Adjutantul aviator Traian Dârjan, eroul aviator al clujenilor, s-a născut la 18 noiembrie 1920, în localitatea Someşeni, judeţul Cluj, într-o familie de agricultori. A urmat cursurile Şcolii din localitatea natală, ca bursier al statului, absolvind 4 clase comerciale în Cluj. În paralel cu acestea, dând curs unei tainice chemări, a învăţat pilotajul avioanelor pe terenul aeroportului actual, unde în anul 1939 a fost brevetat pilot Gr. II. Apoi, din anul 1940 până în anul 1942, a urmat cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Naviganţi, clasându-se al 49-lea din 110 absolvenţi.

A efectuat mai multe zboruri pe aparate mai pretenţioase, aşa cum au fost cele de tip SET ori PZL, în urma cărora s-a putut aprecia că Traian Dârjan era un pilot capabil să zboare pe orice avion de vânătoare. Astfel, după ce a parcurs fără probleme programul de zbor pentru renumitul ,,sicriu zburător”, cum a fost socotit avionul italian Nardi, l-au trecut pe avionul românesc de vânătoare IAR-80, pentru care a demonstrat o adevărată vocaţie.

Iată ce scria despre Traian Dârjan viitorul general Constantin Şendrea, renumitul magistru al celor mai multe dintre scrierile despre vechii piloţi de vânătoare: ,,Element talentat, inteligent, cu judecată rapidă şi precisă, cu un dezvoltat simţ al datoriei, demn de toată încrederea în orice misiune i s-a încredinţat. Serios şi ascultător, stăpânit de curajul răspunderii, a fost un bun coleg şi prieten. Deşi de mai multe ori a lăsat impresia că ar fi fost timid, în realitate a avut un temperament viu, de om curajos, însă modest şi cu vorba blândă şi sfătoasă, ca a transilvănenilor, în general.”

După terminarea Şcolii Militare de Subofiţeri Naviganţi a fost repartizat pentru antrenament pe avioanele de război, în faimoasa şcoală de vânătoare de la Galaţi, împreună cu alţi aviatori militari. Printre ei îi putem aminti pe adjutanţii Nicoară şi Miron, doi dintre bunii săi prieteni moldoveni, precum şi pe Moraru Iosif, un transilvănean care s-a remarcat în aviaţia română.

De la Galaţi a fost repartizat Grupului 9 Vânătoare, care se pregătea la Tiraspol, împreună cu germanii, pe avioanele Me-109 G. Acolo, noii camarazi, atât germani, cât şi români, i-au remarcat repede voinţa, spiritul de iniţiativă, spontaneitatea, perseverenţa şi caracterul ferm. Avea numai 23 de ani când stăpânea avioane deosebit de complexe şi pretenţioase, pe linie de pilotaj şi tehnică, promiţând de pe atunci că va fi un bun coechipier şi luptător aerian, ceea ce în aviaţia de vânătoare de atunci era destul de greu.

În luna septembrie a anului 1943, Grupul 9 Vânătoare a fost trimis pe frontul de Est şi o dată cu el a plecat şi Traian Dârjan, hotărât să-şi facă datoria, astfel încât, până la sfârşitul anului adunase 90 de misiuni executate la inamic, reuşind să doboare 3 avioane sovietice.

Anul 1944 l-a găsit tot pe front, însă mai călit în lupte, bucurându-se de comanda şi strălucita camaraderie aeriană a unora dintre cei mai vestiţi piloţi de vânătoare ca Al. Şerbănescu, Bâzu Cantacuzino, Mucenica, Gh. Popescu, Dobran Nicoară, Lungulescu, Miron şi alţii.

Pentru a-i dovedi modestia, dar şi priceperea acestui strălucit pilot de vânătoare, voi reda integral cele scrise de erou în raportul său din 20 iunie 1944, zi în care el a doborât încă un avion inamic :

,,Fiind coechipierul domnului slt. av. Ioan Milu, am decolat la ora 7.55 de pe aerodromul Tecuci, pentru a urmări un avion sovietic de reconoaştere tip Pe-2. La 6.500 m dl. slt. l-a ajuns, declanşând focul cu mitralierele. Avionul inamic, văzându-se atacat, a început să pice cu viteză mare, tocmai când şefului meu de formaţie nu i-a mai funcţionat armamentul de bord. Atunci am intrat eu la rînd, trăgând cu toate gurile de foc. Abia după cel de-al treilea atac am văzut că motorul din stânga era în flăcări. Dar şi aşa avionul inamic, ce abia mai putea plana, a continuat să se apere primejdios. I-am mai tras o rafală, după care a luat direcţia mării, pe la vest de Jibrieni. Atât eu cât şi dl. slt. Milu l-am văzut coborând cu mult fum negru după el. Regretând că nu l-am putut urmări, amândoi fiind în limită de combustibil, ne-am întors la bază... ”

Cât de mare a fost preţul victoriilor se poate dovedi cu raportul din 26 iulie 1944, întocmit de cpt. av. Al. Şerbănescu, eroul căzut la 18 august 1944, comandantul Gr. 9 Vânătoare:

“Grupul 9 Vânătoare a reuşit să ridice împotriva sutelor de avioane americane doar 18 avioane. Întâlnind formaţiile de vânătoare inamice de zeci de ori mai numeroase, vânătorii noştri nu au ezitat ci, cu un spirit de sacrificiu legendar pentru gloria aripilor româneşti şi apărarea ţării, au dat una dintre cele mai inegale lupte aeriene. Datorită eroismului şi abnegaţiei cu care au luptat, vestiţii vânători ai Grupului 9 au reuşit să doboare 11 avioane inamice, însă cu un sacrificiu prea mare pentru o aviaţie ca a noastră. Adjutanţii aviatori Ţurcanu, Bălan şi Economu au căzut zdrobindu-se de pământul sfânt al patriei, iar cpt. av. Popescu a aterizat în flăcări, murind peste câteva zile în chinuri grele. De asemenea, adjutanţii Rădulescu şi Mucenica, ciuruiţi de gloanţele americane, zac încă în spitale…’’

După o lună şi câteva zile, timp în care aviatorii noştri nu au avut odihnă în lupta lor cu americanii, pe de o parte şi cu sovieticii, pe de alta, a fost rândul lui Traian Dârjan să fie doborât la 22 august 1944. După declanşarea ofensivei sovietice, vânătorii Gr. 9 Vt. au trebuit să susţină o luptă aeriană cu o formaţie masivă de avioane sovietice, la sud de Iaşi. Cu acea ocazie, Traian Dârjan a fost lovit în motorul şi radiatoarele de răcire ale avionului. A mai avut totuşi timp să comunice camarazilor prin radio că are cabina plină de fum şi că este lipsit de vedere în afara ei. Cu toată situaţia grea în care se aflau aviatorii noştri, aproape sufocaţi de prezenţa avioanelor sovietice, lt. av. Gavriliu a zburat paralel cu Traian Dârjan, ,,ghidându-l ’’ să execute manevrele pe care acesta i le comunica prin radio, până când a atins pământul. Aterizând însă cu roţile ascunse, cu mare viteză şi pe un teren denivelat, şocul a fost foarte puternic, ceea ce a făcut ca avionul să se dea peste cap de câteva ori. Dar, spre norocul lui Dârjan, până la urmă, avionul s-a oprit tocmai pe faţă, altfel ar fi murit asfixiat. Cum a deschis cabina, a observat în apropiere un pâlc de sălcii şi la cca. 100 de m., o şosea pe care se afla în mişcare o coloană de blindate sovietice ai cărei militari l-au luat prizonier. Încolonat alături de alţii şi sub escortă, a fost dus la Iaşi. Abia acolo a reuşit să fugă, ascunzându-se în casa mamei lui Nicoară, prietenul său. După ce s-au mai liniştit evenimentele, acesta l-a îmbrăcat cu haine civile şi l-a trimis în căutarea unităţii sale. Abia în 30 septembrie 1944 a ajuns în Transilvania, înrolându-se, din nou, în Gr. 9 Vânătoare şi luând parte la luptele duse împotriva Germaniei fasciste, executând misiuni aeriene pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, a Ungariei şi a unei părţi din fosta Cehoslovacie.

Pentru misiunile îndeplinite în anul 1944, cel care a fost asul nr. 1 al aviaţiei româneşti, vestitul prinţ Constantin (Bâzu) Cantacuzino, pe atunci comandantul Grupului 9 Vânătoare, scria în foaia calificativă a lui Traian Dârjan următoarele :

,,Deşi mic de statură, are o înfăţişare plăcută şi este sănătos. Ţinută bună. Foarte bun pilot şi foarte bun coechipier. Hotărât. Cultură profesională bună. Disciplinat şi bun camarad, modest, duce o viaţă cumpătată. Are o conduită bună. Sincer şi devotat, prompt în executarea ordinelor. Activ şi punctual la serviciu. Vârsta, 24 de ani. Avere, solda. Misiuni în Grupul 9 Vânătoare - 98, cu 110 ore de zbor. Victorii aeriene sigure - 11. Probabile - 1. Îl calific ca foarte bun şi merită a înainta în grad. ’’

De altfel, cu acest comandant, care l-a descris atât de simplu, dar înălţător, Traian Dârjan a pornit într-o misiune pe frontul de Vest, la 25 februarie 1945, luptă în care adjutantul aviator a fost lovit mortal, căzând eroic la datorie. Ultimile sale cuvinte au fost : misiune îndeplinită.

Comandor (r ) Ştefan POPA