Marturii despre parintele Arsenie Boca

Marturii despre parintele Arsenie Boca Mareste imaginea.

Cu mulţi ani în urmă, a apărut, ca prin minune, pe vremea Părintelui Arsenie, la o librărie, un album de icoane cu Maica Domnului, în patruzeci de ipostaze, pe carton, alcătuit de un pictor bătrân din Bucureşti, Gheorghe Răducanu, într-un tiraj foarte mic şi care, bineînţeles, s-a epuizat imediat. Soţia a luat unul pentru noi şi unul pentru Părintele Arsenie, pe care i l-a dus duminica cealaltă, la Drăgănescu. Părintele s-a bucurat şi i-a zis: „Măi, preoteasă, dă-mi adresa pictorului Răducanu din Bucureşti, că mă duc să-l felicit." Preoteasa i-a zis: „Nu o am, Părinte." Părintele i-a zis: „Lasă că vine Patru imediat şi mi-o dă el.

" Vedeţi, Părintele ştia că eu am venit cu avionul şi că sunt în drum spre Drăgănescu. Aşa de mari daruri avea, dar le ascundea! Zicea către mine, în faţa oamenilor: „Auzi, mă, Petre, zic ăştia că eu sunt înainte-văzător şi prooroc, dar eu cunosc un pic de psihologie, un pic de medicină, un pic de teologie şi mă mai ajut de câte-o poză de-a lor şi le mai nimeresc uneori."

Intr-o dimineaţă de treizeci august, mi-a spus: „Petre, du-te acasă, că la noapte va muri sora soţiei tale din Sibiu, cu cancer la sân, iar poimâine va muri sora ta, cu fractură de coloană, şi vor rămâne trei orfani. Dar Dumnezeu şi Maica Domnului vă va da putere să treceţi peste moarte, iar ele sunt pregătite cu atâta suferinţă şi rugăciune." Vă întreb pe dumneavoastră, care citiţi aceste rânduri: aceasta ce psihologie şi ce nimereală a fost?

Părintele Savian Bunescu, la a cărui biserică picta, îmi zicea: „Părinte Petru, ai pierdut ultimul autobuz spre Bucureşti", pe când Părintele Arsenie îmi şoptea că mă aşteaptă unul jos, lângă plopi. Şi aşa a fost!

Ne mai zicea: „Mă, eu trebuie să vă port de grijă şi când veniţi şi când plecaţi, ca la nişte copii ai mei."

Imi mai zicea: „Să nu încerci să-ţi iei carnetul de şofer, pentru că nu ai atenţie distributivă şi rămâi pe câte o idee şi uiţi de frână uneori şi poţi face accident." L-am ascultat, şi astăzi tot el îmi poartă de grijă pe toate drumurile vieţii.

Zicea lucruri mari: „Eu fac treabă de pompier, salvez ce se mai poate salva de la oameni."

Nu pot să nu mă refer şi la Acatistul făcut Părintelui Arsenie de Monahul Dometie Moian de la Sâmbăta, de care m-au întrebat mulţi, alcătuit imediat după moartea Părintelui Arsenie şi care s-a răspândit cu repeziciune, nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Sigur că nu-i desăvârşit, cum zicea regretata maică Zamfira, Dumnezeu s-o odihnească cu Sfinţii! Părintele Arsenie merita un Acatist desăvârşit, după măsura lui; dar până va face cineva unul mai reuşit - probabil după canonizare -, iubitorii de Părintele Arsenie îl citesc pe acesta, cum zicea şi Părintele Nichifor Todor din Sibiu, prietenul Părintelui Arsenie. Ba unii i-au făcut -Dumnezeu să le răsplătească! - şi Paraclisul, care, trebuie să recunoaştem, e foarte frumos.

De ce nu citim în viaţa Sfântului Simion Noul Teolog cum i-a făcut slujbă şi icoană duhovnicului său, Cuviosul Simeon Evlaviosul, fiind încă în viaţa pământească, cu toată împotrivirea celor de atunci? Unora le-a rămas mult din copilăria inimii şi nu şi-au putut însuşi înalta teologie a minţii, cinstindu-L pe Dumnezeu cum pot ei. Putem să alegem -zicea Părintele Arsenie - nebunia păcatului şi chiar şi lupta împotriva lui Hristos, dar urmările pustii¬toare nu le mai putem stăvili, ca şi cei care au inventat bomba atomică. Că şchiopătăm şi bâjbâim ca nişte orbi, cum zice Sfântul Ilie în Cartea Regilor.

Fiul meu, Gabriel, s-a născut cu o coastă şi o vertebră în plus. Un profesor, doctor de oase din Bucureşti, a zis că, dacă nu-l va opera el, copilul nu va mai creşte, dar Părintele Arsenie a zis să nu umble nimeni acolo, că acea dublură de oase îi întăreşte toracele şi, când va fi de vreo douăzeci de ani, va avea doi metri. Şi aşa este! Fiica Măria nu a reuşit la Facultatea de Matematică şi a zis Părintele Arsenie să-I mulţumim lui Dumnezeu, că-i storceau creierii, că şi aşa dormea puţin. Dar a reuşit la teologie, în Arad, devenind colegă cu viitorul soţ, Părintele Ştefan, cu care are trei copii. L-a iubit pe Părintele Arsenie - cred că mai mult decât pe mine - şi a predat câtăva vreme religia copiilor, care o aveau ca pe o mamă. O rog să mă tragă lângă ea când îi va şopti Maica Domnului, că de la moartea fiicei mă mângâi purtând Sfânta Icoană a Prea Curatei Născătoare de Dumnezeu, de la Betleem.

De soţia mea, Laurenţia, care avea cancer la sân de mulţi ani, zicea să nu ne mai plângem, că va trăi ani buni în urma lui. Mi-a luat-o Dumnezeu în 2004. Şi zicea Părintele că, dacă nu-i legau trompele după a doua cezariană, după naşterea băia¬tului, la maternitatea din Timişoara, mai putea naşte încă un copil, deşi era în vârstă, şi scăpa fără cancer.

Imi zicea să mă scol dimineaţa uşor, fără să mă simtă soţia, ştiind că ea doarme la margine, iar eu să mă sprijin de stinghia dinspre perete de la recamier, pentru ca, fiind bolnavă, ea să mai poată dormi vreo două ore. Vedeţi, ştia fără să-i spun şi locul unde dormim fiecare. Şi era bun ca o mamă, iar când trebuia, era ca o sabie! Imi vine uneori să mă bag pe sub pământ, până la picioarele Părintelui, şi să i le sărut!

Imi zicea să sfătuiesc tineretul să nu mai întârzie mult cu căsătoria şi nici să nu fie diferenţe de vârstă prea mari între ei.

Ne vorbea de cei trei vrăjmaşi ai omului: trupul, lumea şi diavolul, cărora trebuie să le opunem rugăciunea, iertarea şi îndelunga răbdare, izbăvindu-ne de neştiinţă, uitare şi lene, cum scrie şi Filocalia Sfinţilor, „căci toate le putem prin credinţa în Hristos, care ne încinge cu putere", cum scrie Sfântul Pavel.

I-am zis, la un moment dat, Părintelui Aurel Răduleţ: „Hai la Părintele Arsenie!" El a răspuns atunci: „N-am probleme, n-am dileme! La ce să mă duc?" După doar câţiva ani, s-a dus la Părintele Arsenie. Când l-a văzut, Părintele Arsenie i-a zis: „Cum de ai venit? Că ziceai că nu ai probleme şi nu ai dileme." Incepuseră vrăjmaşii să-l necăjească pe Părintele Aurel şi începuseră problemele şi dilemele, ca la fiecare om.

Pe o doamnă din Sibiu, Răspop Rodica, Părintele a scos-o dintr-o deznădejde cumplită. Avea o singură fiică, fecioară curată, absolventă a facultăţii de medicină, care a murit asfixiată cu gaz în baie. Părintele Arsenie a făcut-o pe mama Rodica să vada în chip minunat locul unde a aşezat-o Dumnezeu fiica ei, iar mama a ajuns să-i mulţumească, cu lacrimi.

Tot aşa s-a întâmplat şi cu fata cea mare „ Părintelui Răduleţ, una din cei doisprezece copii, care a murit tot asfixiată cu gaz în baie. Nu există necaz mai mare pe această lume decât să-ţi conduci copiii la mormânt! Vă spun ca unul care am pătimit aceasta. Iată cum ne poate încerca Dumnezeu credinţa noastră în înviere!

Maicii Teoctista de la Voila îi zicea Părintele Arsenie că „la capătul suferinţelor tale te aşteaptă Iisus Hristos. Dacă nu aveai suferinţa aşa de mare, cădeai în desfrânare, aşa că să-I mulţumeşti lui Dumnezeu". La ea am sărutat icoana Sfântului Andrei răstignit pe crucea în formă de X, pirogravată de Părintele Arsenie.

Imi zicea Părintele Arsenie să nu mai acuz pe tânărul Vasile din Micăsasa că-i leneş, căci cu nervii lui, aşa de bolnavi, nu poate lucra. Dar e destul că se roagă cu lacrimi pentru toţi necăjiţii.

Maica Zamfira - Dumnezeu să-i răsplătească! -m-a primit de câteva ori la aşezământul de la Sinaia, unde am stat la masă şi am sărutat scaunul pe care stătea Părintele Arsenie. Mi-a dat o flanelă de-a Părintelui Arsenie şi ghetele Sfinţiei Sale, cu care mergea pe munte, ca să umblu şi eu pe cărarea cea dreaptă şi să mă îmbrac în haina mântuirii.

Părintele Arsenie îmi spunea cu smerenie: „Când urc muntele, mănânc o bucăţică de slănină, ca să am energie." Pentru mine, el era cel mai bun medic, de suflet şi de trup, şi, deşi nu a terminat Facultatea de Medicină, nu l-aş fi dat pe o mie de medici şi de preoţi!

Prin anul 2010, s-a vindecat, la mormântul Părintelui Arsenie, Miron din Târgu-Jiu, care avea vreo 17 ani. Mama lui venea de la spital cât putea de des la mormântul Părintelui şi plângea. Apoi, lua untdelemn din candelă şi se ducea la spital şi îl ungea pe băiat peste tot. După câteva luni, l-a dus mai mult târâş de picioare până la mormântul Părintelui, de unde s-a întors mergând normal lângă mama lui, Georgeta! Eu eram jos, lângă mănăstire, şi l-am văzut cu ochii mei! Tatăl lui, însă, cum fac mulţi, i-a părăsit, mergând după alta, fugind de crucea familiei.

Mărturia Părintelui Petru Vamvulescu

Articol preluat din cartea „Parintele Arsenie Boca, Viata si marturia”, Editura METEOR PRESS

Cumpara cartea "Parintele Arsenie Boca, Viata si marturia"

.

24 Martie 2015

Vizualizari: 802

Voteaza:

Marturii despre parintele Arsenie Boca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE