sau meseria pe care sintem capabili s-o practicam avem datoria de a sustine fara echivoc aceste valori crestine: sa nu ucizi pe cineva, sa nu furi, sa nu minti, sa nu rivnesti nimic din ce detine altul, sa nu-ti bati joc de cele sfinte (inclusiv de natura creata de Dumnezeu), sa-ti respecti parintii, sa respecti timpul de odihna propriu si al semenilor tai, sa nu fii desfrinat etc. (ordinea si reformularea acestei grile sint personale. Am recurs la aceasta enumerare nu atit din pedantism ori din orgoliu, cit din nevoia de a adapta indeosebi lingvistic preceptele biblice cu pricina , vechi de mii de ani).

Daca relatia cu Dumnezeu cel creator poate ramine individuala, asa cum am sugerat din reiterarea Decalogului (am facut-o respectind liberul arbitru al fiecarei fiinte omenesti de care nu se atinge, potrivit evanghelistilor, nici Iisus Hristos), relatiiile cu semenii in cadrul societatilor organizate efemer, dupa reguli politico-administrative particulare, geografice, economice, culturale etc. nu se pot sustrage vreuneia dintre aceste precepte fara vicierea grava a intregului sistem, a echilibrului intregii comunitati.

Iata de ce socotesc necesara rescrierea majoritatii tratatelor, regulamentelor, dispozitiilor de functionare ale tuturor constitutiilor, ale tuturor parlamentelor si organizatiilor guvernamentale ori neguvenrnamentale din lume. E de maxima simplitate si concomitent de stringenta absoluta aplicarea acestor legi, fiindca ele depasesc arbitrariul unor indivizi ori grupuri, efemeritatea unor vieti particulare axate pe un set de interese.

Daca orbirea ori ingustimea de vederi ale oamenilor politici va persista, combinata fiind cu interesele economice ale avutilor lumii si cu setea lor desarta de putere absoluta, acestea vor continua sa vicieze pina la desfiintare interesul planetar comprimat in aceste norme generale de viata. Toata aceasta lucratura nenorocita de anvergura mondiala, dorita probabil de draci, va distruge viata planetei, iar noi ne vom prabusi cu totii in nefiinta. Dimpotriva, birui-vom spre lumina daca vom incerca drumul, dupa puterile si atributiile (i.e. talantii) fiecaruia. tin sa precizez ca aceste energii individuale nu sint slabe, fara importanta, asa cum fals ni se trimbita mereu de purtatorii de cuvinte ai diavolilor! Dimpotriva: sint de maxima, de cruciala importanta in economia spiritual-materiala a Terrei fiecare gindulet, fiecare gestulet, fiecare vorbulita, produse clipa de clipa, zi de zi, saptamina de saptamina de catre fiecare dintre noi!

Cine nu-si da seama de aceasta uriasa putere ce sta, adeseori in nelucrare, in noi, e pierdut pentru cauza! Nu acestora „mici“ li se adreseaza, oare, in permanenta Fiul lui Dumnezeu? Nu oare pentru acestia a venit El pe pamint, sa le insufle curaj, sa-i trezeasca la viata?

Sint doar citeva dintre ideile stirnite de cohorta (pe alocuri manipulatoare!) de mesaje despre sfirsitul lumii in 2012 pe care o tot primesc pe e-mail de la o vreme. Ca un foarte mic dar totodata, tocmai din cele expuse mai inainte, extraordinar de important ginditor contemporan, reiterez: intoarcerea la Dumnezeu prin propria constiinta - caci glasul ori scinteia divin(a) este de aflat in inima fiecaruia dintre noi - ca efect nu al unei iubiri abstracte, cum o proiecteaza adeptii new-age, ci al uneia concrete, manifestate catre aproapele, aici si acum, este cheia depasirii impasului existential in care ne aflam.

Mihai Floarea

• Anul 2012 va fi sfarsitul lumii?
  Publicat in : Editoriale
• 2012 Sfarsitul Lumii ?
  Publicat in : Religie
• Iubirea crestina si sfarsitul lumii
  Publicat in : Religie
• Criza ecologica si sfarsitul lumii
  Publicat in : Credinta