Ministerul Libertatii de Constiinta

Ministerul Libertatii de Constiinta Mareste imaginea.

Ministerul Libertatii de Constiinta

-Dilema statutului Religiei in curriculumul liceal-

Nu , nu-i o expresie orwelliana , dar ar fi putut foarte bine sa fie, caci celebra carte aparuta acum cateva decenii se dovedeste aproape profetica pentru vremurile pe care le traim. Ministerul Invatamantului adopta aproximativ aceeasi politica de manipulare si constrangere disimulata,ca in cazul institutiilor de stat ale celebrului roman. Nu-i mai lipsesc decat cateva slogane orwelliene de genul:”Libertatea inseamna supunere” sau poate ”Democratia inseamna dictatura”.Oricum, in contextul de azi,sloganul “Invatamantul in Romania este o prioritate nationala”, mi se pare chiar mai inspirat.

In mod special toate acestea se intrevad in cazul noului Cod al Educatiei care ar prevedea ca optiune de discutie desfintarea Religiei ca materie-parte a trunchiului comun din ciclul liceal,gimnazial si primar.Pe de alta parte sau, poate nu tocmai,se stie foarte bine ca multe dintre acele eufemistic-numite “societati civile” inca din momentul primar al conceptiei lor, au ca functie organica principala acest deziderat.

Mai mult, Ministerul Invatamantului se dovedeste, in mod curios, deosebit de sensibil si vulnerabil la aceste ecouri ale unor societati civile, pe care multi oameni, preocupati intr-adevar cu ceva, nu le mai iau de multa vreme in serios in Romania.Este invocata, asadar, pastrarea nestirbita a libertatii de constiinta.Sa facem cateva precizari.

Constiinta si libertatea ei de miscare sunt insusiri ontologice,definitorii pentru om.Fara teama de a jigni profund mai sus numitele societati spunem ca sunt daruri de la Cel Care ne-a creat.Libertatea constiintei nu se vrea ingradita tocmai de religia crestina.Ea se bazeaza pe cuvintele lui Hristos,Care indeamna:”Cel ce vrea sa vina dupa Mine,sa se lepede de sine…. si sa-Mi urmeze Mie”(Marcu VIII,34).In acest spirit cred si traiesc toti crestinii.
Insa libertatea de constiinta,daca ne aducem bine aminte a fost de multe ori incalcata.De exemplu a fost incalcata in sistemul social si politic numit comunism,fundamentat pe materialismul “stiintific”, incalcare argumentata eufemistic tot prin interpretarea univoca a Drepturilor Omului.E adevarat asta, poate, s-a intamplat si pentru ca “societatile civile” nu coborasera inca pe pamant in Republica Socialista Romania sa ne apere neabatut.

Se pare insa ca ele,iesite la lumina in anii ’90 au fost imediat posedate de spiritul iesit din starvul comunismului ateu care,in lipsa unei gazde mai potrivite, s-a intrupat si el pe unde a fost lasat sa intre.Acum,prin gura acestora,el vrea sa ne infecteze cu aceleasi idei, fapt care ne face, cumva, sa parafrazam un celebru proverb romanesc cu observatia ca “spiritul marxist-leninist isi schimba forma istorica,dar ideologia,ba.”

In acest sens libertatea de constiinta este conceptul mereu invocat drept motiv pentru a inlatura Religia din curriculum.Dar, s-ar putea ca tocmai libertatea de constiinta,concept folosit aici nesincer,perfid si disimulativ sa impuna,daca e inteleasa la propriu,nu indepartarea,ci garantarea prezentei Religiei in scoala.

Si asta pentru ca libertatea de constiinta a elevului este protejata numai daca,pe langa modelul evolutionist intalnit in curriculum se va gasi in continuare si cel creationist.Prezenta obligatorie a ambelor paradigme confera intr-adevar spatiu vast de miscare pentru libertatea de constiinta a elevilor din liceu.Ipoteza evolutionista, si pe de alta parte, credinta crestina in Dumnezeu-Creatorul confera mintii umane variante de alegere, in care fiecare elev,uzand de libertatea sa,isi poate integra constiinta.

Ce se intampla insa cand Ministerul Libertatii de Constiinta suprima una dintre variante, argumentand, in cel mai pur spirit Orwellian, acest abuz?

Ce se intampla cand una dintre aceste doua variante primeste statut optional in favoarea celeilalte,care ar ramane obligatorie?

Se pierde vadit un sens de miscare al libertatii ,pe care Ministerul afirma ipocrit ca tocmai prin asta o cultiva.Libertatea de gandire insasi primeste in curriculum statut optional!

Societatile Civile si Ministerul Libertatii de Constiinta ar vrea ca pe banii unei majoritati in proportie de 85% de locuitori crestini-ortodocsi ai acestei tari, sa intretina in miscare un sistem de invatamant in care doar viziunea evolutiei sa ramana singura explicatie a lumii si a existentei.

Greu se putea deghiza un atentat mai perfid la libertatea de constiinta!

Iulian Tiganelea


 

Despre autor

Iulian Tiganelea Iulian Tiganelea

Editor
18 articole postate
Publica din 31 Iulie 2009

31 Iulie 2009

Vizualizari: 536

Voteaza:

Ministerul Libertatii de Constiinta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE